Fiul
lui Dumnezeu, Unul fără de păcat, Care a venit pe pământ cu
asemănare omenească să mântuiască pe oamenii cei păcătoşi,
trecând prin Capernaum, a văzut un om şezând la vamă care se
chema Matei şi a zis către dânsul: Vino după Mine! Vameşul,
auzind aceasta nu numai cu urechile trupeşti ci şi cu cele
sufleteşti, îndată s-a sculat de la vamă şi, lăsând toate, a
urmat pe Hristos; apoi Domnul a intrat în casa lui, iar Matei i-a
făcut ospăţ. Acolo s-au adunat la Matei vecinii lui, prietenii lui
şi mulţi cunoscuţi, vameşi şi păcătoşi şi au şezut împreună
cu Hristos şi cu ucenicii Lui. Deci s-a întâmplat să fie acolo
farisei şi păcătoşi; aceştia şezând împreună cu păcătoşii
au zis către ucenicii Lui: Pentru ce dascălul vostru mănâncă şi
bea cu păcătoşii şi cu vameşii?
Iar Domnul, auzind cuvintele
lor, a zis către dânşii: Nu trebuie doctor celor sănătoşi, ci
bolnavilor, că n-am venit să chem la pocăinţă pe cei drepţi, ci
pe cei păcătoşi. Din acea vreme Sfântul Matei s-a făcut ucenic
şi următor al lui Hristos şi s-a învrednicit a fi cinstit între
cei doisprezece apostoli.
Acest sfânt era fiul lui
Alfeu şi frate cu Iacob, iar de către ceilalţi evanghelişti se
numea Levi al lui Alfeu. Pentru aceea, vrând să acopere viaţa lui
de vameş pentru cinstea apostoliei, l-au numit cu nume puţin
cunoscut, adică Levi a lui Alfeu. Iar Sfântul Matei în Evanghelia
sa, scriind însuşi despre sine, din multă smerenie, arată pe faţă
tuturor numele său, numindu-se Matei şi povestind înaintea tuturor
viaţa sa de mai înainte, neruşinîndu-se a-şi mărturisi păcatele
sale.
Iar după primirea Sfântului
Duh, Sfântul Matei, mai înainte decât toţi ceilalţi
evanghelişti, a scris Evanghelia în limba evreiască, pentru evreii
care crezuseră, şi a scris-o după opt ani de la Înălţarea
Domnului, propovăduind această Evanghelie prin multe ţări. Căci
a străbătut Pârtia şi Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a
înconjurat toată Etiopia, unde îi căzuse soarta, ţară pe care a
luminat-o cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii. Iar mai la
sfârşit, fiind povăţuit de Sfântul Duh, a venit în ţinutul
mâncătorilor de oameni, la o seminţie neagră la chip şi cu nărav
de fiară şi a intrat într-o cetate ce se chema Mirmenia, unde,
întorcând către Domnul câteva suflete, le-a pus episcop pe
Platon, următorul său, şi a zidit o biserică mică. Iar el s-a
suit pe un munte, care era în apropiere şi a petrecut pe acest
munte în post, rugându-se lui Dumnezeu cu sârguinţă pentru
întoarcerea acelui neam necredincios.
Atunci i s-a arătat Domnul
în chip de tânăr preafrumos, având în mâna Sa un toiag. Apoi,
dând pace apostolului, a întins dreapta Sa, dându-i acel toiag şi
poruncindu-i să se coboare din munte şi să înfigă toiagul
înaintea uşii bisericii celei zidite, "căci degrab - i-a zis
Domnul -, se va înrădăcina şi va creşte copac înalt cu puterea
Mea şi va aduce multă roadă, întrecând cu mărimea şi cu
dulceaţa toate celelalte roade. Iar din rădăcina lui va curge
izvor de apă curată şi, dacă mâncătorii de oameni se vor spăla,
vor deveni albi, şi cei ce vor gusta din roada lui, vor lepăda
năravurile cele de fiară şi vor fi oameni blânzi şi buni".
Sfântul Matei, luând
toiagul din mâna Domnului, a coborât din munte, mergând în cetate
să facă ceea ce i s-a poruncit. Iar ighemonul acelei cetăţi,
anume Flavian, avea o femeie şi un fiu care erau chinuiţi de
diavoli. Aceştia, întimpinând în cale pe apostol, au strigat în
urma lui cu glasuri sălbatice, înfricoşându-l şi zicând: "Cine
te-a trimis pe tine aici cu acel toiag pentru pierderea noastră?".
Iar el, certând duhurile cele necurate, le-a izgonit. Apoi, cei ce
s-au tămăduit s-au închinat apostolului şi au mers după dânsul
cu bucurie.
Înştiinţându-se episcopul
Platon de venirea lui, l-a întâmpinat cu clerul. Apoi, intrând în
cetate şi apropiindu-se de biserică, a făcut precum îi era
poruncit: a înfipt toiagul cel dat lui de la Domnul şi îndată
înaintea tuturor s-a făcut toiagul copac mare, dând ramuri cu o
mulţime de frunze şi s-au arătat roade într-însul foarte
frumoase, mari şi dulci şi izvor de apă a curs din rădăcina lui.
