Cuvinte pentru tineri (XXXVIII): Pr. Ciprian: "Acceptaţi mâna pe care vi-o întinde Hristos!"

Părintele Ciprian, profesor la Colegiul Tehnic Hermes Petroșani și Preot Ortodox la Parohia Homorod

Hristos a înviat, Părinte! Întâi de toate, vreau să vă mulţumesc că aţi răspuns pozitiv invitaţiei şi aş vrea să vă pun câteva întrebări ale căror răspunsuri sper să ajungă la cât mai mulţi tineri.

Adevărat a înviat!

Mulțumesc și eu pentru această invitație… și vreau să încep rugându-L pe Bunul Dumnezeu să ne lumineze cu Harul Său cel Sfânt, spre a ne folosi și odihni duhovnicește întru Bucurie de Sus!

Care este rolul tânărului în istorie şi societate?

Toți avem un rol foarte important, indiferent de vârstă, etnie, condiție socială… pentru că tuturor ne-a fost lăsat acest cuvânt minunat: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și Dreptatea Lui” (Matei 6,33). De vom așeza, în inimă, această învățătură și o vom aplică de-a lungul vieții noastre, vom dobândi pacea sufletului, odată cu sălașluirea Duhului Sfânt în locașul cel tainic al inimii noastre.

Și istoria și societatea ar avea un alt curs, dacă oamenii s-ar raporta la Dumnezeu și nu mereu numai la ei înșiși. Cât de bine ar fi dacă oamenii ar conștientiza că nu sunt numai trupuri, că au și suflete de care trebuie să poarte grijă.

Rolul nostru, al tuturor, este acela de a-L iubi pe Dumnezeu (El Însuși iubindu-ne întâi) și pe aproapele nostru. Revărsând iubirea pe cele două coordonate (pe verticală, de la noi către Cer și pe orizontală, de la noi către semenii noștri), refacem în mod tainic, chipul Sfintei Cruci, pe care Hristos și-a întins mâinile, de bună voie, pentru a noastră mântuire. Numai astfel vom deveni cu adevărat liberi!

Ce vă spune cuvântul „generaţie”? Consideraţi că reprezintă o colectivitate întâmplătoare asociată în funcţie de vârstă şi interese sau credeţi că este vorba de ceva mai însemnat?

Vă propun un mic exercițiu… să privim mai atent acest cuvânt „generație”!

Eu văd acolo și alte cuvinte, care mă ajută să înțeleg mai deplin sensul acestui termen.

Văd cuvântul „gene” și mă gândesc și la o moștenire genetică, văd cuvântul „eră” și mă gândesc la perioada de timp și mai văd cuvântul „rație” și mă gândesc la măsură.

Prin urmare, lângă definiția clasică a cuvântului „generație” – totalitatea oamenilor, care au aproximativ, aceeași vărstă – eu mai adaug:  - care împărtășesc aceași perioadă de timp și aceași moștenire genetică și sunt capabili să se ridice la măsurile pe care numai ei singuri le stabilesc.

Generațiile sunt foarte importante, asemănându-se cu verigile unui lanț. Fiecare generație asigură continuitatea, aducând aportul său la zestrea pe care a primit-o și pe care trebuie să o transmită mai departe.

Sunt oameni care se gândesc că Învierea s-a petrecut acum 2000 de ani şi nu înţeleg rostul acestor Sărbători. Aş vrea să vă întreb într-un mod cât se poate de direct: ce poate însemna pentru un tânăr faptul că a înviat Hristos?

Este adevărat că Învierea a avut loc aproximativ acum 2000 de ani, dar efectele ei se răsfrâng pănâ în ziua de astăzi și până la sfârșitul veacurilor. Eu am venit pe această lume acum 32 de ani și totuși, an de an, îmi serbez ziua și mă bucur dând Slavă lui Dumnezeu. Dacă pentru un lucru puțin însemnat pentru omenire (venirea mea pe lume) găsesc timp și dispoziția necesară pentru a serba, atunci cum să nu găsesc timp și dispoziție pentru a serba un eveniment care a schimbat pentru totdeauna omenirea? Hristos, pentru mine, pentru fiecare, a biruit moartea prin Moartea Sa și a Înviat din morți și ne-a dăruit nouă Viață. Aceasta este semnificația Paștelui și așa ar trebui să înțeleagă fiecare Praznicul Vieții.

Tinerii se confruntă cu o mare problemă: lipsa de modele. Unde credeţi că ar trebui să le caute şi care este rostul prezenţei lor în viaţa tânărului?

Modele sunt cu duiumul… dar nu sunt modele autentice, bune de urmat. Ce credeți că promovează televizorul în general, dacă nu astfel de „modele”, care la prima vedere par de invidiat? Dar să știți că ceea ce vedem din exterior, de cele mai multe ori nu este în concordanță cu ceea ce este în interior. Să nu credem că a fi bogat și sănătos trupește, înseamnă a fi fericit sau a avea pace în suflet. „Ați mințit poporul cu televizorul!” – scanda odinioară o altă generație; cred că această sintagmă e valabilă și astăzi, poate mai mult ca oricând.

Ni se arată adeseori oameni robiți de patimi și de vicii, ce se laudă cu noile achiziții în materie de parteneri, mașini, case… și ni se par, la prima vedere a fi „cool” și poate ne mai și zicem „Ce n-aș da sa fiu eu în locul lor!”…  Să luăm aminte, că poate într-o zi ni se va face o ofertă de acest fel, iar ceea ce ni se va cere la schimb s-ar putea să fie chiar sufletul nostru!

Modele bune de urmat găsim în oamenii apropiați de Dumnezeu, care trăiesc o viața curată întru Hristos. Găsim modele în Sfânta Scriptură, în literatura patristică, în sinaxare… în icoane… totul este să le căutăm acolo unde trebuie!

Ortodoxia oferă una dintre cele mai profunde şi mai complete perspective asupra dragostei, motiv pentru care vreau să vă întreb cum vedeţi dragostea dintre tineri şi problemele cu care aceaştia se confruntă: relaţile din afara căsătoriei, multitudinea partenerilor sexuali, căsătoria la vârste târzii?

Despre dragoste și despre cele două coordonate ale sale am vorbit puțin mai devreme și nu mai revin.

Adaug, însă, acestea: tinerii să nu se teamă de căsătorie și să nu uite că bărbatul și femeia au fost lăsați ca să formeze o familie, nu un cuplu; relațiile trupești sunt expresie a iubirii dintre cei doi soți, izvorâte din respect și dragoste curată și își găsesc rostul numai în cadrul unirii celor doi soți prin Taina Sfintei Cununii. Să nu amânați căsătoria și să vă cautați jumătățile, nu sferturile… să vă căutați oameni potriviți vouă și pe măsura sufletelor voastre, care să fie și dreptcredincioși și atunci nu va exista nici adulter, nici gelozie, nici scandal, nici beție, nici bătai…

Ateismul este foarte „la modă” printre colegii noştri de generaţie, dar am constatat că, în momente de cumpănă, oamenii se roagă şi chiar sunt oameni celebri care în ultimele clipe de viaţă au cerut ajutorul lui Dumnezeu. De ce credeţi că preferă oamenii să stea departe de Dumnezeu?

Din mândrie! Ei cred că pot face totul singuri și nu au nevoie de Dumnezeu, pentru că de… am auzit cu toții … „nu mai e la modă acum”; dar vine o vreme, după cum bine spuneați, când omul se vede neputincios și atunci, în necaz fiind, primește o palmă puternică și se trezește din acest „leșin” duhovnicesc și realizează cât de mult a greșit și cât rău a făcut, față de Dumnezeu, față de el însuși și față de cei pe care i-a convins să urmeze calea necredinței. Unii, din nefericire, deși simt palma usturătoare, refuză să se trezească și să accepte că au greșit și rămân pe mai departe în întunericul lor. Noi ce putem să facem… Ne rugăm pentru toți!

Care este răspunsul pe care ortodoxia îl oferă relativismului care este tot mai prezent în societate: adevărul este relativ, încrederea în oameni nu mai oferă siguranţă, a fi femeie sau bărbat nu mai este o problemă de identitate, ci o alegere?

Să se gândească toți aceștia la: moarte! Li se pare și moartea relativă? N-aș prea crede! Și dacă sfârșitul pământesc nu este relativ, atunci nici începutul nu poate fi relativ… și atunci de unde am venit și unde mergem?… și, dacă venim de la Dumnezeu și vom merge înaintea Lui, atunci calea Lui și învățătura Lui trebuie să fie Adevărul mult căutat… și dacă Dumnezeu nu este relativ, atunci nici Adevărul și nici Calea și nici Viața, nu pot fi relative…

Încredere deplină să avem numai în Dumnezeu, apoi, la măsuri mai mici să avem și în ceilalți. O încredere deosebită să avem în duhovnic, pentru că el este părintele nostru duhovnicesc. De aceea să-i cerem mereu sfatul și rugăciunea. Dacă vom face acest lucru, nu vom face alegeri greșite!

Aş vrea să vă rog ca, în încheiere, să adresaţi câteva cuvinte tinerilor care vor citi acest interviu.

În vâltoarea vieții și în lupta cu ispitele, faceți cum a făcut oarecând Sf. Ap. Petru aflat în mijlocul furtunii,  aproape înghițit de valurile înspumate: Strigați către Hristos și acceptați mâna pe care El are să o întindă! Stați în dreapta credință, trăiți Ortodoxia și veți avea pace și liniște în umbra Duhului Sfânt!

Vă mulţumesc! 

Interviu realizat de Alexandra Nadane pentru Revista Gen90. 

Părintele Dumitru Stăniloae - Despre interviu şi profunzimile lui

Deşi blamată adeseori, meseria de jurnalist  poate fi deosebit de folositoare, atât pentru persoana care desfăşoară această activitate, cât şi pentru comunitatea din care face parte. Cu condiția să fie practicată respectând libertatea de conştiinţă şi să fie susținută de o cunoaştere profundă a vieţii.

Superficialitatea este una dintre cele mai mari ispite ale omului contemporan, mai cu seamă a jurnaliştilor. Întotdeauna efectul ei este căutarea senzaţionalului. În schimb, o minte care dorește profunzimea va simţi mereu o chemare către adevăr şi va şti să surprindă firescul. Senzaţionalul este un artificiu, firescul este minunea de a fi.

Ca să existe cunoaştere profundă trebuie ca omul să aibă tăria să pună și să-și pună întrebările importante; iar apoi să caute onest și hotărât răspunsurile. Interviul de mai jos prezintă o perspectivă a legăturii dintre interviu şi ceea ce se află în lăuntrul celor doi interlocutori și în lăuntrul celor care ascultă, văd ori citesc interviul. 

Părintele Dumitru Stăniloae

Interviu realizat de Sorin Dumitrescu

Părinte, aţi dat multe interviuri în răstimpul acestor doi ani?

Am dat destul de multe, şi totuşi nu atâtea câte mi s-au cerut. N-am vrut să mă repet, să fiu excesiv monoton în declararea unor lucruri foarte apropiate. De aceea am mai şi refuzat câte odată.

Interviul, ca structură, ca tip de comunicare, suscită mai ales latura spontană a discursului. Dumneavoastră vă consideraţi spontan?

Câteodată da. Câteodată îmi provoacă în mod spontan nişte idei la care poate nu m-am gândit niciodată înainte. Dar nu întotdeauna. De multe ori mă mir şi eu că pot răspunde lucruri interesante la întrebări abrupte la care nu m-am aşteptat, şi dimpotrivă, cum mă pot lungi, uneori, în declaraţiile mele.

[…]

Vă rog să încercaţi o apropiere şi să-mi spuneţi care este opinia dumneavoastră privind următorul gând: în cadrul formelor de comunicare moderne, interviul vi se pare o abordare rodnică? Dumneavoastră, fiind cel care aţi oferit românilor o versiune a Filocaliei, ştiţi prea bine că în Pateric convorbirea duhovnicească este axată pe idea cuvintelor de folos. Cutare ucenic, se spune, a venit şi “l-a folosit pe avva” cutare. Deci, vă întreb, faţă de convorbirea din Pateric, în perspectiva cuvintelor de folos, interviul vi se pare o abordare utilă, rodnică? Sau, dacă nu, ce pagube vedeţi în el?

Socotesc că aceia care întreabă au un interes pozitiv, să se lămurească în privinţa mântuirii, şi nu dintr-o simplă curiozitate lipsită de importanţă pentru viaţa lor. Şi, dacă totuşi observ la ei aşa ceva, atunci ocolesc întrebarea lor sau răspund cu ceea ce socotesc eu că le este de folos. Deci, prin răspunsurile pe care le dau, prin fiecare cuvânt rostit vreau să fiu de folos, să-l conving pe interlocutor – dacă acesta nu este pe deplin convins – de necesitatea credinţei; să se convingă că există Dumnezeu şi că numai prin El ne mântuim. Deci, să plece câştigaţi chiar dacă nu sunt pe deplin încadraţi în credinţă. Poate pentru Părinţii din Pateric lucrul era mai uşor, pentru că la ei veneau oameni într-o vreme când credinţa era foarte puternică. Astăzi vin oameni care nu prea ştiu bine cine este Hristos, sau se îndoiesc şi vin aşa într-o doară, din dorinţa de a întâlni ceva bizar, care şochează lumea prin felul în care pune problemele. Iar eu caut să-I câştig pe aceşti aflaţi în treabă pentru ceea ce le este lor de un real folos. Adică, revenind, trebuie să apăs pe faptul că interviurile de astăzi sunt mai periculoase decât “interviurile” ce se “dădeau” atunci.

Vi se pare că interviul este forma secularizată a vechii convorbiri duhovniceşti, a cuvintelor de folos?

Da, uneori sunt sigur că da. Mă caută uneori de la televiziune sau de la radio, dornici să câştige cumva interesul auditorilor, printre care poate sunt şi unii care vor să audă ceva despre Hristos. Adesea aceşti reporteri poate nu sunt chiar aşa de convinşi de ceea ce spun eu despre Hristos. Şi eu, la rândul meu, caut să fac ceva de folos pentru mântuire, să nu satisfac numai nişte simple curiozităţi reportericeşti: iată, le zic, mai sunt şi alte lucruri bune în viaţa asta, mai este şi alt domeniu al existenţei, diferit de cel al cântecelor de dans şi al discursurilor politice, al literaturii de senzaţie ş.a.m.d.

Ceea ce deosebeşte, deci, interviul televizat de convorbirea tradiţională este faptul că interlocutorul, întrebătorul, crede în valorile pentru care el îl cercetează pe părintele duhovnicesc. În interviul de astăzi, cum bine spuneţi, motivele pot să fie diverse: curiozitate, un anumit prozelitism, sau cine ştie ce alte interese. Credeţi că, pentru buna difuzare a înţelesurilor suprafireşti ale teologiei, ar exista o incompatibilitate a acestora cu structurile secularizate ale interviului? Altfel spus, un părinte filmat la televizor credeţi că este la fel de eficace, de convingător, ca vederea lui faţă către faţă? Deci, într-o perspectivă mai largă, în ce măsură consideraţi că interviul, filmul de televiziune sunt compatibile cu Ortodoxia?

Cred, înainte de orice, că trebuie să ne preocupe problemele credinţei şi necesitatea “difuzării” credinţei – deci a câştigării oamenilor – folosindu-ne, de ce nu, şi de formele moderne, care altădată nu existau. Înainte, veneau oamenii la Iisus Hristos şi-L întrebau: Cine eşti? Sau apostolii: cine o fi Acesta care umblă pe mare?... parcă nu-i om! Deci, nici ei nu erau pe deplin lămuriţi, dar întrebau. Atunci întrebările se reduceau la contactul direct, nemijlocit, între cel ce întreba şi cel ce răspundea. Astăzi, trebuie să ne folosim şi de aceste mijloace tehnice prin care putem difuza în cercuri largi ceea ce spune o persoană. Atâta doar că un om al Bisericii, un om care-I slujeşte lui Hristos nu trebuie să uite de obligaţiile de a arăta învăţătura lui Hristos, de necesitatea unirii cu El pentru mântuire; Nu trebuie să uite că viaţa aceasta nu are rost fără Hristos, că dansurile sunt şi ele distractive, cântecele sunt şi ele pentru lumea aceasta, că recomandările cutăror firme pentru îmbrăcăminte sau cine ştie ce altceva sunt de folos, dar peste toate şi dincolo de ele mai este ceva. Şi, poate din toată lumea asta largă, or să zică unii: “uite, era ceva şi noi n-am ştiut!” 

Curios, pe lângă marea răspândire a culturii – a aşa-zisei culturi – în lumea noastră s-a împuţinat îngrijorător cunoaşterea lui Hristos, şi deci a sensului vieţii. Pentru ce trăiesc eu? Chiar numai pentru o mîncare mai bună,pentru o rochie mai frumoasă, chiar numai pentru ca să învăţ să sar şi să cânt, sau numai ca să văd o femeie îmbrăcată sumar şi care să-mi producă o plăcere, chiar numai asta e? Iată!, mai e şi alt plan al vieţii. Şi atunci este necesar să nu mă dau bătut şi sa folosesc şi aceste forme de răspîndire, chiar dacă vin amestecate  cu celelalte.     

                                                                                              

Dar, oare, nu se contaminează de la aspectul secularizat al celorlalte? O emisiune TV sa zicem despre Bunavestire, oare nu se poate contamina, pînă la a-şi pierde relieful, în contextul unui program zilnic, care este exclusiv circumstanţial?

Depinde  cum se face această comunicare de către noi, de catre noi,de către care a fost întrebat. Dacă o face cu deplină convingere şi reuşeşte în cele din urmă să le pună pe celelalte într-un fel de plan relativist. Dacă se întîmplă aşa, atunci cred că e de folos.

Ce înţelegeţi prin plan relativist?

Un plan al plăcerilor provizorii, foarte trecătoare, care mă bucură pentru momen.Şi totuşi, pîna la urmă, nu poţi sa nu te întrebi ce-i viaţa? Dacă reuşesc  să trezesc în oameni această întrebare, atunci încetul cu încetul le lasă pe acelea.

Poţi oare prin intermediul televiziunii să trezeşti aşa ceva? Se ştie că televiziunea are o foarte mare penetraţie în colectivitate, din Capitală până în ultimul cătun. Dar, în acelaşi timp, are ea putinţa să strângă în cuprinsul câtorva minute toată taina unei persoane?

Să ne înţelegem, toată taina lui Hristos n-o putem prezenta şi cuprinde niciodată şi nicăieri. Taina este infinită. Totuşi se atrage atenţia, şi chiar dacă nu primesc toţi, măcar unii încep să gândească că mai e şi altceva, şi asta nu trebuie să ni se pară puţin...

Şi se oferă o alternativă...

Da, se oferă existenţei un alt orizont şi asta e bine. Poate asta îl va face curios să meargă chiar şi la Biserică. Deci, şi în domeniul comunicării nu putem rămâne izolaţi. Ştiţi că Eugen Ionescu a spus că ne găsim undeva înafara istoriei? Eu cred că trebuie să folosim din plin mijloacele pe care le-a realizat ştiinţa în evoluţia istorică. Prin aceste mijloace se poate ajuta omul să-şi pună şi alte întrebări.

[…]

Unde vi se pare că e de neîngăduit filmarea Liturghiei?

În Liturghie este prezent Hristos cel nevăzut şi trebuie să-L simt ca fiind acolo, în starea Lui nevăzută, dar care totuşi mă împrejmuieşte; Mă împărtăşesc de El fără să-L văd. Asta desigur nu se poare reda la TV. Dar totuşi rămâne ceva din cuvânt, un semnal. Bagi de seamă că mai e ceva. De ce la urma urmei să nu folosesc mijloacele acestea? De ce să nu mă folosesc de un telefon să mângâi pe cineva care este foarte trist, poate deznădăjduit, undeva departe? Şi să spun: apăi mângâierea mea nu poate ajunge prin telefon! Ba poate ajunge şi prin telefon câte ceva din ea...

Fragment preluat din cartea Şapte dimineţi cu Părintele Stăniloae

 Editura Anastasia

Dreptul la educație – o perspectivă spirituală

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

Cuvânt al IPS Teofan susţinut la Simpozionul Internaţional Dimensiunea spirituală a drepturilor omului. Educaţia prin toţi. Sala Senatului, Univ. Al. I. Cuza, în data de 05 nov. 2012

Într-un fel tainic, nepriceput și neexplicitat rațional, Dumnezeu respectă voința omului, chiar și acea voință care refuză binele și preferă răul.

Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile... (Mt. 28,19)

În urmă cu două milenii, Apostolii de curând trecuți prin experiența Învierii, aud cuvintele lui Hristos: „mergând, învățați toate neamurile”. Erau cuvinte formulate în exigența unui veritabil Testament. Apostolii sunt invitați să-și asume exigența de a merge și de a învăța, iar din această asumare a lor s-a născut și încă se mai naște Biserica. Interesant este și faptul că Domnul trimite pe Apostoli la „toate neamurile”. Acest „toate” cuprinde în sine, fără excepție, făpturile umane ale acestei lumi, ca destinatari ai actului pedagogic al mântuirii.

Toți oamenii sunt chemaţi să afle de mântuirea adusă de Hristos Domnul. Nu toți însă consideră că trebuie să răspundă acestei invitaţii. Nu toţi au aceeași percepție asupra mesajului transmis. Acest fapt arată că, într-un fel tainic, nepriceput și neexplicitat rațional, Dumnezeu respectă voința omului, chiar și acea voință care refuză binele și preferă răul. Aceasta nu înseamnă că Domnul își oprește mergerea și că învățarea neamurilor suferă un eșec. Mărturie este faptul că Biserica își continuă și astăzi lucrarea mărturisitoare. Oamenii au dreptul să primească vestea cea bună a mântuirii în Hristos și, ca atare, Biserica încearcă să intre în dialog cu umanitatea mai mult sau mai puțin dispusă să asculte, să învețe, să împlinească.

Modelul dialogic propus de experiența Bisericii creștine este în mare și modelul pe care s-a construit civilizația contemporană europeană şi ramificaţiile sale din lume. Această civilizaţie este născută din interacțiunea spirituală și culturală a duhului creștin cu geniul civilizațional greco-roman precum și cu tradițiile popoarelor care de-a lungul istoriei au vieţuit în aceste locuri. Iar un dialog din care Biserica lipsește, este de cele mai multe ori o experiență problematică, mai ales atunci când se vorbește despre educație, fie sub aspectul metodei fie sub aspectul conținutului. Referirea la rădăcini nu ține, în acelaşi timp, doar de recunoașterea existenței unei pinacoteci a tradițiilor cu evident interes muzeistic, ci reprezintă o continuă sursă de inspirație pentru creșterea și formarea societăților de azi și de mâine.

Prezența Bisericii în dialogul pentru educația tânărului de astăzi este fundamentată pe faptul că valorile pe care Biserica le propune societății de astăzi sunt valori verificate în focul trecerii timpului și al contestărilor de lungă durată. Modelele de formare pe care Biserica le propune sunt modele a căror forță de convingere s-au dovedit benefice, conținuturile pe care Biserica le prezintă în exercitarea actului educațional oferă continuitate, stabilitate şi înnoire, iar metodele pe care ea le folosește sunt motivate de respectul pentru demnitatea umană și pentru alegerile sale.

Societatea românească este străbătută astăzi de curente care doresc regândirea rolului Bisericii în exercitarea educației tinerelor generații. Ar fi incorect însă ca acest rol să fie diminuat. Dimpotrivă, ar trebui căutate căi de creştere. Și aceasta pentru că membrii acestei comunități au dreptul să interacționeze cu un depozitar uriaș de informație, experiență și practică de civilizaţie aflat în Biserică, cum au şi dreptul să-l refuze. Reducerea prezenţei Bisericii în actul educaţional ar intensifica şi mai mult tendinţele manifestate tot mai insistent de a reduce pe om doar la ceea ce simte, doar la nevoile subzistenței biologice. O astfel de abordare ar conduce la o nevalorificare a unei experienţe umane care s-a dovedit viabilă și ar dăuna unei abordări holistice a omului. Acesta ar trebui perceput ca întrepătrundere a unor realități biologice, intelectuale, emoționale subsumate unei dimensiuni spirituale de care, în onestitate, nimeni nu poate face abstracție.

De aceea, înțelegerea și practica spirituală nu pot să lipsească din experiența educațională a tinerilor. Aceasta, mai ales, într-o perioadă, când consumerismul, relativismul și apetența pentru convențional, formal şi corectitudine politică decid destine, credințe și vieți omenești.

Credem, prin urmare, că dimensiunea creştină a educației trebuie integrată modelului formativ al școlii românești iar aceasta se poate împlini printr-un dialog continuu cu tot ceea ce a produs umanitatea în materie de ştiinţă a educaţiei cât şi cu rădăcinile ei spirituale, cu destinul ei în veșnicia voită de Dumnezeu.

Sursă: Doxologia