Scoţian amendat cu 40.000 de lire sterline pentru un mesaj „homofob" postat pe Twitter

David Shuttleton

de Thaddeus Baklinski

Edinburgh, Scoţia, 09 august 2013 (LifeSiteNews.com) – Tribunalul din Edinburgh l-a obligat pe David Shuttleton, un dealer de antichităţi, la plata a 40.000 de lire sterline după ce a postat pe Twitter mesaje referitoare la lesbiana Jaye Richards-Hill, pe care a numit-o „un pericol pentru copii”.

Aceasta l-a dat în judecată, acuzându-l de defăimare din cauza remarcilor sale despre activismul ei homosexual.

Jaye Richards-Hill este profesoară și consilieră a Ministrului Educaţiei. Ea şi partenera ei de acelaşi sex, Ruth, sunt căsătorite în mod „legal” în Africa de Sud. În luna iulie a anului trecut, ele au organizat în faţa Parlamentului scoţian o demonstraţie de „ceremonie de căsătorie” în semn de susţinere a „căsătoriilor gay”.

Conform surselor, Shuttleton a trimis, de asemenea, mesaje primului-ministru, Alex Salmond, și viceprim-ministrului, Nicola Sturgeon, cu privire la îngrijorarea sa legată de Jay Richards-Hill.

Numind pe cei care nu sunt de acord cu campania sa anti-gay „normalphobes”, Shuttleton a declarat publicaţiei Daily Record, „Este absolut scandalos că homosexualii au primit o astfel de putere în comunitatea noastră. Este un abuz al legilor noastre”.

Amenda uriașa poate deveni un precedent în cazurile care implică presupusa „homofobie” în Scoția.

Shuttleton a declarat că va contesta decizia, susținând că hotărârea a venit „în mod implicit” pentru că nu a reuşit să depundă o apărare corespunzătoare.

Mass-media din Scoţia l-a etichetat pe Shuttleton drept „prost delirant”, „bigot”, „nebun”, „creștin homofob” şi „rasist fanatic”, spre deosebire de portretizarea făcută lui Jaye Richards-Hill, ce a fost prezentată drept „părinte și profesor respectat”, „militantă de frunte pentru drepturile cuplurilor homosexuale”.

Ea nu a făcut niciun comentariu referitor la decizia Curţii.

Sursă: LifeSiteNews

Traducere: Livia Halus

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Campania de donare de sânge iniţiată de Patriarhia Română continuă în Bucureşti şi Ploieşti

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române transmis AGERPRES, acţiunea face parte din campania „O picătură de sânge pentru viaţa aproapelui", iniţiată în primăvara acestui an, cu binecuvântarea patriarhului BOR, Daniel, sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.

Donarea de sânge va continua în Bucureşti până la sfârşitul acestei săptămâni prin implicarea altor credincioşi de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi de la alte parohii bucureştene.

Campania de donare de sânge derulată de Patriarhia Română se va desfăşura vineri la Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Ploieşti, la acţiune, desfăşurată tot sub îndrumarea părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru, urmând să participe voluntar credincioşi din municipiu şi o mare parte din cei 1.500 de elevi de la Şcoala de Poliţie - Câmpina.

Săptămâna viitoare, la Centrul de Transfuzie Sanguină al Municipiului Bucureşti vor mai dona sânge credincioşi din Bucureşti şi studenţi de la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", se mai arată în comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei.

„Fii mamă socială"-campanie organizată anual de organizaţia umanitară SOS Satele Copiilor

„Fii mamă socială" este o campanie organizată anual de organizaţia umanitară SOS Satele Copiilor.

Pentru a oferi în continuare sprijin celor 113 copii pe care îi are în grijă în cele 26 de case familiale din Bucureşti, Hemeiuş şi Cisnădie, dar şi altor copii aflaţi în dificultate, SOS Satele Copiilor România angajează persoane motivate să contribuie la dezvoltarea intelectuală, socială şi emoţională a copiilor.

Anul trecut, în ciuda crizei economice, numărul româncelor care au aplicat la SOS Satele Copiilor pentru a avea grijă de copiii rămaşi fără sprijin din partea familiei naturale s-a triplat, faţă de 2008.

Ce trebuie să faci:

Pentru a fi mama socială în cadrul campaniei desfăşurată de SOS trebuie să ai vârsta cuprinsă între 25 şi 48 de ani, să ai studiile liceale terminate şi să poţi locui şase zile pe săptămână într-o casă familială SOS.

Pentru a intra în procesul de selecţie, persoanele interesate trebuie să trimită o scrisoare de motivaţie care să răspundă la întrebarea: „De ce doreşti să fii mama socială" şi un CV la sediul organizaţiei umanitare.

