Tinereţea este pentru noi toţi vârsta întrebărilor existenţiale, a definitivării
personalităţii, a declarării independenţei faţă de părinţi, a începerii
asumării responsabilităţilor specifice adulţilor. O vârstă a bucuriei, dar şi a
răzvrătirilor, a viselor şi a planurilor de viaţă, dar şi a fricii în faţa
existenţei şi a neprevăzutului. Este perioada teribilismelor sau a cuminţeniei
timide. Deseori, în această etapă a vieţii noastre, ne simţim neînţeleşi,
frustraţi; alteori, dureri, întrebări, căutări ies la iveală cu o forţă
teribilă. Uneori am vrea să vorbim, să întrebăm, să ne spunem temerile,
speranţele, îndoielile, problemele, dar nu avem cu cine.
Am adunat de la tinerii noştri, din diferite licee ale ţării, o serie amplă
de întrebări, pe care ei le-au pus cu sinceritate şi spontan, dezvăluind uneori
dincolo de cuvinte, complexitatea şi forţa lumii lor interioare.
Părinte Savatie, ca om care aţi trăit la modul total tinereţea, cu
turbulenţele ei interioare, sufleteşti, existenţiale, căutând fără echivoc un
răspuns la ele, cu o sinceritate chirurgicală, vă rugăm să aveţi amabilitatea
de a ne răspunde la o parte dintre aceste întrebări:
• Îi pasă cuiva de tinereţea noastră?
N-aş zice că le
pasă, dar că au nevoie de ea, da. Tinereţea e o marfă. Astăzi se exploatează la
maxim tinereţea. Puterea, frumuseţea, energia au devenit o marfă care se vinde.
Se vinde mult şi ieftin. Tânărul sau tânăra care nu e de vânzare e un erou. A
nu fi de vânzare nu înseamnă doar a nu te prostitua moral şi fizic, dar mai
înseamnă şi să nu devii un consumator al fleacurilor pe care ţi le vinde lumea.
Felul în care te îmbraci, muzica pe care o asculţi, felul în care comunici te
defineşte ca om sau ca marfă. Dacă eşti om, oamenilor le pasă de tine, iar dacă
eşti marfă, te vând şi te cumpără.
• Cine ne apără pe noi de rău în lumea asta? Există
undeva un loc unde să mă simt mereu ocrotit şi în siguranţă, aşa cum am fost în
pântecele mamei mele?
Numai în
Dumnezeu omul este în deplină apărare şi pace. Altminteri, nici pe pământ, nici
în cer, nu există un loc în care omul să se simtă bine. Sunt două stări care te
apropie de Dumnezeu: când ierţi şi când eşti iertat.
• De ce copiii aleg să se închidă în ei şi le e frică
să spună ce gândesc?
Din cauză că au
trăit experienţa de a nu fi înţeleşi. În momentul în care omul se simte
neînţeles, el trăieşte cea mai mare dramă umană. Omul neînţeles îşi pierde
curajul, avântul, viaţa, cu alte cuvinte, se usucă. Închiderea în sine a
copilului neînţeles este o pregustare a morţii. Numai în Duhul Sfânt oamenii se
pot înţelege unul pe altul. Atunci nu mai e nevoie de cuvinte, atunci gândurile
străbat singure în afară, îndeobşte toată făptura devine ca un gând, un gând
care spune „te iubesc”.
• Mă enervez uşor, îmi vine să mă răzbun. Simt în mine o
forţă care ar face praf totul. Cum să mă liniştesc?
Să te gândeşti că eşti prost. Niciodată omul nu e mai prost decât atunci când se enervează. O ştiu din
experienţă.
• Sinuciderea este dureroasă?
Nu există nimic
mai dureros în tot Universul.
• Aseară am vărsat în toaletă sticla de tărie a lui
tata. M-a certat cumplit, întrebându-mă de ce mă bag în viaţa lui, că el m-a
făcut pe mine, nu eu pe el. Cum să mă port cu
el? Ce să fac?
Nu e bine să-i
dai lecţii tatii. Chiar şi atunci când îi verşi sticla de tărie. Dragostea
acoperă mulţime de păcate.
• Cât mă ajută psihologul şi cât duhovnicul?
Nu te ajută
nici unul, nici altul, dacă n-au dragoste.
• Cum aduci înapoi în biserică pe un om smintit de un
preot?
Şi eu am
smintit pe multă lume şi nu ştiu cum să-i aduc înapoi.
• Care este motivul pentru care tinerii au un sentiment
de respingere atunci când aud cuvinte care le condamnă patimile sau obiceiurile
proaste?
Prostia, care e
soră bună cu mândria. Mai este şi educaţia inversă pe care o primesc din toate
părţile. Tânărul e cea mai vulnerabilă fiinţă. Pe cât se crede de liber, de
curajos, de nonconformist, pe atât e de condus de prejudecăţile şi modelele
timpului. Prin ce se deosebeşte tinereţea de maturitate? Prin faptul că tânărul
face ce crede, iar maturul crede ce face. E mare diferenţă între a face
deoarece crezi şi a crede deoarece faci. Experienţa e cea mai mare agoniseală a
omului, căci nu există experienţă în afara durerii şi a dragostei. Tinerii sunt
frumoşi, eu nu mă pot supăra pe ei. E imatur să te superi pe tineri.
• Cum devine mersul la biserică firesc, fără a-l simţi
ca pe o obligaţie?
Când Îl cunoşti
pe Dumnezeu, când Îi poţi vorbi şi Îl poţi auzi.
• Mulțumim, părinte!
Sursă: RevistaOrthoGraffiti
0 comments:
Trimiteți un comentariu