Păstrează şi iubeşte

Nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici soarele nu se va mai prăvăli peste ei, şi nici o arşiţă (Apocalipsă 7 , 16 )

El caută „până ce găseşte” (Luca 15,4) şi cei pe Care îi găseşte „nu vor mai flămânzi şi nu vor mai înseta” şi Dumnezeu „va şterge toată lacrima de pe ochii lor” (Apocalipsă 7 17). Să luăm aminte însă că aceasta se referă la „duhurile drepţilor celor ajunşi la desăvârşire” (Evrei 12, 23), la acea generaţie spirituală a cărui nesaţ a fost „foamea sufletului” şi „însetarea inimii” şi la cei ce vin „din necazul cel mare” (Apocalipsă 7 14). Iată „ancora sufletului singură şi tare” (Evrei 6,19) da­torită căreia putem rezista încercărilor şi ispitelor, pentru a ne învrednici apoi de strălucirea de nedescris a bucuriei şi ferici­rii. Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă „să umblam cu du­hul” (Galateni 5,16), şi în acelaşi timp să fim precum pruncii (Matei 18, 3), ca să intrăm în împărăţia cerurilor.

Alăturându-ne încă de pe acum celor ce sunt „casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2, 19), convinşi că suntem încon­juraţi de îngerii Săi, care ne păzesc „în toate căile” (Psalmi 90 11) noastre, ne vom găsi acel loc dinainte stabilit ca fi­ind al nostru şi acel lucru pe care doar noi îl putem face. Cu nădejde în Dumnezeu-Mângâietorul, Care ne poate înţelege mai bine decât toţi prietenii pământeşti, să venim cu curaj înaintea Lui, „uitând cele ce sunt în urmă, tinzând la cele di­nainte, alergând la ţintă către răsplata chemării de sus a lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus” (Filipeni 3, 13-14).

Cine poate cunoaşte întreaga putere a iubirii, cea pe ca­re stă şi se ţine lumea? Iubirea nu se sfârşeşte odată cu via­ţa pe acest pământ, ea triumfă în deplinătatea vieţii veşnice, prin acel „nor de martori” (Evrei 12,1) de care trebuie să ne aducem aminte mereu. Aerul însuşi este impregnat de iubi­re; ea ne răspunde la orice suspin, ne înţelege cea mai mică mişcare sufletească. Domnul ne „încununează cu milă şi cu îndurări” (Psalmi 102, 4), iar când ne va întâmpina acolo, unde „mulţi locuitori sunt”, vom afla că El a îndeplinit „ce­rerile inimii noastre” (cf. Psalmi 36, 4).

Vom găsi în mâinile lui Dumnezeu liniştea şi pacea de care n-am avut parte pe pământ. Dumnezeu ştie cât de greu ne-a fost când n-am găsit înţelegere la cei pe care îi iubeam. Desăvârşita Sa iubire am simţit-o când ne-am aflat în încer­cări şi în cele mai grele clipe. Il auzeam şoptindu-ne: „Ve­niţi la Mine, Eu vă voi da linişte; vă iubesc”. El ne iubeşte aşa cum nimeni altul nu ne poate iubi. El, Cel ce a fost pus la încercare prin deplina renunţare la propria-I voinţă, supunându-Se întru totul voinţei Tatălui.

Rugaţi-vă cum Se ruga El: „Facă-se voia Ta!” şi, în ce­le din urmă, veţi primi răspuns. Un val de absolută, depli­nă pace ne va cuprinde sufletul întocmai ca o rază de soare, care pătrunde într-o încăpere neluminată, când se deschide o uşă. El va intra, va umple vidul sufletului şi nu va mai fi boală, alean, întristare, tulburare, ci un răspuns deplin, de­ săvârşit, înţelegător la toate rugăciunile noastre, şi îndepli­nirea tuturor speranţelor. Dumnezeu să fie cu noi!

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008