APOSTOLUL
I Corinteni 13, 4-13; 14,
1-5
Fraţilor,
dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte,
nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale
sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci
se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte,
toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii se vor
desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi; pentru că în parte
cunoaştem şi în parte proorocim. Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci
ceea ce este în parte se va desfiinţa. Când eram copil, vorbeam ca un copil,
simţeam ca un copil, judecam ca un copil; dar când m-am făcut bărbat, am
lepădat cele ale copilului. Căci vedem acum ca prin oglindă, în ghicitură, iar
atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe
deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Şi acum rămân acestea trei: credinţa,
nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.
Căutaţi
dragostea. Râvniţi însă cele duhovniceşti, dar mai ales ca să proorociţi.
Pentru că cel ce vorbeşte într-o limbă străină nu vorbeşte oamenilor, ci lui
Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege, fiindcă el, în duh, grăieşte taine. Cel ce
prooroceşte vorbeşte oamenilor, spre zidire, îndemn şi mângâiere. Cel ce
grăieşte într-o limbă străină pe sine singur se zideşte, iar cel ce prooroceşte
zideşte Biserica. Voiesc ca voi toţi să grăiţi în limbi: dar mai cu seamă să proorociţi.
Cel ce prooroceşte e mai mare decât cel ce grăieşte în limbi, afară numai dacă
tălmăceşte, ca Biserica să ia întărire.
*
EVANGHELIA
Matei 20, 1-16
Zis-a
Domnul pilda aceasta: asemenea este împărăţia cerurilor unui om stăpân în casa
sa, care a ieşit dis-de-dimineaţă, ca să tocmească lucrători la via sa; şi
învoindu-se cu lucrătorii cu câte un dinar pe zi, i-a trimis în via sa. Ieşind
apoi pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în târg fără lucru şi le-a
zis şi acelora: duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul vă voi da; iar
ei s-au dus. Ieşind iarăşi pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, a făcut la
fel. Pe la al unsprezecelea ceas, ieşind iarăşi, a găsit pe alţii stând fără
lucru şi le-a zis: de ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Ei i-au răspuns:
pentru că nu ne-a tocmit nimeni. El le-a zis: duceţi-vă şi voi în via mea şi ce
va fi cu dreptul veţi lua. Iar când s-a făcut seară, stăpânul viei a zis către
ispravnicul său: cheamă pe lucrători şi le dă plata, începând de la cei de pe
urmă până la cei dintâi. Deci, venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au
luat fiecare câte un dinar. Când au venit cei dintâi, socoteau că vor lua mai
mult, dar au luat şi ei tot câte un dinar de fiecare. După ce au luat dinarii,
cârteau împotriva stăpânului casei, zicând: aceştia de pe urmă au lucrat numai
un ceas şi la plată i-ai făcut deopotrivă cu noi care am dus greul şi zăduful
zilei. Dar el, răspunzând, a zis unuia dintre ei: prietene, nu-ţi fac nici o
nedreptate; oare, nu cu un dinar te-ai învoit mine? Ia-ţi ce este al tău şi
pleacă. Dacă voiesc să-i dau şi acestuia de pe urmă ca şi ţie, oare, nu-mi este
îngăduit să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este pizmaş, pentru că eu
sunt bun? Tot aşa vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi
sunt chemaţi, dar puţini aleşi.
Predica
la Praznicul Schimbării la Față a Părintelui Sofian Boghiu
"Doamne,
bine este să fim noi aici". (Matei 17, 4)
În
fiecare an, la 6 august, prăznuim una dintre cele mai mari sărbători creștine -
Schimbarea la Față a Mântuitorului pe muntele Tabor.
Este
cu adevărat mare acest Praznic, pentru că acolo pe Tabor Mântuitorul Însuși
Și-a arătat, ca într-o străfulgerare, slava Sa dumnezeiască înaintea
Apostolilor Săi. Până acum, Sfinții Apostoli văzuseră și se uimiseră numai de
minunile Lui, care erau mari și puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar în
sufletul lor ei îl socoteau pe Mântuitorul tot ca pe un om - un mare Prooroc -,
cel mai mare trimis al lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor de până atunci.
Însă,
din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbării la Față, Sfinții Apostoli se
conving pentru totdeauna că marele lor învățător este nu numai un om al lui
Dumnezeu, ci și Dumnezeu adevărat. Cele văzute și trăite de ei pe muntele Tabor
nu le vor uita niciodată. Ca timp, acest eveniment s-a petrecut în ultimul an
al vieții pământești a Mântuitorului, cu câteva luni înainte de răstignirea Sa.
După
cum ne istorisesc primii trei Sfinți Evangheliști - "Matei, Marcu și Luca
- faptele s-au petrecut așa: Iisus venea înspre nordul Țării Sfinte, Se
îndrepta către Ierusalim și le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce
și Învierea Sa, care îl așteptau în Ierusalim.
Ajungând
în dreptul muntelui Tabor, a lăsat la poalele muntelui ceata ucenicilor Săi și
a luat cu Sine numai trei dintre dânșii: pe Petru, Iacob și Ioan - ucenicii cei
mai de nădejde, care vor fi martori și la rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani.
Ceilalți Apostoli rămân la poalele muntelui, iar El împreună cu cei trei urcă
pe munte, ca să se roage.
Și,
pe când se ruga El, Apostolii îngreunați de somn tresar deodată la o priveliște
nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul; fața Lui strălucea ca soarele,
iar hainele Lui se făcuseră albe ca zăpada - cum nu se poate nimic înălbi așa
pe pământ. Lucru și mai neobișnuit: în această lumină, doi bărbați stau de
vorbă cu Iisus despre Patima și Moartea Sa în Ierusalim. Erau marii Prooroci ai
Vechiului Testament, Moise și Ilie.
Ca
ieșit din fire, uimit și mulțumit de ceea ce vedea, Petru a zis către Iisus:
"Doamne, bine este să fim noi aici; Dacă voiești, voi face aici trei
colibe: Ție una, și lui Moise una și lui Ilie una" (Matei 17, 4) -
nedându-și seama de ceea ce spunea. Dar Petru încă nu isprăvise bine de vorbit,
când ochii Apostolilor sunt martorii unei noi surprize - un nor de lumină îi
învăluie și pe ei, iar din nor aud deodată un glas care zice: "Acesta este
Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L" (Matei 17,
5). De spaimă, ucenicii au căzut cu fețele la pământ. Dar Iisus s-a apropiat de
ei și le-a zis: "Sculați-vă, și nu vă temeți" (Matei 17, 7). Când au
ridicat ochii, nu mai era decât Iisus singur. Și El le-a poruncit să nu
dezvăluie nimănui nimic din cele ce văzuseră, până după învierea Sa din morți.
Așa ne este înfățișat în Sfintele Evanghelii faptul Schimbării la Față a Mântuitorului.
Dar
ne putem întreba:
- Ce
înțeles are acest eveniment pentru Sfinții Apostoli și pentru noi?
- Ce
vrea Mântuitorul să ne spună nouă, celor de astăzi, prin acest eveniment?
De
la început trebuie să spunem că Praznicul de astăzi este mai întâi de toate
Praznicul luminii.
Lumina
e Fața Domnului Iisus - luminând ca lumina soarelui; lumină sunt veșmintele Lui
- ca strălucirea orbitoare a zăpezii; lumina e însuși norul care-i învăluie pe
toți - o lumină atât de neobișnuită, că-i umple de fiori de spaimă pe Apostoli,
încât, de frică, ei cad cu fața la pământ.
Ce
fel de lumină este aceasta? Lumină obișnuită, fizică? Sfântul Grigorie Palama
și alți Sfinți Părinți ai Bisericii ne spun că această lumină este lumina cea
neapropiată în care locuiește Dumnezeu. Este lumina în care Se îmbracă El ca
într-un veșmânt. Este lumina dragostei cerești, este lumina slavei
dumnezeiești. Această lumină a Schimbării la Față a Mântuitorului îi venea Lui
nu dinafară, ci din dumnezeirea Sa. Iisus avea necontenit această lumină în El
însuși, dar, din iubire pentru noi, în timpul vieții Sale pământești
Mântuitorul își ascunde firea dumnezeiască sub vălul unui trup omenesc
obișnuit. El o împiedică înadins să se reverse în afară, pentru că o astfel de
lumină neîntreruptă, care făcea să strălucească fața și întreaga Persoană a Mântuitorului,
ar fi orbit pe contemporanii Săi și ei nu s-ar fi putut apropia de El.
La
Schimbarea la Față însă, Mântuitorul a permis ascunsei Lui slave dumnezeiești
să se reverse în toată strălucirea ei asupra Persoanei Sale. Încă o dată
trebuie spus că lumina Mântuitorului de pe Tabor nu era o lumină de împrumut,
venind din afară ci, dimpotrivă, era o izbucnire ca de fulger din acea
nemasurată dumnezeire pe care Mântuitorul o poseda integral și o ținea ascunsă.
Acea minunată lumină făcu pe Sfântul Apostol Petru să spună: "Doamne, bine
este nouă să fim aici".
Pentru
asemenea motive Schimbarea la Față este considerată de creștinătate ca
Praznicul luminii dumnezeiești, revarsată în mod vizibil asupra lumii noastre
pământești.
Ne
întrebăm iarăși: De ce această manifestare din partea Mântuitorului?
Firește,
nu putem ști totul, dar din Sfintele Evanghelii aflăm că Schimbarea la Față, ca
timp, nu era departe de Patima, de Crucea și Moartea Mântuitorului pe Golgota.
Știind Domnul cele ce aveau să se întample în Ghetsimani și pe Golgota și
cunoscând omeneasca slăbiciune, El le oferea acum celor trei Apostoli, și prin
ei, celorlalți, dovada clară că El nu era numai om adevărat, ci și Dumnezeu
adevărat.
Astfel,
prin izbucnirea dumnezeirii Lui ascunse, vrea să le arate că moartea Sa pe
Cruce nu avea să fie un final tragic, ci o cale spre înviere, că Patima Lui era
de fapt o Patimă de bună voie și liber consimțită, din iubire pentru mântuirea
oamenilor.
Strălucirea
Feței Mântuitorului era astfel supremul punct de sprijin necesar pentru a
depăși marea încercare ce avea să vină asupra Apostolilor. De fapt, de
strălucirea acestui chip al Mântuitorului își va aminti Petru după lepădarea de
Hristos și va plânge cu amar. De strălucirea acestui chip își va fi adus aminte
și Apostolul Ioan în credincioșia și statornicia lui neabătută, când I-a urmat
lui Hristos până la picioarele Crucii.
Lumina
feței Domnului arătată pe Tabor este o prevestire a chipului de fulger al
Mântuitorului, înviat și preamărit - chip care avea să-l cucerească și pe Pavel
când se afla pe drumul Damascului, transformându-l total, din cumplit
prigonitor, în cel mai renumit Apostol.
În
sfârșit, chipul ce a strălucit pe Tabor este o prefigurare a chipului cu care
vom învia noi înșine în ziua învierii de obște, de chipul Mântuitorului aveau
să se îndrăgostească de-a lungul istoriei toți purtătorii de Dumnezeu, părinți
și frați din lume și din mănăstiri.
O
ultimă întrebare: Ce dorește Mântuitorul oare să ne spună celor de azi prin
Schimbarea Lui la Față?
În
Scriptură, intervalul de timp de la Învierea Mântuitorului și până la Venirea
din nou a Domnului în slavă, la sfârșitul istoriei, este exact intervalul de
timp în care trăim noi, și este prezentat ca o perioadă de transformare, de
necontenită înnoire a omului, a vieții și a lumii, prin slujirea dragostei fără
margini între oameni și prin energiile Duhului dătător-de-viață.
În
toată această perioadă, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel înviat și
preamărit, în numele Dumnezeirii întregi lucrează necontenit în oameni și în
lume, respectând dumnezeiește toată libertatea făpturilor Sale. Prin forța
energiilor Duhului Său, Iisus Hristos cel înviat și de-a pururea viu iradiază
necontenit pretutindeni, străbate, purifică și transformă, pe nesimțite parcă,
oameni și lucruri, tot ce există, toată creația Lui.
El
vrea să fie împreună cu noi, prezent și activ în toate: "Iată Eu cu voi
sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului" (Matei 28, 20) - ne
asigură El și adaugă: "Unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu,
acolo sunt și Eu în mijlocul lor" (Matei 18, 20).
Pentru
El nu sunt porți închise. Hristos poate pătrunde peste tot, deci și în noi. Dar
pentru că respectă libertatea fiecăruia, așteaptă ca noi înșine să ne limpezim
și să-I facem loc în viața noastră, în familia noastră, în societatea noastră.
Praznicul
de astăzi tocmai la aceasta ne cheamă pe fiecare dintre noi: la o schimbare
lăuntrică, la limpezire, la iluminare, la conformarea vieții noastre la voia cea
sfântă a lui Dumnezeu, Care totdeauna vrea binele și fericirea noastră, a
tuturor oamenilor.
Însuși
cuvântul dumnezeiesc, care a răsunat astăzi pe Tabor, la aceasta ne cheamă,
zicând: "Acesta este Fiul meu Cel iubit... pe Acesta să-L ascultați"
(Matei 17, 5). E ca și cum Dumnezeu-Tatăl ne-ar zice: "Schimbați-vă la
față din adânc, toți și toate, după exemplul Fiului Meu. Fiți blânzi și smeriți
cu inima, ca El. Fiți îngăduitori unii cu alții, nu vă urâți și nu vă disprețuiți
unii pe alții, ci trăiți în pace, în bună înțelegere și în dragoste unii cu
alții, ca niște frați buni, ca niște adevărați copii ai Mei, vă zic Eu, Tatăl
vostru. Iubiți-vă unii pe alții, iubiți-vă cu fapta și cu adevarul, așa cum v-a
învățat El, spre binele și fericirea voastră".
Ascultându-L
pe El și Împlinindu-I porunca dragostei, va străluci și peste noi lumina cea
pururea fiitoare a Feței Lui. Să nu uităm, frați creștini, că Schimbarea la
Față a Mântuitorului începe pe când El se ruga. Și schimbarea noastră lăuntrică
trebuie să înceapă tot cu rugăciunea, cu ajutorul harului dumnezeiesc, pentru
că singuri, numai cu propriile noastre puteri, nu ne putem schimba.
De
aceea, să nu încetăm a ne ruga lui Dumnezeu, Maicii Domnului și tuturor
Puterilor cerești, să ne lumineze mintea, inima și viața cu lumina adevărului și
a dragostei Dumnezeului nostru, ca să putem birui și schimba tot ce-i rău în
noi și în viața noastră de oameni, ca și în noi să strălucească lumina cea mai
presus de orice lumină a faptelor bune, spre binele și spre bucuria semenilor
noștri și spre slava Dumnezeului nostru. Amin!
0 comments:
Trimiteți un comentariu