Lupta cu cancerul şi decizia de a fi părinte

18 septembrie 2013

L-am întrebat odată pe soțul meu: Ce faci dacă doctorii îți spun că în curând vei muri? „Păi, nu prea știu. Mie nu mi s-a spus niciodată.”

Și este adevărat, deoarece soțul meu a spus clar că nu vrea să audă aceste cuvinte. Avea 24 de ani, eram logodiți de șase zile și tocmai își revenise din anestezia unei operații pe creier.

Eu știam, bineînțeles. În timp ce Mike se afla în reanimare, recuperându-și încet cunoștința sub atenta supraveghere a unei echipe de asistente și anestezisti, eu ascultam chirurgul spunându-mi: „stadiul patru de glioblastom multiform”, „18 luni” și „Sunt rare cazurile în care se supraviețuiește 5 sau 10 ani.”

Dar Mike nu voia să știe, așa că nu i-am spus. Mai mult decât atât, am început să plănuiesc nunta noastră. Pentru că ce ai face cu viața ta dacă ai știi că vei muri curând? Ai face ceea ce ți-ai fi dorit să faci, dar pentru care erai prea speriat. Ai trăi ca și cum ceea ce este mai important este prioritatea numărul unu. Și prioritatea lui era să se căsătorească cu mine.

În plus, eram îndrăgostiți unul de celălalt. Și asta faci când ești îndrăgostit, te căsătorești.

Și s-a întâmplat o minune. Nu a murit. În schimb, experimentul la care l-a suspus doctorul său a dat rezultate. La început nu și-a revenit, dar nici nu s-a înrăutățit starea lui. Și nimeni nu știa cum să explice acest lucru.

Astfel că, 18 luni le-am petrecut într-un mare semn de întrebare. Eram căsătoriți, și ca orice tineri căsătoriți, ne întrebam dacă ne doream sau nu copii.

Eu dintotdeauna mi-am dorit să fiu mamă. Nu a existat niciun dubiu în mintea mea. Michael și-a dorit, și el, dintotdeauna să fie tată. Dar... puteam merge înainte?

Orice tânără persoană bolnavă de cancer a trecut prin asta. Recuperarea nu este clară. Recuperarea este pentru totdeauna. În fiecare an care trece probabilitatea ca boala să revină se reduce, însă nu dispare. Niciodată nu dispare. Este ceva ce rămâne întipărit în tine pentru toată viața și niciodată nu se termină.

Remisia se simte inevitabil. Nu lași acest sentiment să preia controlul asupra vieții tale, dar de fiecare dată când simți că ar putea fi asta, te întrebi, Gata, s-a terminat?

Deci, când ai 25 de ani și ești îndrăgostit, proaspăt căsătorit, ar trebui să ai copii?

Eu și Mike am hotărât că da. Am decis că dacă nu știi cât timp mai ai la dispoziție, de ce să pierzi timpul nefăcând lucrurile care ți-ar aduce cea mai mare bucurie? Am decis să rămân însărcinată imediat, deoarece nu știam cât timp mai avea la dispoziție. Dacă mai avea 10 ani, ar fi petrecut 10 ani cu copii care puteau crește alături de el, iubindu-l și înțelegându-l. Dacă ar fi murit peste 20 de ani, ar fi avut timp să antreneze echipe de sport și să viziteze colegii. Dacă ar fi murit în 5 ani, ar fi trăit măcar sentimentul de bucurie pe care îl are un părinte care își tine în brațe copilul care doarme.

În timpul ce Mike mergea la ultima sesiune de chimioterapie, eu eram deja însărcinată.

Și iată-ne acum, patru ani și jumătate mai târziu, cu 3 copii și el încă printre noi. Am sărbătorit săptămâna aceasta aniversarea sa de 31 de ani.

Nu suntem singuri în alegerile noastre. Am cunoscut de-a lungul acestei perioade mulţi tineri care s-au luptat cu cancerul și l-au învins. Am cunoscut și dintre cei care au pierdut lupta.

Mi-am văzut prietenul ținând în brațe fetița după ce soția a murit de cancerul care i se infiltrase în oase în timpul sarcinii. Mi-a zdrobit sufletul, m-a lăsat înmărmurită și cu lacrimi în suflet, imaginându-mi cum era și cum ar putea fi. Mă uitam necontenit la fotografia ei, cu soțul și fetița alături, la ochii ei plini de nostalgie și dragoste ce priveau copilul care nu o va cunoaște niciodată.

Nu există o alegere corectă. Nu există alegere greșită. Totul depinde de anume te face pe tine fericit. Ce anume umple de sens viața ta.

Pentru noi a fost să devenim părinți. Nu este valabil pentru toți.

Și fiecare an care trece este încă un dar, încă o promisiune. Încercăm să nu le luăm niciodată drept lucruri care ni se cuvin.

Am face cu toții bine să ne amintim cât mai des acest lucru.

Sursă: Becoming Super Mommy

 Traducere: Iulia Catargiu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com