Se afișează postările cu eticheta efecte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta efecte. Afișați toate postările

Demascarea a 7 mituri care pretind că marijuana este inofensivă

miercuri, 4 iunie 2014

| | | 0 comments




Mitul nr. 1: „Marijuana nu este nocivă și nu creează dependență”

Este adevărat că marijuana nu este la fel de periculoasă precum cocaina sau heroina, dar să spui că este inofensivă sau că nu creează dependență neagă cunoștințele incontestabile obţinute de toate asociațiile medicale majore care au studiat subiectul. Oamenii de știință știu acum că efectul mediu al marijuanei de azi este de aproximativ 5-6 ori mai puternic decât al celei din anii ’60-’70, iar unele tulpini sunt de peste 10-20 de ori mai puternice decât în trecut, mai ales dacă THC (TetraHidroCarbonat) este extras prin prelucrare cu butan. Această tărie crescută a produs peste 400.000 de vizite la secțiile de urgență în fiecare an din cauza unor episoade psihotice acute sau atacuri de panică.

De asemenea, psihiatrii au observat legătura semnificativă dintre marijuana și schizofrenie, iar profesorii au observat modul în care consumul constant de marijuana poate eroda motivația școlară și poate reduce semnificativ coeficientul de inteligenţă cu până la 8 puncte, potrivit unui studiu amplu desfășurat recent în Noua Zeelandă. Adăugați la aceste efecte secundare noile cercetări care au constatat că până și utilizarea ocazională de marijuana poate duce la diferențe observabile în structura creierului, în particular zone ale creierului care reglementează prelucrarea emoțiilor, motivația și recompensa. Într-adevăr, consumul de marijuana afectează abilitățile noastre de a învăța și de a concura într-o piață mondială și competitivă a muncii.

În plus, utilizatorii de marijuana reprezintă un pericol în trafic, în ciuda unui mit popular. Potrivit British Medical Journal, intoxicația cu marijuana dublează riscul unui accident de mașină.

Mitul nr. 2: „Marijuana fumată sau ingerată este un medicament”

La fel cum nu fumăm opiu sau nu ne injectăm heroină pentru a obține beneficiile morfinei, nu trebuie să fumăm marijuana pentru a obține efectele sale medicale. În prezent, există în farmacii o pilulă bazată pe ingredientul activ din marijuana, iar în aproape douăzeci de țări este aprobat un nou spray de gură bazat pe un extract de marijuana. Spray-ul, Sativex, nu te droghează și conține ingrediente rar găsite în marijuana care se vinde pe stradă. Acesta este probabil să fie disponibil în curând în Statele Unite, iar pacienții actuali se pot înscrie în teste clinice. Deși planta de marijuana are o valoare medicală recunoscută, asta nu înseamnă că marijuana integrală, fumată sau ingerată, este un medicament. Această poziție este aliniată cu cea a Asociației Medicale Americane, a Societății Americane pentru Tratarea Dependenței, Fundației Americane a Glaucomului, Societăţii Naționale pentru Scleroza Multiplă și a Societăţii Americane a Cancerului.

Mitul nr. 3: „Nenumărați oameni sunt după gratii doar pentru că au fumat marijuana”

Susțin din toată inima reducerea ratei de încarcerare din America. Dar legalizarea marijuanei nu va tăia semnificativ din rata de detenție din țara noastră. Aceasta deoarece mai puțin de 0,3% din toți deținuții din închisorile de stat sunt acolo pentru că au fumat marijuana. Mai mult decât atât, cei mai mulți oameni arestați pentru consumul de marijuana primesc citații – foarte puțini ajung în spatele gratiilor și doar în contextul încălcării condițiilor perioadei de încercare sau ale eliberării condiționate.

Mitul nr. 4: „Legalitatea alcoolului și a tutunului întăresc argumentarea legalizării marijuanei”

„Marijuana este mai puțin periculoasă decât alcoolul, deci marijuana ar trebui să fie tratată ca şi alcoolul” este o formulă magică care prinde repede, folosită adeseori în dezbaterea privind legalizarea. Dar aceasta presupune că politica noastră în ceea ce privește alcoolul este un model de urmat. De fapt, deoarece alcoolul si tutunul sunt folosite într-o proporție atât de ridicată, din cauza disponibilității lor pe scară largă, cele două substanțe toxice legale provoacă mai mult rău, sunt cauza a mai multor arestări și ucid mai mulți oameni decât toate drogurile ilegale la un loc. De ce să adăugăm un al treilea drog la lista noastră de ucigași legali?

Mai mult decât atât, legalizarea marijuanei va duce la apariția unei noi industrii după modelul industriei tutunului – „Big Tobacco“.

- Finanțatori și grupuri de holdinguri private au strâns deja milioane de dolari pentru promovarea afacerilor care vor vinde marijuana și mărfuri asociate.

-  Alimente și bomboane cu canabis sunt vândute copiilor și sunt deja responsabile pentru un număr tot mai mare de vizite la camerele de urgențe din cauza marijuanei. Acestea au nume inspirate de bomboanele și dulciurile cunoscute, cum ar fi „Tarte cu canabis” sau „Batoane Kif Kat”.


- Companii profitabile ca Medbox (cu sediul în California) și-au declarat planurile de a lansa automate de marijuana care conțin produse cum ar fi negrese cu marijuana. Fostul șef al Departamentului de Strategie de la Microsoft a declarat că vrea să „producă mai mulți milionari decât Microsoft” cu marijuana și că el vrea să creeze „Starbucks al marijuanei”.

Mitul nr. 5: „Marijuana legală va rezolva problemele bugetare ale guvernului”

Din păcate nu ne putem aștepta la un câștig financiar al societății din legalizarea marijuanei. Pentru fiecare 1$ pe care SUA îl primește ca venit din taxele pe alcool și tutun, cheltuim mai mult de 10$ pe costurile sociale. În plus, două lobby-uri majore de afaceri – Big Tobacco și Lobby-ul Alcoolului – au apărut pentru a menține impozite scăzute pe aceste droguri și pentru a promova consumul. Ultimul lucru de care avem nevoie este „Marlborizarea Marijuanei”, dar este exact ceea ce s-ar obține în această țară prin legalizare.

Mitul nr. 6: „Portugalia și Olanda sunt modele de succes pentru legalizare”

Contrar rapoartelor mass-media, Portugalia și Olanda nu au legalizat drogurile. În Portugalia, o persoană prinsă cu o cantitate mică de droguri este trimisă la o listă de terțe persoane și primește tratament, o amendă sau este eliberată cu un avertisment. Rezultatul acestei politici este mai puțin clar. Serviciile de tratament au fost intensificate în același timp cu implementarea noii politici, iar un deceniu mai târziu există mai mulți tineri care folosesc marijuana, dar mai puțini oameni mor din cauza supradozelor de opiacee și cocaină. În Olanda, oficialitățile par să-și restrângă politica lor de nesancționare a marijuanei (permisă în „magazinele de cafea” din această țară ), după ce acolo s-au observat rate mai mari de utilizare a marijuanei și intrări sub tratament. Guvernul permite acum doar rezidenților să folosească magazinele de cafea. Ce ne spun toate acestea despre efectele pe care le-ar avea legalizarea în Statele Unite este cu totul altceva și e chiar mai puțin clar.

Mitul nr. 7: „Prevenirea, luarea de măsuri și tratamentul sunt sortite eșecului – Deci, de ce să mai încerci?”

Mai puțin de 8% dintre americani fumează marijuana comparativ cu 52% care beau si 27% de oameni care fumează țigări de tutun. Cuplate cu statutul său juridic, eforturile de a reduce cererea de marijuana pot avea efect. Comunitățile care implementează strategii locale implementate de coaliții zonale de părinți, școli, comunități religioase, afaceri și, da, de forțele de ordine, pot reduce semnificativ consumul de marijuana. Intervențiile și tratamentele pe termen scurt contra dependenței de marijuana (care afectează aproximativ 1 din 6 copii care încep să o consume, după Institutul Național al Sănătății) pot, de asemenea, să aibă efect.

Și un mit care nu se găsește în cărți: „Statele Colorado și Washington sunt exemple de urmat”

Experiența legalizării recente din Colorado a marijuanei recreaționale nu este promițătoare. Începând din ianuarie, rezultatele testelor THC-pozitive la locul de muncă au crescut, două decese recente din Denver au fost legate de consumul de marijuana recreațională, iar numărul de părinți care au apelat liniile de asistență telefonică pentru controlul intoxicărilor deoarece copiii lor au consumat produse cu marijuana a crescut semnificativ. În plus, veniturile fiscale nu ating previziunile inițiale și piața neagră de marijuana continuă să prospere în Colorado. Deși statul Washington nu a pus încă în aplicare legile sale cu privire la marijuana, procentul de cazuri de șoferi cu THC pozitiv a crescut semnificativ.

Politica în ceea ce privește marijuana nu este simplă. Orice politică publică are costuri și beneficii. Este adevărat că o politică de încărcare a consumatorilor de marijuana cu dosare penale și pedepse cu închisoare nu servește interesului națiunii. Dar nici legalizarea, care ar crea o versiune a secolului 21 a Big Tobacco și reduce capacitatea noastră de a concura și de a învăța. Există o modalitate mai bună de a aborda problema marijuanei – una care pune accentul pe intervenții, prevenire și tratament de durată scurtă. Aceasta este calea pe care America ar trebui să o urmeze – numiți-o „Reefer Sanity”.

Preluare de pe: Ştiri pentru viaţă

Foto: http://www.freedigitalphotos.net

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com sau redactievremuri@gmail.com




Octombrie - Luna Conştientizării Sindromului Down

luni, 7 octombrie 2013

| | | 0 comments


2 octombrie 2013 (LiveActionNews.org) - În ciuda faptului că progresele medicale au dus la îmbogățirea și prelungirea vieţii persoanelor cu sindrom Down, Trisomia 21 continuă să fie extrem de neînțeleasă. Mulţi oameni privesc sindromul Down prin prisma stereotipurilor depășite și a concepțiilor greșite.

Luna Conştientizării Sindromului Down, celebrată în fiecare octombrie, este o modalitate de a schimba acest lucru. Scopul este, desigur, de a creşte gradul de conștientizare, de a informa despre sindromul Down și de a sărbători persoanele care au sindromul Down, abilitățile și realizările lor.

Date despre sindromul Down:

•Ce este sindromul Down?

Trisomia 21, numită şi sindrom Down, este o anomalie genetică. O persoană cu sindrom Down are suplimentar o copie a întregului sau numai a unei părţi a cromozomului 21. Există trei tipuri de sindrom Down:

-Trisomia 21 standard, este cel mai comun tip, întâlnit în 95% din cazurile de sindrom Down. Persoanele cu Trisomie 21 standard prezintă un cromozom 21 suplimentar în fiecare celulă. Acest extra cromozom 21 provine din ovul sau spermatozoid. Se presupune că în timpul formării celulelor sexuale cei doi cromozomi 21 nu se separă (nondisjuncţie).

-Sindromul Down tip translocaţie (4% din cazuri) este cauzat de o copie parţială a cromozomului 21 ce s-a atașat la un alt cromozom (de obicei cromozomul 14).

-Mozaicismul (1 % din cazuri). Persoanele cu sindrom Down mozaic prezintă un cromozom 21 suplimentar doar în anumite celule pentru că nondisjuncţia apare după fertilizare, în timpul formării embrionului. Din această cauză, acestea prezintă o mixtură de celule trisomice şi celule normale. Mixtura poate varia de la foarte puţine celule trisomice până la un procentaj de 100 %.

Este sindromul Down o raritate?

Nu, sindromul Down nu este o raritate. Este cea mai frecventă anomalie genetică sau defect de naştere. Unul din 691 de copii născuţi în Statele Unite va avea sindromul Down și există peste 400.000 de oameni care au sindromul Down care trăiesc în Statele Unite ale Americii. Sindromul Down apare la toate rasele. Deşi, pe măsură ce femeile îmbătrânesc, riscul de a concepe un copil cu sindrom Down este mai mare, majoritatea copiilor cu sindrom Down sunt născuți de mame mai tinere.

Care sunt efectele sindromului Down?

Persoanele cu sindrom Down de obicei prezintă hipotonie, sau tonus muscular scăzut, și întârzieri de dezvoltare. Programele de intervenție timpurie și terapiile sunt capabile să ajute copiii cu sindrom Down să parcurgă aceleași etape de dezvoltare ca și restul copiilor, deși într-un ritm ceva mai lent. Perioada de timp în care o persoană cu sindrom Down parcurge aceste etape, precum și întârzierile în dezvoltare, variază de la o persoană la alta. Apar, de asemenea, şi întârzieri cognitive variind de la o formă uşoară până la moderată. Este important să ne amintim, totuși, că fiecare persoană cu sindrom Down este diferită, la fel ca şi restul oamenilor. Persoanele cu sindrom Down prezintă, de asemenea, un risc crescut pentru diverse afecţiuni medicale, cum ar fi: defecte cardiace, probleme de auz, probleme cu glanda tiroidă, leucemie şi Alzheimer. Cu toate acestea, progresele medicale au făcut cele mai multe dintre aceste probleme tratabile, până la punctul în care persoanele cu sindrom Down au speranţa de viaţă similară cu cea a persoanelor cu cromozomi tipici.

Care sunt caracteristicile fizice ale sindromului Down?

Există câteva trăsături comune care includ: ochi migdalați, o singură linie pe palmă, caracteristici faciale plate, urechi mici și spațiu suplimentar între degetul mare și al doilea deget de la picior. Cu toate acestea, fiecare persoană cu sindrom Down este un individ unic, astfel încât unele persoane pot prezenta multe dintre aceste caracteristici, în timp ce altele nu vor avea niciuna.

Pot oamenii cu sindrom Down să ducă o viaţă normală, împlinită, pot munci, se căsătoresc și au copii?

Persoanele cu sindrom Down de multe ori muncesc și au contribuţii la societate. Ei, de asemenea, se căsătoresc, au prieteni și alte relații semnificative. Din păcate, cei mai mulți bărbaţi cu sindrom Down nu pot avea copii, sau au o rată de fertilitate mai mică decât restul bărbaților. Aproximativ 50% din femeile cu sindrom Down pot avea copii. Treizeci și cinci până la cincizeci la sută dintre copiii născuți de o mamă cu sindrom Down vor avea, de asemenea, sindrom Down sau alte întârzieri de dezvoltare. Cel mai important, persoanele cu sindrom Down duc o viață fericită şi împlinită. Studiile au arătat că numărul persoanelor cu sindrom Down, care sunt mulţumiţi de ei înşişi, de viaţa lor și modul în care arată, este covârşitor de mare.

Sunt oamenii cu sindrom Down mereu fericiţi?

Nu. Oamenii, de multe ori, se referă la persoanele cu sindrom Down ca fiind întotdeauna fericite sau mereu pline de iubire și bucurie, dar acest lucru le face un deserviciu. Ele experimentează o întreagă gamă de emoții, la fel ca oricine altcineva. Reducându-le la o singură emoţie sau un sentiment le vom diminua statutul de persoană. Ei simt fericirea, împreună cu tristețea, furia, frustrarea și nenumărate alte sentimente. Ei merită să li se recunoască aceste sentimente.

Este adevărat că majoritatea copiilor cu sindrom Down, nenăscuți, sunt avortați?

Nu, majoritatea copiilor nenăscuţi ce au sindrom Down nu sunt avortați. Acest lucru se datorează faptului că cele mai multe femei nu primesc un diagnostic prenatal al sindromului Down – acesta se află, de obicei, la naștere. Cu toate acestea, în cazurile în care există un diagnostic prenatal, rata avorturilor este de peste 90%. Acest lucru este valabil pentru Statele Unite, Marea Britanie și Europa. Multe femei raportează o presiune semnificativă din partea medicilor lor pentru a avorta în urma unui astfel de diagnostic prenatal. Această rată extraordinar de mare a avorturilor devine o preocupare crescândă pentru cercetători, mulți exprimându-şi îngrijorarea că mai multe teste prenatale vor duce la mai multe avorturi de copii cu sindrom Down.


Prelucrare după LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Virgiliu Gheorghe, bioetician: ”Expoziţia de la Antipa ne aminteşte de marile sisteme concentraţionare ale secolului al XX-lea: de nazism şi comunism”

joi, 25 aprilie 2013

| | | 0 comments


Virgiliu Gheorghe

Matei Dobrovie

”Expoziţia The Human Body aminteşte de un demers ideologic pentru care omul nu are absolut nici o valoare, în care libertatea şi viaţa acestuia este tranşată discreţionar de conducători. Din expoziţie, ca şi din toată filmografia pornografică, nu rezultă că omul ar avea conştiinţă şi sentimente, valori precum dragostea şi puterea de a se jertfi”, susţine cunoscutul bioetician Virgiliu Gheorghe într-un interviu acordat Epoch Times.

Expoziţia de cadavre umane a stârnit ample controverse în mai multe ţări, organizatorii fiind acuzaţi de lipsă de etică. Motivul este că trupurile umane expuse şi conservate prin tehnica plastinaţiei ar fi aparţinut, unor prizonieri chinezi executaţi şi torturaţi. Cum vi se pare această idee de a prezenta în numele ştiinţei şi cunoaşterii medicale cadavre, pe care să le vadă şi copii la muzeul Antipa?

În mod cert, este una dintre cele mai grave atentate la demnitatea umană, aceasta la scara întregii istorii a umanităţii. Aşa-zisa expoziţie pune sub semnul întrebării întregul eşafodaj axiologic al societăţii moderne. Aceasta pentru că prin batjocorirea simbolică a omului, toate drepturile şi libertăţile acestuia sunt suspendate, sunt anulate. Expoziţia, ca demers ideologic ne aminteşte de marile sisteme concentraţionare ale secolului al XX-lea, de nazism şi comunism, ideologii pentru care omul nu are absolut nici o valoare, în care libertatea şi viaţa acestuia este tranşată discreţionar de conducători, exterminarea unor întregi popoare nefiind decât o problemă care nu reclamă altceva decât soluţii practice şi nicidecum acte de conştiinţă.

În textul reclamei expoziţiei se spune că evenimentul urmăreşte un caracter „educativ şi ştiinţific de a schimba modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o şansa unică de a-şi privi organismul prin ochii unui chirurg şi de a experimenta o incursiune vizuală în interiorul său”. Ca bioetician, ce valoare de cunoaştere credeţi că poate avea expunerea acestor corpuri şi ce probleme de bioetică ridică ea?

În primul rând, prezenţa acestor trupuri umane împăiate în muzeul Antipa pune semnul egalităţii între om şi animal. Pe urmă, tratamentul aplicat acestor oameni este mult mai degradant decât cel aplicat animalelor. Nu o să vedeţi animale împăiate în poziţii de împerechere sau cu burta tăiată în care se poate observa puiul. În mod evident expoziţia nu are un caracter ştiinţific, ci mai curând unul asemănător celui pornografic. Nu este apelată raţiunea, ci senzaţiile, sentimentele, sau mai precis se urmăreşte trezirea unui amestec de excitaţie şi groază. Iar prin aceasta, expoziţia se înrudeşte cu materialele pornografice şi cu filmele de horor. Putem chiar să vedem această expoziţie ca o consecinţă normală a campaniei de batjocorire simbolică a fiinţei umane care se desfăşoară prin acest tip de materiale. Din expoziţie, ca şi din toată filmografia pornografică, nu rezultă că omul ar avea conştiinţă şi sentimente, valori precum dragostea şi puterea de a se jertfi. Totul se rezumă la divertisment, de parcă acesta ar circumscrie definitoriu existenţa omului în lume.

Vă aşteptaţi ca intelectualii români să ia atitudine faţă de această problemă?

Din păcate, vocile oamenilor de carte şi de ştiinţă din România nu sunt prezente în cea mai mare parte a mass-media. Mai cu seamă în acest caz, în condiţiile în care acestea ar condamna senzaţionalul şi divertismentul pe care expoziţia le promovează în spiritul celei mai mari părţi a mesajului mediatic. O investigaţie culturală şi bioetică ar putea pune sub întrebare însuşi conţinutul acestor media. Aşa că este dificil pentru un intelectual să se facă auzit în societatea mediatică în care trăim, cu excepţia cazului în care este obedient curentului general în care acestea se înscriu. Citeşte continuarea în Epoch Times


23 februarie: Premiera filmului "11.30". Conferinţa despre avort: "Şi cu copilul ce facem?", Chişinău

vineri, 22 februarie 2013

| | | 0 comments


Premiera scurt-metrajului „11:30”, unul dintre puținele filme produse în Moldova în decursul 2012-2013, va avea loc la 23 februarie într-un cinematograf din Chișinău.

În cadrul evenimentului de lansare, între orele 9:00-12:00, regizorul Nicolae Negară, actorii Dana Ciobanu și Iurie Radu și colegii lor de breaslă vor povesti despre procesul de creare a filmului și tema acestuia – „avort sau viață”.

Inițial, Nicolae Negară, student la specialitatea Regie film, la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, a gândit acest film ca proiect pentru lucrarea de curs. Ulterior, însă, ideea filmului a atras în echipa de producție peste 30 de tineri profesioniști care au participat la realizarea acestuia.

„Am dorit să fac un film, care în cel mai bun caz, o să lase spectatorul îngândurat și emoționat. Scopul nostru comun este să creăm discuții în jurul temei filmului „11:30” – care este avortul vs. viață,” spune Nicolae Negară, regizorul filmului și inițiatorul acestui proiect.

Lansarea va fi acompaniată de o conferință intitulată „Și cu copilul ce facem…?” unde experți din domeniul medicinii și sociologiei vor aborda subiecte ca efectele și cauzele avortului.

Sursă: Timpul.md

Pornografia ar putea fi interzisă în Islanda

vineri, 15 februarie 2013

| | | 0 comments




Octavian Palade

Pornografia ar putea fi complet interzisă în Islanda ca urmare a unei propuneri a ministrului de Interne Ögmundur Jónasson. Islandezii se tem că pornografia ar putea avea efecte traumatizante asupra copiilor, scriu jurnaliştii de la Daily Mail.

Ministrul de Interne islandez Ögmundur Jónasson a creat echipe speciale, însărcinate cu găsirea unei modalităţi de a bloca accesul tinerilor la site-uri cu conţinut explicit. Printre metodele luate în considerare până acum se află blocarea accesului către adresele IP ale site-urilor pornografice şi ilegalizarea folosirii cardurilor de credit islandeze pentru a accesa astfel de conţinut.

În Islanda există deja o lege care interzice tipărirea şi distribuţia materialelor pornografice, însă, până acum, vizionarea site-urilor pentru adulţi era legală.

În urmă cu doi ani, Parlamentul Islandei, condus de primul ministru Jóhanna Sigurðardóttir, a scos din legalitate existenţa cluburilor de striptease pe motivul că acestea încălcau drepturile civile ale femeilor care lucrau în astfel de localuri. Un alt motiv al acestei decizii a fost că astfel de localuri sunt dăunătoare societăţii.

Femeile şi copiii, victime ale pornografiei

Argumentul că pornografia încalcă drepturile civile ale femeilor care apar în astfel de conţinut dar şi a copiilor care sunt expuşi la el reprezintă fundamentul pe care a fost gândită propunerea lui Ögmundur Jónasson.

Un semnal de alarmă în privinţa efectelor dăunătoare ale pornografiei a fost dat în 2010, când guvernul islandez a declanşat o anchetă privind gestionarea de către justiţie a cazurilor de viol. Cu această ocazie s-a făcut şi un studiu care viza pornografia a cărui concluzie a fost că natura violentă a materialelor disponibile pe Internet era responsabilă pentru creşterea numărului de agresiuni sexuale.

Studiul a mai demonstrat şi că persoanele expuse la pornografie violentă de la vârste fragede sufereau de traume similare persoanelor care au fost abuzate în copilărie. Astfel, persoanele respective deveneau din ce în ce mai izolate şi începeau să pună în practică lucrurile văzute în filme pe membrii mai tineri ai familiei sau pe alţi copii.

Ögmundur Jónasson susţine că siguranţa copiilor trebuie să fie “prioritară” şi că interzicerea pornografiei nu reprezintă cenzură.

Consilierul ministului de Interne Halla Gunnarsdóttir a declarat că experţi în educaţie, oameni de lege precum şi persoane din alte instituţii susţin luarea unei măsuri în această privinţă. Ea crede că propunerea are mari şanse de a deveni lege: “Deocamdată căutam cea mai bună metodă tehnică pentru a reuşi ce ne-am propus. Însă dacă putem trimite un om pe Lună, sigur ne descurcăm şi cu pornografia pe Internet”, a spus ea, completând că “această mişcare nu este una anti-sex. Este una anti-violenţă, deoarece copii mici vizionează astfel de materiale şi pun lucrurile văzute în practică”.

Domnişoara Gunnarsdóttir a mai declarat că părinţii nu sunt singurii responsabili de faptul că tinerii vizionează conţinut sexual, deoarece copii nu mai accesează Internetul numai prin computerele de acasă, ci şi prin smartphone-uri şi tablete.

O abordare inedită pentru un stat democratic

Islanda este cea mai veche democraţie parlamentară din lume şi are o populaţie de 319.000 de locuitori. Faptul că ţara este relativ izolată de restul continentului ar putea să faciliteze implementarea măsurilor.

Cu toate că pornografia este interzisă în multe ţări asiatice, Islanda este prima democraţie occidentală care doreşte implementarea unei astfel de măsuri.

Profesorul Gail Dines, o autoritate recunoscută la nivel mondial când vine vorba de problema pornografiei, spune că “Islanda are o atitudine foarte progresivă nemaiîntâlnită în alte ţări democratice”.

“Islanda priveşte pornografia dintr-un unghi diferit – cel al răului pe care îl cauzează femeilor care apar în astfel de materiale şi ale căror drepturi civile sunt încălcate. De asemenea, se mai pune problema copiilor a căror sexualitate este deturnată la vârste fragede de către imaginile cu conţinut sexual violent”, a mai declarat profesorul.