Profesia de părinte social este recunoscută şi înregistrată în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR). Persoanele selectate în acest program îşi însuşesc cunoştinţele necesare pentru a profesa în acest domeniu în cadrul programului de formare „Şcoala Mamei". La finalul acestui program, ale cărui costuri sunt suportate de către SOS Satele Copiilor, candidatele pot prelua responsabilitatea unei familii SOS.

Responsabilităţi:

Mama socială găteşte, are grijă de casă şi creşte până la 5-7 copii rămaşi fără protecţia părinţilor naturali, până ce aceştia devin independenţi şi se pot descurca singuri sau se pot întoarce la familia biologică.

Meseria de mama socială nu e doar un job de opt ore pe zi, ci unul de şase zile din şapte, uneori şi mai mult, de aceea implică multă dedicaţie şi devotament, răbdare şi determinare.

Posibilitatea de a avea alături o mamă socială, o persoană care are calităţi deosebite şi care a urmat o pregătire de specialitate, este şansa copiilor aflaţi în dificultate pentru a avea un viitor.

Mai multe detalii găsiţi pe www.fiimamasociala.blogspot.com

Tatăl preotului din spatele poveștii adopției copilului cu sindrom Down a murit salvându-și fiul ce suferea de aceeași boală

de  John Stonestreet, 23 iulie 2013 

Părintele Thomas Vander Woude, pastor la Biserica catolică Sfânta Treime din Gainesville, Virginia păstrează în inima sa un loc aparte pentru copiii născuți cu sindrom Down. Recenta sa campanie organizată în cadrul parohiei, cu scopul de a salva o astfel de viață, a ajuns pe prima pagină a ziarelor. Dar pentru a înțelege această poveste și motivul pentru care acești copii sunt atât de speciali pentru Părintele Vander Woude trebuie să cunoașteți o altă poveste, care pe mine m-a impresionat puternic.

Cu puțin timp în urmă, la urechile părintelui Vander Woude a ajuns vestea despre un cuplu tânăr din alt stat al cărui copil nenăscut fusese diagnosticat cu sindrom Down. Acest cuplu luase hotărârea pe care aproape 90% dintre părinți o iau de obicei, anume de a avorta acest copil cu nevoi speciale. Deoarece sarcina se apropia de 6 luni, părinții mai aveau la dispoziție doar câteva zile până la limita legală de avort din statul lor. Dar Părintele Vander Woude a avut altă idee.

A contactat părinții în cauză și i-a convins să amâne procedura pentru o scurtă perioadă, timp în care părintele împreună cu un voluntar a trimis mesaje prin intermediul rețelei sociale a bisericii, căutând stăruitor o familie dornică să adopte copilul și să-i salveze viața.

În următoarea dimineață, au început să apară apeluri și emailuri, peste 900 la număr, unele de departe din Anglia și Olanda, de la oameni dispuși să ia acestă decizie care marchează viața, de a adopta un copil cu nevoi speciale. În final, trei dintre familii au fost puse în legătură cu viitorii părinți și cu o agenție de adopție, pentru interviuri.

Probabil vă veți gândi că această revărsare de dragoste și toleranță pentru un copil pe care nouă din zece cupluri americane l-ar considera nevrednic de viață ar impresiona cu ceva susținătorii pro-avort, în special pe cei care repetă obositor acuzația că susținătorilor pro-viaţă le pasă doar de copiii din pântece, nu și după ce aceștia se nasc.

Ei, îmi pare rău să spun că activiștii pro-avort de pe blogul Jezebel nu au pierdut niciun moment pentru a arunca cu dispreț în părintele Vander Woude și în sutele de oameni care au răspuns apelului său. Unul din bloggeri l-a acuzat de faptul că presează o persoană să ducă o sarcină nedorită, prin metoda căutării în mulțime a unei familii adoptive.

„Părinților anti-avort”, adaugă ea, „le pasă mai mult de fetuși cu povești de basm decât de copiii adevărați.”

Părinți, aceste acuze sunt pur și simplu ridicole, mai ales astăzi, când centrele pentru îngrijirea sarcinilor, create special pentru a oferi ajutor și opțiuni pentru femeile și copiii în criză, depășesc numărul clinicilor care practică avortul în SUA în proporție de 2 la 1 și mai ales cu atâtea familii dispuse să adopte.

Dar în special această acuzație, că părintelui Vander Woude și susținătorilor săi de pe Twitter nu le pasă deloc de copiii mai mari cu sindrom Down, este nefondată. Vedeți voi, acest preot nu este prima persoană din familia sa care salvează o victimă cu sindrom Down de la moarte sigură.

Tatăl său, Thomas Sr., a murit în 2008 după ce a sărit într-o fosă septică pentru a-și salva fiul cel mai tânăr, Joseph, care căzuse în ea. Potrivit surselor de la vremea respectivă, Thomas, în vârstă de 66 de ani, a stat scufundat în canalizare ținându-l pe Joseph, în vârstă de 20 de ani, deasupra capului, până când au venit ajutoarele. Joseph are sindromul Down. Tatăl său a murit pentru ca fiul cu nevoie speciale să trăiască.

Tatăl Părintelui Vander Woude, cel care a murit salvându-şi fiul

Se pare că părintele Vander Woude, care a oficiat slujba de înmmormântare a tatălui său, a moștenit o viziune pro-viață autentică nu doar în cuvânt, ci și în faptă. Tatăl său ar fi mândru de el.

Valul de familii care au răspuns apelului spre adopție contribuie la întărirea convingerilor pro-viață și în același timp arată cât de deconectați de realitate au devenit susținătorii avortului.

Această întâmplare arată de asemenea cum am putea spera la o reîntoarcere de la ceea ce Papa Benedict a denumit „o cultură a morții” la o „cultură a vieții”. După cum Dietrich Bonhoeffer scria odată seminariștilor: „Nu în zborul ideilor, ci doar în acțiune stă libertatea. Adoptă o poziție și ieși în furtuna vieții.”

Cu adevărat, pastorul Vander Woude și tatăl său au reușit să dea șansa unui final fericit unora dintre copiii cu „povești de basm”.

 Sursă: LifeSiteNews

Traducere: Iulia Elena Catargiu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

 

8-28 aprilie: Misiunea Socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabia organizează campania "Masa bucuriei"

Mitropolia Basarabiei prin intermediul Misiunii Sociale „Diaconia" organizează în perioada 8-28 aprilie campania de Paşti „Masa Bucuriei". Proiectul este realizat pentru al patrulea an consecutiv şi are drept scop asigurarea alimentaţiei persoanelor nevoiaşe.

Campania cuprinde următoarele acţiuni:

- În instituţiile de învăţământ din capitală vor fi realizate lecţii sub forma unui joc de rol prin care elevii vor fi familiarizaţi cu problemele bătrânilor singuratici şi cu posibilităţile de susţinere a acestora.

- Pe 27 şi 28 aprilie în mai multe reţele de supermarketuri din Chişinău, Cahul, Orhei şi Edineţ va fi organizată o colectă de produse alimentare neperisabile: peste 200 de tineri voluntari îi vor îndemna pe cumpărători, ca în afară de produsele achiziţionate pentru familie, în preajma Sărbătorilor de Paşti, să doneze produse pentru susţinerea celor nevoiaşi.

Toate resursele acumulate în campanie vor deveni prânzul cald al beneficiarilor cantinei sociale mobile „Aproape de Aproapele" (recent lansată în Chişinău) care va deservi zilnic 150 de persoane nevoiaşie. De asemenea, donaţiile din teritoriu vor ajunge sub formă de pachete alimentare la bătrânii singuratici asistaţi de centrele parohiale.

Igor Belei, directorul Misiunii Sociale „Diaconia": „În perioada Postului Mare, când fiecare aşteaptă miracolul Învierii, Biserica ne îndeamnă să fim mai buni cu aproapele nostru. Pentru al patrulea an consecutiv, Misiunea Socială „Diaconia" organizează Campania de Paşti „Masa Bucuriei", care, an de an ia amploare, implică tot mai mulţi oameni şi mai multe localităţi. Ca de fiecare dată, finalitatea acestui proiect va fi prânzul cald pentru oamenii aflaţi la limita existenţei. Gesturile mici, orientate spre acelaşi scop, generează schimbări mari. Acest act filantropic e un gest de milostenie, care, repetat pe parcursul anului de mai mulţi oameni, devine o posibilitate de a rezolva nevoile confraţilor noştri, fără să aşteptăm să ne hrănim sărmanii din milostenia străinilor."

Campania „Masa Bucuriei" 2013 se desfăşoară cu binecuvântarea ÎPS Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, cu acordul Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, precum şi cu susţinerea:

Partenerilor: Fourchette, Everest, Linella, Green Hills, Shopping MallDova, Fagur, Sanin

Partenerului media general: Moldova 1 şi Radio Moldova

Partenerilor media: Radio Chişinău, Ziarul de Gardă, Unimedia, Adevărul Moldova, ŞtiriLocale, CivicMd, Euro TV, Busuioc TV, Radio Noroc, Noroc TV, OWH Studio, AndiMax Media, Troleibus.md, DMG Marketing, Agenţia publicitate „Standart".

Sursă: Diaconia Moldova

Campania îndreptată împotriva Bisericii nu trebuie ignorată

Sebastian Schipor

Nu se consideră, observ cu stupoare, a fi vreo greșeală să jignești cu apelativul de „pupători de moaște” o majoritate atât de covârșitoare cum e cea a ortodocșilor din țara noastră.

În 1989, după atâtea negre decenii de comunism, mii de tineri au rostit, în Piața Revoluției, stând în genunchi, în ploaia de gloanțe și scrâșnetul groaznic al șenilelor de tancuri, o rugăciune udată cu lacrimi! Au strigat, atunci, cu bucuria mărturisirii: „Există Dumnezeu”! Când moartea pândea la fiece pas, ei o sfidau, bucurându-se de libertatea de a crede în Mântuitorul nostru.

De ce oare ar fi murit acei copii, acei curajoși și sinceri români, dacă nu pentru a ne da nouă prilejul să ne putem apăra credința, să putem răspunde fără nicio teamă, luându-le exemplu, celor care luptă împotriva Bisericii lui Hristos? Din păcate însă, după o scurtă perioadă de timp, entuziasmul românilor s-a risipit, iar laxismul și indiferența au devenit comune multora dintre noi.

În ultimii ani, răsfoind ziarele, am trăit un  sentiment de revoltă pe deplin justificat. Nu înțeleg cum, într-o țară în care și după datele proaspătului recensământ încheiat, populația se menține majoritar ortodoxă (cu un procentaj ce nu mai lasă loc de niciun comentariu), principalele ziare, reviste sau portaluri de știri de la noi conțin atât de multe articole denigratoare la adresa Bisericii.

Rămâi scandalizat de aberațiile pe care fiecare cvasi-jurnalist, doct sau nu prea, „explică”, pe înțelesul omului de rând, modurile prin care slujitorii Domnului „manipulează” buna-credință a cetățenilor patriei.

Dintr-o dată, orice individ în care, într-un fel sau altul, s-au adunat oarecare frustrări legate de Biserică, în general, sau de slujitorii Domnului este invitat, necondiționat de vreun principiu de etică, să-și spună nemulțumirea în paginile ziarelor sau în platourile de televiziune. Numai anul acesta mi-a fost dat să văd vreo câteva zeci de titluri bombastice, extrem de agresive și jignitoare la adresa Bisericii Ortodoxe Române.

Acestea aveau ca subiecte, de pildă, problema incinerării lui Sergiu Nicolaescu sau simpatii eminesciene legate de proletariat și „liberă-cugetare”. Articole seci, pline de clișee vin, însoțite de vreo imagine cu vreun sobor de preoți (pentru ca impactul să fie deplin), să lămurească românii despre orice fel de problemă canonică, liturgică sau dogmatică, lăsând la o parte orice urmă de rigoare deontologică sau de bun-simț.

Nu se consideră, observ cu stupoare, a fi vreo greșeală să jignești cu apelativul de „pupători de moaște” o majoritate atât de covârșitoare cum e cea a ortodocșilor din țara noastră. A fi ortodox presupune și a cinsti sfintele icoane și a săruta moaște de sfinți și a boteza copilul prin afundare de trei ori în apă. Dacă te numești așa, atunci aceste practici ale Bisericii tale trebuie să le respecți.

A-ți bate joc de valorile și de credința a 15 milioane de oameni, care, mai mult sau mai puțin, sunt fii ai Bisericii Ortodoxe Române, nu ar trebui să devină o modă (așa cum tinde să se reliefeze), ci, mai degrabă, să intre sub incidența legilor statului. Libertatea de exprimare nu-ți permite să-i critici cuiva credința sau să-i jignești valorile pe care el le respectă.

Dintr-o dată, după terminarea campaniei electorale, ținta tuturor ziarelor și televiziunilor de știri, ale căror insipide talk-show-uri atrag, din păcate, încă privirile multor români, a devenit bugetul Bisericii, singura instituție care a reușit, în ultimii ani, să realizeze evidente rezultate favorabile în domeniul asistenței sociale.

Nu se amintește nicăieri de numeroasele cămine de bătrâni, azile, clinici finanțate de Biserică, de cantinele de săraci ce hrănesc, zilnic, sute și mii de săraci, ci, dintr-un suspect exces de zel, sunt prezentate unele situații (excepții, desigur) în care te-miri-cine are ceva de reproșat vreunui preot.

Se face atâta caz de finanțarea Bisericii de către stat. Fiecare comentator din categoria amintită mai sus este scandalizat de faptul că statul îi ia din bani pentru a finanța Biserica. Mă gândesc: oare cineva ne-a cerut vreodată acordul pentru sponsorizarea, din banii Ministerului Culturii sau a bugetelor locale, a concertelor și festivalurilor de heavy-metal sau hip-hop?

Nu țin aici să afirm că în Biserica Ortodoxă Română nu ar fi și lucruri ce ar trebui încă îndreptate. Sunt firești. Biserica este formată din oameni, iar oamenii sunt vulnerabili de multe ori. A transfera însă imaginea unui caz sau a unor cazuri particulare Bisericii ca instituție este o generalizare mai mult decât arbitrară.

Televiziunile respective ignoră cu desăvârșire exemplele de preoți model, ce fac cinste credinței pe care o reprezintă. Sunt mult mai profitabile cazurile nefericite ale unor clerici nevrednici de cinstea primită.  Sunt mai bine primite articolele unor oameni fără scrupule, care, fără să dorească vreo clipă să prezinte lucrurile obiectiv, aruncă necontenit cu noroi în tot ce e sfânt pentru noi.

Ce le-au făcut unor asemenea oameni, bătrânii și bătrânele (pe care, într-un articol recent, un revoltat îi numea „vicioși” și, respectiv, „păcătoase”) care așteaptă, cu smerenie și răbdare, să se închine sfântului pe care îl cinstesc? Bănuiesc că doar sentimentul neputinței și glasul conștiinței îi îndeamnă pe unii ca aceștia să batjocorească simplitatea unor oameni care nu le-au făcut rău cu nimic.

Campania îndreptată împotriva Bisericii nu trebuie ignorată. A sta cu mâinile în sân, urmărindu-i pe dușmanii lui Hristos, cum terfelesc, în ignoranța sau răutatea lor, credința pentru care strămoșii noștri s-au luptat atât seamănă izbitor de mult cu apostazia.

Nimic nu ne oprește să răspundem. Nimic nu ne oprește să închidem astfel de programe și să nu le mai deschidem niciodată. Dacă atâtea milioane de oameni le vor întoarce spatele și nu vor mai accesa posturile ce promovează tentativele de sabotare ale credinței, dacă nimeni nu va mai citi ziarele în care Biserica este batjocorită în fel și chip, atunci acestea vor fi nevoite, vrând-nevrând, să-și revizuiască atitudinea față de valorile noastre.

Cât e de absurd ca o minoritate de 0,1% (căci atât reprezintă numărul ateilor din populația României) să devină, pentru atâtea milioane de credincioși, lideri de opinie!

Sunt sigur că entuziasmul și victoria tinerilor din Piața Universității n-au fost pierdute. Undeva, ascunse sub mâlul de relativisme și informații ambigue cu care, timp de douăzeci de ani, ne-au intoxicat televiziunile și ziarele anti-creștine, se mai află aceste valori.

Cei care, timp de cincizeci de ani, cu brutalitate, prin crime și amenințări, au încercat să suprime adevărata credință, renasc sub pământul ignoranței noastre. Dacă nu vom reacționa în niciun fel, lăsându-i să întunece, asemenea unor buruieni, floarea credinței neamului, cred că săvârșim un mare păcat. Măcar să nu le hrănim, inconștient, rădăcinile!

Sursă: Doxologia.ro

Biserica Ortodoxă Română sub asediu. O campanie bazată pe minciuni şi dezinformări

George Damian
Hotnews anunţă cu mândrie bezbojnică: „Încrederea în Biserica Ortodoxă Română este la cel mai scăzut nivel din ultimii 4 ani”. Şi continuă să expună părerile lui Mirel Palada aka turambarr.blogspot.com despre evoluţia acestui fenomen. Nu pot să nu observ o mândrie ascunsă şi o mică bucurie răutăcioasă în modul în care Mirel Palada îşi articulează raţionamentul, se vede că ştirea îi provoacă plăcere. Până la urmă este vorba de încununarea unor eforturi, a unei campanii mincinoase în plină desfăşurare.

Puţină deontologie ştiinţifică

Când apare o bucurie de genul celei afişate de Mirel Palada nu pot să nu pun sub semnul întrebării probitatea profesională şi ştiinţifică. Sociologul nostru se grăbeşte să pareze un eventual reproş şi ne spune că întrebarea din sondajul lui nu se referă explicit la Biserica Ortodoxă Română, întrebarea e formulată referitor la biserică în general, însă intepretarea lui este ceva de genul: 89% sunt ortodocşi, deci răspunsurile cu scăderea încrederii se referă la Biserica Ortodoxă Română! Fruuumos! Mă întreb ce părere au alţi sociologi de metodologia asta inovatoare. De unde ştie Mirel Palada la ce s-au gândit numeroşii respondenţi când au răspuns la întrebare?!?!? Cu o astfel de putere de pătrundere în minţile oamenilor eu cred că nici nu ar mai avea nevoie să cheltuiască bani pe sondaje, ne spune el direct cum stă treaba. (Şmecheria asta „noi am cercetat în general, dar dacă 89% sunt ortodocşi atunci sigur este vorba de Biserica Ortodoxă Română” o găsim şi la Remus Cernea, dar ajungem şi acolo). Pe scurt: nu se face aşa ceva, să pui în sondaj o întrebare şi să scoţi ştirea bombă dintr-o interpretare din burtă, e pură bătaie de joc.

