Evanghelia
Marcu
15, 43-47; 16, 1-8
În
vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic cu bun nume,
care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a
intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că
Iisus a murit aşa curând; şi chemând pe sutaş l-a întrebat dacă
a murit de mult; şi aflând de la sutaş, Pilat a dăruit lui Iosif
trupul mort. Atunci Iosif, cumpărând giulgiu de in şi pogorând pe
Iisus de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un
mormânt care era săpat în stâncă. Apoi a prăvălit o piatră la
uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria lui Iosie priveau
unde L-au pus. Iar după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena
şi Maria mama lui Iacob şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să
meargă să ungă trupul lui Iisus. Şi dis-de-dimineaţă, în prima
zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt
zicând una către alta: cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa
mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care
era foarte mare, fusese răsturnată. Şi intrând în mormânt au
văzut un tânăr, şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în
veşmânt alb şi s-au spăimântat. El însă le-a zis: Nu vă
spăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul cel răstignit? A
înviat; nu este aici; iată locul unde-L puseseră. Ci duceţi-vă
de spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru, că El merge în Galileea
mai înainte de voi. Acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus vouă.
Dar ele, ieşind din mormânt, au fugit de acolo, căci erau cuprinse
de cutremur şi de spaimă, şi n-au spus nimănui nimic, căci se
temeau.
Arhimandritul
Cleopa Ilie - Predică
la Duminica a III-a după Paşti - a Mironosiţelor
“Şi
a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul”
(Ioan
XX, 18)
Iubiţi
credincioşi,
Dintre
marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe
cele mai alese au fost râvna lor sfântă pentru Hristos, evlavia şi
bărbăţia de suflet. Câtă pază şi întărire au pus iudeii şi
Pilat peste mormântul lui Hristos Mântuitorul nostru, ca nu cumva
să vină ucenicii Lui noaptea şi să-L fure! Piatră mare au
răsturnat peste Mormântul Domnului, cu peceţi au sigilat piatra,
ostaşi tari şi înarmaţi au pus de strajă. Însă toate acestea
nu le-au speriat şi înfricoşat pe sfintele femei mironosiţe.
Râvna lor cea mare, sfânta evlavie şi bărbăţia lor de suflet,
au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgând seamă de
toată paza Mormântului. Un cuget şi un gând stăpânea mintea şi
inima lor: să slujească cu toată credinţa şi evlavia la
înmormântarea Preascumpului Mântuitor.
A
zis oarecând Solomon: „Femeie bărbat cine a văzut?”. Dar iată
aici femei mai bărbaţi decât bărbaţii. Bărbaţii, ucenici ai
lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru, cel fierbinte şi
tare în credinţă, de trei ori s-a lepădat de Domnul, pentru care
mai pe urmă „s-a căit şi a plâns cu amar” (Luca XXII, 62).
Iar femeile care din fire sunt fricoase şi neputincioase şi care de
multe ori se înfricoşează, chiar acolo unde nu este frică, aici,
în slujba înmormântării Preasfântului nostru Mântuitor se arată
mai tari şi mai bărbătoase decât bărbaţii. Nu se tem de groaza
iudeilor, de îndrăzneala ostaşilor nu se înfricoşează, nici
straja de la Mormântul Domnului nu le tulbură inima.
Ucenicii,
bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le
proorocise Mântuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia
se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie şi cumpără mir
şi aromate, ca să ungă trupul cel de viaţă făcător al lui
Hristos. O, fericite femei, cum nu v-aţi temut să umblaţi noaptea
singure şi cum aţi îndrăznit să vă apropiaţi de acel loc, pe
care îl păzeau ostaşii împărăteşti şi cum nu v-aţi
înspăimîntat, ci căutaţi să prăvăliţi pietre, să stricaţi
peceţile, să deschideţi mormântul şi să ungeţi cu arome Trupul
Domnului? Aceste isprăvi ale voastre, au pornit din râvna cea
sfântă, din evlavia şi bărbăţia cea mare a sufletelor voastre.
Femei
neputincioase eraţi cu firea, dar nu cu mintea şi inima voastră,
căci întru nimic nu s-au arătat la voi cele ale neputinţei
femeieşti, ci toate isprăvile voastre mai presus de bărbăţia
bărbaţilor s-au suit. Cu adevărat la voi s-a împlinit Scriptura,
care zice că: „Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune”
(II Corinteni XII, 9) şi iarăşi „Dumnezeu Şi-a ales pe cele
slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari” (I Corinteni I,
27; Psalm VIII, 2; Matei XXI, 16). Cu adevărat în inima voastră
erau cuvintele Preasfântului nostru Mântuitor care a zis: „Nu vă
temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă”
(Matei X, 28). Şi iarăşi zice Duhul Sfânt: „Îmbărbătaţi-vă
şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi
în Domnul” (Psalm XXX, 26). Voi mai înainte de Apostoli, fapta
Apostolilor aţi arătat-o. Voi mai înainte de Sfinţii Mucenici,
credinţa şi bărbăţia de suflet a lor aţi lucrat-o.
Ilie,
marele prooroc, cu râvnă dumnezeiască pornindu-se, pe Ahab l-a
mustrat, iar voi pe cei ce străjuiau Mormântul Domnului i-aţi
ruşinat. Ghedeon, învingând cu trei sute de ostaşi oarecând,
oastea cea numeroasă a Madianiţilor a sfărâmat-o (Judecători
VII, 25). Voi, însă, împreună cu drepţii bărbaţi, Iosif şi
Nicodim, mai tari decât toate întăriturile iudeilor şi ale lui
Pilat v-aţi arătat şi slujitoare neînfricate până la jertfă
aţi fost, gata a sluji Celui ce a venit să slujească şi să-Şi
dea sufletul Său răscumpărare pentru tot neamul omenesc. Voi, o
sfintelor femei, împreună cu Preacurata Fecioara Maria, Maica
veşnicului nostru Mântuitor, cu mare râvnă şi bărbăţie de
suflet v-aţi îmbrăcat şi cea mai timpurie slujbă către
Mântuitorul aţi arătat. De aceea mai înainte de Apostoli v-aţi
învrednicit a propovădui Învierea Domnului.
Iubiţi
credincioşi,
Cine
sunt acele sfinte femei mironosiţe, adică purtătoare de mir, care
au urmat lui Hristos împreună cu Apostolii şi care s-au
învrednicit să fie martore ale patimilor Domnului şi să-I ungă
sfântul trup cu miresme, cât a stat în mormânt? Sfânta
Evanghelie ne aminteşte pe scurt numele şi faptele lor.
Cea
dintâi şi cea mai plină de râvnă şi bărbăţie duhovnicească
este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea.
Alte
sfinte mironosiţe sunt: Maria, mama lui Iacob (Marcu XVI, 1) şi a
lui Iosi (Marcu XV, 47), adică vara Maicii Domnului; Maria lui
Cleopa (Ioan XIX, 25) şi Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei
XXVII, 56; XXVIII, 1; Marcu XVI, 1; Luca XXIV, 10). ApoiIoana, femeia
lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana şi multe altele care îi
slujeau din avutul lor (Luca VIII, 3). Printre mironosiţe sunt
numărate şi cele două surori ale lui Lazăr din Betania, Marta şi
Maria, unde găzduia adeseori Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, în
drum spre Ierusalim, sau Galileea.
Care
erau virtuţile principale ale acestor femei mironosiţe? Mai întâi
credeau cu tărie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel
vestit de prooroci, Care a venit pe pământ să mântuiască neamul
omenesc. Apoi, duceau o viaţă curată, sfântă, de rugăciune şi
post, de înfrânare şi milostenie, trăiau în iubire sfântă
unele cu altele şi cu avutul lor ospătau şi odihneau cu dragoste
în casele lor pe Iisus şi pe sfinţii Săi ucenici.
Dar
credinţa şi râvna sfintelor femei mironosiţe nu se oprea numai
aici. Ele nu numai că Îl primeau pe Domnul în casele lor unde Îi
spălau picioarele, Îi slujeau la masă şi Îl odihneau, ci, mai
mult, mergeau cu râvnă după Hristos, erau martore ale minunilor
Lui şi mărturiseau cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu,
Mântuitorul lumii.
Cea
mai mare bărbăţie au dovedit-o însă femeile mironosiţe în
vremea patimilor Domnului. După ce ucenicii de frică L-au părăsit
şi Petru s-a lepădat de Hristos, singurele care Îl urmau de
departe, erau sfintele femei mironosiţe, în frunte cu Maica
Domnului, Maria Magdalena, alături de Apostolul dragostei Ioan. Căci
dragostea dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată.
Curajul
şi bărbăţia sufletului s-au văzut la femeile mironosiţe şi pe
drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfântul Ioan, Îl
petreceau pe Domnul la răstignire, fiind martore ale patimilor Lui.
Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi şi suspine adânci, încât
Mântuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: „Fiice ale
Ierusalimului, nu mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi
pe copiii voştrii... Căci dacă fac acestea cu pomul verde, cu cel
uscat ce va fi?”. (Luca XXIII, 28, 31).
Pe
Golgota sfintele femei mironosiţe, împreună cu apostolul
nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai
răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au văzut
însângerat şi căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de
cămaşă şi întins pe cruce. Ele au văzut loviturile cuielor în
mâinile şi picioarele Domnului şi au leşinat de durere sub cruce.
Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de
pocăinţă a tâlharilor şi rugăciunea zdrobitoare a
Mântuitorului: „Eli, Eli, lama sabahtani?”, adică: „Dumnezeul
Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. (Matei XXVII, 46).
Femeile
mironosiţe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului,
învierea morţilor din morminte şi au auzit rugăciunea de iertare
a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigaşi: „Părinte, iartă-le
lor, că nu ştiu ce fac!”. (Luca XXIII, 34). Tot ele, aceste femei
mai bărbătoase decât apostolii, mai pline de râvnă decât
ucenicii, au văzut aruncându-se sorţi pentru cămaşa lui Hristos,
făcută de mâinile Maicii Domnului, şi au auzit cuvântul Lui cel
mai de pe urmă: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez Duhul
Meu!” (Luca XXIII, 46).
Iată
cât de mare era râvna, tăria credinţei, şi bărbăţia
sufletului sfintelor femei mironosiţe! Nu se temeau de ostaşii
romani atât de sângeroşi. Nu se înfricoşau de furia iudeilor de
Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimântau cu totul de moartea
Domnului pe Cruce, ca cei ce nu au nădejde!
Însă,
bărbăţia sfintelor femei mironosiţe nu s-a terminat pe Golgota.
Ele au fost de faţă şi vineri seara, la coborârea Domnului de pe
Cruce şi, împreună cu Iosif din Arimateea, au cumpărat giulgiu şi
miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfăşurat în giulgiu,
L-au pus în mormânt şi au prăvălit o piatră la uşa
mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosie, adică
Maica Domnului,priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua
sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob şi Salomeea au
cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.
Şi
dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămînii, adică Duminica, pe
când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele:
„Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar
ridicându-şi ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, căci
era foarte mare. Şi intrând în mormânt au văzut un tânăr
şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au
spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe
Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată
locul unde L-a pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui
Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi
vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că
erau cuprinse de frică şi de uimire şi nimănui nimic n-au spus,
căci se temeau. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a
săptămânii (Duminică), El S-a arătat întâi Mariei Magdalena,
din care scosese şapte demoni. Aceea, mergând, a vestit pe cei ce
fuseseră cu El, adică pe Apostoli,care se tânguiau şi plângeau”
(Marcu XV, 46-47; XVI, 1-10).
Vedeţi
râvna mironosiţelor? Bărbăţia şi tăria credinţei lor în Fiul
lui Dumnezeu? Vedeţi bărbăţia acestor sfinte femei? Ucenicii
stăteau ascunşi şi încuiaţi într-o încăpere de frica
iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu şi miresme să ungă trupul lui
Iisus. Ucenicii plângeau şi se tânguiau de moartea Domnului, iar
ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă mormântul. Ei
aşteptau cu spaimă veşti de la Golgota, iar ele intrând în
mormânt, au primit vestea, de la Arhanghelul Gavriil, că a înviat
Domnul, spunându-le: „Nu mai plângeţi!”. Apoi, la porunca lui,
s-au întors fugind, şi au spus apostolilor că Hristos a Înviat.
Nu mai este în mormânt!
