Athanasie
cel Mare - Cuvânt de laudă la Sfântul Apostol Andrei (PG, 28,
1101sau BEPES, vol. 36, p. 303-306)
1.
Văzând această strălucită turmă a Duhului și aruncându-mi
undița apostolească în marea cu adevărat senină și fără
valuri, îmi amintesc de glasul stăpânesc care strigă: „Veniți
după Mine și vă voi face pescari de oameni”[1]. O, cuvânt cu
putere multă! O, cuvinte adeverite prin fapte! O, făgăduință
adevărată, ce crește pe zi ce trece! Căci a cui este pescuirea
aceasta minunată? Cine este cel ce a adunat acum vestitul acesta
praznic, cine altul decât, evident, vestitul între apostoli Andrei!
Cel ce a desfășurat mrejele limbii și ale amintirii, ca să umple
această sfântă corăbioară cu cârmele apostoliei, îndreptând
această arcă spre cer. Și care sunt primele vânaturi? Care sunt
prăzile ostenelilor? Cei ce își strălucesc haina sfințeniei prin
virtuți. Cei dintâi și-au întins aceste brațe apostolești și
pe cei de afară rătăciți i-au vânat la mântuire. Dar deși
sărbătorii de față acest mare Andrei ne-a dat prilejurile, totuși
întregul sobor al apostolilor se cinstește împreună cu el. Căci
pe aceștia harul i-a unit, iar spațiul nu-i desparte. Și dacă
cineva ar vrea să laude o cunună cu flori împodobită din pietre
de mult preț, din oricare parte și-ar începe laudele, odată cu
părțile va admira și întregul. Sau așa cum cineva ar vedea un
lanț de aur și ar atinge o verigă și întregul lanț s-ar mișca,
la fel și cuvântul mergând către un singur apostol, prin el îi
cuprinde pe toți potrivit cuvântului inspirat de Dumnezeu al
Sfântului Pavel: „Dacă un mădular se bucură, toate mădularele
se bucură împreună cu el”[2]. Ce armonie a mădularelor a mai
arătat firea, așa cum harul Duhului Sfânt a unit în armonie
dănțuirea apostolilor? Cu adevărat un singur har, cel care a
adunat pe apostoli oaste Stăpânului.
2.
Vino, așadar, la toți și prin toți pe fiecare să-l admirăm.
Andrei, numele bărbăției apostolești, cel dintâi care L-a arătat
învățător pe Stăpânul, începutul dănțuirii apostolești, cel
ce iute a văzut venirea stăpânească, cel ce a schimbat ucenicia
lui Ioan Botezătorul cu învățătura lui Hristos, pecetea
cuvintelor Botezătorului. Căci era cel mai încercat dintre
ucenicii lui Ioan. La raza sfeșnicului a căutat adevărul Luminii,
precum cineva care, în lumini obscure fiind, încearcă să se
obișnuiască cu izbucnirile de lumină ale lui Hristos. Dar Ioan,
stând în repejunile Iordanului boteza turme, pregătind în ape
pocăința drept antidot pentru poruncile lui Moise și cu repejunile
Iordanului tăia ascuțișul sabiei lui Moise. Căci pe cei cărora
călcarea poruncii moarte le-a născut, pe aceștia Botezătorul,
răpindu-i, i-a trimis înainte prin pocăință. Fiindcă încă nu
era prezent Cel ce dezlega moartea, prin punerile botezului, moartea
se îmblânzea, fără de voie învățând iubirea de oameni prin
pocăință. Dar când a fost de față Stăpânul, ascuns fiind de
înțelepciunea iconomiei și ascunzându-Și fulgerarea vredniciei
în veșmântul de muritor, cunoscându-L Ioan, îndată s-a schimbat
din ucenic în purtător de scut, și trăgându-și mâna,
propovăduitor al Celui de față s-a făcut. „Iată, mielul lui
Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Acesta, zice, este
Izbăvitorul morții. Acesta este nimicitorul păcatului. Eu sunt
trimis vestitor al Mirelui, iar nu mire. Purtător de scut, nu
Stăpân, am venit.
3.
La aceste cuvinte, cel mai vestit dintre Apostoli, Andrei, străpuns
fiind, părăsind pe ucenic, a alergat spre Cel propovăduit. Și
primind legământul cuvântului, devine mai ascuțit la limbă decât
Ioan și, apropiindu-se de Stăpânul, și-a arătat dorul de chip,
părtaș drumului luându-l pe Evanghelistul Ioan. Și amândoi
împreună, lăsând sfeșnicul, s-au dus la Soare. Andrei cel dintâi
răsad al apostolilor. El a deschis ușile ucenicilor lui Hristos. El
a fost cel dintâi care a cules roadele arăturii profetice, care a
întrecut nădejdile tuturor. Primul care a îmbrățișat pe Cel
așteptat mai presus de toți. Cel dintâi a arătat poruncile legii
date la vreme. Cel dintâi care a oprit limba lui Moise nesuferind-o
să mai vorbească după Hristos, nu insultându-l pe învățătorul
iudeilor, ci preferând în locul celui trimis pe Cel ce trimite. Sau
mai degrabă el, cel dintâi, s-a arătat cinstindu-l pe Moise,
fiindcă el, cel dintâi, L-a cunoscut pe Cel profețit de Moise.
„Profet vă va ridica vouă Domnul Dumnezeul nostru dintre frații
voștri ca mine, de El să ascultați”. Se ridică deasupra legii,
ascultând legea. L-a auzit pe Moise zicând: „De El să
ascultați”. L-a auzit pe Ioan strigând: „Iată, Mielul lui
Dumnezeu”. Și pentru dovedirea legii s-a făcut dezertor al legii.
Recunoscând pe profetul profețit, îl conduce de mână pe fratele
său la marea descoperire. Lui Petru care nu știa îi arată comoara
„L-am aflat pe Mesia” după Care tânjim. Pe Cel a Cărui venire
am nădăjduit-o, pe Acela să-L răpim acum în contemplare. L-am
aflat pe Cel pe care profeticeștile trâmbițe ne-au poruncit să-L
așteptăm. A venit vremea pe care harul a propovăduit-o, pe care
dorul nădăjduia să o vadă cu ochii. Căci, zice, a găsit Andrei
pe fratele lui, pe Simon și împarte cu el comoara vederii. Îl duce
de mână pe Petru la Stăpânul. O străină minune! Astfel Andrei
se face ucenic și învățător al oamenilor. Și-a început
ucenicia învățând pe alții. Răpește vrednicia apostoliei. L-am
aflat pe Mesia. O, câte nopți fără somn au petrecut lângă
repejunile Iordanului, iar acum pe Cel dorit L-am aflat! N-a șovăit
după cuvânt Petru, căci era fratele lui Andrei și cu voință
fierbinte s-a grăbit să-și deschidă urechile.
4.
Luându-l pe Petru, Andrei l-a adus pe cel părtaș neamului lui la
Stăpânul, părtaș făcându-l uceniciei. Aceasta a fost prima
ispravă a lui Andrei. A mărit numărul apostolilor, l-a adus pe
Petru, ca Hristos să-l afle pe corifeul ucenicilor. Astfel încât
Petru, întru mărturisirea prin care s-a aflat mai târziu
bineplăcând Domnului, de la Andrei a rodit semințele acestei
buneplăceri. Dar schimbul laudelor între ei este în balanță din
ambele părți. Căci bunătățile aparțin amândurora și ambii se
laudă cu aceleași bunătăți. Câtă bucurie a adus tuturor Petru
care a răspuns iute la întrebările Stăpânului și el a rupt
tăcerea ucenicilor : „Cine zic oamenii că sunt Eu?”[3] Și ca
și când el ar fi fost limba celor întrebați sau ca și cum ar fi
grăit prin el toți laolaltă, el singur, mai presus de toți a
vorbit: „Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu”, printr-un
singur cuvânt mărturisind și iconomia, și pe Cel ce iconomisește.
O, potrivire a cuvintelor! Căci la cuvintele la care Andrei l-a adus
pe Petru, la aceleași cuvinte Părintele cel de sus l-a făcut pe
Petru să subscrie, răsunându-le ca un ecou. Căci Andrei zicea:
„L-am aflat pe Mesia”. Iar Părintele ceresc i-a sugerat lui
Petru să zică: „Tu ești Fiul lui Dumnezeu Celui viu”, dar
acestea le-a poruncit să le zică nu numai lui Petru. Spune, o,
Petre, întrebat fiind, cuvintele lui Andrei. Arată-te gata să
răspunzi Învățătorului. Căci n-a mințit Andrei, zicându-ți:
„Pe Mesia L-am aflat”. Dar tu cuvântul evreiesc, mutându-l în
Ellada, strigă: „Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui Viu”.
Vezi cu câte daruri se împodobește Andrei, chiar de la începutul
uceniciei lui?
5.
Dar când Mântuitorul, lăsând cetățile, umbla prin pustie,
mulțimile oamenilor veneau după El, neputând suferi despărțirea
nici măcar pentru puțin. Dar era în pustie lipsă de hrană, și
pântecele nu suferea. Iar Mântuitorul, covârșind pustiul,
reînnoiește minunea veche, și face iarăși pustiul martor al
minunilor săvârșite oarecând în pustiu, și, făcându-i pe
ucenici ospătari, le-a poruncit ca din gustarea lor să hrănească
mulțimile. Dar soborul ucenicilor îndată s-a tulburat de lipsă și
privind unii către alții și neînțelegând ceea ce avea să se
petreacă, cu cugete omenești s-au vătămat. Așadar, ucenicii
vorbeau altceva unii către alții, vestindu-I lipsa. Dar Andrei,
fiind între cei prezenți, mustrându-le necredința, i-a trecut cu
vederea, dând Mântuitorului prilejurile minunii. Căci ce zice? „Nu
sunt decât cinci pâini și puțini pești”. Ce face, așadar,
Mântuitorul? Aduceți-le pe acestea aici. Și mărturisirea lipsei
s-a făcut belșug de bunătăți.
6.
Căci Mântuitorul, săvârșind deja alte minuni în petrecerea Lui
pe pământ, și cu ucenicii petrecând destulă vreme, S-a dus la
ceruri. Dar apostolii, străbătând lumea, împrăștiindu-se
fiecare în altă parte, au împărtășit lumii șuvoaiele harului.
Aici, așadar, acest fericit Andrei, umplând de har Ellada și
totodată ținutul barbar, și prin minuni înduplecând neamurile
spre credință a fost trimis la cel mai mare luptător al
necredinței, mă refer la Ahaia. De unde, pe mulți scriindu-i în
ceruri, a fost predat crucii pentru credință. Și a imitat prin
felul morții pe Stăpânul, pentru ca, prin comuniunea patimii să
arate mărimea dorului. Crucea a fost înfiptă în mijlocul Elladei
și Andrei a fost spânzurat pe ea, prin răstignirea lui
propovăduind pe Cel răstignit, și prin cuie, crezând cuielor, și
prin patimă, mărturisind patima. Aflându-se dincolo de viața
această muritoare, prin patima lui, a arătat și mai lucrătoare
puterea învățăturii lui. Iar pe cei pe care nu i-a convins
vorbind în public, pe aceștia i-a înduplecat ucis fiind. Și pe
care nu i-a tras la credință vorbind, pe aceștia i-a pescuit
pătimind. Împărțit fiind între cer și pământ, având adică
pământul pentru trup, iar de cer fiind moștenit cu sufletul,
veghează de sus turmele oamenilor prin tămăduiri și minuni,
făcându-i de-a dreapta pe cei de pe pământ. Căci cei de față
au odrăslit spicele acelei arături și din acea învățătură au
înflorit strugurii credinței. Și voi dascăli ai dreptei credințe
v-ați făcut, neguțători ai Împărăției cerurilor ați venit
împreună la Cel de Care se minunează cerul. Căci al lui Hristos
este cuvântul, prin fericitul Pavel, „dacă rămânem întru El,
vom și împărăți împreună cu El”[4]. Lui fie slava în vecii
vecilor. Amin.
[1]
Mt. 4, 19.
[2]
1 Cor. 12, 26.
[3]
Mt. 16,13.
[4]
2 Tim. 2, 12.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu