Aud
deseori, la criticii orei de Religie, că spălăm pe creier copiii.
Privesc la notițele luate la inspecțiile de grad ori la diverse
întâlniri cu pruncii și tinerii, în săli ori clase, pe terenul
pastoral al întâlnirii ca sărbătoare. Și mi-aduc mereu aminte de
sutele, dacă nu miile, de întrebări ori răspunsuri de-a dreptul
trăsnite, chiar haioase propuse dialogului de către ei, prietenii
noștri educaționali. Rămân mereu impresionat de valoarea lor de
lecție deschisă. Fie că ne spun că „Dumnezeu plânge pentru că
s-a rănit un înger”, fie că ne întreabă „ce cuprinde fișa
postului lui Dumnezeu” ori ne provoacă să spunem „exact” cu
ce anume se ocupă Dumnezeu, copiii se produc, își încurajează
spiritul critic, deseori alunecând în ironii fine ori bășcălii
îngrijorătoare pentru cel nededat la cultura dialogului.
E
greu să ai elevii sinceri. E dificil, pentru că ora de Religie, de
cele mai multe ori, funcționează ca o supapă de aerisire pentru
toate frustrările ce-i rănesc în sistemul educațional căreia-i
aparțin. Dificultatea este cu atât mai mare cu cât au dinainte
câte un teolog scrobit ori câte o pedagogă mai atentă la planul
de lecție decât la planul de viață al lor, al partenerilor noștri
educaționali. E de neiertat să uităm că pentru ei ținem cursul,
pentru ei propunem testul și nu pentru aparatul administrativ.
Încercarea
cea mai de preț nu mai este demult nota din catalog ori carnet -
care exprimă gradul de nemulțumire al profesorilor, cât menținerea
în oră a atenției elevului, transmiterea către el a informației
care să-l ajute să înțeleagă taina Universului și prin prisma
gândirii creștine.
Amintindu-și
copilăria școlărească, Denis Pennac, ale cărui lucrări nu
trebuie să lipsească formării pedagogice a profesorului de Religie
și nu numai acestuia, amintește cât de importante sunt cuvintele
profesorului în alchimia reținerii și menținerii informației. El
scrie: „Cuvintele profesorului nu sunt decât bucăți plutitoare
de lemn de care elevul slab se agață pe un râu al cărui curent îl
trage spre cascada cea mare. Repetă ce a zis profesorul. Nu pentru
ca asta să aibă vreo noimă, nu pentru ca regula să devină
palpabilă, nici pomeneală, ci doar să fie, pe moment, un liman, ca
să «mă lase în pace». Sau ca să mă iubească. Absolut cu orice
preț”. Apoi continuă, definind rostul pentru care scrie cartea
despre școală: „- Atunci o carte despre școală? Nu ți se
pare că sunt destule? - Nu despre școală! Toată lumea se ocupă
de școală, eterna dispută a anticilor cu modernii: programul ei,
rolul ei social, finalitățile ei, școala de ieri, cea de mâine...
Nu, va fi o carte despre elevul slab, greu de cap! Despre durerea de
a nu înțelege și despre pagubele ei colaterale” (Necazuri în
școală, Polirom, 2008, p. 20).
Atenție!
Educația este despre elev, nu despre școală. Educația religioasă
este despre elev, nu despre școală. Despre modul în care
descoperim curiozitatea copilului despre educarea sufletului său
întru Dumnezeu. Și cum să-i menținem atenția în aria
creativității luminoase, fără a-i produce, cum ar spune un alt
tânăr prieten, „daune totale” atunci când nu se încadrează
în schema noastră proprie. Pentru Einstein, cele mai importante
calități ale unui elev sunt creativitatea și personalitatea. Ne-o
spune Robert Schulman povestind despre studiile acestuia (Dragă
profesore Einstein, volum coordonat de Alice Calaprice, Ed.
Humanitas, 2016, p. 83). Acestea le respectă Profesorul și
prietenul Einstein în răspunsurile către copiii din țări, lumi
și școli diferite.
A
respecta creativitatea copilului înseamnă a renunța deseori la
manual, la programă ori la teama absurdă că nu-ți termini și
materia ce o ai de predat. Să recunoaștem. E un lux pe care doar la
ora de Religie ni-l putem permite, anume acela de a asculta copiii
din ceea ce cred, nu din ceea ce rețin, din ceea ce visează, nu din
ceea ce memorează. Desigur că avem exigențe profesionale și
administrative. Dar ele nu pot astupa izvorul creator, care este
inima copiilor, curiozitatea și creativitatea lor. Uneori nu ne
convine, gureșii noștri prieteni vor mereu să vorbim despre
altceva decât ne-am gândit noi. Atunci e momentul să învățăm
să gândim cu ei. Fără clișee, fără etichetări ori răspunsuri
artificiale, doar ca să părem că suntem o materie serioasă de
studiu. Ora de Religie propune, în fond, viața. Iar viața este un
mare exercițiu de curiozitate și creativitate în răspunsuri.
Merită încercat.
Pr.
Constantin Necula
Sursa:
Ziarul Lumina
0 comments:
Trimiteți un comentariu