Iată
câtă bărbăţie şi credinţă, câtă tărie şi îndrăzneală
la aceste femei. Bărbaţii stau ascunşi şi ele aleargă la
mormânt, intră înăuntru, aduc miresme, se întăresc una pe alta,
vorbesc cu îngerii, privesc cele dintâi mormântul de viaţă şi
văd giulgiurile aşezate alături. Nu se tem de întunericul nopţii,
nici de ostaşii care străjuiau mormântul, nici de moarte, nici de
îngeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: să-L vadă pe Iisus,
să ungă şi să sărute sfântul Lui trup. Femeile mironosiţe sunt
cele dintâi, şi cele mai vrednice martore ale răstignirii, morţii,
Îngropării şi Învierii Domnului. Ele sunt primele care vestesc
apostolilor şi lumii întregi că a înviat Hristos, că moartea,
diavolul şi iadul au fost biruite şi Raiul s-a deschis.
Unde
mai sunt acum femei creştine, iubitoare de Hristos, tari în
credinţă şi în fapte bune, ca femeile mironosiţe din Sfânta
Evanghelie? Şi totuşi numărul sfintelor femei în Biserica
creştină s-a înmulţit, întrecînd uneori pe cel al bărbaţilor.
Să
ne gândim la numărul mare al sfintelor muceniţe, precum: Tecla,
cea întocmai cu Apostolii; Varvara, care a fost ucisă pentru
Hristos de tatăl ei; Ecaterina; Irina; Maria; Sofia cu cele trei
fiice ale ei; Fevronia; Tatiana; sau Filoteia de la Argeş. Mare este
şi numărul cuvioaselor care s-au nevoit prin mănăstiri şi
pustietăţi şi au ajuns vase ale Sfântului Duh şi făcătoare de
minuni. Dintre acestea amintim doar câteva, precum: Maria
Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca şi Cuvioasele
Parascheva de la Iaşi, Teodora de la Sihla şi multe altele.
Toate
aceste cuvioase sunt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor
mironosiţe şi rugătoare ale Bisericii pentru noi toţi.
Iubiţi
credincioşi,
Astăzi
este ziua femeilor creştine. Ele sunt urmaşele femeilor mironosiţe,
fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul
familiei. Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe,
menţin, mai mult decât bărbaţii, flacăra credinţei şi
tradiţiile străbune, focul sfânt al rugăciunii şi evlavia în
casele noastre. Femeile credincioase sunt şi mame bune, creştine
devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate.
Femeile credincioase sunt întâi la biserică, întâi la rugăciune,
la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la
îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească
a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în
biserică, în familie, în societate.
De
astfel de mame bune au nevoie astăzi familiile noastre. De astfel de
fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei
cinstite şi model în toate are atâta nevoie astăzi societatea în
care trăim. Sunt destule mame care nu vor să nască copii, nici să
le dea o educaţie creştină bună. Sunt atâtea mame care îşi
ucid majoritatea copiilor, iar puţinii pe care îi nasc, nu-i cresc
în frica lui Dumnezeu, sau îi lasă de capul lor şi ajung să fie
o povară pentru familie şi o ruşine pentru societate.
Mamelor,
sunteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi
Domnului, nu miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi
copii buni, bine educaţi şi credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de
Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i smintiţi
cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cât mai mult.
Dumneavoastră puteţi contribui cât mai mult la înnoirea
duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi
untdelemn sfânt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei,
vor ieşi mâine suflete mari, oameni buni, preoţi credincioşi,
dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor,
al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la
datorie ca şi mamele noastre. Gândiţi-vă ce mame sfinte am avut!
Tinere
fecioare, păstraţi neîntinată pentru Domnul cinstea şi buna
voastră credinţă până veţi dobândi şi voi calitatea de mame
în societate şi în Biserică. La fel şi dumneavoastră văduvelor
şi bătrânelor mame, supravegheaţi pe cele tinere, pe copii, pe
cei din jur. Nu tăceţi! Mamele tinere au nevoie de exemplul şi de
jertfa voastră, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar
copiii şi nepoţii, de rugăciunile, de lacrimile şi mustrarea
voastră.
Începeţi
toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată şi cu mai
multă smerenie şi răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve
şi fecioare cinstite şi credincioase, înseamnă pentru ziua de
mâine, mai mulţi copii în case, mai mulţi credincioşi la
biserici, mai multă pace în familie, mai puţine beţii, divorţuri
şi avorturi în lume, mai puţine boli şi lacrimi pe pământ şi
mai multe suflete în Rai! Amin.
Hristos
a înviat!
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu