Un predicator stradal a primit despăgubiri de 13.000 £ după ce a fost reţinut de poliţie 19 ore

The Christian Institute, 31 martie 2014

Un predicator creştin, care a fost reţinut ilegal de poliţia britanică şi privat de libertate 19 ore, a primit printr-o decizie administrativă despăgubiri în valoare de 13.000 £.

Poliţia din comitatul britanic Greater Manchester l-a acuzat pe John Craven (57 de ani) de tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce acesta a fost abordat în septembrie 2011 de doi adolescenţi care l-au întrebat ce părere are despre homosexuali.

Domnul Craven le-a răspuns invocând punctul de vedere al Bibliei despre homosexualitate, dar a adăugat că „deşi Dumnezeu urăşte păcatul, îl iubeşte pe păcătos.”

Drept urmare, cei doi tineri s-au sărutat în faţa lui şi l-au provocat prin gesturi obscene.

Domnul Craven a fost reţinut de ofiţerul de poliţie Alistair McKittrick pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice după ce cei doi băieţi i s-au plâns că s-au simţit insultaţi de comentariile domnului Craven.

La secţia de poliţie, nu i s-a dat de mâncare decât după 15 ore când a primit un castron cu cereale şi o mâncare încălzită la cuptorul cu microunde, acest lucru după ce unul dintre prietenii săi a depus o plângere.

De asemenea, i s-a refuzat accesul la medicamentele pentru artrita reumatoidă de care suferă.

Domnul Craven, care este predicator stradal de 7 ani, a declarat: 

„N-am intenţionat vreodată să hărţuiesc pe cineva sau să-i provoc cuiva vreo stare de nelinişte sau suferinţă. Din contră: eu predic Evanghelia, care înseamnă veşti bune şi dragostea lui Dumnezeu pentru toată lumea.”

„Acţiunea poliţiei m-a tulburat şi m-a agitat. Întreaga întâmplare mi s-a părut extrem de supărătoare.”

„Se pare că acţiunea poliţiei a avut intenţia de a ne crea mie şi altor predicatori stradali impresia că nu putem predica Evanghelia în public fără a încălca legea, iar dacă totuşi o vom face vom fi arestaţi.”

Domnul Craven va primi acum 13.000 £ despăgubiri pentru reţinere ilegală, privare ilegală de libertate şi încălcarea drepturilor omului.

Potrivit Convenţiei europene a drepturilor omului, oamenii sunt liberi să-şi manifeste religia (articolul 9) şi se bucură de dreptul la libera exprimare, care include libertatea de a comunica informaţii sau idei fără amestecul unei autorităţi publice (articolul 10).

Poliţia comitatului Greater Manchester are acum de plătit, pentru ambele părţi, mai mult de 50.000 £.

Cazul a fost soluţionat pe cale administrativă cu câteva zile înainte ca dosarul să ajungă pe rolul instanţei.

Institutul Creştin l-a sprijinit financiar pe domnul Craven din fondul său pentru litigii în justiţie.

Colin Hart, directorul Institutului Creştin e de părere că: „Nimeni n-ar trebui să fie reţinut de poliţie timp de 19 ore doar pentru că a răspuns la o întrebare legată de convingerile sale religioase.”

„Modul dezonorant în care a fost tratat domnul Craven a fost sub minimul la care ar fi fost îndreptăţit orice cetăţean. Această situaţie a fost unul dintre cele mai flagrante cazuri de încălcare a libertăţii religioase cu care am avut de-a face până acum.”

„Libertatea de exprimare este un drept fundamental al oricărui om. Însăşi libertatea noastră se fundamentează pe libertatea de exprimare. Sper ca Poliţia din Greater Manchester să-şi înveţe lecţia din acest caz şi să facă tot posibilul să nu mai repete aceiaşi greşeală pe viitor.”

„Mă bucur nespus că până la urmă s-a făcut lumină în cazul domnului Craven.”

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

Traducere: Gabriela Coşereanu

De la sex, droguri, abuz și sinucidere la activism pro-viață: cum m-a scăpat Dumnezeu de întuneric

de Meagan Weber, LifeSiteNews.com

Am devenit pro-viață undeva între prima și a doua sarcină neplanificată. Obișnuiam să cred în concepția „corpul meu, alegerea mea”, dar atunci ceva s-a schimbat în inima mea.

Provenind dintr-o familie destrămată, ca adolescentă am fost aproape mereu fără adăpost, trăind din casă în casă. Adâncită într-o viață de droguri și promiscuitate, am avut parte de prea puțină supraveghere din partea unui adult și nimeni nu s-a îngrijorat de buna mea creștere. După ce am devenit dependentă de metanfetamine, am renunțat la școală și nu am absolvit. Atunci mama mea m-a chemat în statul în care locuia, sprijinindu-mă să-mi termin școala fără grija cheltuielilor zilnice. Am reușit să absolv un an mai târziu și să renunț la metanfetamine, deși am continuat cu alte substanțe și cu viața dezordonată.

La o zi după evenimentele din 11 septembrie 2001 am descoperit că sunt însărcinată. Eram pe punctul de a termina relația nesănătoasă pe care o aveam cu tatăl, așa că mă simțeam încolțită. Avortul părea singura soluție de a evita să mă leg de el pentru toată viața. Confirmarea a venit și din partea lui sub argumentul că era nedrept să-l „încarc cu grija unui copil”. M-am dus acasă, i-am spus mamei că sunt însărcinată, dar să nu-și facă griji pentru că intenționam să fac avort și urma să fie ca și cum nu s-a întâmplat niciodată.

Spre surprinderea mea, mama a fost complet împotriva ideii de avort, deși nu era pro-viață. Mi-a spus că nu o voi scoate la capăt cu avortul și că ea va fi alături de mine și mă va ajuta să-mi cresc copilul. Sincer, mi-era mai mare teamă să nu o ascult pe mama decât să-l supăr pe prietenul meu, astfel că am ales viața pentru copilul meu.

Imediat ce l-am anunțat că voi păstra copilul el a terminat relația cu mine. M-am simțit pierdută și distrusă și deseori mă gândeam dacă am făcut alegerea corectă. După două luni am reluat relația pentru scurt timp și din nou ne-am despărțit, de data aceasta însă într-un mod mult mai urât, după ce, îmbrâncindu-mă, mi-a strigat în față „copilul nu este al meu și sper să muriți amândoi”. Pentru faptele lui am reușit să obțin un ordin de restricţie pe numele lui.

Incidentul a fost primul din multele evenimente traumatizante care au urmat. La scurt timp logodnicul mamei mele a murit într-un accident de mașină și cineva foarte apropiat mie a făcut avort după ce ne promisesem una alteia că ne vom sprijini în sarcinile noastre. Apogeul l-am trăit atunci când mama a ales pentru ea sinuciderea. Eram în 3 luni și jumătate când am văzut-o ultima dată în viață și tot eu am fost cea care am găsit-o.

Viața mea s-a zdruncinat din temelii și am simțit că nu mai am nicio șansă. Încercând eu însămi să mă sinucid câteva zile mai târziu, am început să strig și să plâng din toată inima, „dacă într-adevăr există Dumnezeu undeva acolo, atunci să mă ducă la mama ori să mă scoată din casa asta și să-mi schimbe viața”. După câteva clipe, un prieten a apărut și m-a găsit în toaleta mamei. M-a ridicat, m-a scos din casa, salvând viața mea și pe cea a copilului meu. Traumele prin care am trecut în timpul acestor evenimente mi-au călcat în picioare mândria și m-au adus în punctul în care căutam răspunsuri la întrebarea de ce viața mea se destramă astfel. Am ajuns să-l cunosc pe Dumnezeu după ce am fost chemată la biserică la slujbele de Crăciun și Paști și după ce niște femei minunate din biserică mi-au făcut un generos și umil duș.

Pe măsură ce ziua nașterii se apropia, m-am îndreptat spre tatăl copilului cu iertare și i-am oferit opțiunea de a asista la naștere. El a acceptat, având în vedere că îi promisesem că nu-l voi denunța pentru violarea ordinului de restricție emis pe numele lui. După ce m-a ținut de mână în timpul nașterii și după ce a vizitat copilul de câteva ori acasă la mine, ne-am împăcat pentru a doua oară. Abuzul însă a început nu după mult timp, ceea m-a făcut să mă simt din nou pierdută, de data aceasta și lipsită de sprijinul mamei. Am vândut casa mamei, am cumpărat una nouă pentru mine și am continuat relația abuzivă verbal, emoțional și sexual cu tatăl fetiței, pentru încă un an, după care am strigat din nou la Dumnezeu pentru ajutor și am găsit curajul să plec.

La început totul a fost bine, însă mai târziu am revenit la stilul de viața petrecăreț și dezordonat, deseori lăsând-o pe fetița mea cu o bonă. Aceasta a durat câteva luni, până când am rămas din nou însărcinată cu prietenul care mă salvase în acea noapte din toaleta mamei când încercasem să mă sinucid. De data aceasta nu mă mai gândeam deloc la avort. După prima sarcină și naștere și chiar după ce tatăl îmi propusese avortul, am înțeles pe deplin cât de valoroasă este viața și cât de important este să-i protejezi pe cei nenăscuți. Deși eram extrem de rușinată de faptele mele, m-am destăinuit doamnelor de la biserică de la care am și primit mult sprijin.

Nu după mult timp am conștientizat că sunt din nou singură. Trebuia să cresc singură doi copii de la doi tați.

Pastorul de la biserică și soția sa m-au primit în casa lor, încurajându-mă să-mi păzesc inima de oamenii care aveau să mă judece în biserică și oferindu-mi tot sprijinul lor. În timpul acelei vizite, mi s-a pus o întrebare care m-a schimbat pentru totdeauna: „Dacă ai pierde o parte a corpului pentru fiecare partener sexual pe care l-ai avut, cât din tine s-ar mai afla pe acest scaun?”. Am răspuns în sinea mea: „Probabil câteva vene și cartilaje”. Din acea clipă am decis să aleg abstinența până în noaptea nunții mele. Mă simțeam cu adevărat dărâmată și deznădăjduită. Multe schimbări s-au petrecut în timpul sarcinii, mi-am pierdut serviciul și mașina și totuși nimic nu mi-a lipsit, aceasta datorită proniei lui Dumnezeu și a oamenilor Săi din biserică.

A fost pentru mine o perioadă grea, însă Dumnezeu a folosit-o pentru a mă șlefui și a mă transforma în acel tip de femeie capabilă să primească în viața ei un bărbat incredibil, cu adevărat de aur. S-a îndrăgostit de mine și de copiii mei și m-a cerut în căsătorie. Am ales abstinența pentru 2 ani și jumătate până în noaptea nunții. Soțul meu m-a tratat ca aurul și din noiembrie 2006 trăim o căsnicie cu adevărat fericită. Avem patru copii. Soțul meu este pastorul copiilor din biserica locală iar eu am devenit activistă pro-viață, implicându-mă în acești ultimi șapte ani în sprijinirea femeilor orientate spre avort. Viața mea este o carte deschisă și sper și mă rog la Dumnezeu să-mi dea șansa să împart această victorie cu cât mai mulți oameni, astfel încât cât mai multe vieți să fie salvate atât fizic cât și spiritual. Visez la ziua când avortul nu va mai fi o opțiune legală.

Vă mulțumesc pentru timpul acordat poveștii mele, vă invit să citiți mai multe pe blogul meu și pe pagina de Facebook. Dacă sunteți interesați de mărturia mea și de speech-ul meu „Femeile orientate spre avort”, vă rog să mă contactați pe adresa meaganweber@gmail.com.

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
Traducere: Catargiu Iulia Elena

Statele Unite: 41 de ani de avort legal într-un videoclip emoţionant

de Patrick B. Craine

Miercuri, 22 ianuarie, s-au împlinit 41 ani de la pronunţarea sentinţei Roe v. Wade, o decizie ce defineşte cu adevărat națiunea americană.

Ea a deschis porțile unei atrocităţi atât de grave, încât, chiar şi numai a o identifica drept „cel mai mare abuz asupra drepturilor omului din istoria Statelor Unite”, pare o banalizare.

Uciderea a peste 56 milioane de copii, reprezentând o șesime din numărul cetățenilor americani, nu este un simplu „abuz”. Termenul de „genocid” nu este nici el satisfacator.

Pentru a comemora aceasta ordonanţă de guvernământ, Texas Alliance for Life a lansat un videoclip emoţionant, de 5 minute, care expune cronologic, an după an, repercusiunile devastatoare ale sentinţei, precum şi lupta pentru înlăturarea ei.

Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Elena Jurcă

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Adolescentă de cincisprezece ani: „Ar trebui să avortez ca să rămân cu prietenul meu abuziv?”

de Ben Johnson, 14 noiembrie 2014

O scrisoare din partea unui adolescente către un autor de editoriale care oferă sfaturi, relevă alegerea dureroasă cu care se confruntă multe femei care au de-a face cu abuzul, abandonul şi avortul.

Fata de cincisprezece ani le-a scris lui Jo Davison şi Nik Brear că prietenul ei a lovit-o cu pumnii după ce a refuzat să avorteze.

Adolescenta a spus că ea şi prietenul ei se întâlneau de mai mult de un an de zile, se iubeau şi au simţit că a face sex însemna mutarea releţiei lor pe un „alt plan”. Apoi a aflat că este însărcinată.

„Dintr-o dată nu vrea să mai aibă de-a face cu mine şi mi-a dat chiar de înţeles cum că bebeluşul ar putea să nu fie al lui, ceea ce m-a durut tare mult”, scrie ea. „Doar ştie că e singurul băiat cu care m-am culcat vreodată.”

Părinţii ei, după ce şi-au revenit din şoc, „au fost minunaţi în privinţa asta. M-au sprijinit în a lua decizia care-i cea mai bună pentru mine, aceea de a păstra copilul.”

„De îndată ce-am aflat că sunt gravidă, am ştiut că nu puteam avorta”, a scris ea. „Dar prietenul meu a insistat să avortez şi mi-a spus că dacă voi păstra copilul n-o să vrea să aibă de-a face nici cu el şi nici cu mine. Acum o săptămână s-a enervat aşa de tare în legătură cu asta, încât m-a lovit.”

Prietenul şi-a cerut mai apoi scuze „şi a plâns, spunând că a avea un copil i-ar împiedica să aibă rezultate foarte bune la şcoală şi să-şi construiască carierele dorite ca şi avocaţi.”

„Ar trebui să avortez ca să nu-l pierd sau ar trebui să ascult ce-mi spune inima şi ce-mi spun părinţii şi să fiu o mamă ce-şi creşte singură copilul?” întreabă adolescenta.

În mod inexplicabil, primul care i-a răspuns, Jo Davison, a insinuat că fata refuza să avorteze tocmai pentru a-şi păstra prietenul.

Davidson a scris că, deşi violenţa nu-şi are nicio scuză, aceasta „este şi un semn că el este cinstit faţă de el însuşi. Iar asta e ceva ce eu nu văd la tine.”

„N-ar trebui să te gândeşti la păstrarea copilului ca pe un mijloc de a ţine legătura cu el. Însă, în mod asemănător, n-ar trebui să avortezi tocmai ca să-l păstrezi”, scrie Jo.

Davidson a continuat punând şi ea presiune asupra fetei: „Trebuie să-ţi iei gândul de la poveştile doar cu final fericit şi să fii brutal de onestă cu tine însăţi”, a scris. „Eşti încă un copil; poţi cu-adevărat să faci faţă maternităţii? Dacă aceasta va pune capăt carierei tale de vis, cum te vei simţi atunci? Vei fi în stare să-i oferi copilului tău resurse nesfârşite de iubire, sprijin şi sacrificiu de care are nevoie?”

Nik Brear a insistat asupra faptului că „nu are absolut nicio scuză pentru faptul de a te fi lovit.”

„Nu te păcăli crezând că asta îl face diferit de alţi bărbaţi violenţi”, i-a atras el atenţia.

Brear a menţionat că sexul duce în mod normal la reproducere. „Din păcate, asta e una din posibilităţile care pot apărea odată cu relaţiile intime – indiferent de vârsta ta – iar tu ai de luat nişte decizii foarte mature care îţi vor afecta restul vieţii.”

Un al treilea respondent, Dr. Jacqueline Lynch, medic psiholog consultant şi director al Chrysalis Associates, a dat nişte semne de aprobare pentru decizia părinţilor şi a fetei. „Tu ai putea fi pregătită să fii mamă, însă prietenul tău nu este pregătit pentru a fi tată , a scris doctorul Lynch. „E de înţeles faptul că e speriat, însă e de neacceptat ca el să te şantajeze pentru a avorta.”

„Întreabă-te dacă merită să renunţi la copilul tău nenăscut pentru el. Vrei să fii cu un bărbat care e pregătit să recurgă la violenţă ca să te facă să îndeplineşti ce vrea el ?”

„Ai decis să păstrezi copilul şi ai sprijin de acasă. Ar fi înţelept să-ţi asculţi părinţii.”

Deşi scriitorii pro-avort şi „progresiştii spun că avorturile impuse sunt un mit, această adolescentă face parte dintr-un trend mai răspândit de avorturi impuse. Deşi adesea nu sunt forţate în mod fizic să meargă la clinica pentru avorturi, acestea spun că sunt abuzate, manipulate emoţional sau obligate să avorteze de către părinţi, prieteni, foşti prieteni, soţi, agresori, chiar poliţişti.

Însă o reţea tot mai mare de activişti pro-viaţă din întreaga lume, distribuiţi în centre care asigură sprijin în cazul crizelor de sarcină, le ajută pe tinerele mame să găsească sprijinul şi resursele de care au nevoie pentru a duce la bun sfârşit sarcina.

Unele femei spun că alegerea de a-şi păstra copilul a fost cea mai bună pe care au făcut-o vreodată.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Flavia-Maria Hemcinschi

 Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

.

În atenţia bărbaţilor căsătoriţi: Obiceiul de a viziona pornografie este un obicei adulter

de Matt Walsh, 25 noiembrie 2013

Cunosc un tip care-şi înşală soţia. O înşală zilnic. O înşală de mai multe ori pe zi. Este soţ, tată şi adulter în serie.

Nu ar fi trebuit ca eu să ştiu asta despre el, însă a venit vorba acum câteva zile, într-o discuţie. Discutăm despre rata divorţurilor, amândoi spunând de ce credem că statisticile sunt atât de mari. Argumentele mele menţionau şi câteva studii care indicau că pornografia ar fi o cauză esenţială pentru un procent anual de divorţuri de 50%.

El a început să râdă. „Oamenii nu divorţează din cauza pornografiei.” A continuat să-mi explice de ce pornografia nu este „mare scofală” în cazul multor oameni. Nu este „ca şi cum ai înşela”. Mi-a spus că el vizionează aşa ceva de mai multe ori pe zi. A continuat afirmând că soţia lui ar putea fi puţin iritată dacă ar ştii cât de des o face, dar numai pentru că femeile exagerează când vine vorba de „ceva de genul”.

Despre ce mai exact? Despre faptul că soţii lor îşi petrec toată ziua cufundaţi în cele mai întunecate zone ale internetului în căutare de imagini sexuale explicite de viol, abuz, perversiune, exploatare şi alte forme josnice de depravare, anterior necunoscute omenirii?

Mda. Cam aşa ceva. Şi aparent, nu există vreun motiv că soţiile să fie prea supărate pentru asta.

Ascultaţi băieţi, ştiu că această conversaţie este una incomodă. Dar a venit timpul să fim sinceri şi să rostim adevărul despre pornografie. Întâi şi întâi: dacă eşti căsătorit şi vizionezi pornografie, înseamnă că înşeli. Punct. Din perspectiva unui creştin, acest lucru nu este discutabil. Isus a spus-o foarte clar: dacă râvneşti la altă femeie, ai comis adulter. Atunci când vizionăm pornografie, alegem să cedăm acestei pofte trupeşti; ne complăcem în ea, o alimentăm, o păsuim în mintea noastră. Ne scufundăm în ea cu capul înainte şi ne îmbibăm cu ea ca un burete. Ne minimalizăm pe noi înşine, înşelându-ne soţiile şi participând la exploatarea violentă a femeilor (şi a fetelor). Minţile şi trupurile noastre aparţin Domnului şi soţiilor noastre; prin urmare, pornografia încalcă teritoriul lor. Dacă vizionăm pornografie, suntem adulteri. Suntem adulteri în cele mai grave moduri. 

Nici nu este nevoie să facem referire la Sfânta Scriptură pentru a afla răspunsul la această ecuaţie simplă cum că pornografia înseamnă adulter.

De ce nu ar fi aşa?

Pentru că nu ai contact fizic cu altă femeie?

Şi ce dacă? Aceasta este doar o chestiune de semantică şi de împrejurări. Absenţa unei atingeri fizice nu te absolvă în mod automat de stigmatul adulterului – dacă ar fi aşa, discuţiile cu tentă sexuală („sexting”) cu alte femei ar fi un joc cinstit, presupun. Cum te-ai simţi dacă ai verifica telefonul soţiei tale şi ai găsi mesaje scrise picante şi explicite sexual pe care le-a trimis unui bărbat de la birou? Ai fi de acord cu asta, atâta timp cât ai ştii că ea poate demonstra că nu a avut niciun contact fizic cu el? Sau asta este cu totul altceva pentru că ea îl cunoaşte pe tip, în timp ce pornografia este anonimă şi impersonală? Vedeţi, ne trezim că trasam mai multe linii distinctive după bunul plac atunci când suntem nevoiţi să raţionalizăm comportamentul pe care îl cunoaştem în mod instinctiv ca fiind imoral şi greşit.

Dar, OK, cum stau lucrurile dacă ea nu îl cunoaşte pe tip? Ce ce întâmplă dacă ea se implica în „fantezii” cu bărbaţi pe care nu i-a întâlnit niciodată? Imaginaţi-vă că în incursiunea voastră cibernetică, daţi peste o pagină porno ce postează imagini şi clipuri cu o tânără femeie deosebit de ispititoare: soţia dumneavostra. Cum v-aţi simţi? Ştiind că soţia dumneavoastră vinde sex digital pe internet – v-ar plăcea? Acest lucru ar putea provoca o mică dispută conjugală, nu credeţi?

Dacă nu aţi dori ca soţia dumneavoastră să presteze pornografie, trebuie să înţelegeţi de ce ea nu ar vrea ca dumneavoastră să fiţi consumator de pornografie. Dacă nu v-ar plăcea ca ea să invite şi să încurajeze alţi bărbaţi să o violeze în mintea lor, trebuie să înţelegeţi de ce ea nu ar vrea ca dumneavoastră să aceptaţi invitaţia de a viola alte femei în gând.

Nu vreau să fac referire doar la bărbaţii căsătoriţi. Pornografia este otravă pentru toţi, căsătoriţi sau nu. Şi nu mă aflu aici să vă dojenesc că aţi greşit. Trăim într-o societate care speculează slăbiciunile omului, fluturându-i sex prin faţă la turaţie maximă, în fiecare zi, pe tot parcursul zilei, în orice moment. Acest lucru nu este o scuză; doar o tentativă de a pune lucrurile în context. Nu aş face reproşuri unui tip care se luptă cu dependenţa de pornografie mai mult decât aş face-o în cazul unui tip care se luptă cu dependenţa de droguri. Dar cel puţin dependentul de droguri, cel mai probabil, nu va întâlni foarte mulţi oameni (în afară de distribuitorul său) care să-i spună că este de fapt sănătos să fumezi droguri. Dacă acesta se aventurează în afară baracii abandonate unde se droghează, probabil că nu va da peste oameni respectabili care să-i spună: „hei, drogurile nu-s o mare scofală – este absolut normal să fumezi droguri, omule!” Astfel, fumătorul de droguri are un avantaj în faţa dependentului de pornografie. Dependentul de pornografie, în schimb, trebuie să lupte atât cu constrângerea în sine, cât şi cu numeroşii ciudaţi care vor încerca să îl convingă că este vorba doar de puţină distracţie nevinovată.

Aceasta este, bineînţeles, o minciună. Nu este ceva nevinovat. Nu este o distracţie.

Aş putea invoca pentru dumneavoastră numeroasele studii psihiatrice ce atestă efectele negative ale pornografiei asupra creierului. Dar această muncă de cercetare o puteţi face şi singuri.

V-aş putea vorbi despre sclavia sexuală, despre traficul de fiinţe umane, despre abuzul de droguri şi despre molestarea copiilor. Şi v-aş putea explica faptul că industria pornografică nu ar exista fără aceste ingrediente necesare. Însă este vorba de concluzii pe care le puteţi trage şi dumneavoastră, dacă vreodată veţi acorda un moment de atenţie acestui fapt.

V-aş putea aminti faptul că s-ar putea ca aceste femei pe care le găsiţi pe paginile pornografice să nu fie femei, de fapt – ar putea fi copii – şi nu aţi putea şti sigur că nu este aşa. Apoi, aş putea sublinia că se poate ca orice utilizator avid de pornografie să fi fost la un moment dat un utilizator de pornografie infantilă, fie că a ştiut acest lucru sau nu. Însă aceasta este, cu adevărat, o realitate evidentă şi inevitabilă.

V-aş putea spune că mulţi copii vizionează pornografie explicită pentru prima dată la vârsta de 12 ani. V-aş putea spune că încă nici nu am început să culegem cumplitele roade ce vor proveni de la o întreagă generaţie crescută în baza odioaselor perversiuni ale pornografiei de pe internet. Dar poate că este prea târziu pentru aceste avertismente.

Aşadar, ce a mai rămas? Poate că nimic, realmente. Pornografia este malefică, pustie, izolantă, murdară – acest lucru îl ştim cu toţii. De aceea, cu excepţia cazului în care sunteţi fie un om psihotic, fie unul extrem de mizerabil, nu v-aţi dori ca fiica dumneavoastră să se implice în industria pornografică. Acesta este motivul pentru care majoritatea oamenilor îşi ascund obiceiurile porno. Acesta este motivul pentru care încă nu se consideră acceptabil să navighezi pe pagini „pentru adulţi” de la calculatorul de la serviciu sau de la o masă din Starbucks (deşi oamenii o fac, în ambele cazuri). Acesta este motivul pentru care veţi găsi sex shop-uri şi cluburi de striptease numai în mahalalele şi în părţile degradante ale oraşului. Indiferent cât de hedonişti şi de „deschişi la minte” am devenit, încă considerăm pornografia ca ceva ce trebuie stocat în putredele şi întunecatele unghere ale vieţii noastre. Aceasta este Legea Firii şi nu putem scăpa de ea. Avem o abilitate înnăscută de a face distincţie între bine şi rău, fie că ne dorim asta sau nu.

În atenţia bărbaţilor căsătoriţi: cred că ar trebui să ne petrecem timpul liber cu familia, citind cărţi interesante pentru a ne ascuţi mintea sau construind diverse lucruri, exersând sau făcând alte lucruri care ne fac mai buni ca şi persoane. Pornografia nu te face un om mai bun. Te dezonorează. Te face mincinos. Îţi ucide acel instinct care te determină să protejezi şi să onorezi femeile. Te va transforma în ceva ce nu ai vrut să devii vreodată. Te va transforma într-un pervers deghizat şi nedemn. Te va transforma într-un adulter.

Bărbaţii adevăraţi nu vizionează pornografie.

 Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Andreea Dancu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com