Se afișează postările cu eticheta problemă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta problemă. Afișați toate postările

Sfântul Porfirie - Atracţia sufletească şi trupească este bună sau rea?

luni, 20 ianuarie 2014

| | | 0 comments



Odată l-am întrebat: „Preacuvioase, această atracţie sufletească şi trupească, care se iveşte între bărbat şi femeie, este diavolească?”. Părintele mi-a răspuns: „Uneori da, alteori nu. Depinde”.

La următoarea întîlnire, am revenit la această problemă şi mi-a spus mai concret: „Ştii, ceea ce îndeobşte numim fericire prin căsnicie există, însă cu o condiţie: ca soţii să fi dobîndit avere duhovnicească, iubindu-L pe Hristos şi îndeplinind poruncile Sale. Astfel vor ajunge să se iubească cu adevărat şi să fie fericiţi. Altminteri, vor fi săraci sufleteşte, nu vor putea să dăruiască iubire şi vor avea probleme demonice, care îi vor face nefericiţi”.

Altădată mi-a descris mai bine lucrurile. L-am întrebat: „Preacuvioase, am auzit că problema insatisfacţiei dorinţelor senzuale şi sentimentale, între cele două sexe, rămîne nerezolvată, găsindu-şi dezlegare, doar odată cu moartea”.

Părintele a reacţionat foarte puternic: „Nu, măi, nu o mai numi problemă. Iacă, aşa este”. Şi schiţă cu palma şi degetele o mişcare peste pătura patului, arătînd ceva ce se mişca înainte tîrîndu-se, apoi începînd încet-încet a se ridica de la pămînt şi în cele din urmă, înălţîndu-se la cer. Această imagine pe care a schiţat-o este întru totul opusă aceleia înfăţişate de descrierile romantice ale unor iubiri extatice, care pornesc de foarte sus, pierd apoi din înălţime încet-încet iar la sfîrşit cad pe pămînt în chip nefiresc. Imaginea descrisa de Părintele prin gesturi era legată direct de „averea duhovnicească”, a cărei existenţă sau absenţă, creează în chip firesc un drum în sus sau în jos.


Din „Lânga Părintele Porfirie”,Editura Bunavestire 2002



Cum ar arăta păpuşa Barbie dacă ar corespunde realităţii

luni, 30 decembrie 2013

| | | 0 comments


În această imagine este reprezentată păpușa Barbie așa cum ar arăta dacă ar corespunde, în medie, unei femei de 19 ani. Artistul Nickolay Lamm a utilizat tehnologiile de imprimare 3D și informațiile CDC (Centers for Disease Control and Prevention) pentru a crea o păpușă Barbie „normală”, iar rezultatele comparației cu păpușa originală sunt de-a dreptul uimitoare. Această comparație dovedește că idealurile de frumusețe la care suntem expuși de la o vârstă foarte fragedă sunt, în mare parte, complet nerealiste.

În prezent, nu este deloc neobișnuit ca o fetiță de 4 ani să încerce să imite înfățișarea modelelor şi a vedetelor de televiziune, începând să creadă despre ele că ar avea nevoie să fie sexy, drăguțe și slabe, și chiar se consideră obiecte sexuale, potrivit unor studii efectuate în școlile primare. Aceste tendințe pot fi puse în legătură cu tulburările de alimentație din rândul copiilor și adolescenților.

Dar, potrivit rezultatelor a două studii pediatrice, mass-media nu este singura ce influențează comportamentul alimentar al tinerei generații de astăzi. Părinții pot juca un rol mult mai semnificativ decât mass-media și semenii în modul în care copiii își percep propria corporalitate, spun cercetătorii.

Un studiu efectuat asupra a 6.700 de copii și adolescenți relevă faptul că atât băieții cât și fetele, care afirmă că tații lor sunt preocupați de propria greutate, sunt susceptibili de două ori mai mult să devină persoane ce țin dietă în mod constant, un an mai târziu, în comparație cu semenii lor. Băieții și fetele care afirmă că mamele lor țin în mod constant dietă, de asemenea, sunt predispuși să devină preocupați de propria greutate și să țină dietă în mod frecvent, se indică în studiu.

Problemele legate de greutate ale părinților sunt transmise copiilor prin modele comportamentale. Prin urmare, este important ca părinții să-și reamintească că reprezintă modele de rol pentru copiii lor și, deci, ar trebui să încerce să adopte diete și patternuri de activități pe care le-ar plăcea să le vadă și la proprii copii.

Într-un studiu anterior efectuat de profesorul de psihologie Stacey Tantleff-Dunn și doctorantul Sharon Hayes, de la Universitatea din Florida Centrală, aproape jumătate din fetițele cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani,au afirmat că își fac griji că ar fi grase. Aproape o treime au afirmat că ar schimba la sine o caracteristică fizică, precum greutatea sau culoarea părului.

Numărul fetelor care se îngrijorează că ar fi grase la o vârstă atât de fragedă îl preocupă în mod deosebit pe profesorul Tantleff-Dunn din cauza potențialelor implicații de mai târziu în viață. Studiile au arătat că fetele preocupate de imaginea lor corporală riscă mai mult să sufere de tulburări de alimentație la vârsta adultă.

Portretizarea pe care o oferă mass-media frumuseții are una din cele mai puternice influențe asupra modului în care fetițele își percep propriul corp, deoarece copiii petrec atât de mult timp vizionând filme și emisiuni televizate, relatează Tantleff-Dunn.

Experții în tulburările de alimentație afirmă că fetele aflate la vârstă prepubertară pot dezvolta tulburări de alimentație chiar și începând cu 5 și 6 ani. Pot căpăta această obsesie de la părinții ce sunt preocupați de propria imagine corporală și de la imaginile din mass-media ale vedetelor pop slabe, precum Christina Aguilera și Britney Spears, relatează specialiștii.

Copiii învață (în mod nesănătos) atitudini de masă privind mâncarea și greutatea corporală de la o vârstă foarte fragedă. Numărul copiilor mai tineri de 12 ani care au fost spitalizați din cauza tulburărilor de alimentație a sporit cu 119% din 1999 până în 2006.

Cercetările au demonstrat în trecut că femeile și adolescenții se percep în termeni de obiectualizare sexuală, dar un studiu recent identifică pentru prima dată fenomenul de auto-sexualizare la fete. Studiul publicat on-line, la 6 iulie, în revista „Sex-Roles”, identifică, de asemenea, factorii care le protejează pe fete de auto-obiectualizare.

O întreagă generație de tinere fete este grav afectată psihologic de atacul violent al tacticilor de marketing în jurul modei „sexy” și total nepotrivite pentru copii, în jurul jucăriilor, muzicii, cărților și imaginilor sexualizate din media, iar părinții ar trebui să fie foarte preocupați de această problemă.

O companie controversată de îmbrăcăminte a aprins spiritele părinților după ce a început o campanie de marketing pentru topuri și bikini căptușiți din cea mai recentă linie de costume de baie pentru copii, la Abercrombie Kids, magazinul companiei.

Sexualizarea copiilor nu este ceva amuzant și nici măcar nu este o glumă, iar dacă părinții nu vor atrage atenția la ceea ce Asociația Americană de Psihologie (APA) a identificat a fi o tendință în creștere, și anume sexualizarea copiilor, băieți și fete, prin intermediul jocurilor video, emisiunilor televizate, versurilor cântecelor, revistelor, stilurilor vestimentare și jucăriilor, se vor trezi întrebându-se nedumeriți ce s-a întâmplat cu prințul și prințesa lor înainte ca aceștia să atingă vârsta adolescenței.

Dovezi îngrijorătoare privind imaginea corporală și tulburările de alimentație

Un studiu arată că femeile sunt încercate în medie de 13 gânduri negative despre propriul corp, în fiecare zi, în timp ce 97% dintre femei admit că au avut cel pu
țin un moment de „Îmi urăsc corpul” în fiecare zi. (Sursa: raderprograms.com)

Doar 5% din femei au în mod natural tipologia corporală portretizată ca ideal în reclame. (Sursa: ndsu.edu)

Fete din clasele a 5-a până în a 12-a au participat la o anchetă: 47% au afirmat că ar vrea să piardă în greutate din cauza imaginilor din reviste. 69% au spus că imaginile din reviste sunt cele care le influențează reprezentarea despre imaginea corporală. (Sursa: kidseatwell.org)



Industria dietei generează venituri de cel puțin 55,4 miliarde dolari în fiecare an. (Sursa: about-face.org)

Într-o anchetă efectuată asupra unor tinere cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani: mai mult de 59% din fete încercau să slăbească. În ultimele 30 de zile înaintea anchetei, mai mult de 18% din fete s-au înfometat pentru o zi sau mai multe pentru a pierde în greutate. 11,3% din fetele anchetate au folosit pilule de slăbit și 8,4% au vomitat sau au luat laxative pentru a slăbi. (Sursa: casacolumbia.org)

Un studiu a relevat faptul că atletele de elită au înregistrat rate mult mai înalte ale tulburărilor de alimentație (20%) decât femeile din grupul de control (9%). Femeile atlete ce practică „sporturi estetice” (precum gimnastică, balet, patinaj artistic) au cel mai mare risc de a dezvolta tulburări de alimentație. Sursa: olympic.org)

41% din fetele din clasele de la a 1-a până la a 3-a își doresc să fie mai slabe, în timp ce 81% din fetele de 10 ani spun că le este frică să nu se îngrașe. 80% din fetele americane de 10 ani afirmă că au ținut dietă, iar dorința numărul unu a fetelor cu vârste cuprinse între 11 și 17 ani este să fie mai slabe. (Sursa: missrepresentation.org)

Doar în Statele Unite ale Americii, mai bine de 24 milioane de oameni suferă de o tulburarea de alimenta
ție, inclusiv anorexia, bulimia și tulburarea poftei de mâncare. (Sursa: anad.org)

91% dintre studentele anchetate au afirmat că
țin o dietă. 22% țin dietă „des” sau „foarte des”. (Sursa: scu.edu)

50% din reclamele destinate femeilor pun accentul pe atractivitatea fizică. În medie, un adolescent vizionează peste 5.000 de reclame anual ce pun accentul pe atractivitatea fizică. (Sursa: raderprograms.com) 

Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Irina Burcă

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Dr. Virgiliu Gheorghe: De ce tot mai greu se înţeleg oamenii astăzi? / Școala de Duminică

duminică, 10 noiembrie 2013

| | | 0 comments



Observăm tot mai mult că oamenii se înţeleg din ce în ce mai greu fie că e vorba despre familie, fie de relaţiile cu prietenii sau de serviciu. De fapt, oamenii nu realizează că ceea ce se întâmplă se datorează într-o măsură tot mai mare apariţiei unor grave probleme de comunicare. De ce ne înţelegem tot mai greu? Pe ce se bazează înţelegerea noastră? 
 

Se întemeiază pe ceea ce avem lăuntric comun, fie ca dat de conştiinţă, fie ca experienţă de viaţă. Nu poţi să împărtăşeşti cuiva ceva ce e complet străin de experienţa lui. Nu înţelege! Când vorbim despre ceva anume, ne înţelegem şi vorbim despre acelaşi lucru tocmai pentru că avem aceeaşi experienţă. Sunt două tipuri de experienţe comune. Una ce ţine de ceea ce am fost făcuţi noi, cum suntem construiţi noi. De exemplu, când unui copil îi vorbeşti despre un lucru că e bun sau rău, înţelege foarte uşor, pentru că are ceva în el care îi luminează acel înţeles. E vorba despre ceva aprioric, cum spunea Kant, de categoriile bine-rău, frumos-urât. În psihologie, de la Noam Chomsky încoace, se vorbeşte despre nişte matrici generatoare, constitutive conştiinţei noastre care generează structurile fundamentale de limbaj şi categoriile cognitiv-fundamentale. Deci le avem deja şi ele nu fac decât să se dezvolte prin experienţă. Copilul are experienţa aceasta a binelui. Ştie, simte şi când îi spui: „Mă, aia nu e bine!“, el înţelege. Deci, în primul rând, experienţa comună care ne favorizează înţelegerea dintre noi este ceea ce ţine de ontologic, de onthos, de cum am fost făcuţi noi, de ceea ce suntem noi, chip al lui Dumnezeu. 
 

Alt lucru care ar trebui să fie comun şi să constituie o punte de înţelegere între oameni este experienţa pe care am avut-o din copilăria noastră şi până în momentul respectivei comunicări. Cu cât această experienţă este mai asemănătoare cu a celorlalţi, cu atât comunicarea va funcţiona mai bine. Avem aici o experienţă rezultată în urma relaţiei noastre cu cei din familie, cu mama, cu tatăl, cu bunicii, cu cei din comunitatea în care trăim, a relaţiei cu natura, cu cărţile sau tot ceea ce înseamnă educaţie şi viaţă din copilăria noastră şi până la maturitate. 
 

Necazul pentru lumea de astăzi este că oamenii au din ce în ce mai puţin o experienţă cognitivă comună. Aceasta, pentru că între noi şi părinţii noştri a intervenit cineva, între noi şi lume - natură şi ceilalţi oameni - s-a interpus ceva şi chiar între noi şi noi înşine s-a ridicat un zid, iar acesta este ecranul. Din ce în ce mai mult, experienţa omului societăţii mediatice este configurată televizionar, adică prin televizor şi internet. Care este problema?
 

În momentul în care a apărut televiziunea, justificarea acesteia era aceea că reflectă realitatea, un fel de oglindă în care se concentrează ce este mai semnificativ din lumea care ne înconjoară. În timp însă, cercetătorii culturii televizualului constată că lumea tv sau lumea internetului este într-o măsură foarte mică o reflexie a lumii reale, şi, în cel mai bun caz, un punct de vedere subiectiv privind realitatea. Aceasta când nu este o pură ficţiune. Apare însă un alt fenomen: lumea reală devine din ce în ce mai mult o reflexie a lumii virtuale. Asta pentru că evenimentele politice se construiesc la televizor şi în general un eveniment care nu e reflectat mediatic e ca şi cum nu ar exista. Oamenii se îmbracă după cum văd la televizor, îşi alcătuiesc agenda discuţiilor cotidiene tot pe marginea actualităţii mediatice şi împărtăşesc majoritatea părerilor dominante în opinia publică. Astfel că George Gergner, unul dintre cei mai mari sociologi ai comunicării din toate timpurile, observa că dacă în trecut oamenii îşi construiau imaginea interioară despre lume în baza experienţei din familie, comunitate, biserică şi şcoală, astăzi, această imagine este configurată eminamente prin interacţiunea cu mass-media. Omul modern, hrănindu-se într-o măsură tot mai mare din izvoarele lumii virtuale, ajunge ca în sângele lui să circule tot mai mult ideile sau reprezentările acesteia despre lume. 
 

Şi mi se va spune din nou că nu este nici o problemă, că lumea a evoluat, încât noua experienţă umană e mult mai bogată şi mai intensă. Aceste idei şi altele asemănătoare se vehiculează în retorica justificativă a mediului virtual. Problema fundamentală este aceea că una este realitatea, şi alta reprezentarea mai mult sau mai puţin fidelă a ei. În spatele realităţii, a zidirii, a făpturii lui Dumnezeu întotdeauna se află raţiunile, logos, prin care acestea sunt ţinute în existenţă de energiile dumnezeieşti. Acestea, prin împărtăşire, ne hrănesc, ne bucură sufletul, ne dau nădejde, ne motivează. Căci prin toate aceste raţiuni simple, naturale, mintea omului urcă către izvorul lor, către Unul Dumnezeu. 
 

În spatele lumii virtuale însă, se află un conglomerat de reprezentări ale unor mulţimi de subiecte de conştiinţă: scenografi, regizori sau autori anonimi de pe internet. Astfel că experienţa omului mediatic, în loc să afle un numitor comun în zidirea lui Dumnezeu, în raţiunile pe care El le-a pus în creaţie, în Adevăr, aceasta va fi împrăştiată într-o infinitate de opinii, o adevărată legiune, care reprezintă versiuni individualizate ale adevărului. Iar unde sunt mai multe adevăruri nu este nici un adevăr. Scufundaţi într-o lume care nu este reală, cu mintea plină de tot felul de naraţiuni, în limbaj duhovnicesc, idoli de gând, pentru omul prizonier lumii virtuale va fi tot mai dificil să comunice cu cei de lângă el. Problema este una dintre cele mai importante cu care se confruntă şi se vor confrunta psihologia şi psihoterapia zilelor noastre. Conflictele, divorţurile, însingurarea sunt urmările logice ale pierderii reperului comun, a adevărului pus de Dumnezeu în zidirea sa, ca punct de referinţă a comunicării şi înţelegerii dintre noi. În acest context, singura soluţie pe care o văd este revenirea la relaţiile tradiţionale ale omului cu natura, cu ceilalţi oameni şi cu Dumnezeu, păzirea minţii în faţa bombardamentului informaţional şi, desigur, recuperarea în viaţa noastră a dimensiunii psihoterapeutice a vieţii în Biserică. Experienţa Absolutului, a unităţii adevărului în Hristos, este până la urmă cea mai bună terapie a împrăştierii în legiunea de naraţiuni şi opinii care sfâşie trupul umanităţii, şi chiar al Bisericii lui Hristos în zilele noastre.
 
Sursă: ziarul Lumina

Cuvinte pentru tineri (XLVII): Nepotrivirea din punct de vedere sexual

luni, 26 august 2013

| | | 0 comments






Cu permisiunea Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor postăm o serie de articole şi mărturii din cartea „Mii de tineri îşi păstrează astăzi fecioria până la căsătorie”




Probabil ați auzit uneori vorbindu-se despre o aşa zisă „nepotrivire la pat” între doi tineri căsătoriţi, motiv invocat chiar şi pentru a divorţa uneori. De aceea unii tineri, înainte de a se cununa, sunt greşit sfătuiţi de anumite persoane să stea o perioadă împreună, să vadă dacă se potrivesc pe toate planurile, şi apoi „să se lege la cap pentru toată viaţa”.

Haideţi să vedem la ce se referă această ”nepotrivire la pat” şi de ce ajunge să fie o problemă aşa de mare pentru un cuplu. Supărarea vine de obicei din partea unuia din cei doi soţi, care se simte neîmplinit, nesatisfăcut din punct de vedere conjugal, şi din acest motiv reacţionează.

Iată care sunt cauzele apariţiei acestor nemulţumiri din viaţa intimă a celor doi soţi:

În primul rând cea mai mare problemă o reprezintă relaţiile sexuale pe care le-a avut fiecare dintre ei înainte de a se căsători (dacă le-a avut). Având relaţii intime cu unul, doi, trei sau mai mulți bărbaţi înainte de a se mărita, actuala soţie are anumite aşteptări din punct de vedere sexual. Dacă soţul nu se ridică la aceste aşteptări pe care soția le-a experimentat, atunci ea va fi dezamăgită pentru că va face mereu comparaţie între ce simte acum şi ce simţea în compania foştilor parteneri. Acesta este motivul principal din cauza căruia apar frustrările legate de incompatibilitatea sexuală.

Acelaşi lucru e valabil şi pentru soţ. Totuşi bărbaţii nu-și vor acuza soţiile că alături de ele nu au performanţe sexuale ci mai degrabă că sunt refuzaţi prea des, făcând comparaţie mereu cu fostele partenere care erau mai „deschise” spre acest lucru.

Aparent, pare ciudat că aceste frustrări apar şi în cazul tinerilor care s-au căsătorit fără să fi avut relații intime înainte. Chiar şi printre ei există astfel de griji, că „nu s-ar potrivi la pat”. Problema în cazul lor provine din alt motiv, înfrățit cu primul: masturbarea din adolescenţă.

Există numeroase consecinţe negative ale masturbării din adolescenţă asupra vieţii intime de familie. Mai grav este că aceste efecte sunt greu remediabile iar uneori rădăcinile patimilor din tinerețe le resimțim mulți ani: „Voia păcătoasă primită la tinereţe, din înţelegere greşită, din lipsă de prevedere şi din obişnuinţa cea rea, rămâne în suflet şi în mădularele trupeşti până la anii maturităţii, iar uneori până la bătrâneţe şi îndeobşte toată viaţa. Adu-ţi aminte şi fereşte-te!”

Frustrările cauzate de efectele masturbării sunt de multe ori mai puternice decât cele cauzate de compararea experienţelor trăite cu alţi parteneri, deoarece prin păcatul desfrânării cu sine însuşi, cel pătimaş îşi proiectează un univers de plăcere pe care îl modelează cum vrea și când vrea. Un univers al egoismului pur, în care propria persoană și plăcerea ei este tot ceea ce contează.

Astfel, cel pătimaș îşi creează un anumit tipar de așteptări, mai bine spus niște preconcepții legate de plăcerea sexuala. Așa se face că, atunci când o persoană de sex opus apare la celalalt capăt al iubirii trupești, cel autoformat după tiparul psihologic al masturbării va simți că nu se poate acomoda deplin cu modelul relației în doi, căci se vede nevoit să țină seama de încă o voință, care nu coincide în manifestări cu a sa. Drept urmare, fiind plin de preconcepțiile așteptărilor, care sunt doar sămânța egoismului propriu, împătimitul suportă cu greu încă o voință căci nu poate să o modeleze cum vrea și când vrea, precum i-a fost obiceiul prin masturbare. De aici nu mai este decât o scânteie ca tânărul să se gândească că nu se potrivește la pat, când de fapt vina este în sine însuși, nu în celălalt.

