Pomenirea artiştilor Ion şi Doina Aldea Teodorovici la 20 de ani de la trecerea la Domnul

Ion Aldea Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupație sovietică, a trebuit să se retragă din biserică, să-și ascundă în sine credința în Dumnezeu care, precum zicea Ion într-un interviu, îi dă omului putere să supraviețuiască și să devină, pur și simplu, artist, ca să nu fie persecutat de nimeni. Câțiva ani, părintele său e solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, medic, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de muzică și conduce corul Școlii moldovenești nr. 2 din localitate. 

De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele său, Petre Teodorovici, devenit și el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult „băiatul tatei”. Dar, ca și fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată. Între anii 1967 și 1982 a fost membru ULCT. Mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, în 1969, se înscrie la "Școala medie de muzică" din Tiraspol, unde studiază saxofonul și pe care o absolvește în 1973. Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie; aici, tânărul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de jazz-band care, într-o zi, a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostași, cântecul „Crede-mă, iubire”, intepretat de Sofia Rotaru și semnat de tânărul compozitor Ion Aldea Teodorovici.

Din 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului "G. Musicescu" din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul” condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici se prezintă în calitate de instrumentist, compozitor și solist. Tot în acești ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el și fratele său Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu această piesă, compozitorul a cunoscut dulceața și amarul succesului.

Ion își duce steaua și crucea mai departe, în seri albastre, împreună cu Doina Marin, cu care se căsătorește în 1981. Tot atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion ia ghitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră.

Împreună cu soția sa, a militat pentru unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea Teodorovici sunt primii care în anii 90' au cântat despre limba română, Eminescu (pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova).

Doina Aldea Teodorovici s-a născut în anul 1958 în orașul Chișinău. Harul său artistic s-a manifestat încă din copilărie. Astfel, începând cu vârsta de 6 ani și până în clasa a 8-a, Doina Aldea Teodorovici participă la dublarea filmelor în românește la Studioul "Moldova-Film". Concomitent studiază muzica în particular. De asemenea, timp de mai mulți ani activează în ansamblul "Moldoveneasca" cu care întreprinde turnee în Cuba, Algeria, Mongolia, Germania și alte țări. Timp de mai mulți ani a lucrat în calitate de profesoară de literatură universală la Institutul "Ion Creangă" din Chișinău. Între anii 1971 și 1985 a fost membru ULCT.

Din 1982, Doina își descoperă o altă latură a talentului său, cea de interpretă de estradă. Din acest an, ea este nedespărțită atât în viață, cât și pe scenă, de compozitorul și interpretul Ion Aldea Teodorovici. Talentul său multilateral, vocea caldă și răscolitoare, frumusețea unică, civismul fierbinte, curajul au impus-o încă de la debut ca pe una din cele mai îndrăgite artiste atât în Moldova, cât și peste hotarele ei.

Participând la toate evenimentele care au marcat procesul de renaștere a poporului nostru, lansând cântece de un profund patriotism, cum sunt "Suveranitate", "Sfântă ni-i casa", "Mănăstirea Căpriana" și altele, cântăreața Doina Aldea Teodorovici devenise simbolul Moldovei. La începutul anului 1992, pentru talent, muncă îndelungată pe scenă și spirit civic, Doinei Aldea Teodorovici i s-a acordat titlu de Artistă Emerită a Republicii Moldova.

Monument, Cimitirul Central - Chişinău

Interpret al Independenței

La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: "Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre".

În mai 1992, împreună cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, au cântat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanță de circa 300 de metri de tancurile și lunetele inamicilor.

Locul în care s-a produs accidentul

Trecerea la Domnul

Locul de la intrarea în Coşereni (jud. Ialomiţa) unde a avut loc tragicul accident

În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate acestea autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident, în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.

Pe ultimul drum...

Înmormântarea lui Ion și a Doinei Aldea Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței. Ziarul "Moldova Suverană", 5 noiembrie 1992: "Marți, 3 noiembrie, întreaga Republică Moldova și-a luat rămas bun de la Doina și Ion Aldea Teodorovici care, în scurta lor viață pământească, au devenit un simbol al cântecului de libertate și a celor mai sacre aspirații ale românilor din stânga Prutului. La ora 10.30. Spre Opera Națională din Chișinău, în a cărei incintă au fost aștezate sicriile, se revarsă mulțime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12.30 sicriile sunt scoase și purtate prin marea de oameni. Înregistrarea pe banda magnetică, răsună vocea Doinei și a lui Ion Aldea Teodorovici. în nenumărate acorduri ale cântecului "Suveranitate", interpretat de ei acum doi ani în chiar această Piață sunt purtate pe umeri spre Cimitirul Central din strada Armenească. 

Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitiri al Chișinăului. 

Sursă: Wikipedia

A apărut numărul 8 al Revistei TABOR - "Părintele Nicolae Steinhardt - 100 de ani de la naştere"

A apărut un nou număr la revistei Tabor (nr. 8, anul VI, noiembrie 2012). Tema lui este: "Părintele Nicolae Steinhardt - 100 de ani de la naştere". Date suplimentare puteţi găsi la adresa: http://www.tabor-revista.ro/

Cuprins

ACTUALITATE

† ANDREI ANDREICUŢ

Eu m-am născut în lume să dărui, să mă dărui, oricând şi orişicărui ....................................................................................................... 5

ALEXANDRU SURDU

Nicolae Steinhardt. Despre fericire .................................................... 9

DOINA CURTICĂPEANU

Energia radiantă a integralei ...........................................................12

VASILE GORDON

Loc de cinste pentru monahul Nicolae Steinhardt în omiletica românească ....................................................................................................................18

CONSTANTIN CUBLEŞAN

Scriitorul monah N. Steinhardt .......................................................... 29

.

AUREL SASU

Iată-mă, Doamne!............................................................................. 34

RĂZVAN IONESCU

Amintiri despre taina libertăţii sau De te voi uita Ierusalime…............... 38

FLORIAN ROATIŞ

Marginalii la corespondenţa N. Steinhardt – Virgil Ierunca ................... 43

DIANA CÂMPAN

Părintele Nicolae Steinhardt – intuiţii axiologice sau despre scris ca boierie culturală ............................................................................................ 50

ŞTEFAN ILOAIE

Moralitatea – aspect defi nitoriu al comportamentului uman, în viziunea lui N. Steinhardt ........................................................................................... 55

CONSTANTIN NECULA

Ars de fericire... – cum a salvat Jurnalul fericirii de la moarte scolastică gândirea unei generaţii – ............................................................... 61

GEORGE ARDELEANU

N. Steinhardt şi refuzul „opiumului” .................................................... 64

IOAN PINTEA

Elogiul ştiinţei şi splendorile teologiei ............................................ 71

MIREL BĂNICĂ

Jurnalul fericirii – sau cartea convertirii unei generaţii ............................ 79

ADRIAN BOLDIŞOR

În genul… înţelepţilor. Mircea Eliade – Nicolae Steinhardt .................... 82

INTERVIU

„Mă atrăgea dragostea lui pentru libertate, respingerea completă a minciunii comuniste, ataşamentul fără rezerve faţă de România.” ..................................................................................................... 95

Interviu cu Toma Pavel realizat de Călin Emilian Cira

RECENZII ................................................................................ 97

MACARIE DRĂGOI, Ortodocşi şi Greco-Catolici în Transilvania (1867-1916). Convergenţe şi Divergenţe, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2011, 465 p. (MIRCEA POPA)

DAN PURIC, Fii demn!, Bucureşti, 2011, 208 p. (ION ALEXANDRU MIZGAN)

PETER E. GILLQUIST, Cum am devenit ortodox. O călătorie înspre credinţa creştină primară, trad. Ioan Tănase Chiş, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2006. (PAUL SILADI)

PANAYOTIS NELLAS, Hristos, Dreptatea lui Dumnezeu şi îndreptarea noastră – pentru o soteriologie ortodoxă, traducere de pr. prof. Ioan Ică sr., Ed. Deisis, Sibiu, 2012, 364 p. (SILVIU CRISTIAN RAD)

*

Prolegomene - Editorialul programatic apărut în numărul princeps al TABOR-ului

La un dialog interior

Schimbarea la faţă a lui Iisus s`a petrecut la puţină vreme după ce între El şi ucenici se consumase un scurt dialog asupra identităţii Sale.

- Cine zic oamenii că sunt Eu?

- Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia, sau altcineva dintre profeţi, înviat din morţi.

- Dar voi, voi cine ziceţi că sunt?

- Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Viu.

Cu această mărturisire a lui Petru - rostită, desigur, în numele tuturor -, convorbirea s`a încheiat sub pecetea tainei.

Pe Tabor, însă, de faţă fiind Petru, Iacob şi Ioan, Iisus renunţă pentru câteva momente la ipostaza chenotică şi, îmbrăcat în lumina ce izvora din Sine Însuşi, Se arată flancat de Moise şi Ilie, cu care stă prieteneşte de vorbă. O exegeză oarecum simplistă a textului biblic ar duce la concluzia că Învăţătorul a vrut să arate două lucruri: că El este altcineva decât Moise şi Ilie şi că El este mai mare decât Moise şi Ilie. Demonstraţie inutilă, de vreme ce ucenicii ştiau acest adevăr, cel puţin în relaţie cu Ilie. Surpriza vine doar din prezenţa lui Moise, al cărui nume nu circula printre suveicile eresului public.

Iată de ce, ori de câte ori m`am aflat în faţa unei icoane a Schimbării la Faţă, mi-a plăcut să văd în ea dialogul dintre Vechiul şi Noul Testament, dintre Tradiţie şi Actualitate, în universul unei Arhaităţi care se înnoieşte din propria-i Substanţă.

Dialogul însă se desfăşoară, iniţiatic, în văzul şi auzul celor trei ucenici pe care Iisus obişnuia să-i ia cu Sine ca unici martori ai unor evenimente excepţionale, de profundă intimitate duhovnicească. Aşadar, aceştia erau înzestraţi cu o anume capacitate de a decela semnificaţii inaccesibile oamenilor de rând, iar aceasta nu putea fi operantă decât pe fondul unei culturi suficiente. Ştim că erau pescari de meserie, dar nu le putem refuza creditul unor autodidacţi. Petru era originar din Betsaida, una din aşezările care alcătuiau confederaţia celor zece oraşe (Decapole), comunităţi greceşti în care se vorbea limba lui Demostene. Ştim precis că Andrei, fratele lui Petru, vorbea curent greceşte, fapt pentru care a şi fost rânduit să predice Evanghelia în coloniile elene de pe ţărmurile Mării Negre (printre care Tomis, Callatis şi Histria), conferindu-i astfel creştinismului nostru origine apostolică. Cât despre Ioan, e suficient să ne amintim că el va deveni autorul celor două capodopere ale Noului Testament, Evanghelia a patra şi Apocalipsa; deşi inspirate de Duhul Sfânt, ele nu se puteau naşte dintr`un vid cultural.

Pe de altă parte, la vremea transfigurării de pe Tabor cei trei nu erau încă apostoli, ci doar simpli ucenici, şcolari care-şi primeau zilnic porţia de învăţătură de la dumnezeiescul lor Dascăl. Va mai trece încă mult timp până când pogorârea Duhului Sfânt le va conferi aura sacerdoţiului. Acum ei nu depăşesc statutul unor intelectuali laici. Nu avem indicii că ar fi priceput chiar totul din subtilitatea mesajului transfigurator sau că ar fi intuit lumina necreată care-i va hrăni mai târziu pe isihaşti. Răvăşit, Petru pare a vorbi în dodii, dar din cuvintele lui se desprinde un sentiment absolut copleşitor:

- Doamne, bine ne este să fim aici!

Este sentimentul comunitar al omului care, în numele său şi al fârtaţilor săi, aspiră la fericirea de a trăi permanent pe vârful muntelui, în trei colibe improvizate, laolaltă cu Iisus şi interlocutorii Acestuia. Nu le-a fost dat. Le va fi rămas însă nostalgia unei perspective a dialogului hristic.

În spaţiul nostru cultural postdecembrist, bântuit de atâtea aproximaţii şi incertitudini, a apărut şi dorinţa de a se institui un dialog între intelectuali şi Biserică. Dezideratul a rămas fără ecou, iar Biserica este acuzată, în continuare, de somnolenţă, paseism, inerţie parazitară, incapacitate de a răspunde unei provocări inteligente. Mai nou, i se impută refuzul de a se implica în viaţa politică şi, ca pe vremea lui Nero, i se pun în cârcă toate relele din scumpa noastră patrie, inclusiv infantilismul democraţiei, incapacitatea acesteia de a absorbi fonduri europene, dar şi zăbava legii cultelor. O seamă de laici se plâng că sunt trataţi doar ca turmă, dar uită că „turma" este o noţiune biblică pe care limbajul bisericesc o defineşte drept „turmă cuvântătoare", adică înzestrată cu raţiune, discernământ şi responsabilitate. Nu trebuie uitat că, în paralel, cea mai puternică (şi mai discretă) instituţie a Bisericii este scaunul de spovedanie, zona prin excelenţă a dialogului interpersonal. Alţii îi atribuie o ghettoizare ritualistică, ignorând faptul că principala misiune a Bisericii este mântuirea sufletelor şi că aceasta nu se poate realiza decât în spaţiul liturgic.

Personal, am avut rezerve asupra unui posibil dialog între intelectuali şi Biserică. Nici astăzi nu cred că acestea ar fi două categorii distincte, care ar trebui să-şi vorbească peste gard. În primul rând, nimeni nu a fost în stare să-mi definească noţiunea de intelectual, când anume şi pe ce criterii i se atribuie insului un astfel de statut, dacă el se legitimează doar prin studii şi diplome sau dacă nu cumva, dimpotrivă, elita intelectuală îl cuprinde şi pe genialul ţăran care a zămislit un basm, o baladă, o colindă, un proverb sau o ghicitoare. În al doilea rând, dacă intelectualii sunt de o singură parte a dialogului, ar însemna că în Biserică, de partea ceastălaltă, ei sunt inexistenţi, că adică un Hrisostom, un Augustin, un Hausherr sau un Stăniloae nu pot sta în acelaşi pupitru cu un, să zicem, Mihail Roller.

Cred însă că absenţa unui astfel de dialog este una din carenţele noastre actuale şi că el trebuie instaurat şi alimentat fără întârziere, dar nu între intelectuali şi Biserică, ci între intelectuali în (întru = intra) Biserică, clerici şi mireni, aceştia fiind deopotrivă membri ai aceluiaşi corp eclezial, fie şi numai printr`un liant minimal, acela al botezului.

Am zis „minimal", întrucât oferta Bisericii e mult mai generoasă şi la îndemâna fiecărei opţiuni. În ultima mea carte de teologie* am dedicat un întreg capitol laicatului creştin, argumentând scripturistic că dacă Taina Botezului îi conferă insului (bărbat sau femeie) calitatea de membru al Bisericii, Taina Mirungerii, administrată îndată după Botez şi făcând cu acesta aproape un singur corp, i-o conferă pe aceea de membru al preoţiei împărăteşti; o preoţie sfântă, fără să fie şi sfinţitoare, dar suficientă pentru a face din fiecare credincios un participant activ la viaţa liturgică, culturală şi socială.

Conceput astfel, sfatul intrabisericesc devine un dialog interior, sintagmă introdusă în orizontul culturii noastre, din câte ştiu, de către filosoful Mihai Şora**. Este exact ceea ce s`a petrecut pe muntele Tabor în convorbirea lui Iisus cu sacerdoţii Moise şi Ilie, avându-i ca participanţi pe intelectualii laici Petru, Iacob şi Ioan.

Aşa s`a născut proiectul revistei TABOR, o tribună a dialogului dintre teologie, filosofie, ştiinţele exacte, naturale, umaniste şi politice, un spaţiu în care să se poată întâlni colaboratori din ţară şi din străinătate, vârstnici şi tineri, bărbaţi şi femei, ortodocşi şi prieteni ai acestora, creştini şi necreştini cu deschidere ecumenică.

La o cotă mai înaltă, dialogul poate fi nu doar între teologie şi disciplinele neteologice, ci şi între acestea laolaltă, ele între ele, angajându-se, până la învecinarea cu prezenţa lui Dumnezeu, în ceea ce Basarab Nicolescu a numit, pentru prima oară în cultura universală, transdisciplinaritate.

Prin urmare, deşi editată de o Mitropolie, ea nu va avea un profil de publicaţie strict bisericească sau eminamente teologică şi nu va afecta sub nici o formă existenţa şi rolul revistelor eparhiale. Nu va deveni nucleu al vreunei grupări sau asociaţii cu profil ideologic. Paginile ei nu vor găzdui înverşunări polemice, ceea ce însă nu exclude diferenţele de opinie, chiar obligatorii în dezbateri de asemenea anvergură. Se contează pe academismul colaboratorilor.

* Cartea deschisă a Împărăţiei. O însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni, Editura Institutului Biblic, Bucureşti, 2005.

** Mihai Şora, Du dialogue intérieur. Fragment d`une Antropologie métaphysique, Ed. Gallimard, Paris, 1947. Despre dialogul interior. Fragmente dintr-o Antropologie metafizică, trad. Mona Antohi şi Sorin Antohi, Bucureşti, 1995.

† IPS Bartolomeu Anania

Sursă: Revista Tabor

Ana Bendaras: De ce copiii concepuți în urma unui viol nu trebuie avortați

Atunci când se discută despre avort, adesea este invocat avortul în caz de viol. Deși doar 1% dintre avorturi sunt făcute pe motivul că mama a fost violată, această situație este folosită pentru a promova insistent avortul ca fiind benefic în general. În aceste 1% din cazuri,  dacă mama trebuie ajutată să depășească trauma, iar tatăl trebui pedepsit pentru ceea ce a făcut, cu ce drept este luată viața copilului, nevinovat cu nimic?

Ana Bendaras, o tânără de la organizația Live Action, explică într-un clip scurt de ce este falsă una dintre lozincile cele mai des întâlnite ale celor care sprijină avortul: ”copilul conceput în urma unul viol trebuie avortat”.

Textul clipului este următorul:

”- Bună, sunt Ana Benderas de la Live Action.

- Ai auzit vreodată pe cineva zicând: "Cred că avortul este rău, cu excepția cazurilor de viol"?

- Poate părea ca are un sens, prin prisma laturii emoționale... dar hai să ne gândim puțin mai adânc la asta...

- Cred că este important să știm de ce acea persoana crede că avortul este rău în toate celelalte cazuri.

- Despre cele mai multe situații ți se va spune: "Pentru că avortul ucide o ființă nevinovată, pentru că ucide un copil."

- Atunci de ce nu este la fel de rău să ucizi un copil care a fost conceput într-un viol?

- Este viața lui mai puțin valoroasă?

- Nu este corect să condamnăm copilul la moarte pentru greșelile tatălui său.

- Avortul este rău pentru că ucide în mod intenționat ființe umane nevinovate a căror viață este valoroasă - indiferent de cum au fost concepute...

- Este motivul pentru care sunt "pentru-viață".

- Sper să te gândești la asta.”

Ultimele cuvinte care apar în clip reprezintă domeniile vieții pe care le neagă cei care susțin avortul copilului doar pe motivul că a fost conceput în urma unui viol: viața, rațiunea, logica, datoria, știința, adevărul, virtutea, sănătatea, drepturile omului, iubirea. Cel ce crede în aceste valorile nu poate fi de acord cu uciderea unui copil pe motiv că a fost conceput în urma unui viol pentru că:

Viața ne spune că avortul ucide un copil fără apărare;

Rațiunea ne arată că acest copil nu este vinovat cu nimic;

Logica ne arată că este profund greșit să ucizi un om pentru că tatăl său a făcut un rău;

Datoria față de ceilalți îndeamnă societatea să ajute victimele, nu să le ucidă;

Care dintre acești doi copii au fost concepuți în urma unui viol?

Merit pedeapsa cu moartea? Am fost concepută în urma unui viol. Rebecca.

Știința spune că nu se poate deosebi prin nimic un copil dorit de un copil conceput în urma unui viol;

Adevărul atestă că uciderea unui nevinovat nu poate fi niciodată de folos;

Virtutea presupune tăria de a rezolva corect orice situație dificilă, nu de a abandona binele;

Sănătatea este alterată prin avort, căci pentru copil avortul înseamnă moartea sa, iar pentru mamă avortul alterează starea de sănătate, atât fizică, avorturile fiind, de exemplu, factori de risc pentru cancer ovarian, cancer la sân, hemoragii mortale, naștere prematură, infertilitate etc., cât și psihică, avortul favorizând tulburările psihice, inclusiv depresia cu tendințe suicidare;

Drepturile naturale ale omului se sprijină pe dreptul la viață: toți oamenii au dreptul la viață, inclusiv cei concepuți în urma unui viol;

Ryan Bomberger, conceput în urma unui viol, împreună cu copiii săi, unii dintre ei adoptați

Rebecca Kiessling, ”concepută în urma unui viol, născută pentru dragoste”

Iubirea, căci mama și societatea îl pot și trebuie să-l iubească pe cel care, fără voia lui, a fost conceput în împrejurări neplăcute pentru mamă, împrejurări condamnate de lege.

Clipul nu vorbește despre mamă, dar nici din perspectiva ei situația nu este de nedepășit. Pe de o parte, sunt mame care au depășit trauma violului și au putut să iubească și să crească fiii sau fiicele fără să fie afectate de împrejurările concepției lor. Pe de altă parte, dacă nu poate depăși trauma violului, mama are oricând posibilitatea să dea copilul spre adopție.

Întotdeauna există soluții pentru viață, pe când avortul niciodată nu este o soluție, ci de fiecare dată un eșec!

Sursă: Live Action

Memoriu adresat Ministerului Educaţiei cu privire la Halloween

Către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului

În atenţia Doamnei Ministru Ecaterina Andronescu

Stimată Doamnă Ministru,

Mulți dintre români au preluat, de câțiva ani, Halloween-ul, macabra sărbătoare occidentală, care sub masca unor distracții, este o veritabilă invocare a demonilor şi a făpturilor infernale. Oameni deghizați în schelete, arătări hidoase, vrăjitoare, fantome, mumii, vampiri, vârcolaci, monștri, criminali sângeroși împânzesc străzile şi se sperie unii pe alții, cu tot felul de farse şi glume macabre şi nesărate. În vitrinele magazinelor, în parcuri, în companii, în localuri, în şcoli şi universităţi, pe ușile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte simboluri mai mult sau mai puțin demonice. Spusul poveștilor cu fantome sau vizionarea de filme horror sunt și ele părți ale petrecerilor de Halloween. Adesea, în preajma sărbătorii, televiziunile difuzează episoadele ale serialelor și emisiuni speciale (de obicei pentru copii), iar unele filme horror sunt lansate special înainte de Halloween pentru a profita de atmosfera sărbătorii. Cam așa arată Halloween-ul, o “sărbătoare” pe care sataniștii declarați o consideră printre cele mai importante.

Însuşi “părintele” modern al “bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, obișnuia sa spună ca Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de “Noaptea Walpurgica” sau Sabatul vrăjitoarelor, de pe 1 mai.

Halloween-ul – şcolarizarea satanismului pentru copiii români

Integrarea in UE si occidentalizarea societăţii face ca în România autoritățile să se simtă obligate (la presiuni deloc dezinteresate) la o adevărată maimuțăreală a sinistrei sărbători americane, care este promovată pe toate canalele şi cu toate puterile.

Astfel, Teatrul National pentru Copii îşi deschidea la un moment dat stagiunea cu spectacolul “Lampa lui Jack” – o punere în scenă pentru copii a poveştii dovleacului de Halloween, poveste în care Diavolul joacă rolul principal, în realitate o școlarizare mascată a satanismului pentru copiii români…

“Protipendada” Bucureștiului s-a adunat la Palatul Parlamentului pentru a participa la Balul de Halloween. Internetul românesc este plin de felicitări virtuale cu specific de Haloween, precum şi de bizare oferte “festive”: manichiură în ton cu momentul, gheare stilizate negru-portocalii, tichii cu coarne care se aprind alternativ, sfaturi pentru construirea unui coşciug, ca să poți apărea un “mort” cât mai autentic la petrecerea de Halloween!!!

La unele grădinițe din capitală se face “serbare de Halloween”, în şcoli elevii sunt învăţaţi chiar de către profesori cum să îşi confecționeze costumele şi decorurile adecvate. Discotecile din campusurile studențești şi localurile se întrec în a organiza “seri de Halloween” care sunt luate cu asalt de tinerii dornici de distracție. În 2002, în parcul Moghioroș din cartierul Drumul Taberei, primăria sectorului 6 a organizat “Carnavalul groazei” şi a oferit premii copiilor care aveau cel mai înfricoşător costum.

Iar acestea, in vreme ce în Rusia, Ministerul Educației a decis să interzică orice eveniment legat de sărbătoarea Halloween-ului în scoli. Un reprezentant al ministerului, Alexander Gavrilov, a declarat că această hotărâre se menține din 2003, iar motivația este legată de faptul că această sărbătoare promovează cultul morții, personificarea morții şi a forțelor răului, fiind în contradicție cu natura instituțiilor de învăţământ. Gavrilov a precizat că Haloweenul “tulbură mintea şi afectează sănătatea spirituală şi morală a elevilor”, concluziile sale fiind împărtăşite de o serie de psihiatri consultați pe aceasta temă.

În România, Halloween-ul este sărbătorit şi în acest an în toate unităţile şcolare, unde se desfăşoară petreceri, baluri, serbări etc., toate promovând teroarea, cruzimea, violenţa, moartea, într-un cuvânt, satanismul.

Halloween-ul în şcoli – încălcări grave ale prevederilor legale

Cu toate acestea, Legea Educaţiei Naţionale conţine prevederi foarte clare privind păstrarea identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român, în unităţile de învăţământ fiind strict interzise activităţile care pun în pericol moralitatea şi integritatea fizică şi psihică a copiilor şi cadrelor didactice.

Astfel, între principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior din România, se numără şi „principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naționale şi a valorilor culturale ale poporului român” (art. 3, pct. h).

De asemenea,  la art. 7. — (1) legea prevede că „în unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care  pot  pune  în  pericol  sănătatea  și  integritatea  fizică  sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic”. În ceea ce priveşte comportamentul cadrelor didactice, legea aminteşte, la art. 273 – (3), că „personalul didactic poate exprima liber opinii profesionale în spațiul școlar și poate întreprinde acțiuni în nume propriu în afara  acestui  spațiu,  dacă  acestea  nu  afectează  prestigiul învățământului și demnitatea profesiei de educator, respectiv prevederile prezentei legi”. Totodată, „personalul didactic, personalul didactic auxiliar, precum și cel de conducere, de îndrumare și de control din  învățământul preuniversitar răspund disciplinar pentru încălcarea  cu vinovăție a îndatoririlor ce le revin potrivit contractului individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității/instituției, conform legii.” (Art. 280. — 1)

Având în vedere cele menţionate mai sus, solicităm Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului interzicerea urgentă a activităţilor desfăşurate de Halloween, activităţi care afectează pe termen lung sănătatea spirituală şi morală a elevilor din România.

În condiţiile în care agresivitatea de toate tipurile, comportamentul delincvenţional, maturizarea prematură şi îngrijorătoare a elevilor noştri a devenit o notă comună a şcolilor, este absurdă şi inexplicabilă intenţia Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului de a organiza în instituţiile de învăţământ sărbători de Halloween, aşa cum aflăm dintr-o directivă emisă unităţilor şcolare.   În cazul în care fapta se va proba, ţinem să vă amintim, stimată Doamnă Ministru, Ecaterina Andronescu, faptul că persoana care a luat  această hotărâre la nivelul instituţiei pe care o conduceţi se face vinovată de infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în forma calificată prevăzută şi pedepsită de Codul penal în condiţiile art. 246 raportat la art. 2481 Cod penal (pentru făptuitori funcţionari publici) şi art.258 Cod penal (pentru alţi funcţionari) raportat la art. 2481 Cod penal – fiind vorba despre interesele minorilor, protejate de legile nr. 272/2004 şi a Educaţiei naţionale.

Pentru a evita declanşarea unei plângeri penale împotriva persoanelor responsabile, vă rugăm să procedaţi imediat la anularea tuturor activităţilor de acest tip în şcolile din România.

30 Octombrie 2012

Semnatari:

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România

Asociaţia Bucovina Profundă Suceava