Gândurile unui preot abătut

„Nu ştiu cu cine să vorbesc şi în cine să mă încred. Sincer, cred că îmi pierd chemarea. Mă simt ca o minge de ping-pong care se plimbă de la un capăt la altul. Nu ştiu încotro să apuc… sunt atât de îngrijorat. Cu soția şi copiii nu mă văd prea mult din cauza treburilor din parohie și când ajung acasă sunt atât de extenuat fizic și psihic încât mă închid în mine, lăsând impresia că nu mai am nimic de oferit familiei mele. Aș renunța la preoție, dar ce altă slujbă aș putea practica? Încă plătesc împrumutul de studiu la seminar și am obligații financiare între care nu știu cum să mă mai împart. Uneori aș vrea să fug... să dispar pur și simplu.”

În ultimii ani cercetările realizate au arătat că stresul și frământările interioare reprezintă problemele majore de sănătate cu care se confruntă oamenii, în special bărbații. Stresul cronic netratat atunci când nu este identificat are consecințe fizice, emoționale și chiar spirituale. Afecțiuni precum tensiunea, migrenele, ulcerul, durerile de spate cronice, hipertensiunea, atacurile cerebrale sau bolile de inimă sunt relaționate astăzi cu factorul stresului. Pe plan spiritual, munca îndelungată poate include dificultăți în ceea ce privește rugăciunea, slăbirea sau pierderea motivației, a bucuriei, a entuziasmului sau a păcii interioare. Iar asta reprezintă „sindromul extenuării”.

Preoții aflați sub factorul stresului

Deşi preoţii din ziua de azi pot experimenta același nivel ridicat al stresului ca și persoanele din alte grupuri profesionale, unele cauze și efecte sunt specifice doar lor. Preoții pledează în fața comunităților de credincioși, trebuind să medieze mesajul Evangheliei și Tradiția creștin ortodoxă către o cultură ale cărei instituții sunt supuse unor schimbări profunde. Aceste comunități ecleziastice au suferit și ele schimbări, s-au dezvoltat, au avut parte de propriile frământări, scindări și dureri. Preoții aflați sub factorul stresului sunt caracterizați de faptul că în viața lor au loc prea multe „evenimente”. În mod normal, oamenii aflaţi sub povara stresului au prea multe termene limită, vor să facă prea multe lucruri deodată, pot fi neliniștiți din cauza întârzierilor și sunt caracterizați în viață de cuvinte precum „trebuie”, „ar trebui”, „ar fi bine să”. Nenumăratele aşteptări venite din partea parohiei intră adesea în conflict cu scopul central al învăţăturii bisericii.

Fiecare enoriaș sau enoriașă are propria „listă” conținând caracteristicile pe care ar trebui să le aibă un bun preot. Pentru a mulțumi pe toată lumea si pentru a menține pacea, preotul care se confruntă cu probleme de extenuare în general muncește mai mult, şi nu mai puţin aşa cum s-ar crede. Acesta tinde să îşi asume mai multe îndatoriri dar reușește să ducă la bun sfârșit doar unele dintre ele. Munca pe care o făcea odată cu bucurie devine o povară, zelul și motivația se transformă în obligații. Din cauza aceasta, unii încep să se simtă vinovați, nepotriviți pentru această misiune, neapreciați și neîndrăgiți.

Dacă un preot trebuie să dea tot ce are mai bun pentru slujirea sa, este important ca enoriașii să fie atenți la semnele de stres ce ar putea cauza sentimentul de extenuare sufletească. Rezultatul unor așteptări atât de ridicate este acela că dezvoltarea pe termen lung a parohiei, reflectarea, relaxarea și viața liniștită de familie par să îi ocolească pe ei și pe familiile lor. Uneori unii preoți ce au slujit ani de-a rândul se confruntă cu probleme ce izvorăsc din faptul că nu au prea multe de arătat pentru a dovedi eforturile depuse. Toți prietenii lor avocați, doctori sau ingineri până la acel moment s-au „realizat” în viaţă şi pot indica reuşite palpabile: au atins un nivel înalt în carieră şi au salarii sau prime ce le reflectă anii de experienţă.

Rugăciunea nu este o opţiune. Este punctul central al vieţii de preot.

O sursă importantă de stres şi frământare pentru un preot este diferenţa ce apare adesea între viaţa sa spirituală şi aşteptările sale cu privire la aceasta. Este supus riscului de a-și pierde încrederea în autenticitatea vieții sale spirituale, tinzând spre idealuri ce nu le poate atinge. Pe măsură ce diferența dintre aceste două constante se mărește preotul riscă să se depărteze din ce în ce mai mult de la scopul central al misiunii sale. Astfel rugăciunea poate deveni o rutină sau chiar să fie neglijată, iar puterea de a călăuzi duhovnicește să scadă. În schimb va începe să aibă un sentiment de vinovăție și eșec în slujirea sa. Curând, în loc să predice bazându-se pe experiența sau credința personală va vorbi despre omilii abstracte și va ține slujbe rutinate. Cu alte cuvinte, izvorul slujirii sale a secat. Va începe să considere slujirea ceva neplăcut, iar el se va simți gol pe dinăuntru.

Soluțiile pentru stresul preoților și extenuarea lor sufletească nu sunt prea multe. Vorbind din experiență personală, cei din jurul preotului ar trebui să realizeze și să accepte că viața disciplinată în rugăciune zilnică și intensă se află pe primul loc în „fişa postului”. Fără aceasta, preotul ar deveni managerul unui club sau coordonatorul unor evenimente sociale. Rugăciunea nu este o opţiune. Este punctul central al vieţii de preot. Însuşi Mântuitorul a simţit uneori nevoia să se retragă în post şi rugăciune.

Aşa şi preotul trebuie să îşi facă timp pentru rugăciune și să fie lăsat în tihnă pentru asta, stabilind o dată în calendar la fel cum face şi pentru toate celelalte lucruri. Acest lucru include anumite ore sau chiar zile în care petrece timp singur în solitudine sau cu frați preoți uniți în rugăciune. Făcând aceasta ar putea să se simtă vinovat că își petrece timpul rugându-se în timp ce ar trebui să se ocupe de nevoile bisericești cu care se confruntă. Cu toate acestea se va simți și mai vinovat dacă nu se roagă datorită conștiinței morale și a influenței Duhului Sfânt. Singura soluție reală la această dilemă a stresului și a extenuării ce arde sufletul multor preoți este de a-și reorganiza prioritățile și să înceapă o înnoire personală a vieții spirituale ca sursă a întregii spiritualități.

Sursă: Doxologia.ro

Pornografia ar putea fi interzisă în Islanda

Octavian Palade

Pornografia ar putea fi complet interzisă în Islanda ca urmare a unei propuneri a ministrului de Interne Ögmundur Jónasson. Islandezii se tem că pornografia ar putea avea efecte traumatizante asupra copiilor, scriu jurnaliştii de la Daily Mail.

Ministrul de Interne islandez Ögmundur Jónasson a creat echipe speciale, însărcinate cu găsirea unei modalităţi de a bloca accesul tinerilor la site-uri cu conţinut explicit. Printre metodele luate în considerare până acum se află blocarea accesului către adresele IP ale site-urilor pornografice şi ilegalizarea folosirii cardurilor de credit islandeze pentru a accesa astfel de conţinut.

În Islanda există deja o lege care interzice tipărirea şi distribuţia materialelor pornografice, însă, până acum, vizionarea site-urilor pentru adulţi era legală.

În urmă cu doi ani, Parlamentul Islandei, condus de primul ministru Jóhanna Sigurðardóttir, a scos din legalitate existenţa cluburilor de striptease pe motivul că acestea încălcau drepturile civile ale femeilor care lucrau în astfel de localuri. Un alt motiv al acestei decizii a fost că astfel de localuri sunt dăunătoare societăţii.

Femeile şi copiii, victime ale pornografiei

Argumentul că pornografia încalcă drepturile civile ale femeilor care apar în astfel de conţinut dar şi a copiilor care sunt expuşi la el reprezintă fundamentul pe care a fost gândită propunerea lui Ögmundur Jónasson.

Un semnal de alarmă în privinţa efectelor dăunătoare ale pornografiei a fost dat în 2010, când guvernul islandez a declanşat o anchetă privind gestionarea de către justiţie a cazurilor de viol. Cu această ocazie s-a făcut şi un studiu care viza pornografia a cărui concluzie a fost că natura violentă a materialelor disponibile pe Internet era responsabilă pentru creşterea numărului de agresiuni sexuale.

Studiul a mai demonstrat şi că persoanele expuse la pornografie violentă de la vârste fragede sufereau de traume similare persoanelor care au fost abuzate în copilărie. Astfel, persoanele respective deveneau din ce în ce mai izolate şi începeau să pună în practică lucrurile văzute în filme pe membrii mai tineri ai familiei sau pe alţi copii.

Ögmundur Jónasson susţine că siguranţa copiilor trebuie să fie “prioritară” şi că interzicerea pornografiei nu reprezintă cenzură.

Consilierul ministului de Interne Halla Gunnarsdóttir a declarat că experţi în educaţie, oameni de lege precum şi persoane din alte instituţii susţin luarea unei măsuri în această privinţă. Ea crede că propunerea are mari şanse de a deveni lege: “Deocamdată căutam cea mai bună metodă tehnică pentru a reuşi ce ne-am propus. Însă dacă putem trimite un om pe Lună, sigur ne descurcăm şi cu pornografia pe Internet”, a spus ea, completând că “această mişcare nu este una anti-sex. Este una anti-violenţă, deoarece copii mici vizionează astfel de materiale şi pun lucrurile văzute în practică”.

Domnişoara Gunnarsdóttir a mai declarat că părinţii nu sunt singurii responsabili de faptul că tinerii vizionează conţinut sexual, deoarece copii nu mai accesează Internetul numai prin computerele de acasă, ci şi prin smartphone-uri şi tablete.

O abordare inedită pentru un stat democratic

Islanda este cea mai veche democraţie parlamentară din lume şi are o populaţie de 319.000 de locuitori. Faptul că ţara este relativ izolată de restul continentului ar putea să faciliteze implementarea măsurilor.

Cu toate că pornografia este interzisă în multe ţări asiatice, Islanda este prima democraţie occidentală care doreşte implementarea unei astfel de măsuri.

Profesorul Gail Dines, o autoritate recunoscută la nivel mondial când vine vorba de problema pornografiei, spune că “Islanda are o atitudine foarte progresivă nemaiîntâlnită în alte ţări democratice”.

“Islanda priveşte pornografia dintr-un unghi diferit – cel al răului pe care îl cauzează femeilor care apar în astfel de materiale şi ale căror drepturi civile sunt încălcate. De asemenea, se mai pune problema copiilor a căror sexualitate este deturnată la vârste fragede de către imaginile cu conţinut sexual violent”, a mai declarat profesorul.

Sursă: Ziarul Adevărul