Sursă foto: Mănăstirea Putna
Dacă
te numeri și tu printre cei pe care această întrebare îi macină,
te poți considera a fi unul dintre eroii acestei lumi. Pur și
simplu pentru că te zbați să exiști frumos în sânul unui mediu
îmbibat de nepăsare și de îndoială! Ești un luptător într-o
bătălie nevăzută, pe care o simți cu toți porii ființei tale.
Te macină și te invadează prin toate simțurile. Lumea te
împresoară de peste tot cu dorințe și cu patimi, cu întuneric
înveșmântat în lumină, cu false plăceri ce doar promit
veșnicia, cu nepăsare și îndoială.
Și,
ca să fii sincer cu tine însuți, ai gustat și tu din acestea: din
nepăsarea ce te-a cuprins cu ghearele-i ca de gheață atunci când
te-ai simțit singur și neputincios, parcă uitat într-un univers
plin de nedreptate și de durere, dar și de sfinți la care parcă
nu mai ajungi; ai gustat și din îndoiala ce nu e decât rana
sufletului care, sufocat fiind de micimea acestei lumi, se împiedică
tot mai des în căutarea disperată a lui Dumnezeu. Și, pentru a fi
sincer până la capăt, ai avut parte de momente în care, privind
în jurul tău și în adâncurile oceanului propriei tale ființe,
te întrebai doar atât: „Unde ești, Doamne?”
Ți
s-a spus la ora de religie că Dumnezeu este peste tot. Probabil că,
pentru moment, te-a liniștit acest răspuns. Dar ai deschis ochii
larg și nu L-ai văzut. Ai scormonit în inima ta și nu ți-ai
amintit decât de clipele frumoase ale copilăriei tale, în care
bunica sau, în cazul cel mai fericit, mama te învăța să rostești
„Tatăl nostru”, rugăciune pe care tu o repetai ascultător. Dar
de atunci te-au izbit valurile acestei vieți și ispitele acestei
lumi. Iar tu, tăria unei stânci nu o ai! Plăcerile se
încăpățânează să se strecoare în mintea și în trupul tău,
păcatele din jur îți asaltează cetatea inimii ca niște mercenari
ai unei armate a întunericului, iar neputința te îmbrățișează
ca o ființă pe care încă o urăști și o iubești în același
timp.
„Unde
ești, Doamne?” Găsirea unui răspuns îți aparține, cu
siguranță, în exclusivitate. Nimeni nu poate găsi răspunsul în
locul tău. Pentru că fiecăruia Hristos Domnul are să-i răspundă
în parte. Nu există manuale de credință. Nu există răspunsuri
gata făcute și nici formule magice. Dacă prea mulți se
încăpățânează în jurul tău să demonstreze că Dumnezeu nu
există și că e fie o invenție a Bisericii, fie doar un antidot al
fricii omului simplu, e bine să observi că nimeni nu se grăbește
să demonstreze că El există! Dacă e nevoie, sfinții Îl
mărturisesc – cu rugăciunea, cu mila, cu iertarea, cu iubirea de
aproapele –, dar numai atât! Fără demonstrații și silogisme.
El,
pur și simplu, este! Cum să demonstrezi Viața Care este peste toți
și peste toate? Să ne închipuim că cineva, urcând pe crestele
munților, este înconjurat dintr-odată de un nor dens. Nu mai vede
absolut nimic. Nici măcar pe sine! Ce i-am putea răspunde dacă
l-am auzi strigând: „Vreau să văd un nor! De ce nu văd nimic?”
DEX-ul
ne oferă aceste sensuri ale verbului „a descoperi”: a lua, a
ridica de pe o persoană ceea ce o acoperă; a afla, a găsi un lucru
căutat, necunoscut sau ascuns; a pătrunde o taină, un mister.
Toate
aceste sensuri se aplică în efortul descoperirii lui Hristos.
Deocamdată, a descoperi înseamnă a înlătura ceva aflat între
tine și Hristos. Desigur, El, ca Dumnezeu, nu poate fi atins și
nici „acoperit” de ceva din cele omenești. Dar în inima ta? Ce
Îl poate „acoperi”? Ce anume Îl poate închide acolo ca într-un
nou mormânt? Răspunsul se rezumă la un termen simplu, dar profund
prin consecințele lui: păcatul.
A
descoperi pe Hristos înseamnă, mai întâi de toate, a-ți „vedea”
păcatele. Desigur, „a vedea” corect și a nu distorsiona
Adevărul, luând pe sfinți în ajutor, la nevoie. Sfinții au
înțeles grozăvia păcatului doar pentru că nu l-au (mai)
săvârșit. Păcatul se arată hidos doar când e privit din afara
lui, pentru că din interior ne minte și ne obligă a-l vedea plăcut
și frumos.
Ce
urmează? Dacă „vederea” păcatelor proprii a însemnat în mod
implicit și spovedirea lor, finalitatea nu poate fi decât vederea
lui Hristos în Sfânta Liturghie. Mai întâi o vedere a Lui prin
gesturi și cuvinte. Atât de necesare în această lume plină de
orbi și de surzi sufletește! Tu vino să vezi și să auzi! Până
să înțelegi ce se întâmplă dincolo de „vălul” gesturilor
și al cuvintelor de acolo, va mai trece un timp. Dacă mai mult sau
mai puțin, depinde doar de tine!
Acestea
le afirm crezând și eu sfinților care L-au văzut pe Hristos în
Sfânta Liturghie. Observă că nu am mai folosit ghilimele în
aceste ultime afirmații. Adică sfinții L-au văzut în mod real
încă din această viață. S-au împărtășit cu Trupul și cu
Sângele Lui după ce au dat la o parte păcatele din ființa lor, și
au descoperit pe Hristos.
Închei
cu același îndemn la eroism cu care am început aceste rânduri.
Creștinismul este credința celor care s-au jertfit pe ei înșiși
pentru Hristos – Care îți va fi aproape în toată această luptă
–, nefiind nicidecum religia celor care au fost jertfiți pe
altarul impersonal și mincinos al acestei lumi. Nu acoperi pe
Hristos cu propriile-ți păcate!
Ierod.
Paulin I.
0 comments:
Trimiteți un comentariu