Atunci s-au minunat toţi cei
ce priveau la această minune, pentru că toată cetatea se strânsese
la o minune ca aceasta, şi mâncau poame dulci din acest pom şi
beau apă curată. Iar Sfântul Apostol Matei, stând la un loc
înalt, propovăduia cuvântul lui Dumnezeu în limba poporului ce se
adunase acolo. Deci, îndată, toţi au crezut în Domnul, iar
apostolul i-a botezat în acel izvor făcător de minuni. Mai întâi
a botezat pe femeia ighemonului pe care o izbăvise de duhul cel
viclean, împreună cu fiul său; pe urmă pe tot poporul care a
crezut în Hristos. Iar toţi mâncătorii de oameni, care se botezau
după cuvântul Domnului, ieşeau din apă luminaţi la faţă, apoi
câştigau albire şi frumuseţe nu numai trupească, ci şi
sufletească, lepădând negreala de arap şi îmbrăcându-se întru
Hristos, omul cel nou.
Înştiinţându-se de
aceasta ighemonul, mai întâi s-a bucurat de tămăduirea soţiei şi
a fiului său. După aceea, îndemnându-l diavolul, s-a mâniat
asupra Apostolului, pentru că tot poporul părăsind zeii alerga la
dânsul, şi a cugetat să-l omoare. Dar în acea noapte Mântuitorul
S-a arătat Apostolului, poruncindu-i a îndrăzni către El şi
făgăduindu-i că va fi împreună cu dânsul în mâhnirea care-i
va veni. Deci, făcându-se ziuă, pe când apostolul cânta în
biserică laude lui Dumnezeu împreună cu cei credincioşi,
ighemonul a trimis patru ostaşi să-l prindă, însă aceia când au
ajuns la biserica Domnului îndată i-a cuprins un întuneric încât
abia au putut să se întoarcă înapoi.
Atunci, fiind întrebaţi de
ce n-au adus pe Matei, au răspuns: "Am auzit glasul lui
vorbind, dar n-am putut să-l prindem". Deci, mâniindu-se
ighemonul, a trimis ostaşi mai mulţi cu arme, poruncindu-le să
aducă pe Apostol cu sila, şi de se va împotrivi cineva, nelăsând
să-l ia pe acela, să-l taie cu sabia. Dar şi acest plan a rămas
fără rezultat. Căci, pe când se apropiau de biserică, a
strălucit o lumină cerească asupra Apostolului, spre care ostaşii
neputând a căuta, s-au umplut de frică şi, aruncând armele, au
fugit; apoi întorcându-se au spus ighemonului cele ce se făcuse.
Auzind ighemonul, s-a mâniat
foarte tare şi s-a dus cu toată mulţimea slugilor sale, vrând că
singur să prindă pe Apostol. Însă, când s-a apropiat de dânsul,
îndată a orbit şi căuta un sprijinitor. Apoi a început a ruga pe
Apostol să-i ierte păcatul şi să-i lumineze ochii, iar Apostolul,
făcând semnul Sfintei Cruci peste ochii lui, i-a dăruit vederea.
Dar ighemonul, văzând cu ochii cei trupeşti, însă nu şi cu cei
sufleteşti - căci l-a orbit răutatea lui -, n-a crezut că ar fi
puterea lui Dumnezeu, ci o vrăjitorie. Apoi, luând pe Apostol de
mână, îl ducea în curtea sa ca şi cum ar fi vrut să-l
cinstească, iar în inima sa cugeta cele viclene, vrând să ardă
în foc pe Apostolul Domnului, ca pe un vrăjitor.
Apostolul, văzând tainele
inimii lui şi, înţelegând gândurile cele viclene, l-a mustrat,
zicând: "Prigonitorule şi vicleanule, de ce nu săvârşeşti
lucrul pe care l-ai cugetat asupra mea? Fă ceea ce au pus diavolii
în inima ta, căci, precum vezi, sunt gata să rabd toate pentru
Dumnezeul meu". Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor să-l ia
pe Sfântul Matei şi, punându-l pe pământ, să-l întindă cu
faţa în sus şi să-i pironească mâinile şi picioarele pe
pământ. Făcându-se aceasta, după porunca chinuitorului, slugile
au adunat mulţime de viţe şi vreascuri; apoi au adus smoală şi
pucioasă şi toate acestea punându-le deasupra Sfântului Matei,
le-au aprins. Aprinzându-se focul cu văpaie mare, toţi credeau că
Apostolul lui Hristos va fi ars. Dar, o, minune! Îndată s-a
prefăcut focul acela în răcoreală şi văpaia în rouă, iar
Sfântul Matei a rămas viu, slăvind pe Dumnezeu.
Văzând aceasta, tot poporul
s-a înspăimântat de o asemenea minune şi a lăudat pe Dumnezeul
Apostolului. Iar judecătorul s-a mâniat mai mult, în loc să
cunoască puterea lui Dumnezeu, Care a păzit viu şi nevătămat de
foc pe propovăduitorul lui Hristos, şi grăia asupra dreptului
fărădelegi, numindu-l vrăjitor şi zicând că vrăjile au stins
focul şi l-au păzit viu. După aceea a poruncit să adune lemne mai
multe, viţe şi vreascuri şi, punându-le deasupra lui, să le
aprindă, iar deasupra să toarne multă smoală. Apoi a adus şi pe
zeii săi cei de aur în număr de doisprezece şi, punându-i în
jurul focului, îi chemă în ajutor pentru că Sfântul Matei, cu
puterea lor, să nu se poată izbăvi de văpaie şi să ardă în
foc.
Sfântul Apostol, fiind în
văpaie, s-a rugat către Domnul puterilor ca să arate puterea Sa
nebiruită, să vădească neputinţa zeilor păgâneşti şi să
ruşineze pe cei ce nădăjduiesc spre dânşii. Şi îndată s-a
pornit văpaia focului înfricoşat asupra idolilor de aur şi s-au
topit ca ceară, ba încă au ars şi mulţi din cei necredincioşi,
care stăteau împrejur. Iar din topirea idolilor a ieşit un şarpe
ca de foc, care mergea după ighemon, vrând să-l vatăme, încât
nu-i era lui cu putinţă a fugi şi a scăpa de frica aceluia, până
ce a făcut smerită rugăminte către Apostol ca să-l izbăvească
din acea nevoie. Sfântul Apostol Matei a certat focul şi îndată
s-a stins văpaia şi a pierit asemănarea şarpelui cea de foc. De
acum, ighemonul voia să scoată din foc pe sfântul, însă el,
făcând rugăciunea cea mai de pe urmă, şi-a dat sfântul său
suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Atunci judecătorul a
poruncit să se aducă un pat de aur şi să pună pe dânsul
cinstitul trup al Apostolului, care fusese scos din foc nevătămat.
Apoi, învelindu-l cu veşminte de mare preţ, l-a luat pe umeri
împreună cu boierii săi şi l-a dus în curţile sale. Dar el nu
avea credinţă desăvârşită. De aceea a poruncit să facă un
sicriu din fier şi, punând într-însul trupul Sfântului Apostol
Matei, să-l închidă pretutindeni cu plumb şi să-l arunce în
mare, zicând către boierii săi: "Dacă Cel ce l-a păzit pe
Matei întreg în foc, îl va păzi pe el şi de înec, apoi cu
adevărat Acela este Dumnezeu şi Aceluia ne vom închina, lăsând
pe toţi zeii noştri, care n-au putut să se izbăvească de arderea
focului".
Fiind aruncat în mare
sicriul cel de fier cu cinstitele moaşte, noaptea s-a arătat
Sfântul Matei episcopului Platon, zicându-i: "Duminică să
mergi la malul mării care este spre partea răsăritului de la
curţile domneşti şi să iei de acolo moaştele mele, care vor fi
scoase la uscat". Sculându-se episcopul, a mers la mare cu o
mulţime de popor, la locul arătat şi au aflat racla cea de fier cu
moaştele Sfântului Apostol Matei, precum i-a vestit lui în
vedenie.
Înştiinţându-se despre
aceasta ighemonul şi boierii săi, au crezut cu adevărat în Domnul
nostru Iisus Hristos, mărturisindu-L cu glas mare a fi Unul
adevăratul Dumnezeu, Care a păzit pe sluga Sa, Matei. Apoi
ighemonul, cazând înaintea raclei Sfântului Apostol, îşi cerea
iertare de la el pentru greşeala să şi cu osârdie dorea să se
boteze. Episcopul Platon, văzând credinţa voievodului şi
rugămintea lui cea cu dinadinsul şi învăţându-l mult, i-a
poruncit să intre în apa Botezului. Iar când episcopul a pus mâna
pe capul lui, voind să-i dea nume, îndată a venit un glas de sus,
zicând: "Nu Flavian să-l numeşti, ci Matei".
Astfel, luând voievodul din
botez numele Apostolului, s-a sârguit a fi următor al faptelor lui
apostoleşti. Căci degrabă, încredinţând altuia domnia sa, s-a
lepădat de lumea aceasta deşartă şi se sârguia întru rugăciuni
în biserica lui Dumnezeu. Apoi a fost învrednicit rânduielii
preoţeşti de către Sfântul Platon episcopul. Iar după trei ani,
murind episcopul, Sfântul Matei s-a arătat în vedenie preotului
Matei, celui ce-şi lăsase domnia, şi l-a sfătuit să primească
scaunul episcopal, după fericitul Platon.
Luând episcopia Matei cel
nou, bine s-a ostenit în bună vestire a lui Hristos şi pe mulţi
întorcându-i de la închinarea la idoli, i-a adus către Dumnezeu.
Apoi, vieţuind ani îndelungaţi cu plăcere de Dumnezeu, s-a mutat
către El, stând înaintea scaunului Lui, împreună cu Sfântul
Apostol şi Evanghelist Matei şi se roagă pentru noi, ca să fim
moştenitori împărăţiei Sale în veci. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu