Evanghelia
Luca
18, 18-27
În
vremea aceea un om oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat,
zicând: Învăţătorule bune, ce să fac ca să moştenesc viaţa
veşnică? Iar Iisus i-a zis: pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu
este bun, decât numai singur Dumnezeu. Ştii poruncile: să nu faci
desfrănare, să nu ucizi, să nu furi, să nu fii mărturie
mincinoasă; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el I-a
răspuns: toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind
acestea, Iisus i-a zis: încă una îţi mai lipseşte: vinde toate
câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri;
apoi vino şi urmează Mie. Dar el, auzind acestea, s-a întristat,
căci era foarte bogat. Văzându-l că s-a întristat, Iisus a zis:
cât de greu vor intra în împărăţia lui Dumnezeu cei ce au
averi! Căci mai lesne este pentru cămilă să treacă prin urechile
acului, decât pentru bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu.
Iar cei care au auzit acestea, au zis: atunci cine poate să se
mântuiască? Iar Dânsul a răspuns: cele ce nu sunt cu putinţă la
oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu.
Pr.
Ilie Cleopa – Dregătorul
Bogat - Păzirea poruncilo
„Bogăția
de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalmi 61, 10)
Un
tânăr oarecare s-a apropiat de Mântuitorul, a îngenuncheat
înaintea Lui și I-a zis: „Învățătorule bun, ce voi face ca să
dobândesc viața cea veșnică?” (Luca 18, 18).
Vedeți,
fraților, că acest tânăr a venit cu mare evlavie înaintea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos să-I ceară un sfat: cum ar
putea să intre în viața cea veșnică. Mântuitorul i-a arătat că
pentru a intra în viața veșnică trebuie să păzească poruncile
date de Dumnezeu lui Moise. Tânărul a zis că toate le-a păzit din
tinerețile sale. Auzind Mântuitorul aceste cuvinte, a spus: „Încă
una îți lipsește. Vinde toate câte ai și le împarte săracilor
și vei avea comoară în ceruri și vino de-mi urmează Mie” (Luca
18, 22).
Prin
aceste cuvinte Mântuitorul i-a arătat calea cea înaltă a
desăvârșirii care este mai presus de poruncile Legii Vechi. Cu
alte cuvinte Mântuitorul i-a spus: „Dacă vrei să intri în
viață, păzește poruncile cele date de Dumnezeu lui Moise. Iar
dacă voiești să fii desăvârșit mergi, vinde-ți averile tale și
le dă săracilor și vino de urmează Mie. Iar el auzind acestea,
s-a dus întristat că avea avere multă” (Luca 18, 23). Vedeți
cât de mare piedică în calea mântuirii, și mai ales a
desăvârșirii, este averea pentru acela care o iubește și își
lipește inima de ea? Vedeți pentru care pricină Mântuitorul a
zis: „Căci cu anevoie va intra bogatul în Împărăția Cerului”
(Matei 19, 23) și că „mai lesne este să treacă funia corăbiei
prin urechile acului, decât bogatul să intre în Împărăția lui
Dumnezeu?” (Luca 18, 25).
Dar
să ne punem o întrebare: Oare toți bogații vor merge în iad? Nu,
cu adevărat nu. La Dumnezeu este cu putință să mântuiască și
pe cei bogați, care vor avea bunăvoință a-și chivernisi averea
lor spre binele tuturor după plăcerea lui Dumnezeu, fără a-și
lipi inima de bogățiile veacului de acum. Auzi ce zice dumnezeiasca
Scriptură despre Avraam: „Iar Avraam era bogat foarte cu dobitoace
și cu argint și cu aur” (Facere 13, 2). Dar cine a plăcut în
fața lui Dumnezeu mai mult ca Avraam? Și cine a fost mai
binecuvântat de Dumnezeu decât el? Căci nimic nu l-a împiedicat
să dea ascultare lui Dumnezeu, ajungând chiar să aducă jertfă
lui Dumnezeu pe singurul său fiu, Isaac (Facere 22, 2-18).
Să
auzim încă și de bogățiile lui Iov pe care le arată Sfânta
Scriptură, zicând: „Și erau vitele lui Iov șapte mii de cămile,
perechi de boi cinci sute și cinci sute de asine ce pășteau în
munte și slugi multe foarte” (Iov 1, 3). Dar să auzim și ce zice
Dumnezeu despre Iov către diavolul: „Socotit-ai în cugetul tău
despre robul Meu? Că nu este asemenea lui din cei de pe pământ,
fără cusur, drept și temător de Dumnezeu, care să se ferească
de ce este rău?” (Iov 1, 8). Așadar, frații mei, bogați au fost
pe pământ și Avraam și Iov, dar foarte drepți și temători de
Dumnezeu și nu legați cu inima de averile pe care le aveau. Ca să
dovedim acest lucru, este bine să auzim ce a zis dreptul Iov când a
pierdut toate averile sale: „Gol am ieșit din pântecele maicii
mele, gol mă voi întoarce. Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele
Domnului binecuvântat” (Iov 1, 21).
Cât
de mare lucru este necredința noastră, fraților. Atunci când ni
se întâmplă o mică pagubă, plângem, ne întristăm și cădem
în mâhnire și deznădejde. Iar dreptul Iov, după pierderea atâtor
cârduri de vite și a copiilor, n-a zis nici un cuvânt rău
împotriva lui Dumnezeu, ci pentru toate mulțumea lui Dumnezeu.
Așadar, nu bogăția este pricină de pierzare a celui bogat, ci
lipirea inimii sale de avere, nemilostivirea și reaua întrebuințare
a bogăției sale îl duc la pierzare. Fericit este cel ce va face
cele spuse de marele Apostol Pavel: „Să fie acum cei ce au averi,
ca și cum nu le-ar avea și cei ce au femei, ca și cum nu le-ar
avea și cei ce se folosesc de lumea aceasta ca și cum nu s-ar
folosi de ea. Că chipul lumii acesteia trece” (I Corinteni 7,
29-31).
Să
auzim și pe Solomon cel preaînțelept și preabogat ce zice în
privința averilor sale: „Mărit-am lucrurile mele, zidit-am case,
săditu-mi-am vii, făcutu-mi-am grădini și livezi și mi-am sădit
în ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am iazuri ca să pot
uda din ele o dumbravă unde creșteau copacii. Avut-am slugi și
slujnice și am avut feciori născuți în casă. Avut-am cirezi și
turme multe, mai mult decât toți cei ce au fost mai înainte de
mine în Ierusalim”... (Ecclesiastul 2, 4-7) „Și am căutat spre
toate lucrurile mele și spre toată truda mea cu care m-am ostenit a
face și iată toate sunt deșărtăciuni și vânare de vânt și
nimic nu este prisosire sub soare” (Ecclesiastul 2, 11). „Și am
urât viața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub
soare că toate sunt deșertăciune și vânare de vânt”
(Ecclesiastul 2, 17). Apoi filosofând despre moarte a zis: „Precum
am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi întoarce în
pământ și precum am venit așa mă voi duce și nimic nu voi lua
din agoniseala mea ca să duc în mâna mea” (Ecclesiastul 5, 14).
Iubiți
credincioși,
Dacă
din toate câte avem, vom face milostenie la săraci și vom urma lui
Hristos cu viață curată, cu post, cu rugăciune, cu înfrânare,
cu priveghere și cu toată lucrarea faptelor celor bune, ne vom face
comoară în ceruri „unde furii nu o sapă și rugina și molima nu
o strică” precum a zis Domnul și Mântuitorul nostru Iisus
Hristos (Matei 6, 19). Ați auzit în Sfânta Evanghelie de bogatul
cel nemilostiv, care se chinuia în flăcările iadului și care a
cerut lui Avraam să trimită pe Lazăr să-i aducă un vârf de
deget înmuiat în apă ca să-i răcorească limba sa în focul
iadului; și a auzit pe Avraam, zicându-i: „Fiule, adu-ți aminte
că ai luat cele bune în viața ta, asemenea și Lazăr, cele rele,
iar acum el se bucură și tu te chinuiești. Și nici o mângâiere
sau ajutor n-a dobândit” (Luca 16, 24-25).
Ce
i-au folosit bogatului averea și viața cea desfătată, vremelnică
și prea scurtă? Căci întrucât n-a fost milostiv, s-a dus în
munca cea veșnică, înfricoșată și prea greu de suferit. Și
aceasta nu pentru că a fost bogat, deoarece averea „agonisită cu
dreptate" este „dată omului de Dumnezeu" (Psalmi 131,
14-15; Facere 24, 35), ci reaua întrebuințare a averii și
nemilostivirea l-au dus pe el în munca cea veșnică. Deci nu
bogăția este pricina pierzării omului, ci întrebuințarea ei, ca
urmare a voinței libere pe care o are omul de la crearea sa.
Iubiți
credincioși,
Cine
poate să spună îndeajuns câtă dreptate are Dumnezeu când ne
poruncește în porunca întâia din Decalog: „Să-L iubim cu toată
inima noastră cu tot sufletul nostru și cu tot cugetul nostrum”
(Matei 22, 37; Deuteronom 6, 5). El ne-a dat viață, minte, simțiri
și tot ce avem. Pe acestea să le punem în slujba lui Dumnezeu,
folosindu-le spre cele bune și nu spre păcat. Cum putem da chipul
nostru lui Dumnezeu? Privind zidirile Lui, slăvindu-L neîncetat, și
depărtând ochii noștri de la orice sminteli și deșertăciuni.
Domnul ne-a dat mâinile. Pe acestea se cuvine să le punem în
slujba Lui, nu a diavolului, întinzându-le la furturi și
desfrânări, ci la faptele cele bune și mai ales la rugăciune și
la milostenie. El ne-a dat urechi. Pe acestea Lui să le dăm,
ascultând cele sfinte, iar nu cântece de desfrânare, nici vorbe
rele de ocară. El ne-a dat gură, dar să nu vorbească nimic din
cele ce nu plac lui Dumnezeu, ci să cânte psalmi și laude și
cântări dumnezeiești.
Dumnezeu
ne-a făcut picioare, nu să alergăm cu ele pe calea pierzării, ci
spre lucrarea celor bune. Ne-a făcut pântece, nu ca să-l îmbuibăm
cu nesațiu, ci să-l hrănim cu măsură și cu înfrânare.
Dumnezeu a pus iubire între soți spre facerea de copii, iar nu spre
desfrânare. Ne-a dat minte spre a-L lăuda, iar nu spre hule sau
alte fărădelegi a cugeta. Ne-a dat bani spre a-i întrebuința cum
se cuvine. Ne-a dat sănătate și putere spre a face cele bune spre
slava lui Dumnezeu și, în sfârșit, toate câte avem de la El, ni
le-a dat să le folosim spre binele nostru și spre slava lui
Dumnezeu (Sfântul Ioan Gură de Aur, Împărțire de grâu, op.
cit., p. 397-398).
Deci,
frații mei, nu se cuvine a iubi mai mult cele pământești, decât
pe Făcătorul și Dumnezeul nostru, Care ni le-a dat pe toate. Iar
dacă noi lăsăm iubirea Celui ce ne-a făcut și ne-a dat toate,
câtă nedreptate facem, iubind averile și desfătările veacului de
acum și uitând noianul de binefaceri ale Ziditorului nostru? Dacă
Dumnezeu lasă bogați și săraci printre oameni (Psalmi 74, 7;
Pilde 22, 2), apoi pe cine trebuie să iubim mai mult? Averea sau pe
Cel ce ne-a dat-o? Știm că bogăția este vremelnică (Pilde 27,
24). Bogăția noastră este nestatornică (Psalmi 38, 10), și
trecătoare (Pilde 13, 7). Apoi cât de mare păcat fac cei ce iubesc
cele vremelnice și trecătoare mai mult decât pe Dumnezeu cel
Preaveșnic, Care ne-a dăruit toate?
Citim
într-o carte că împăratul Alexandru Macedon, după ce a cucerit
atâtea țări și împărății, ajungând la moarte, a lăsat
testament să-i facă la sicriul lui două guri și pe acolo săi
scoată mâinile, dar să i le lase goale. Întrebat de ce dorește
să-l îngroape cu mâinile goale și să fie scoase afară din
sicriu, el le-a zis: „vreau să arăt la toți împărații și
regii pământului care vor veni după mine să nu-și lipească
inima de nimic din această lume. Că toate câte avem aici rămân
și noi plecăm la veșnicie cu mâinile goale și luăm cu noi numai
ce am făcut în această viață, bune sau rele!" Cu adevărat,
mare filosofie a arătat Alexandru Macedon prin această pildă a sa
care nu trebuie uitată de noi cei de pe pământ.
Iată
și o istorioară adevărată:
Mergând
un monah pentru o trebuință la Constantinopol, a intrat într-o
biserică. Tot atunci a intrat în biserică un iubitor de Hristos,
și văzând pe călugărul străin s-a închinat cu multă dragoste
și cucernicie și a început a-l întreba cele despre mântuirea
sufletului. Iar călugărul i-a zis: „Cel ce rânduiește bine cele
pământești, i se dăruiesc și cele cerești". A zis acela:
„Bine ai zis, părinte". Fericit este acel ce își aruncă
toată nădejdea sa spre Dumnezeu.
Apoi
i-a povestit lui, zicând așa: „Eu am fost, zice, fiu al
oarecăruia din cei slăviți în lume, însă tatăl meu era
milostiv și dădea mult la săraci. Într-una din zile m-a chemat și
mi-a arătat toate averile sale și mi-a zis: «Fiule, ce îți este
mai de folos? Să-ți dau ție averile acestea, sau pe Hristos?» Iar
eu, luând aminte la cele ce grăia, am zis: «Mai bine să-mi lași
mie pe Hristos. Pentru că aceste averi astăzi sunt și mâine se
duc și trec». După ce a auzit aceste cuvinte de la mine, a început
a împărți, încât când a murit la puțină avere a mai rămas și
eu am rămas sărac și cu smerenie umblam având nădejdea mea numai
spre Hristos, Căruia mă lăsase pe mine.”
Iubiți
credincioși,
Când
tânărul bogat din Evanghelia de astăzi a răspuns Mântuitorului
că „Toate poruncile le-am păzit din tinerețile mele” (Luca 18,
21), a adăugat și aceste cuvinte: „Ce îmi mai lipsește?” Iar
Fiul lui Dumnezeu i-a zis: „dacă voiești să fii desăvârșit,
du-te, vinde averea ta și o împarte săracilor și vei avea comoară
în cer; apoi vino și urmează Mie. Auzind cuvântul acesta, tânărul
a plecat întristat, căci avea multe avuții” (Matei 19, 20-22).
Deși
păzea cu sfințenie poruncile Legii Vechi, tânărul nu era pregătit
să urmeze lui Hristos, căci era lipit cu inima de averile sale și
nu voia să miluiască pe săraci. Or, Mântuitorul îl chema la
desăvârșire, prin renunțarea la averile pământești și
agonisirea altor averi, cele duhovnicești. Căci bogăția cea mai
mare a creștinilor este păstrarea cu sfințenie a dreptei credințe
ortodoxe. Bogăția cea nemuritoare a noastră, a creștinilor, este
sfânta rugăciune făcută cu post și cu milostenie.
Bogăția
duhovnicească a creștinilor este împlinirea cu sfințenie a
poruncilor Sfintei Evanghelii, trăirea în desăvârșită dragoste,
iertarea vrăjmașilor, participarea regulată la slujbele bisericii,
ascultarea cu evlavie a Sfintei Liturghii în sărbători, deasa
spovedanie și împărtășania cu Trupul și Sângele Domnului. Apoi
nașterea de copii, înfrânarea de la orice fel de păcate trupești,
blândețea, smerenia și toate celelalte fapte bune. Acestea sunt
averea și lauda și cununa creștinilor care ne asigură mântuirea
sufletului. Iar nu agonisirea de averi, de bani și cinste trecătoare
pe pământ, care ne îndepărtează de Dumnezeu și ne aruncă în
grele păcate și în osândă veșnică.
Să
renunțăm la averile de prisos și nefolositoare care aduc atâta
tulburare și robesc inimile slabe și să ne lipim cu inima de
Hristos. Să urmăm cu statornicie părinților noștri evlavioși și
iubitori de Dumnezeu, care erau săraci de averi, dar bogați și
tari în credință, în rugăciune și în milostenie. Să iubim pe
săraci, pe bătrâni, pe copii și pe văduve și să-i ajutăm cu
ce putem, că aceia nu au sprijin de nicăieri. Și să nu uităm ce
spune psalmistul; „Temeți-vă de Domnul toți Sfinții Lui, că
n-au lipsă cei ce se tem de El” (Psalmi 33, 9).
Să
ne îmbogățim duhovnicește în Hristos, adică să părăsim
păcatele și să adunăm cât mai multe fapte bune. Acestea sunt
averea noastră, nădejdea mântuirii noastre, bucuria noastră în
Hristos. Să-l rugăm pe Mântuitorul și Fiul lui Dumnezeu să ne
îmbogățească în cele cerești, ca să putem cânta cu psalmistul
David: „Bogații au sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L
caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele” (Psalmi 33, 10).
Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu