Sfintii Terentie şi Neonila

Frescă, Catedrala românească din Nurnberg

Terentie şi Neonila au fost blagosloviţi să aibă şapte copii. Deplin uniţi în Hristos, cu toţii au părăsit această viaţă ca mucenici şi împreună s-au întâlnit cu Împăratul şi Dumnezeul lor.

Locul şi timpul anume al muceniciei lor este necunoscut. Însă avem numele tuturor celor şapte copii ce au suferit mucenicia împreună cu părinţii lor. Sfinţii Terentie şi Neonila: Vila, Sarvil, Nita, Ierax, Teodul, Fota şi Eunichie. Când s-a apropiat clipa muceniciei lor, sfinţii părinţi s-au rugat lui Dumnezeu nu pentru ei înşişi, ci unul pentru celălalt şi pentru copiii lor. Toţi nouă au fost decapitaţi pentru credinţa lor în Domnul Iisus Hristos. Iar Biserica îi cinsteşte pe toţi nouă ca Sfinţi Mucenici în această zi.

Sursă: Blog - Taina Căsătoriei

Învierea fiicei lui Iair

APOSTOLUL

EFESENI 2, 14-22;

Fraţilor, Hristos este pacea noastră, El care a făcut din cele două - una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, şi să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia. Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe, şi pace celor de aproape; că prin El avem şi unii şi alţii apropierea către Tatăl, într-un Duh. Deci, dar, nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună-cetăţeni cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuşi Iisus Hristos. Întru El orice zidire bine alcătuită creşte ca să ajungă un locaş sfânt în Domnul, în Care voi împreună sunteţi zidiţi, spre a fi locaş al lui Dumnezeu în Duh.

EVANGHELIA

LUCA 8, 41-56;

În vremea aceea a venit la Iisus un om cu numele Iair, care era mai-marele sinagogii; şi acesta căzând la picioarele lui Iisus, îl ruga să intre în casa lui, fiindcă avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi aceasta era pe moarte. Iar când se ducea Iisus şi-L împresurau mulţimile, o femeie, care avea de doisprezece ani curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată avuţia ei şi de către nici unul nu putuse fi vindecată, apropiindu-se ea pe la spate, s-a atins de poala hainei lui Iisus şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Atunci Iisus a grăit: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar, cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu mai întrebi: cine este cel care s-a atins de Mine? Dar Iisus a grăit iar: s-a atins de Mine cineva, căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzând că n-a rămas ascunsă, a venit tremurând şi, căzând la picioarele Lui, I-a spus, de faţă cu tot poporul, pentru care pricină s-a atins de El şi cum că s-a tămăduit numaidecât. Iar Iisus i-a zis: îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace. Pe când încă vorbea El, a venit cineva din casa mai-marelui sinagogii şi a zis acestuia: a murit copila ta; nu mai osteni pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, a zis către Iair: nu te teme; crede numai şi se va mântui. Şi, intrând în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru, pe Iacob, pe Ioan, pe tatăl copilei şi pe mama ei. Ci plângeau toţi şi se tânguiau pentru copilă; El însă le-a zis: nu plângeţi, căci n-a murit, ci doarme. Dar ei L-au luat în râs, ştiind bine că a murit. Atunci El, scoţând pe toţi afară şi apucând copila de mână, a strigat, zicând: copilă, deşteaptă-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit Iisus să-i se dea ei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei; iar Iisus le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.

IPS Bartolomeu Anania - Predică la Învierea fiicei lui Iair - audio

Părintele Gheorghe Calciu - Predică la Învierea fiicei lui Iair - video

Părintele Constantin Galeriu - Predică la Învierea fiicei lui Iair - text

China nu a renunțat la avorturile forțate: unei femei însărcinate în luna a șasea i s-a făcut avort cu forța

Shandong Province, Zibo City, October 24, 2012 (LifeSiteNews.com) – The first week of October should be the happiest time for Chinese citizens, a celebratory holiday marking the anniversary of the founding of the People’s Republic of China.  But for Qiao Ping’an and his wife Song, the week was marred by an injustice that led to a double tragedy—a mental breakdown and a death.

According to several reports on Chinese language news sites, which were picked up by the human rights organization All Girls Allowed, on October 2, Song was alone in her home in Zibo City (Gaoqing County, Heilizhai Town, Qiaojia Village) while her family was out in the field bringing in the fall harvest.  A mother of two girls and nearly 6-months pregnant with their third child, Song had no reason to believe that she was in any danger.  After all, she had heard nothing from the Family Planning Police about her pregnancy, and it was a national holiday, when no government officials would be working.  Yet, at 5 pm, seven Family Planning officials reportedly arrived at her home, took her by force into a vehicle and drove her 100 kilometers away to Dongying Universal Love Women’s Hospital.

According to the reports, at the hospital, the officials violently tied Song down, confiscated her cell phone and stripped all of her clothes off.  Because she was so resistant, they forcibly injected her with a sedative, then pressed her finger to sign the voluntary abortion consent form. They forcibly injected a needle into her womb with a poison to kill the baby and to induce labor.  After this, they left her naked on the hospital bed and locked her in.

Song’s family was not notified of her whereabouts, and so only arrived at 11 pm. after it was too late.  While they sought justice at the local police station, they were forced to return to their home while Song remained at the hospital.

On the evening of October 5th, Song gave birth to a dead baby.  However, the loss of the baby was not all—Song herself reportedly suffered a mental breakdown from the trauma of her experience.  As a result, she is in a trance-like state of shock and cannot take care of herself.  Her seven-year-old daughter cries every day, asking what has happened to her mother.  Family Planning officials continue to monitor Song and her family around the clock.  There has been no official public apology and no compensation; instead, it has been reported that the Heilizhai Town Family Planning officials immediately sought aid from more senior officials in Gaoqing County to cover up the story. 

This violent forced abortion is the first to surface in China after the National Family Planning Committee ordered officials on July 19th to “absolutely stop late-term abortions” and to “guide people to do family planning voluntarily”.  Since then, 23 of China’s 31 provinces (representing 87.52% of China’s population) have also banned late-term abortions on their official Family Planning websites, including Shandong Province.  Chen Guangcheng, the courageous blind forced abortion activist who made headlines when he escaped house arrest in May, lived in the same province of Shandong.

All Girls Allowed, which works to oppose China’s one-child policy, condemned the forced abortion and called for immediate accountability and justice for Song and her family. 

“These horrific acts of violence against innocents must come to the light and the Chinese government must honor its word when it resolutely calls for a ban on late-term forced abortions,” said Brian Lee, Executive of All Girls Allowed, in a press release. “As the scriptures say, ‘The LORD is slow to anger, abounding in love and forgiving sin and rebellion.  Yet he does not leave the guilty unpunished; he punishes the children for the sin of the fathers to the third and fourth generations.’ (Numbers 14:18)  Join us as we pray for Jesus to stretch out his arms—one arm of love and healing to Song and her family, the other arm of wrath and justice against the perpetrators.”

Sursă: LifeSiteNews

Sărbătorile din „zilele de lucru”

Scara, Mănăstirea Suceviţa

Neparticiparea la Sfânta Liturghie în sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de regret.

În ultimul timp am observat că tot mai numeroşi credincioși cu serviciu, pentru care s-au luptat mult să-l obțină sau se zbat stăruitor ca să și-l mențină, se preocupă de modul cum este bine să procedeze în sărbătorile din cursul săptămânii, atunci când, nefiind declarate libere legale, se văd constrânși să-și împlinească obligațiile contractuale. Intervine, așadar, o problemă inevitabilă: cum se țin praznicele în zilele de lucru?

Pe bună dreptate, în societatea contemporană nici nu concepem ca funcționarii publici ori cadrele didactice sau personalul medical să nu lucreze, chiar de mâine, bunăoară, s-ar prăznui un sfânt având cruce roșie. Ce s-ar întâmpla într-un spital într-o asemenea situaţie, neasigurându-se garda necesară nici măcar pentru intervențiile de urgență? Sau într-o unitate de ambulanță? Sau la o regie de transport în comun a unui oraș? Dar dacă cei care se îngrijesc de un azil de bătrâni sau orfelinat nu ar prepara hrana, înfometându-i astfel pe oropsiții locatari din respectivele centre, cum ar fi? Exemplele pot continua. Şi într-o mănăstire, în astfel de zile, când toți călugării se află la dumnezeiasca Liturghie, cineva muncește pregătind masa pentru viețuitori ori pentru creștinii care solicită la finele slujbei un blid de mâncare.

Cum facem, deci, să ne îndeplinim obligațiile profesionale concomitent cu cele privind învățătura de credință? Intuiesc că mulți vor invoca memorabilele cuvinte ale Mântuitorului Hristos: Marto, Marto, te silești și de multe te grijești, dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea. Nimic de zis: suntem datori să ne asumăm cuvintele Domnului Hristos, împlinindu-le. Însă situația evanghelică invocată anterior comportă o dezbatere atentă. Putem considera că în casa celor două surori, Marta și Maria, era sărbătoare, căci ce altceva înseamnă întâlnirea cu Hristos și sfinții Lui? Ce bucurie mai mare există în viața unui om decât primirea lui Hristos în căminul său? Cu toate acestea, Marta muncea, pregătind masa invitaţilor, pe când Maria sărbătorea. Dojana Preasfântului oaspete a venit doar atunci când Marta, din prea mult zel, transforma totul într-un prilej de roboteală excesivă, îndemnând-o pe Maria să renunțe la ascultarea Cuvântului dumnezeiesc în favoarea lucrului. Aşadar, porunca e poruncă. Trebuie să ținem sărbătorile!

Dar, deopotrivă, obligațiile profesionale nerespectate riscă să atragă după sine nu doar perturbarea unor activități vitale în societatea contemporană, ci și desfacerea contractului de muncă! Câți șefi ar accepta ca subalternii să lipsească de la serviciu pentru a merge la Sfânta Liturghie? Sigur, ar fi ideal ca ocârmuitorii în drept să procedeze așa, dar, din păcate, realitatea este alta. Aici, în zona Neamțului, cunosc persoane care diriguiesc anumite unități economice şi care, din fericire, în zilele de sărbători nu muncesc, oferind posibilitatea angajaților să se hrănească duhovnicește în cadrul Liturghiei. Ar fi și mai frumos ca toți acei simbriași să folosească timpul liber pentru Biserică. Dar cum procedăm cu cei care nu pot lipsi de la muncă?

Voi încerca un posibil răspuns, fără pretenția de valabilitate generală. Sunt convins că alți duhovnici au, probabil, soluții mai adecvate. Eu, unul, am stat și am chibzuit: nu pot să-i dau canon unui fiu duhovnicesc, medic chirurg de profesie, să lipsească din gardă, ci îl îndemn să săvârșească o altfel de liturghie, a iubirii, care este prelungirea celei euharistice din Biserică. Devenind „instrumentul” desăvârșitului Taumaturg, prin el se vor tămădui, se vor salva, primind alinare, cei obidiţi şi împovărați de grele suferințe. Sigur, se cuvine să adăugăm un sfat: să nu piardă următoarea Sfântă Liturghie. La fel în cazul învățătorilor ori profesorilor: în zile de sărbătoare din cursul săptămânii sunt datori să meargă la școală, unde împlinesc liturghia „cuvântului”, trudind la luminarea învățăceilor. Neîndoielnic, nici ei nu trebuie să uite că fără părtășia cu lumina și înțelepciunea Veșnicului Învățător, nu vor izbuti să treacă peste pragul informativ al cursurilor pentru a ajunge la cel formativ, adăugând astfel actului educațional, pe lângă perfecționarea intelectuală, pe cea spirituală.

Practic, dacă timpul și împrejurările permit, cei obligaţi să muncească în zilele de sărbătoare, se pot abate în drumul către locul de muncă pe la biserică. Aprind o lumânare, rostesc o rugăciune, lăsând făgăduința că vor reveni să-și împlinească datoria de bun creștin. După terminarea programului, pot participa, seara, la vecernie sau vor citi acasă un acatist. Sărbătoarea nu presupune doar slujbă și odihnă, ci și lucrare duhovnicească: să facem milostenie, să cercetăm pe bolnavi, pe cei singuri, să zăbovim mai mult în preajma celor ce rătăcesc pe cărările umbroase ale acestei vieți.

Peste toate, neparticiparea la Sfânta Liturghie în sărbători trebuie să stârnească în sufletul creștinului un sentiment de regret. Să evite ca nefirescul să nu devină firesc. Chiar dacă obligațiile profesionale îl împiedică să fie prezent la biserică, să nu se resemneze, să nu lase conștiința să-i justifice absența, ci, dimpotrivă, să lupte pentru ca la următoarea sărbătoare sau duminica să ajungă numaidecât în „anticamera Împărăției lui Dumnezeu”. Doar împărtăşindu-se din acelaşi potir cu ceilalți membri ai comunității, acelaşi duh al iubirii se roagă în toţi, fiindcă ei alcătuiesc un singur trup, găsindu-se într-o interioritate reciprocă de existenţă. Prezenţa continuă a lui Hristos în Liturghie coboară cerul pe pământ, transfigurează şi sfinţeşte făptura, făcându-ne să gustăm pe pământ fericirea cerească viitoare. Aceasta face din Sfânta Liturghie un mediu al cunoaşterii intermediate de simţire și  sentiment mai ales în sărbători când, tainic ne întâlnim cu „prietenii lui Dumnezeu”, sfinții. Așa procedând, vom înțelege mai bine spusele Sfântului Ioan de Kronstadt: „Dumnezeiasca Liturghie este izvor de comuniune, de lumină şi de sfinţenie. Este vieţuire în rai, împreună şedere cu Dumnezeu şi cu sfinţii Lui.”

Arhim. Mihail Daniiluc

Sursă: Doxologia

O minune a Sfântului Dimitrie Basarabov

Sunt chirurg ginecolog de aproape două decenii şi multă vreme am trăit în pace şi belşug! Începând din 1999, viaţa mi s-a dat peste cap din senin…

Într-o noapte am visat o mulţime de nou-născuţi care, parcă, înotau într-un acvariu uriaş, aflat chiar în faţa mea, şi păreau că se sufocă, fiindcă pipăiau cu disperare peretele de sticlă, căutând o ieşire. N-am să le mai pot uita niciodată ochii aceia mari şi disperaţi ce priveau spre mine!

De a doua zi, au explodat în existenţa mea câteva necazuri care m-au dus până în pragul disperări. Soţiei i-a fost diagnosticat un cancer la sân şi a suferit o operaţie care a mutilat-o. În scurt timp, fiul meu – licean pe atunci – mi-a mărturisit, într-o manieră suspectă, că datorează o sumă mare de bani cuiva şi că viaţa i-ar putea fi în pericol dacă nu-şi achită datoria. Foarte repede am aflat că devenise dependent de heroină şi se împrumuta tot mai des, pentru că nu-i mai ajungeau banii ca să-şi plătească dozele. După nici o săptămână, mi-a fost furată maşina – un Volkswagen Passat nou-nouţ – pe care nu apucasem să o asigur împotriva furturilor. Şi pentru ca tabloul sumbru să fie complet, interiorul vilei noastre spaţioase a fost parţial distrus de un incendiu… Eram pur şi simplu copleşit.

Mă consideram un om relativ credincios şi mi-a venit deodată gândul să urc în dealul Patriarhiei, căci culmea disperării mele a coincis cu ziua de 27 octombrie, când se făcea pelerinaj la moaştele sfântului cuvios Dimitrie Basarabov. În orele cât am aşteptat la coadă, m-am rugat pe tăcute, întrebându-l pe sfânt ce era de făcut şi unde am greşit de s-au abătut atâtea nenorociri pe capul meu. Când am ajuns în faţa moaştelor, nu m-am mai putut gândi la nimic… Am izbucnit doar în plâns şi nu m-am putut opri decât târziu, după ce coborâsem dealul.

Vă rog să mă credeţi, în noaptea următoare l-am visat pe Sfântul Dimitrie cel Nou, care mi-a vorbit cu multă blândeţe, dezvăluindu-mi adevărul pe care eu îl ignorasem cu desăvârşire, ca un nelegiuit ce eram! Mi-a spus că acei nou-născuţi pe care îi văzusem în vis erau cei 187 de copii ce nu mai apucaseră să ajungă pe lumea aceasta pentru că eu le făcusem chiuretaje mamelor lor, la cererea acestora, şi primisem o mulţime de bani necuveniţi în schimbul acestor crime. Sfântul a continuat să mă lumineze cu aceeaşi blândeţe, lămurindu-mă că, dacă voi continua să comit asemenea pruncucideri, nenorocirile care se vor abate asupra mea vor fi şi mai mari. Mai mult decât atât, mi-a cerut să botez un număr de copii egal cu cel al pruncilor pe care îi omorâsem cu mâinile mele, spunându-mi: Vei vedea ce se va întâmpla , pe măsură ce vei duce la capăt o asemenea faptă bună! Şi nu mai păcătui…

De a doua zi nu am mai făcut nici un chiuretaj şi mi-am câştigat existenţa din consultaţii, naşteri sau intervenţii chirurgicale care ajutau la venirea pe lume a unor copii. La foarte scurt timp, am pornit cu soţia mea prin orfelinate însoţit de preotul de la noi din parohie, botezând cel puţin un copil în fiecare lună.

Vreau să vă spun că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în viaţa mea… Astăzi, după cinci ani, soţia se simte bine, chiar dacă şi-a pierdut un sân, iar fiul meu, după terminarea liceului, m-a rugat să-l ajut să se interneze într-o clinică de dezintoxicare. Acum este pe deplin vindecat. Analizele medicale ale soţiei dovedesc că pericolul de cancer a fost îndepărtat. Ne-am refăcut casa cu greu, dar temeinic şi – surprinzător, pentru un păcătos ca mine – câştigurile noastre băneşti nu s-au diminuat foarte tare, în absenţa chiuretajelor. Am devenit credincios înţelegând, măcar în ceasul al treisprezecelea, că totul se plăteşte în viaţă. Vedeţi cum lucrează Dumnezeu prin sfinţii Săi?

Alexe I., medic specialist chirurg – obstetrică şi ginecologie, Bucureşti

Mărturii ale unor mame care au făcut avort, Piatra Neamţ, 2007

Sursă: Revista Cuvinte către tineri

*

Viaţa Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov

Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov

Norma McCorvey, cea care a jucat un rol cheie în legalizarea avortului în SUA, intervine în campania electorală americană încercând să repare răul făcut cu 40 de ani în urmă

”Sunt Norma McCorvey, Jane Roe din Roe vs. Wade, cum sunt cunoscută din decizia care a dus la uciderea ”legală” a copiilor în America.

Am fost presată de către avocatele feministe să mint, să spun că am fost violată și de aceea doresc să avortez. Totul a fost o minciună.

De atunci mai mult de 50 de milioane de copii au fost omorâți. Voi duce această povară în mormânt.

Vă rog, nu repetați greșeala mea. NU votați pentru Barack Obama. El ucide copii”

Acestea sunt cuvintele din Normei McCorvey din clipul produs de către Randall Terry pentru campania alegerilor prezidențiale din SUA din acest an.

Cu 40 de ani in urma, tânăra Norma McCorvey, însărcinată, a fost parte a celebrului proces “Roe vs. Wade”(Roe impotriva lui Wade), decisiv pentru hotărârea Curții  Supreme de legalizare a avortului.

Norma McCorvey, cunoscută atunci sub pseudonimul Jane Roe, povestește cum a fost convinsă de trei avocate feministe pro-avort sa mintă că a fost violată și că de aceea dorește să avorteze. Procesul a fost câștigat. De atunci, în America au fost omorâți peste 50 milioane de copii nenăscuți. Norma McCorvey, care a devenit creștină în 1995, regretă acum marea greșeală pe care a făcut-o în tinerețe și încearcă să repare lucrurile.

Dorința ei de rejudecare a procesului, pe motivul că atunci a mințit intenționat, a fost respinsă, întrucât a trecut o perioadă mai mare decât perioada legală pentru revizuirea procesului. Ea acordă interviuri și ține conferințe în SUA, vorbind despre cum a fost îndemnată să mintă și a acceptat și despre părerea de rău că minciuna ei a fost folosită pentru a se permite uciderea atâtor milioane de copii. Între acțiunile ei prin care încearcă să repare răul făcut se numără implicarea în campania electorală din acest an.

Ea a lansat un mesaj pe site-ul lui Randall Terry un cunoscut activist anti-avort care candidează pentru un loc în Congresul american. În clip, ea îndeamnă cetățenii americani să voteze împotriva lui Obama, considerat cel mai pro-avort președinte american.

Între actele prin care președintele Obama s-a împotrivit oricăror demersuri de protejare a vieții copiilor nenăscuți se numără:

Între 2001 și 2007, în calitate de membru al Congresului:

• a votat de 4 ori contra Born Alive Protection Act – o lege care obligă medicii să acorde îngrijiri copiilor avortați târziu, care prezintă semne vitale;
• a votat contra interzicerii avortului cu naștere parțială – procedură de avort în ultimul trimestru de sarcină, deosebit de barbară (legea de interzicere a fost promulgată în 2003 de președintele G.W. Bush);

Ca președinte și șef al guvernului american:

• în a treia zi de mandat a abrogat Mexico City Policy, decret al fostei administrații republicane, care interzicea finanțarea de la buget a organizațiilor care promovează avortul în afara SUA. Printre principalii beneficiari – Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Planned Parenthood, ambele implicate în politica de avorturi forțate din China;
• s-a opus interzicerii avortului selectiv motivat de sexul nedorit al copilului;
• a acordat anual, în medie, 480 milioane USD pentru Planned Parenthood, cea mai mare organizație de avort din lume (circa 50% din bugetul acestui adevărat business al morții) a cărei ramură românească este Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS);
• în timpul „crizei bugetului” din 2011, când guvernul a fost la un pas de a nu mai putea funcționa, a refuzat orice compromis, riscând colapsul instituțiilor centrale, până ce nu a obținut continuarea la același nivel a finanțării Planned Parenthood;
• a numit în Curtea Supremă doar judecători pro-avort – element-cheie în condițiile în care tabăra pro-life caută rejudecarea deciziei Curții prin care, în ianuarie 1973, s-a instituit „dreptul la avort”, Roe vs. Wade;
• a ales sau numit în posturi executive cheie persoane cu viziuni pro-avort declarate, precum vicepreședintele Biden, secretarul de stat H. Clinton, șeful cancelariei Rahm Emanuel sau ministrul sănătății Tom Daschle;
• autor și principal susținător al „Obamacare”, lege de reformă a sistemului sanitar care face avortul și contracepția și mai accesibile financiar, din bani publici;
• a abrogat decretul lui G.W. Bush care proteja spitalele care refuză să faciliteze proceduri avortive;
• a emis un decret care obligă spitalele confesionale să asigure anumite proceduri care violează convingerile religioase ale cultelor respective;
• a emis un decret prin care permite finanțarea publică pentru cercetarea distructivă pe embrion;
• și-a exprimat sprijinul oficial pentru politica antinatalistă a guvernului chinez, „O familie – un copil”, în ciuda practicii avorturilor forțate.

Clipul face parte dintr-o serie de materiale video făcute special pentru a fi difuzate în campania electorală. Randall Terry candidează special pentru a avea posibilitatea să difuzeze clipurile produse de el.  Clipurile difuzate de Randall conțin imagini explicit legate de avort și de aceea ele sunt de obicei cenzurate de posturile de televiziune care le considera “ofensatoare” sau “dezagreabile”. Dar în campania electorală, legea le obligă să difuzeze clipurile politice ale candidaților dacă aceștia plătesc suma de bani corespunzătoare spațiului de emisie solicitat.

Clipul este o prescurtare a unei mărturii din 2008 a Normei McCorvey.

Prelucrare după: LifeSiteNews, Cultura vieţii, NRLC

Cine doreşte să traducă  mărturia Normei McCorvey este rugat să scrie un mail la adresa: blog.stefania1@yahoo.com.

De Sfântul Mare Mucenic Dimitrie se împlinesc 515 ani de la Bătălia de la Codrii Cosminului

Bătălia de la Codrii Cosminului (1497) a avut drept combatanți pe Ștefan cel Mare, domnitor moldovean și regele Ioan I al Poloniei (Ioan Albert) al Uniunii Polono-Lituaniene. Bătălia a avut loc în Codrii Cosminului, la circa 100 km nord de capitala de atunci Suceava (în poloneză Suczawa), între actualele comune Voloca pe Derelui și Valea Cosminului din raionul Adâncata, regiunea Cernăuți, având ca rezultat o victorie importantă a moldovenilor.

Începând cu anii 1470, amenințarea otomană în Moldova părea tot mai evidentă. După ce Moldova a pierdut Chilia și Cetatea Albă în 1484, Ștefan cel Mare a fost nevoit să uite divergențele sale cu regele poloniei Casimir IV Jagiellon. În 1485, în schimbul unei alianțe antiotomane, având ca scop recucerirea Chiliei și Cetății Albe, Ștefan cel Mare a depus Jurământul de la Colomeea, prin care se recunoștea drept vasal al regelui Poloniei pentru provincia Pocuția. 

Spre deosebire de Principatul Moldovei, care era teritoriu independent, Pocuția, deși controlată de domnitorii moldoveni între 1387 și 1532, făcea parte de drept din regatul Polonei, pentru care regii puternici puteau cere domnitorilor slabi un omagiu. Această practică era obișnuită în Europa medievală și nu însemna decât că o parte din taxe reveneau regelui, iar armata ridicată din regiune trebuia să-l urmeze pe rege. Suzeranitatea regelui Poloniei nu se transmitea și asupra Moldovei, fiind vorba de o suzeranitate personală între Casimir și Ștefan, nu între țări independente. Totuși, ea putea servi ca pretext de înlăturare a unui vasal infidel drept încercare de a modifica statutul Moldovei prin înscăunarea unui alt nobil.

Casimir s-a stins în curând din viața, lăsând cinci fii: Casimir, care în loc să devină rege a ales o viață clerică, Vladislav II, care prin căsătorie a unit temporar regatele Boemiei și Ungariei, Ioan Albert, Alexandru și Sigismund I cel Bătrân. Astfel, al treilea fiu, Ioan Albert, a devenit rege în 1490 fără să fi fost pregătit pentru tron. Având loc o tranziție de la un rege foarte stimat și temut la un fiu nepregătit, poziția ultimului într-un regat cu o nobilime foarte puternică a devenit curând destul de șubredă. Ștefan i-a cerut ajutorul lui Ioan Albert în virtutea înțelegerii cu tatăl acestuia. 

În 1494, Ioan Albert și Ștefan s-au întâlnit la conferința de la Levoča cu regele Ladislau al II-lea al Ungariei și electorul Johann Cicero al Brandenburgului, și au făcut planuri pentru o expediție împotriva Porții. Obiectivul era recucerirea Chiliei și Cetății Albe. Totuși, Albert avea drept scop ascuns cucerirea Moldovei și detronarea lui Ștefan. Aceste planuri au fost aflate de Ștefan la scurt timp înainte de data planificată pentru intrarea armatelor aliate în Moldova. Ștefan s-a grăbit atunci să ia măsuri și a intrat cu oastea sa în Pocuția, alungând pe reprezentanții regelui.

Conflictul polono-moldovean

Astfel, la intrarea lor în Moldova trupele poloneze, în loc să întâlnească un popor aliat s-au pomenit dușmani. Având circa 60.000 de oameni în oaste, inclusiv între 5 și 10 mii de nobili în armură completă (nobilimea poloneză venită la cruciadă), Ioan Albert a luat sub control partea nemuntoasă a nord-vestului Moldovei, Ștefan închizându-se în Cetatea Suceava, care a început a fi asediată. Totuși, armata poloneză nu a fost în stare să organizeze un asediu eficient, și după 4 luni bătute pe loc, infecțiile din tabără și ostilitatea localnicilor moldoveni l-au făcut pe Ioan Albert să decidă o retragere, învinuindu-l pe Ștefan de a se fi aliat cu otomanii.

Ștefan s-a folosit cu iscusință de incapacitatea numeroasei armate poloneze de a executa un marș în forță. Retrăgându-se pe pe drumul Suceava-Siret-Cernăuți-Colomeea, armata poloneză trebuia să treacă dealurile împădurite care despart valea Siretului de valea Prutului. Hărțuind armata în retragere, Ștefan, care dispunea de un total de doar 22.000 de ostași, a dorit să-i provoace pe nobilii polonezi la o răbufnire pripită și nechibzuită. Astfel, un mic contingent de moldoveni a atacat direct armata poloneză în mișcare excact în momentul când nobilii cavaleri treceau pe lângă pădurea pregătită de oamenii lui Ștefan. Crezând că este vorba de un mic detașament, 5.000 de nobili în zale, în urmărirea detașamentului de moldoveni au intrat drept în mijlocul capcanei pregătite de Ștefan. 

Armura performantă și experiența de luptă a cavalerilor polonezi ar fi fost suficiente pentru a face față la toată oastea lui Ștefan în câmp deschis, dar supraîncrederea în propria invincibilitate, combinată cu un teren împădurit și deluros a jucat un rol nefast nobililor polonezi. Mai ales că moldovenii au tăiat copaci pe care i-au doborât între cavaleri pentru a împărți oastea poloneză în bucăți mici și pentru a nu lasă loc de avânt cailor acestora. În loc să-și folosească lăncile și spadele pentru a măcelări o oaste de țărani, mulți dintre ei n-aveau niciun fel de zale, cavalerii polonezi s-au pomenit înconjurați de acești țărani între copaci doborâți, dați jos de pe cai cu gheoagele, și până să apuce a întoarce spada, au fost loviți cu bâtele țăranilor și/sau cu spadele vitejilor.

Lupta din pădure a fost extrem de dură și sângeroasă, ducându-se pe viață și moarte, însă odată cavalerii răpuși, restul oștii poloneze nici măcar n-a fost în stare să organizeze un contraatac, câteva mii de moldoveni călare hărțuindu-le retragerea, recapturând prada și luând prizonieri. Atingând Prutul la Cernăuți, fugarii au trecut râul în grabă fără nicio intenție de a se regrupa, pentru a continua fuga prin Codrii Plonini și apoi prin Pocuția în direcția Stanislau și Liov.

Urmările bătăliei 

Așteptându-se la a pierde jumătate din armată în acest conflict, Ștefan a rămas și el surprins când a devenit clar că pierderile sale militare au fost minime. Printre cei răniți în luptă era fiul și moștenitorul lui Ștefan (după moartea fiului mai mare Alexandru), viitorul domnitor Bogdan cel Orb, care în bătălie a pierdut un ochi din cauza lanciei unui cavaler polonez. Boierii din preajma lui Bogdan au povestit după luptă că acesta ar fi continuat să se bată totodată strigând de durere. Deși au recunoscut că Bogdan "le nimerea mai mult alăturea", ei continuau să afirme că urletele, avântul și înfățișarea unui om cu un ochi scurs pe obraz ar fi avut un efect nu tocmai de întărire a încrederii și siguranței asupra nobililor polonezi care-l vedeau.

Surpriza cea mare a bătaliei au fost cele trei steaguri militare ale regiunilor Cracovia, Liov și Sandomir capturate de moldoveni, plus nouă steaguri provinciale, la care se adăugau multe steaguri ale familiilor nobiliare. Aceasta însemna că a fost practic un măcel. Ioan Albert, care a avut inspirația de a nu intra în pădure cu cavalerii, a fost condus de garda sa direct până la Liov, temându-se că un popas pentru noapte în Pocuția sau Stanislau ar fi fost foarte periculos. Deși a continuat a mai fi rege 2 ani, Ioan Albert a rămas în memoria polonezilor ca "regele în timpul căruia cavalerii au fost nimiciți".

Locul bătăliei, din ordinul lui Ștefan a fost curățat și în loc a fost sădită o dumbravă, cunoscută în cultura populară sub numele de Dumbrava Roșie. Se spune că din stejarii semănați de polonezi a mai rămas până astăzi doar unul singur, numit de localnici Stejarul lui Ștefan cel Mare. În anul următor, 1498, Ștefan a întreprins o campanie în Pocuția, anexând-o pentru 34 de ani la Principatul Moldovei (fără obligații vasale față de Polonia). Pocuția va fi pierdută de Moldova în 1532, fiind iarăși cucerită și anexată de Polonia. În urma bătăliei, Ștefan a dorit de asemenea să dezvolte nordul Moldovei, timp în care au fost aduși printre alții si primii țărani ruteni (strămoșii ucrainenilor) în Moldova. În 1775, numărul polonezilor și rutenilor din Moldova a ajuns la 10.000 dintr-o populație de 1.5-2 milioane, în ținutul Cernăuți ei reprezentând 10%.

Există o supoziție modernă, care spune că Ștefan cel Mare s-ar fi inspirat în organizarea ambuscadei dintr-o cronică bisericească, în care era descrisă Bătălia din Codrii Plonini în 1368 (cronicarul polonez Jan Długosz menționează anul 1359, dar astăzi este acceptat că acesta a greșit și bătălia a avut loc în 1368), în care a avut loc o ambuscadă similară, însă mult mai mică, oastea poloneză având atunci doar 2.000 de oameni. De partea Moldovei, oastea ar fi fost condusă de tinerii frați Petru și Roman Mușat, viitorii domnitori ai Moldovei.

Sursă: Wikipedia