Omilie
a Mitropolitului Augustin de Florina la pomenirea Sfintei Ecaterina
Vom
vorbi despre Sfânta Ecaterina care este sărbătorită astăzi.
Sfânta Ecaterina a trăit în veacul al III – lea după Hristos.
S-a născut în Alexandria. Tatăl ei Constas, reprezentant al
împăratului, şi mama ei erau idolatri. Aşa că şi ea era
idololatră. Dar fetiţa avea o mare înclinaţie spre studii. A
studiat toate ştiinţele şi a citit operele scriitorilor greci şi
latini, iar la vârsta de 18 ani era cea mai învăţată fată din
Alexandria.
Dar
şi la înfăţişare era o femeie minunată, pe de-a întregul
plăcută. Cu astfel de daruri trupeşti şi intelectuale era o
mireasă peţită de mulţi. Tineri importanţi o cereau în
căsătorie, dar ea spunea că nu vrea să se mărite în ciuda
tuturor presiunilor alor ei.
Dacă
cineva vrea să se căsătorească, este păcat să-l împiedicăm.
Dar dacă aceasta este păcat o dată, de 100 de ori este păcat să
împiedicăm un om, bărbat sau femeie, care vrea să-şi dea inima
lui Dumnezeu. Nunta este de argint, fecioria este de aur. Alege şi
ea. Eu, de atâţia ani de când slujesc Domnului, niciodată, dar
niciodată nu am împiedicat un om să se căsătorească. Dar
întotdeauna am susţinut femei şi bărbaţi care au vrut să se
dedice lui Dumnezeu şi să fie persoane misionare şi să se facă
monahi. Dumnezeu a dat libertate. Violenţa este interzisă, în
special în aceste chestiuni.
Aşadar
făceau rele presiuni asupra Sfintei Ecaterina. Ea nu ura nunta, dar
ca un spirit superior ce era, voia să fie neîmprăştiată. Şi nu
există doar nunta aceasta obişnuită. Unii se căsătoresc cu
patria, alţii cu ştiinţa, alţii cu religia.
Sfânta
Ecaterina, pentru a scăpa de presiuni, a uneltit un pretext
ingenios. Pentru că un creştin trebuie să fie înţelept; trebuie
să aibă înţelepciunea nu a lumii acesteia, ci a lui Dumnezeu.
Aşadar spune părinţilor ei:
– De
vreme ce mă presaţi atâta, accept să mă căsătoresc, dar cu o
condiţie.
– Ce
condiţie, copilul meu?
– Dacă
se va găsi un tânăr care să fie superior mie în ceea ce priveşte
frumuseţea, bogăţia, cunoaşterea şi ştiinţa, îl voi lua.
Au
început să caute şi s-au prezentat mulţi. Unii erau bogaţi, dar
nu erau frumoşi. Unii erau bogaţi şi frumoşi, dar nu erau
învăţaţi. Un lucru rar: şi bogăţie, şi frumuseţe, şi
educaţie aleasă să se întâlnească într-o singură persoană.
În felul acesta nu s-a putut găsi cineva, iar părinţii erau
nemângâiaţi.
Au
trimis-o la un oarecare ascet filozof, care trăia într-o peşteră
afară din Alexandria. S-a dus şi i-a cerut sfatul ce să facă.
Acela i-a spus:
– Copila
mea, eu ştiu un tânăr. Nu există altul ca El în lume. Frumos,
bogat, puternic, înţelept ca nimeni altul. Ecaterina s-a
entuziasmat şi i-a spus:
– Aş
vrea să-l văd.
Îi
spune ascetul:
– Vei
face ce-ţi voi spune?
– Voi
face.
– Ascultă
deci (a spus ascetul şi a scos din sânul său o icoană a
Preasfintei Fecioare cu Domnul nostru Iisus Hristos): Ia această
icoană, du-te acasă, închide-te în camera ta şi roagă-te. Şi
Preasfânta îţi va arăta ce să faci.
Într-adevăr,
Ecaterina a luat icoana, s-a închis în casă şi a făcut multă
rugăciune, până după miezul nopţii. Obosind a lua-o somnul.
Atunci vede o vedenie: a văzut-o pe Preasfânta Fecioară că
strălucea ca o lună, iar pe dumnezeiescul Prunc în braţele ei că
strălucea ca un soare; dar faţa lui Hristos se întorcea ca să n-o
vadă pe Ecaterina. Atunci Maica Domnului spune:
– Copilul
meu, priveşte la această fată. A venit de atât de departe, şi
cere să afle pe cineva care să o iubească şi să i se dedice.
Dumnezeiescul
Prunc a răspuns cu mânie:
– Nu
vreau s-o privesc.
– De
ce, copilul meu? Aceasta este cea mai frumoasă copilă din
Alexandria.
– Nu,
Maica lui Dumnezeu, este urâtă (era urâtă, deoarece încă nu era
botezată).
Ecaterina
a fugit plângând. S-a dus la ascet şi i-a spus vedenia.
– Bine
ţi-a spus, zice acela. De aceea, dacă vrei ca Hristos să privească
spre tine, trebuie să crezi în El şi să te botezi.
În
câteva zile acea mare personalitate a Alexandriei s-a botezat şi
devenise de acum creştină. Atunci a văzut iarăşi o vedenie. De
această dată dumnezeiescul Prunc o privea şi raiul se sălăşluise
în inima ei. Din acel moment Ecaterina s-a dedicat pe de-a întregul
lui Hristos. A devenit misionară.
A
aflat lucrul acesta împăratul Maximian şi a chemat-o la dialog. La
sfârşit a fost nevoit să spună:
– Nu
pot s-o scot la capăt cu tine, dar voi chema pe înţelepţi şi pe
oamenii de ştiinţă, pe matematicieni şi fizicieni şi astronomi,
pentru ca să discuţi cu ei.
A
doua zi, 150 de înţelepţi erau la palatul lui Maximian. De
cealaltă parte Sfânta Ecaterina singură. A început discuţia şi
a durat toată ziua. Argumentele înţelepţilor erau demontate.
Duhul Sfânt a luminat-o pe Sfântă Ecaterina, iar ea le-a închis
gura. Unul după altul spuneau:
– Sunt
de acord cu Ecaterina. Cred în Dumnezeul Ecaterinei.
Iar
împăratul? S-a sălbăticit şi mai mult şi a poruncit să taie
capetele sofiştilor în faţa lui. Astfel, acei 150 de înţelepţi
au mărturisit pe Hristos şi au fost martirizaţi.
După
aceasta Maximian a aruncat-o pe Sfânta Ecaterina în închisoare. Şi
în temniţă fiind ea repurta noi biruinţe. Acolo a adus la
credinţă pe mulţi care veneau să o viziteze. Printre ele era şi
femeia lui Maximin, împărăteasa Faustina, şi garda de corp a ei,
demnitarul Porfirie, împreună cu 200 de soldaţi ai săi. Toţi
aceştia, ascultând cuvintele ei, au crezut în Hristos. Dar
Maximian, cuprins de o pizmă satanică, nu numai că a rămas
neînduplecat, dar a şi poruncit ca şi aceştia să fie decapitaţi.
Nu i-a fost milă nici de femeia sa! O sută cincizeci cu două sute
şi cu doi fac trei sute cincizeci şi doi (352), trei sute cincizeci
şi două de suflete a prins în mreaja lui Hristos predica Sfintei
Ecaterina!
După
puţin s-a apropiat şi sfârşitul ei. Nu vă povestesc detaliile.
Este lung şirul chinurilor, din care cel mai groaznic este roata. Şi
piatră să fii, te vei emoţiona dacă vei citi sfârşitul Sfintei
Ecaterina. După ce a îngenunchiat, şi-a înălţat mâinile şi
s-a rugat pentru întreaga lume. Apoi şi-a plecat capul şi a fost
decapitată. Aşa şi-a dat sfântul ei suflet, care ca un porumbel
alb a zburat la ceruri.
Sfintele
ei moaşte se păstrează nestricate. Câţi nu cred să se ducă să
le vadă. Se află în Muntele Sinai. Pe acest cuib îl păstrează
de-a lungul veacurilor monahii greci. Să mulţumim lui Dumnezeu
pentru asta. Poate că ei sunt ultimii monahi, deoarece copiii Eladei
nu mai merg să se facă monahi în Sinai sau în Sfântul Munte; au
alte aspiraţii…
Ca
închinători merg acolo şi israeliţi, şi egipteni, şi beduini,
şi germani, şi ruşi ca să sărute sfintele moaşte ale sfintei pe
care a încununat-o Dumnezeu cu trei cununi: a fecioriei, a
martiriului şi a înţelepciunii şi ştiinţei.
Dacă
ne uităm la icoana ei, vedem că are un inel. Ce înseamnă acesta?
În a doua vedenie pe care a avut-o, Hristos i-a dat un inel, adică
au devenit atunci logodnici. Logodnici care se deosebesc de
logodnicii de pe pământ. În clipa în care o fată se dedică lui
Dumnezeu, de acolo înainte ea se logodeşte cu Hristos, care este
„Mirele cel împodobit cu frumuseţea mai mult decât toţi
oamenii” (Stihoavna Laudelor din Sfânta şi Marea Marţi).
Sfânta
Ecaterina, iubiţii mei, este o mustrare pentru poporul nostru.
Mustrare mai întâi pentru femeile a căror minte le este la
frumuseţea trupească şi nu se îngrijesc de cea sufletească. În
al doilea rând este o mustrare pentru bărbaţii care se dovedesc
inferiori femeilor. Iar în al treilea rând este o mustrare a
noastră, a clericilor, deoarece nu aducem suflete aproape de Hristos
cum a făcut Sfânta Ecaterina, ci mai degrabă le gonim.
Închei
şi doresc ca din rândul femeilor să se ridice mame care să
crească eroi, iar din rândul bărbaţilor să se ridice martiri.
Cununa aceasta o nădăjduiesc de la mamă, de la femeie. Amin.
+
Episcopul Augustin
(Omilie
de seară din biserica Sfintei Treimi Ptolemaida,
duminică,
26.11.1978)
(traducere
din elină de monahul Leontie)
Sursa:
Cuvântul Ortodox
0 comments:
Trimiteți un comentariu