Evanghelia
Luca
10, 25-37
În
vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L
şi întrebându-L: Învăţătorule, ce să fac eu ca să moştenesc
viaţa de veci? Dar Iisus l-a întrebat: ce este scris în Lege? Cum
citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din
toată vârtutea ta şi din tot cugetul tău; iar pe aproapele tău,
ca pe tine însuţi. Atunci Iisus i-a spus: drept ai răspuns, fă
aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe
sine, a zis către Iisus: şi cine este aproapele meu? Iar Iisus,
răspunzând, a zis: un om oarecare se cobora din Ierusalim în
Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat
şi l-au rănit, s-au dus, lăsându-l abia viu. Din întâmplare un
preot cobora pe calea aceea, dar, văzându-l, a trecut pe alături.
Tot aşa şi un levit, sosind la acel loc, a venit, a văzut şi a
trecut pe alături. Dar un samarinean care era călător, ajungând
lângă el şi văzându-l, i s-a făcut lui milă de el şi,
apropiindu-se, i-a legat rănile turnând peste ele untdelemn şi
vin; apoi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de
oaspeţi şi a avut grijă de el. Iar a doua zi, la plecare, scoţând
doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: ai grijă de el şi ce vei
mai cheltui, când mă voi întoarce, eu îţi voi da înapoi. Deci
care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui care
căzuse în mâinile tâlharilor? Iar el a răspuns: cel care a făcut
milă cu el. Atunci Iisus a zis către el: du-te de fă şi tu
asemenea.
Părintele
Ilie Cleopa – Pilda
Samarineanului milostiv
Iubiți
credincioși,
Dacă
citim cu atenție Sfânta Evanghelie vedem că Mântuitorul nostru
Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei 4, 1-11), dar mai
ales de multe ori a fost ispitit de slugile diavolului, care erau
cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii și legiuitorii (Matei
22, 15-18).
Aceste
ispitiri din partea lor, întotdeauna erau amestecate cu ură, cu
vicleșug și cu fățărnicie. Așa vedem, de exemplu, că fariseii,
au ținut sfat cu vicleșug ca să prindă în cuvânt pe
Mântuitorul, și au trimis la El niște iscoade ca să-L întrebe
dacă se cuvine a da dajdie Cezarului. Dar Mântuitorul, cunoscând
viclenia lor, a zis către ei: „De ce Mă ispitiți, fățarnicilor?”
(Marcu 12, 15). Altă dată saducheii și fariseii s-au apropiat cu
vicleșug de Domnul, să le dea semn din cer. Iar El le-a răspuns:
„Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos, pentru că
este cerul roșu; iar dimineața ziceți: Astăzi va fi furtună,
pentru că se roșește cerul posomorât. Apoi le-a zis:
Fățarnicilor, fața cerului știți să o judecați, dar semnele
vremilor nu puteți! Neam viclean și adulter cere semn și semn nu i
se va da decât numai semnul lui Iona, și lăsându-i a plecat”
(Matei 16, 1-4).
Vedeți,
fraților, că în cuvintele de răspuns către saduchei și farisei,
îi numește fățarnici și neam viclean. Și aceasta pentru că în
sfătuirea lor de a-L ispiti și a-I cere semn din cer, erau plini de
fățărnicie și viclenie. La fel vedem și pe legiuitorul din
Sfânta Evanghelie de azi venind cu viclenie și fățărnicie către
Domnul, ispitindu-L și zicând: „Învățătorule, ce voi face să
moștenesc viața cea veșnică?” (Luca 10, 25). Dar Domnul nostru
Iisus Hristos, care „prinde pe cei înțelepți în vicleșugul
lor” (I Corinteni 3, 19), văzând pe legiuitor că una vorbește
cu gura și alta plănuiește în inima lui, nu i-a răspuns la
cuvintele sale, ci îi pune o întrebare, zicând: „În Lege ce
este scris, cum citești?” (Luca 10, 26), încercând din cuvintele
lui să-l învețe cele ce nu știa. Mântuitorul, care întotdeauna
vedea vicleșugul celor ce I se adresau (Luca 20, 23), cunoscând
viclenia legiuitorului care Îl ispitea, l-a întrebat: „Ce scrie
în Legea lui Moise?" Iar el a zis: „Să iubești pe Domnul
Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, și pe
aproapele tău ca pe tine însuți.” (Levitic 19, 18; Matei 22,
37-40), iar Mântuitorul i-a zis: „Drept ai răspuns, fă aceasta
și vei fi viu”.
Legiuitorul
însă nu credea că Iisus Hristos este Dumnezeu. Pentru ce dar,
Iisus i-a zis: „Fă aceasta și vei fi viu?” Dar poate oare
cineva să se mântuiască fără credință în Iisus Hristos? Nu,
căci Domnul a zis: „Cela ce crede întru Mine, nu crede în Mine
ci în Cel ce M-a trimis pe Mine”, și iarăși: „Cel ce mă vede
pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine” (Ioan 12, 44-45), și
iarăși: „Cela ce crede în Mine, chiar de va muri viu va fi”
(Ioan 11, 25). Atunci pentru ce a zis Domnul legiuitorului că va fi
viu împlinind cele scrise în legea lui Moise? Iată pentru ce:
pentru că Legea lui Moise a fost învățătoare și „călăuză
spre Hristos” (Galateni 3, 24), iar „sfârșitul Legii este
Hristos, spre îndreptarea a tot celui ce crede” (Romani 10, 4), și
cela ce crede în învățătura lui Moise, acela crede și în Iisus
Hristos. Cum zice și în alt loc: „De ați fi crezut în Moise,
ați fi crezut și Mie” (Ioan 5, 46-47).
A
mai zis Domnul legiuitorului că va fi viu prin cele scrise în legea
lui Moise, pentru că „tot cel ce iubește pe Cel ce a născut,
iubește și pe cel născut din El” (I Ioan 5, 1). Iar legiuitorul
vrând a se îndrepta pe sine, l-a întrebat pe Iisus: „Cine este
aproapele meu?” (Luca 10, 29) Iată, altă întrebare pusă cu
vicleșug lui Iisus. Oare legiuitorul nu știa cine este aproapele
lui? Acesta ca un legiuitor și învățător de Lege, știa cu
adevărat cine este aproapele lui, dar prin această întrebare
vicleană, vroia să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că
numai cei din neamul iudeilor sunt aproapele lor, iar nu oricare om.
Dar
Preabunul nostru Mântuitor, vrând să-i arate cine este cu adevărat
aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda omului căzut între tâlhari,
zicând: „Un om oarecare, se cobora din Ierusalim la Ierihon și a
căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l și rănindu-l, s-au
dus lăsându-l abia viu” (Luca 10, 30). Vedeți, fraților că
Mântuitorul nu a zis un iudeu, ci un om oarecare, ca prin aceasta
să-i arate legiuitorului că orice om este aproapele nostru și de
îl vom vedea în primejdie se cuvine cu toată dragostea a-l ajuta.
După
ce Mântuitorul a spus această pildă legiuitorului, l-a întrebat:
„Care dintre aceștia trei ți se pare a fi aproapele celui ce a
căzut între tâlhari?” Iar el, silit fiind să spună adevărul,
a zis: Cel ce a făcut milă cu dânsul. Atunci Mântuitorul a zis:
„Mergi și fă și tu asemenea” (Luca 10, 37).
Vedeți
înțelepciunea cea fără de margine a Mântuitorului nostru Iisus
Hristos? Legiuitorul acela a venit cu viclenie și fățărnicie ca
să ispitească pe Domnul, iar Mântuitorul, prin pilda cu omul cel
căzut între tâlhari și cu Samariteanul cel milostiv, care a
purtat grijă de cel rănit și căzut între tâlhari, i-a dat un
minunat și dumnezeiesc răspuns. Mai întâi a învățat pe
legiuitor că orice om din lume este aproapele nostru. După ce l-a
făcut a înțelege acest lucru și a-l mărturisi, i-a zis: Mergi și
fă și tu asemenea. Adică să nu mai socotești de acum înainte că
numai cei din neamul iudeilor sunt aproapele tău, ci oricare om din
această lume să fie socotit aproapele nostru, și de este cineva în
necaz sau primejdie, să-l ajutăm ca pe cel ce este de un neam cu
noi.
Iubiți
credincioși,
Dar
să revenim cu cuvântul nostru la cele despre care am vorbit la
început, adică despre ispitirea cea vicleană și despre
fățărnicie. Să vorbim ceva despre aceste două patimi pentru care
Mântuitorul nostru Iisus Hristos de atâta ori i-a mustrat și i-a
amenințat cu vaiul pe cărturari, pe farisei, pe saduchei și pe
legiuitorii Legii Vechi.
Mai
întâi să arătăm ce este vicleșugul.
Trebuie
să știm și să înțelegem că tatăl tuturor răutăților și
izvor a tot vicleșugul este diavolul. Acesta cu viclenie a înșelat
la început pe strămoșii noștri Adam și Eva și cu înșelăciunea
cea vicleană i-a scos din rai (Facere 3, 1; II Corinteni 11, 3).
Dumnezeu urăște pe omul viclean (Psalm 5, 6). Sfânta și
dumnezeiasca Scriptură arată că „inima omului este mai vicleană
decât orice și foarte stricată! Cine o va cunoaște?” (Ieremia
17, 9). Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că vicleșugul
este un păcat care, împreună cu altele, își are izvorul și
rădăcina în inima omului, zicând: „Căci dinlăuntru, din inima
omului ies cugetele cele rele, desfrânările, bețiile, uciderile,
adulterul, lăcomia, vicleșugurile, înșelăciunile, pizma, hula,
trufia, ușurătatea” (Marcu 7, 21-22).
Marele
Apostol Pavel mustră pe Elima vrăjitorul pentru viclenia lui,
zicând: „O, tu cel plin de toată viclenia și de toată
înșelăciunea, fiu al diavolului și vrăjmaș a toată dreptatea”
(Fapte 13, 10). Același Apostol acuză pe cei care s-au împotrivit
lui Dumnezeu, plini fiind de toată nedreptatea, de desfrânare, de
viclenie, de lăcomie și de răutate (Romani 1, 28-29). Și învățând
pe creștini, le spune: „Ne-am lepădat de cele ascunse ale
rușinii, nemaiumblând cu vicleșuguri, nici stricând cuvântul lui
Dumnezeu” (II Corinteni 4, 2). Iar Efesenilor le spune: „Să nu
fim copii duși de valuri, purtați încoace și încolo de orice
vânt al învățăturii prin înșelăciunea cea omenească, prin
vicleșugul lor spre uneltirea răzvrătirii” (Efeseni 4, 14).
Frații
mei, din mărturiile de mai sus dacă ați ascultat cu atenție, ați
putut înțelege următoarele: întâi, că diavolul este începutul
și rădăcina tuturor răutăților și al vicleșugului; al doilea,
că vicleșugul izvorăște din inima omului și al treilea, că
oamenii cei vicleni sunt fii ai diavolului și vrăjmași a toată
dreptatea.
Să
arătăm câte ceva și despre păcatul cel pestriț și felurit al
fățărniciei, care este armură blestemată a vicleșugului
diavolesc. Și iată ce am a zice în această privință. Să știți
că fățărnicia are rădăcina pe vicleșug, iar roade, pe
minciună, pe amăgire, pe măiestrie, pe agoniseala rea, pe necinste
și pe vătămarea aproapelui.
Omul
fățarnic este nesincer, prefăcut, fals și viclean, căci una
gândește și alta vorbește. Cuvântul lui este da, iar lucrul său
nu. Oamenii fățarnici cinstesc pe Dumnezeu numai cu buzele, după
cum arată Sfânta Scriptură, zicând: „Poporul acesta se apropie
de Mine, numai cu gura și cu buzele Mă cinstește, iar cu inima
este departe de Mine” (Isaia 29, 13), și dumnezeiescul prooroc
Ieremia, arătând același lucru, zice: „Aproape ești Tu, Doamne,
de gura lor, dar departe de inima lor” (Ieremia 12, 2). Oamenii
fățarnici sunt cucernici numai la arătare (II Timotei 3, 5).
Mântuitorul nostru Iisus Hristos a asemănat cu aluatul păcatul
fățărniciei, zicând către ucenicii Săi: „Păziți-vă de
aluatul fariseilor, care este fățărnicia” (Luca 12, 1). Dar de
ce Mântuitorul a asemănat cu aluatul pe fățarnici? Iată de ce!
După
cum aluatul dospește toată frământura (Matei 13, 33), așa și
fățărnicia unită cu vicleșugul, strică toată așezarea cea
duhovnicească a omului. Inima, mintea, vederea, limba, buzele lui
precum și toată purtarea lui cea din afară și cea dinlăuntrul
lui sunt tulburate de aceasta.
Nu
auzim în Sfânta Scriptură, zicând: Vai ție vameșule! Vai ție
desfrânată! Vai ție tâlharule! Că pe toți aceștia i-a primit
și i-a miluit Domnul. Iar pe fățarnici, de multe ori i-a mustrat
și cu vaiul i-a amenințat, zicând: „Vai vouă, cărturarilor și
fariseilor fățarnici, că închideți Împărăția Cerurilor
înaintea oamenilor, că nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor
să intre nu-i lăsați” (Matei 23, 13). „Vai vouă cărturarilor
și fariseilor fățarnici, că mâncați casele văduvelor și cu
fățărnicie vă rugați îndelung, pentru aceasta mai multă osândă
veți avea” (Matei 23, 14).
Și
iarăși: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că
înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă
l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei mai îndoit decât voi”
(Matei 23, 15). Acestea și încă multe vaiuri a spus Mântuitorul
asupra cărturarilor și fariseilor, saducheilor și legiuitorilor.
Nici unul din sfinți și din filosofii lumii acesteia nu a putut să
arate păcatului fățărniciei și al vicleșugului mai luminat ca
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care fiind Dumnezeu
adevărat, privea în inimile cărturarilor și ale fariseilor, și
văzând aceste patimi grele le mustra și le amenința cu vaiul.
De aceea și Sfântul Apostol Petru îndeamnă pe toți creștinii să fugă de vicleșug și fățărnicie (I Petru 2, 1). Păcatul fățărniciei duce pe mulți la erezie, la rătăcire și este, nu numai un prilej de sminteală, ci și de pierzare pentru mulți. Marele Apostol Pavel a arătat că în vremile cele de apoi, mulți fățarnici și vicleni se vor arăta: „Duhul grăiește lămurit, zice el, că în vremile cele de apoi unii se vor depărta de la credință, luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile diavolilor prin fățărnicia unor mincinoși, care sunt osândiți în cugetele lor” (I Timotei 4, 1-2).
În
această categorie de fățarnici intră toți ereticii, toți
sectanții, care prin fățărnicie și falsă smerenie și credință
strâmbă, amăgesc pe cei necunoscători ai vicleșugului și ai
minciunii lor. De aceea este bine ca toți credincioșii și cei ce
au dreaptă credință să fugă de acești șerpi veninoși, de
acești fățarnici vicleni, care cu viclenie și fățărnicie se
silesc a înșela pe cei nevinovați. Aceștia sunt lupi îmbrăcați
în piei de oaie (Matei 7, 15-16), care cu viclenie și fățărnicie
vor să înșele și să piardă oile cele cuvântătoare ale lui
Hristos.
Oamenii
care sunt cuprinși de păcatele fățărniciei și ale vicleșugului,
îi puteți cunoaște din aceste semne: „Cinstesc pe Dumnezeu numai
cu buzele” (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2); nu fac cele ce zic (Matei
23, 3-4); oamenii fățarnici sunt cucernici numai la arătare (II
Timotei 3, 5); se îngrijesc numai de evlavia cea din afară (Matei
23, 25).
Oamenii
fățarnici sunt observatori numai la lucrurile cele mici și
neînsemnate (Matei 23, 23); învață minciuna (Fapte 20, 30; I
Timotei 4, 2); fac lucruri bune cu îngâmfare (Matei 6, 2); postesc
și se roagă cu îngâmfare (Matei 6, 2-12). Oamenii fățarnici
zic: „Doamne, Doamne", dar nu fac voia lui Dumnezeu (Matei 7,
21); le plac scaunele cele dintâi la adunări (Matei 23, 6; Marcu
12, 38-39); „sunt orbi față de păcatele lor și aspri cu
păcatele altora" (Luca 6, 41-42; Romani 2, 1-3); mănâncă
casele văduvelor, cum a zis Domnul (Matei 23, 14); sunt lupi
îmbrăcați în piei de oaie (Matei 7, 15); fățarnicii
întrebuințează religia în scop de câștig (Luca 20, 47); sunt
zeloși în a face prozeliți (Matei 23, 15); nu lasă pe alții să
intre în cer (Luca 11, 52).
Dumnezeu
pe oamenii fățarnici îi socotește urâciune (Isaia, 1, 11-14);
oamenii fățarnici se cunosc după faptele lor (Matei 7, 15-20).
Pedeapsa lui Dumnezeu ajunge pe cei fățarnici (Marcu 12, 40; Iov
15, 24). Fățarnicii mai ales în vremurile din urmă se vor arăta
(I Timotei 4, 2; II Timotei 3, 5) De oamenii fățarnici trebuie a
fugi și a ne îndepărta (II Timotei 3, 5-6).
Iubiți
credincioși,
În
încheiere voi vorbi despre cel mai viclean și mai fățarnic om din
lume, care a întrecut cu răutatea vicleniei și a fățărniciei pe
toți cei mai înainte de el. Acesta a fost Iuda Iscarioteanul, unul
din cei doisprezece Apostoli, care s-a făcut vânzător al
Mântuitorului nostru Iisus Hristos. În acest om viclean și
fățarnic intrând satana (Luca 22, 3), a lucrat prin el la vânzarea
și pierderea Domnului nostru Iisus Hristos. Prin acest viclean și
fățarnic ucenic, Mântuitorul a fost dat la chinuri, la răstignire
și la moarte pe cruce (Matei 27, 33-37). În acest Iuda, „fiul
pierzării”, (Ioan 17, 12), care mai bine nu s-ar fi născut (Matei
26, 24), s-au unit aceste preagrozave fapte ale vicleșugului și ale
fățărniciei. Acest preaviclean și fățarnic ucenic, pe lângă
răutățile mai sus arătate, era și foarte bolnav de iubirea de
arginți. Și când Maria, sora lui Lazăr în Betania a spălat cu
mir de nard curat, de mare preț picioarele Mântuitorului și le-a
șters cu părul capului ei (Ioan 12, 3), Iuda i-a făcut supărare
Mariei, zicând că ar fi trebuit să vândă mirul și prețul să-l
fi dat la săraci.
Iuda
cel viclean și fățarnic, arătându-se că îi este milă de
săraci, înșela pe cei de față pentru că lui nu-i era milă de
săraci, ci „pentru că era fur și având punga, lua din ce se
punea în ea” (Ioan 12, 5-6). O, viclenie și fățărnicie; cu
chipul se arăta milostiv, iar în inimă avea nesațul iubirii de
argint. Tot așa și la vinderea Mântuitorului în grădina
Ghetsimani a dat semn la cei ce voiau să prindă pe Domnul, zicând:
„Pe care voi săruta, Acela este; puneți mâna pe El” (Matei 26,
48). Și îndată venind la Iisus, a zis: „Bucură-Te,
Învățătorule! Și L-a sărutat” (Matei 26, 49). Iar Mântuitorul
i-a zis: „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26, 50). O,
viclenie și fățărnicie nemaiauzită a vânzătorului și o,
bunătate negrăită a Mântuitorului! Știe toate cele din inima lui
Iuda, cunoaște toată viclenia și fățărnicia lui, dar nu-l
mustră și nici nu-l pierde, ci cu cuvânt plin de blândețe îl
întreabă, zicând: „Prietene, pentru ce ai venit?” (Matei 26,
50).
Vedeți,
frații mei, faptele vicleșugului și ale fățărniciei lui Iuda?
În inimă are vânzarea și prinderea Mântuitorului, iar pe buze,
„Bucură-te, Învățătorule!" și sărutarea cea vicleană,
ca semn celor ce veniseră să-L prindă pe Domnul. Iar Preabunul
nostru Mântuitor îi zice: Prietene și ucenicul Meu, cu ce ți-am
greșit, de ce mă vinzi la cei fără de lege? Eu te-am făcut
apostol. Eu te-am făcut părtaș Trupului și Sângelui Meu (Marcu
14, 22-25). Eu ți-am dat harul și puterea de a face minuni, de a
izgoni duhurile cele necurate, de a tămădui tot felul de boli și
de a învia morții (Matei 10, 1-8). Eu ți-am încredințat și
punga cea de obște spre a mângâia într-un fel inima ta cea
iubitoare de arginți și neputința ta (Luca 22, 36), iar tu acum,
ucenicul Meu și prietenul Meu, care de atâtea daruri și cinste
te-ai îmbogățit de la Mine, fără de nici o recunoștință și
fără de nici o milă, mă dai spre moarte? Oare îți dai seama
câtă întunecare, câtă orbire spirituală și câtă
nerecunoștință este acum în inima ta? Pentru ce te faci de bună
voie fiu al pierzării? (Ioan 17, 22), că „Eu nu voiesc moartea
păcătosului” (Iezechiel 18, 23; II Petru 3, 9).
Iată
până la câtă întunecare și înșelare spirituală ajunge omul
cel viclean, fățarnic și iubitor de argint.
Vă
rog, frații mei, să fugiți ca de moarte de păcatul vicleniei și
al fățărniciei și ce aveți în inimă aceea să aveți și pe
buze. Să nu fim fățarnici în fapte și în cuvinte, ca să nu
cădem în osânda lui Iuda vânzătorul. Să vă creșteți copiii
în frica de Dumnezeu, învățându-i să nu spună minciuni, să
asculte, să iubească Biserica, rugăciunea, milostenia și citirea
cărților sfinte.
Așa
de vom face, vom fi în pace și cu Dumnezeu și cu aproapele nostru
și vom avea pacea și bucuria Duhului Sfânt în inima și
conștiința noastră. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu