LifeSiteNews.com, 18 februarie 2015
În Chile s-a iscat o dezbatere publică
asupra unui proiect de lege care doreşte legalizarea avortului. În cadrul acestei dezbateri, face valuri interviul unei tinere femei
însărcinate.
Bernardita Vial
de Bärthold poarta în pântec un copil care a fost diagnosticat cu o boală care
este folosită pentru a justifica avortul în ţara ei. Bernardita nu este nici
politician, nici activist. Este doar o femeie însărcinată în 25 de săptămâni şi
al cărei copil a fost diagnosticat cu anecefalie, o anomalie care inhibă
dezvoltarea normală a creierului şi a craniului. Conform medicului care îi
cunoaşte cazul, durata de viaţă a copilului va fi doar de câteva minute de la
naştere. Cu toate acestea, copilul este viu şi are şi un nume.
„Pe copilul meu
îl cheamă Jose”, afirma Bernardita.
Pe 31 ianuarie,
preşedintele Bachelet a trimis în guvern proiectul de lege care va legaliza
avortul în Chile. În prezent, în această ţară avortul este interzis în orice
circumstanţă.
Dacă va fi
aprobată, această lege va permite avortul în trei situaţii: când există un risc
– prezent său viitor – pentru sănătatea mamei, când sarcina este rezultatul
unui viol sau când copilul este diagnosticat cu o boală congenitală sau are o
„incompatibilitate genetică cu viaţa în afara uterului”.
Cazul lui Jose
se încadrează în a treia condiţie, iar în această situaţie medicul Bernarditei
ar fi obligat să îi propună avortul.
În interviul
acordat postului CNN duminica trecută, Bernadita recunoaşte că îi este frică de
momentul în care băiatul său se va naşte şi va muri aproape imediat. Ea
povesteşte cum la început a fost şocată şi nu înţelegea de ce trebuie să treacă
prin această suferinţă. Însă, treptat, treptat, pe măsură ce copilul creştea,
Bernardita recunoaşte că „s-a maturizat prin această suferinţă”. Acum priveşte
această situaţie din perspectiva vieţii, nu a morţii.
În ceea ce
priveşte celelalte femei care ”ar putea avea dreptul să ia o altă decizie”,
Bernardita spune: „Mă îndoiesc că o mamă se pune mai presus de copilul ei, mă
îndoiesc că prefera să pună pe primul loc sănătatea ei mentală decât să permită
fiului ei să îşi împlinească cursul natural al vieţii, care este în acest caz
acela de a se naşte şi de a muri”.
Bernardita
povestește că, atunci când a primit diagnosticul fiului ei, suferința a fost atât de
intensă încât a simțit nevoia de a scrie un jurnal în care a însemnat toate sentimentele,
emoțiile și experiențele din acea perioadă. Acum, când reciteşte ceea ce ea a scris în trecut,
nu se recunoaște.
“De aceea mă
simt neputincioasă”, spune ea, “atunci când văd că se va aprobă un proiect de
lege care ne va face vulnerabile” și va deschide calea spre avort într-un moment în
care “nu suntem pe deplin capabile de a lua o decizie corectă. Am citit jurnalul meu
și nu mă recunosc în ceea ce am scris. Sunt convinsă că
suntem limitați în utilizarea judecăţii noastre de
către emoțiile intense și
nu suntem capabile de a lua o decizie atât de importanta într-un astfel de
moment, o decizie care nu se referă la viaţa noastră, ci la viața
unei alte persoane”.
Proiectul ideologic din spatele legii
În spatele acestui proiect de lege se afla,
în mod paradoxal, o altă femeie, pediatru: Michele Bachelet, o bine cunoscută
feminista radicală, apărătoare a ideologiei de gen.
Pentru Bachelet, să ajute femeile să nu
“suporte singure consecinţele grele” a unei sarcini cu probleme înseamnă
deschiderea ușilor pentru avort. Deși
guvernul susține că legea este “limitată la trei cazuri
specifice”, primul caz, în practică, stabilește avortul la
cerere, deoarece “riscul” mamei este stabilit după criteriile Organizației
Mondiale a Sănătății (OMS), care înțelege
sănătatea în general ca fiind “bunăstarea”.
Din această perspectivă, dacă o sarcină
modifica sau alterează bunăstarea fizică, psihologică sau socială, “prezente
sau viitoare” ale mamei, aceasta ar avea dreptul de a încheia viața
copilului ei. Același raționament și strategie au fost
folosite în Spania pentru legalizarea avortului. Acolo, 97 la sută dintre
avorturile “legale” sunt efectuate astăzi în cadrul acestei vagi noţiuni de
“sănătate”.
La trei zile
după interviul de la televiziune, într-o scrisoare publicată de El
Mercurio, doamna Vial a cerut lui Bachelet să se oprească şi să se
gândească. Iată ce a scris președintelui:
„O invit pe
dna. Bachelet să se gândească la faptul că, dacă va legaliza avortul, nu va
face altceva decât să împingă mii de mame spre a lua o decizie de viaţă şi de
moarte într-un moment în care mintea noastră este pe altă planetă. Şi când ne
întoarcem, deja am avortat… şi nu va mai fi cale de întoarcere”.
Adresându-se
altor mame în aceeaşi situaţie, continuă: „Vom trece bariera anxietăţii. Trebuie
să perseverăm şi să evităm a lua decizii pripite. Pacea se va lăsa şi ne vom
simţi eroine!”
Traducere şi
prelucrare text: Elena Dolea
********************************************************************************************************
Dacă doriți să
traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză,
spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa
provalorimedia@gmail.com
În
afară de traducerea unor articole avem nevoie şi de voluntari care să realizeze
prescurtări în limba română ale unor articole din engleză. Mai multe detalii le
puteţi afla aici.
De
asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova
0 comments:
Trimiteți un comentariu