Evanghelia
Luca
10, 25-37
În
vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L
şi întrebându-L: Învăţătorule, ce să fac eu ca să moştenesc
viaţa de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în Lege? Cum
citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din
toată vârtutea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău,
ca pe tine însuţi. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă
aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe
sine, a zis către Iisus: şi cine este aproapele meu? Iar Iisus,
răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în
Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat
şi l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un
preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături.
Tot aşa şi un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut şi a
trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând
lângă el şi văzându-l, i s-a făcut lui milă de el şi,
apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn şi
vin; apoi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de
oaspeţi şi a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoţând
doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de el şi ce vei
mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îţi voi da înapoi. Deci
care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui care
căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut
milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: de-te de fă şi tu
asemenea.
Pr.
Constantin Coman – Iubirea teoretica si iubirea “departelui” –
placuta amagire (inchipuire de sine) a “bunului samaritean”
“Cautati pe adevaratii nevoiasi!” Cum ii recunoastem?
R.
Radulescu: Parinte profesor, cine este aproapele meu? Este o
intrebare la care Mantuitorul Hristos raspunde printr-o pilda, redand
o intamplare ipotetica sau poate chiar reala. Concluzia acestei
intamplari o trage chiar intrebatorul. Astazi, in jurul nostru este
multa suferinta. Vedem si luam contact cu suferinta si noi, in mod
real, langa noi, dar si prin mass-media. Mijloacele de comunicare ne
dau tot felul de situatii in care oamenii sufera din diferite motive,
iar cea mai la indemana reactie a noastra este compasiunea. Este
suficient acest tip de reactie, pentru noi cei de astazi?
Pr.
Coman: Am sa citez un calugar atonit, care evalua cele spuse de noi
cu expresia: „decat nimic…!” Asadar, decat nimic este buna si
compasiunea! Comunicarea aceasta aproape simultana a informatiei
despre un eveniment neplacut, petrecut undeva departe de noi, s-ar
parea ca ne aduce aproape de evenimentul respectiv, ca ne transforma
in aproapele celui cazut intre talhari. Dar nu este chiar asa.
Distanta se pastreaza, tocmai pentru ca noi suntem in imposibilitatea
de a face ceva practic. Este o provocare foarte mare intr-adevar,
pentra ca, tot asezandu-ne in postura de compatimitori sau solidari
de la distanta, este foarte posibil sa ne tocim sensibilitatea fata
de astfel de situatii si de eroii lor. Intervine o anumita inertie, o
rutina.
Apoi,
mai exista un risc, acela al linistirii constiintei. Ne tot spunem in
sinea noastra, ca daca am fi fost la fata locului am fi facut ceva,
n-am fi stat cu mainile incrucisate. Nu trebuie sa fim chiar atat de
siguri. Se poate instala chiar o usoara ipocrizie. Tot avand noi
compasiune pentru cei de departe, ne convingem ca suntem sensibili,
buni la suflet, milosi, iubitori si tragem concluzia inevitabila ca,
in situatia in care nu ne manifestam ca atare, fata de cei din jurul
nostru, atunci respectivii sunt de vina. Daca am fi un pic onesti cu
noi insine, am putea observa ca iubim mai mult pe cei de departe
decat pe cei de aproape. In situatia aceasta ar trebui sa recunoastem
ca dragostea noastra este mai curand una teoretica, decat una
aplicata. Sau, chiar ipocrita!
Putem
face ceva si de la distanta pentru cei in necazuri si in nevoi… Din
perspectiva noastra crestineasca, cel care este martor, chiar si prin
intermediul televizorului, al unor astfel de evenimente poate sa se
roage lui Dumnezeu. Rugaciunea este mult mai mult decat o compasiune
pasiva. Sa se aseze in genunchi, sa-si aprinda candela, sa-si aprinda
lumanarea si sa spuna lui Dumnezeu: „Doamne, eu nu pot sa ajung
acolo, dar Tu poti sa ajungi, Te rog pe Tine, prin sfintii Tai, prin
ingerii Tai si prin Maica Domnului, fa ceva!” Cred ca gestul
acesta, crestineste vorbind, ar fi o iesire din inertia nefaptuirii,
a compasiuni si a solidaritatii pasive, ar fi o iesire mult
folositoare.
R.Radulescu:
De ce v-am pus aceasta intrebare? M-am gandit ca, in Evanghelii si in
limba romana, cel caruia poti sa-i vii in ajutor, se cheama aproapele
nostru. Ii mai spunem si semenul nostru, dar parca aproapele este mai
„aproape”. M-am gandit chiar si la distanta fizica dintre cel
care are nevoie de ajutorul meu si mine. Va intreb: care este, in
limba greaca, termenul pe care il foloseste Evanghelia pentru
aproapele, pentru cel cu care eu vin in contact si chiar pot sa fac
ceva pentru el?
Pr.
Coman: Atat textul original cat si versiunea romaneasca vorbesc
despre aproapele cu sensul propriu, adica cel de langa tine. In limba
greaca termenul este plision. Si nu este deloc intamplator.
Evangheliile nu folosesc termenul semenul nostru, pentru ca este mult
mai general si mai abstract. Discursul Mantuitorului este extrem de
aplicat. Se adreseaza direct ascultatorului sau cititorului si-l
invita la lucruri foarte concrete. As dori sa retinem acest lucru.
Mantuitorul vorbeste cu tot dinadinsul despre cel de langa noi si ne
cere pe acesta sa-l avem in vedere inainte de orice. De cele mai
multe ori, pe cel de langa noi, cu nevoile sau necazurile lui, poate
mai mici decat cele pe care le vedem la televizor, nu ne este la
indemana a-l ajuta. Spre el ne cheama, de fapt, Mantuitorul Hristos
sa luam aminte, spre cel de langa noi, nu spre cel de la distanta, pe
care nu-l putem ajuta.
Cel
de langa noi reprezinta provocarea imediata a relatiei, a mediului in
care suntem chemati sa ne producem, a spatiului in care suntem
chemati sa implinim poruncile lui Dumnezeu. Paradoxal, in zona
relatiei cu aproapele, gasim foarte multe justificari de a nu fi
solidari, de a nu arata prea multa compasiune, de a nu arata prea
multa dragoste si ajutor. De ce? Pentru ca cel de langa noi, de
foarte multe ori ne irita, ne deranjeaza, are chiar revendicari la
adresa noastra, are si nedreptatiri. In fapt, omul cand este aproape
de noi, ne si deranjeaza. El ne este foarte drag cand este departe,
pentru ca nu ne cere mare lucru sau daca ne cere, neputand noi sa-l
ajutam, compasiunea, cu care am inceput discutia, pare a fi
suficienta.
De
aceea Mantuitorul Hristos se lupta, in primul rand, in Evanghelia Sa
cu ipocrizia. Este foarte clar in porunca Sa: „Sa iubesti pe
aproapele tau…!” Esti chemat sa-i iubesti pe cei de langa tine,
incepand cu sotul, cu sotia, cu copiii, cu tata, cu mama, cu vecinii,
cu colegii si dupa aceea pe cei de la distanta, daca iti mai ramane
suficienta forta.
R.
Radulescu: Putem spune ca cel cazut intre talhari i-a dat peste cap
planurile samarineanului, care s-a gandit ca trebuie sa intervina
sa-l ajute pe respectivul om si, probabil, a renuntat la treburile pe
care le avea in ziua aceea. Nu s-a intamplat lucrul acesta in cazul
celorlalti doi, care au trecut indiferenti pe langa cel cazut. Este
posibil ca amandoi sa fi avut in plan niste treburi, sa-si
implineasca niste sarcini in ziua aceea. Samarineanul si-a lasat
treburile sale deoparte si a intervenit, nu doar aruncand ceva, sau
spunandu-i o vorba, ci l-a luat pe omul acela si s-a ocupat de el
aproape o zi intreaga. De aici putem intelege ca in a face bine este
nevoie nu de un simplu gest reactiv, ci de putina creativitate, sa te
gandesti de ce are nevoie omul, in primul rand, si cum sa faci
binele, pentru ca a face binele nu este chiar asa usor, se pare.
Pr.
Coman: Este in discutie aici si o scara axiologica, a ierarhiei
valorilor. Mantuitorul Hristos vorbeste despre prima porunca si
despre cea de-a doua: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau si pe
aproapele tau, ca pe tine insuti!” Aceasta ar fi prioritar pentru
toata lumea. Tot ceea ce alcatuieste viata noastra de fiecare zi,
grijile noastre, profesiunea noastra, proiectele noastre materiale,
se subsumeaza acestei porunci, acestor doua porunci in care se
recapituleaza toate celelalte.
Asa
cum spuneati, binele nu se poate face fara jertfa. Jertfa ce
inseamna? Inseamna sa renunti la interesul tau imediat pentru a te
preocupa de celalalt. Adica intri in sfera interesului altcuiva.
Intr-o situatie ca aceea din parabola noastra, tu nu ai un interes
personal, dar aproapele tau are nevoie vitala de ajutorul cuiva.
Atunci, tu renunti la interesul tau si te indrepti spre celalalt.
Daca se face acest gest, desigur in libertate, el se cheama jertfa,
sacrificiu, iar sacrificiul este temelia filozofiei noastre de a
trai, a crestinilor, filozofie care este recapitulata in Sfanta
Cruce. Crucea inseamna sacrificiu de sine, inseamna jertfa. La jertfa
ne cheama Mantuitorul Hristos, iar binele, intr-adevar, cere
intotdeauna sacrificiu. Nu putem face un bine cuiva fara sacrificiu.
R.
Radulescu: Vreau sa va supun atentiei o problema pusa in Evanghelia
Samarineanului milostiv. Asistam acum la o Campanie anti-cersit, in
societatea noastra romaneasca, si am observat ca se exploateaza
oarecum o frustrare pe care am putea-o avea noi cei care luam contact
cu anumiti cersetori pe strada, afland ca ei ar castiga foarte mult
intr-o zi, mult mai mult decat niste oameni care muncesc. De aici
concluzia ca nu s-ar cadea sa mai raspundem sau sa mai fim milostivi
fata de o mana intinsa la o intersectie sau in alta parte. Cum sa
reactionam sau ce atitudine sa avem din punct de vedere crestinesc,
din punctul de vedere al autenticului vietii crestine, in fata
acestor provocari pe care le fac unii cersetori pe strada sau
oriunde?
Pr.
Coman: In traditia noastra bisericeasca, exista indemnul ca sa asude
banul in mana ta pana cand il dai, adica se invoca un discernamant
foarte serios atunci cand faci actul de milostenie. Putem spune, in
principiu, ca este binevenita Campania de eliminare a unui rau
social, ca cel al institutionalizarii cersitului. Sigur ca ea
presupune riscuri. Ii afecteaza si pe cersetorii neinstitutionalizati
sau neexploatati. Dar, personal, consider ca sacrificiul este
sufìcient de mic, pentru a extirpa un rau atat de mare. Faptul ca
unii semeni ai nostri cu neputinte, cu handicap, sunt exploatati de
catre si in interesul unor semeni ai lor, pentru castig personal,
este un lucru reprobabil. De aceea, spuneam, personal sunt de acord
cu aceasta Campanie. Nu stiu daca si Sfanta noastra Biserica este de
acord. Paralel cu acest lucru, eu recomand credinciosilor mei la
biserica, celor care se spovedesc la mine, tinerilor cu care ma
intalnesc pentru a ne sfatui, sa-si sporeasca atentia pentru a
depista pe cei cu adevarat nevoiasi din jurul lor:
„Luati
aminte, le spun, ca oamenii care au nevoie de voi, de ajutorul
vostru, sunt de cele mai multe ori in jurul vostru, trimisi de
Dumnezeu. Vi-i scoate Dumnezeu in cale. Fiti sufìcient de viglienti
ca la acestia sa reactionati. Cei cu adevarat nevoiasi sunt de obicei
foarte rusinosi, sunt bine crescuti, au un bun simt exagerat, si
sufera fantastic de mult. Sa luam aminte la vecinii nostri, la
oamenii cu multi copii pe care ii putem descoperi. Sunt langa noi
aceia care au nevoie de ajutorul nostru. Se ingrijeste Dumnezeu sa-i
trimita, acolo unde este suflet generos gata sa ajute”.
Sursa:
Pr. Constantin Coman, “Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea
oamenilor”, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010
0 comments:
Trimiteți un comentariu