Alta: nu pot să nu fac legătura între ce spune Mirel Palada referitor la erodarea încrederii în Biserică pe măsura schimbării generaţionale şi un studiu al Fundaţiei Soros din 2011 care ajungea la aceleaşi concluzii, respectiv vedea erodarea încrederii în Biserică drept un fenomen cu desfăşurare în timp. Şi ne mai spune ceva Mirel Palada: scăderea încrederii în Biserică s-a produs în urma campaniei de presă care s-a referit la banii Bisericii Ortodoxe Române. O campanie ridicată pe minciuni şi dezinformări.

Minciuni în serie şi gornişti de presă

Mecanismul dezinformării puse pe picioare împotriva Bisericii Ortodoxe Române este cel clasic: minciuni şi jumătăţi de adevăr îmbrăcate în forme credibile (multe cifre „exacte” băieţi, multe cifre!) plasate unor gornişti de presă cu acoperire naţională. Apoi toată lumea citează acele cifre mincinoase, toţi ştiu că preoţii primesc salarii de 540 milioane euro, că Biserica a primit 600 milioane euro pentru Catedrala Mântuirii Neamului etc. Momentul şi metoda au fost alese bine: este criză, toată lumea este atentă la bani – efect maxim.

Apoi vin gorniştii de presă, printre care s-au strecurat destui bezbojnici gata să ia parte la această mizerie. Nu pot să uit mesajul Ramonei Ursu pe când era redactor şef adjunct la Adevărul de seară, mesaj făcut public de Victor Ciutacu:

"Vă propun să facem toţi, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri în care au fost implicaţi preoţi. Ideal este să fie scandaluri sexuale, dar putem băga şi altfel de lucruri: bătăi între popi, înjurături, tâlhării, etc.

Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, înregistrări audio…ce aveţi voi… şi vă linkuiţi toţi la materialele făcute de ADS Bucureşti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie - popa Irineu."

Laser, frate! Hai să-i băgăm în hazna pe burtoşii şi bărboşii de popi! Dar să facem un scurt inventar al dezinformărilor propagate împotriva Bisericii Ortodoxe Române în ultimii ani.

În 20 de ani s-au construit mai multe biserici decât şcoli şi spitale

Aici îmi permit un mic comentariu. Într-adevăr, s-au construit foarte multe biserici după anul 1990. Dar să ne uităm puţin la istorie: în 1948, la instalarea regimului comunist în România trăiau 15 milioane de români, în 1990 erau 23 milioane de români. În perioada regimului comunist nu au fost construite biserici, dimpotrivă, au fost demolate foarte multe. Eu am crescut întro localitate fără biserică şi am mai cunoscut multe alte localităţi în care nu au existat biserici înainte de 1990. Cei aproape 8 milioane de români apăruţi în perioada comunistă aveau şi ei nevoie de biserici, de aici a apărut şi frenezia edilitară. Ca să nu mai vorbesc de giganticele cartiere muncitoreşti din toate oraşele care au fost ridicate fără biserici şi care au fost creştinate în ultimii 20 de ani.

Aceasta ar fi explicaţia, dar să vedem dezinformările bezbojnice. Oricare dintre Martorii lui Remus Cernea poate să bolborosească indignat, printre dinţi şi cu ochii daţi peste cap: în România sunt 18.300 de biserici, 4.700 şcoli generale şi 425 spitale! (cu corolarul subînţeles „dacă ortodocşii sunt majoritari, atunci bisericile sunt ortodoxe”)

Stai aşa, că nu-i aşa! Conform unei numărători din 2009 ortodocşii au 14.574 locaşuri de cult, restul până la 18.300 aparţin altor culte. Dă mai bine „18.300 de biserici”, nu ne încurcăm cu detalii de genul sunt doar 10.580 biserici parohiale ortodoxe (restul până la 14.574 sunt capele, mănăstiri, biserici filiale etc.)

Dar să ne uităm puţin şi la numărul de localităţi din România: 13.285 de sate, 320 oraşe, 103 municipii plus Bucureşti (2,19 milioane locuitori, peste 10% din populaţia României). Şi acum să numărăm din nou: 13.709 localităţi şi 10.580 biserici parohiale ortodoxe. Deci nu există o biserică în fiecare localitate, mai avem de construit.

În 2011 Remus Cernea striga tare şi cu forţă că în 20 de ani în România s-au construit 4.000 de biserici, una la două zile. Am demontat aici această dezinformare: afirmaţiile lui Cernea se bazau pe un studiu făcut după ureche, în anul 2005, remestecat în 2010 şi pus pe tapet drept marfă de calitate de toţi rătăciţii de pe internetul românesc. Nu vă mai spun că cercetarea lui Cernea vorbeşte de toată suprafaţa României, dar de fapt a fost făcută în 5 municipii, şi în acelea incomplet. Deci avem un studiu mincinos, vechi – dar scos permanent de la naftalină.

Adevăratele probleme ale şcolilor şi spitalelor, fără legătură cu Biserica

Şcolile şi spitalele sunt instituţii foarte legate de soarta oamenilor, care sunt extrem de sensibili la aceste chestiuni. Mie unuia mi se pare o mârşăvie să legi aceste probleme de Biserică, însă în acest război total împotriva creştinilor ortodocşi mijloacele nu mai contează.

Bugetele pentru Ministerul Sănătăţii au fost în jurul a un miliard de euro în ultimii ani (pentru 2013 au primit 2 miliarde euro aici), bugetele Casei Naţionale de Asigurări de sănătate au crescut continuu din 1999 încoace, ajungând la 4 miliarde de euro anual în ultima perioadă (aici). Părerea mea este că borcanul de miere este prea mare şi paznicii sunt mânjiţi din cap până-n picioare – dar Biserica Ortodoxă Română chiar nu are nici o vină pentru jaful din domeniul sănătăţii!

La fel şi cu educaţia: Ministerul Educaţiei a primit în ultimii ani între 3 şi 4 miliarde de euro anual, cum i-au administrat nu ţine de Biserica Ortodoxă Română. Iar despre închiderea şcolilor nu pot să spun decât atât: înainte de 1989 se năşteau în România în medie 360.000 de copii pe an, după 1989 media a scăzut la 200.000 de copii pe an. Este un fenomen absolut normal închiderea şcolilor, fenomen de care sunt responsabili toţi miniştrii Educaţiei (aici), mai ales după ce masiva „generaţie a decreţeilor” a început să părăsească şcolile şi au fost înlocuiţi de copii scăpaţi de valul avorturilor de după 1990.

Catedrala Mântuirii Neamului va costa 600 milioane euro de la buget

Sursa minciunii este tot Remus Cernea. A zăpăcit cifrele astea de mi-a venit şi mie ameţeală. La un moment dat zicea de un miliard de euro, apoi 400 de milioane de euro, până la urmă s-a fixat la 600 milioane euro. Calculele şi cifrele nu au nici o legătură cu realitatea (am demonstrat asta aici şi aici). În plus s-a pus în mişcare şi o morişcă internaţională a dezinformării, cifrele au fost fluturate prin presa internaţională în 2011 de nu a mai înţeles nimeni de unde a pornit informaţia. De la buget au plecat pentru Catedrala Mântuirii Neamului câteva milioane de euro, nici vorbă de sutele de milioane şi miliardele vehiculate prin presă (detalii aici, chiar dacă articolul este tendenţios).

Biserica Ortodoxă Română pune monopol pe cimitire

Asta este cea mai frumoasă. Chestiunea stă aşa: mai mulţi investitori au început să îşi facă cimitire private, Biserica Ortodoxă Română i-a oprit pe preoţii săi să slujească la înmormântările din aceste cimitire. Şi aşa au apărut zbieretele: Biserica Ortodoxă Română vrea monopol pe cimitire! Biserica n-are nici o treabă cu cimitirele private, dacă legea le permite investitorii n-au decât să le facă şi să se bucure de ele. Problema este alta: dacă preoţii ortodocşi nu vor sluji la înmormântările din cimitirele private, atunci acestea cam rămân fără clienţi. Aici e buba şi zbieretele vin de la investitori. Băieţii se şi vedeau cu conturile umflate, doar că s-au văzut daţi peste cap şi au început să strige. Până la urmă este dreptul Bisericii să le spună preoţilor unde şi cum să slujească, însă gorniştii de presă din campania bezbojnicilor au prins urma şi au umflat gogoaşa. Nu mai contează că Biserica nu are nici o treabă cu monopolul pe cimitire, important este să fie scandal.

Apoi a mai picat şi pleaşca incinerării lui Sergiu Nicolaescu. La fel, Biserica are dreptul să le spună preoţilor unde şi cum să slujească – doar că şi acest caz a fost instrumentat împotriva Bisericii Ortodoxe Române, la mijloc fiind şi o confuzie pe care am explicat-o aici.

Cea mai recentă (nu ultima!) dezinformare: 540 milioane euro pentru BOR, de la buget carevasăzică

Cea mai recentă lovitură a încasat-o Biserica Ortodoxă Română de la Moise Guran, care a plasat pe circuit naţional o altă minciună cu sursa Remus Cernea. Bezbojnicii au emis un comunicat prin care spuneau că Biserica va primi 540 milioane euro de la buget în 2013, o cifră fără nici o legătură cu realitatea. Am demontat aici acest caz, care trebuie băgat în manualul dezinformatorului de presă.

Bani de la buget pentru Biserică?

Până la urmă este vorba de o dezbatere care ar trebui purtată, doar că nu pe baza unor minciuni. Criticii mei de la comentarii, după ce le demonstrez că dezbaterea se poartă cu cifre mincinoase, îmi spun cu furie „nu contează dacă e vorba de 500 de milioane sau 10 milioane, eu nu vreau să se dea nici un ban de la buget pentru Biserică”. Acesta este unul din efectele campaniei de dezinformare, care întunecă orice urmă de raţiune. Bani de la buget se dau pentru toate bisericile din Europa (vezi aici unul din puţinele articole oneste asupra acestui subiect ).

Campania de presă aflată în plină desfăşurare nu este în realitate îndreptată spre declanşarea unei dezbateri – modul în care este purtată discuţia seamănă mai mult cu o execuţie a Bisericii Ortodoxe Române. Nu poţi avea pretenţia să construieşti o dezbatere raţională peste un morman de minciuni.

Discriminare?

Şi aici mai apare o problemă: corolarul utilizat de Mirel Palada şi Remus Cernea „ortodocşii sunt majoritari, deci noi ne luăm de ortodocşi”. Remus Cernea scria în 2005: „În clipa de faţă, doar Biserica Ortodoxă Română pune în pericol libertatea de conştiinţă şi graniţa firească dintre religios şi secular. Din motivele enumerate anterior, Raportul de faţă se va referi cu precumpănire la BOR.” I-auzi Franţ! Ceva nu este în regulă în amestecul acesta nediferenţiat: când ne convine amestecăm toate cultele la grămadă (vezi mai sus cazul cu numărul bisericilor), dar de fapt noi avem ce-avem cu ortodocşii. Asta nu e bine deloc! Ori eşti bezbojnic adevărat şi te iei de toate cultele (au! aici cam frige…) ori încetezi să mai vorbeşti de principii generale şi generoase, gen libertatea de conştiinţă şi libertatea de exprimare. Plus că mie îmi miroase a discriminare gravă să duci o campanie de presă atât de dură şi pe termen lung împotriva unei singure confesiuni. Poate ar fi cazul de o petiţie către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (sau mai bine nu, dacă îmi amintesc cine sunt şi ce au făcut oamenii de acolo în ultima perioadă, există riscul să se folosească şi ei de corolarul Cernea&Palada “ortodocşii sunt mulţi, deci sunt vinovaţi”).

Şi totuşi, cine plăteşte?

Am împlinit 11 ani de presă în România. Nu am nici un fel de dovezi, însă din experienţă vă spun că o campanie de anvergura celei desfăşurate împotriva Bisericii Ortodoxe Române nu reprezintă un fenomen spontan. Modul de compunere a mesajelor, direcţionarea lor, alegerea releelor de transmitere, coordonările temporale, sursele mesajelor – toate acestea mă fac să cred că este vorba de o campanie coordonată, cel puţin parţial. Insistenţa apariţiilor în presă, cercetările sociologice pseudo-ştiinţifice paralele sunt chestiuni care mă fac să mă gândesc că există o sursă de finanţare, cineva plăteşte pentru tot circul ăsta. Sigur, există şi mulţi „idioţi utili” cum le spunea Lenin, însă nodul de origine al campaniei pare să fie unul coordonat.

De ce?

Haideţi să ne uităm pe două hărţi făcute în baza Eurobarometrului din anul 2005. Prima hartă indică procentul celor care cred în Dumnezeu din fiecare ţară. În Uniunea Europeană, România este pe primul loc ca număr de credincioşi. Doar că băieţii care fac aceste hărţi nu sunt tâmpiţi, transmit şi un mesaj dincolo de mesaj. De ce au ales culoarea neagră (sau apropiată de negru) pentru ţările cu mulţi credincioşi?

Şi acum harta cu procentul ateilor, în baza aceluiaşi Eurobarometru. Din nou, meta-mesajul: galbenul este o culoare iritantă, nu veţi vedea nicăieri în lume vreun poliţist îmbrăcat în galben, pentru uniformele poliţiştilor sunt alese culori neutre, albastru sau verde. Ateismul stă bine în Franţa, semnalul de alarmă este pentru România, Grecia, Polonia şi Irlanda.

Mie îmi este clar de ce. Biserica Ortodoxă Română trebuie să găsească metode pentru a face faţă acestei ofensive. Am întâlnit credincioşi care au început să-mi reproducă raţionamentele propagate cu atâta insistenţă în campania bezbojnicilor, lumea virtuală a început să aibă efecte în lumea reală.

Sursă: george-damian.ro