Și dacă păcatul masturbării a devenit o patimă a tinereții, chiar și cei care și-au mărturisit acest păcat duhovnicului şi l-au lăsat vor suporta aceste consecinţe în viaţa de familie, până se vor despătimi. „Pentru plăcerile de bunăvoie la tinereţe vin durerile de nevoie la bătrâneţe.”

O altă cauză a frustrărilor de nepotrivire, este şi pornografia care, o, Doamne, cât de mult rău face! Pornografia ilustrează „de fapt” cum ar trebui să se desfăşoare concret relaţiile intime. Pornografia promovează sexul „dezinhibat” şi dobândirea plăcerii pe toate căile posibile, chiar şi prin cele mai înjositoare şi mai contra firii. Dar viaţa intimă a soţilor este o exprimare firească a iubirii dintre cei doi, este un act tandru şi gingaş nu o stilizare a raporturilor sexuale sau o sforţare grosolană de obţinere a unei performanţe. De aceea oricine priveşte imagini pornografice își mutilează sufletul, născându-se în el aceleași așteptări ca în imaginile vizionate.

Iată cum „nepotrivirea la pat” este accentuată în primul rând de pofta desfrânării.

O altă problemă generatoare de frustrări este contracepţia. Dacă soţii nu s-ar proteja şi şi-ar asuma responsabil fiecare moment al intimităţii lor, fiind conştienţi că oricând poate trimite Dumnezeu un copil, atunci în mintea lor s-ar muta accentul de la performanţa actului sexual la consecinţa lui firească, viața. Chiar dacă seara n-a fost aşa minunată totuşi, dacă soţia a rămas însărcinată contează infinit mai mult, iar bucuria copilului venit pe lume este incomparabilă față de o plăcere de moment.

Invocarea „nepotrivirii la pat” arată un accent excesiv pus pe relaţiile sexuale şi pe dobândirea plăcerii în mod egoist. Dacă-ţi iubeşti soţia sau soţul poţi trece peste orice şi nimic nu vă poate sta în cale ca să fiţi fericiţi. Totuşi nu trebuie să uităm că izvorul binelui şi al fericirii este Dumnezeu, şi El fiind cel ce v-a unit pe voi, se va îngriji de viaţa voastră mereu.

Dar mai bine haideţi să vedem ce porunci ne dă Dumnezeu şi cum ne îndeamnă să trăim pentru a evita aceste probleme.

În primul rând Biserica lui Hristos condamnă relațiile intime înainte de căsătorie ca fiind un mare păcat, din ele izvorând un şir lung de probleme care contagiază întreaga societate. Tinerii care se căsătoresc feciori, fără să fi cunoscut în niciun fel plăcerea sexuală, vor avea o viaţă intimă frumoasă, liniştită şi fără frustrări. După ce Dumnezeu îi uneşte ca bărbat şi femeie, făcându-i un singur trup, ei vor cunoaşte plăcerea sexuală unul prin altul. Din acest motiv nu vor putea evalua intensitatea plăcerii cu nimic altceva. Nu vor percepe niciodată relaţiile intime în termeni de „performanţă” ci se vor bucura ca le trăiesc în exclusivitate, adică cu toată dăruirea și seriozitatea. Nu vor spune niciodată „Nu-mi place!” pentru că nu au preconcepții despre asta. Psihicul și așteptările tinerilor feciorelnici se armonizează și împreună se modelează cu mult mai ușor față de psihicul celor care au desfrânat. Pentru cei dependenți de patima desfrânării (fie numai și cu gândul) este foarte frustrant când simt cum realitatea de acum nu răspunde și nu dă curs preconcepțiilor despre plăcere de altă dată.

În al doilea rând, Dumnezeu a rânduit ca în viaţa oamenilor să existe şi perioade de post, timp în care ei se abţin de la mâncărurile de origine animală dar şi de la a avea relaţii intime. Excesul, ca și refuzul dăunează întotdeauna.

Plăcerea practicată fără frână duce la dependență. De aceea, postul este un exercițiu de voință prin care omul educă instinctul să se subordoneze rațiunii. Perioadele de înfrânare îi ajută pe soţi să conştientizeze că viaţa intimă e doar o etapă spre iubirea desăvârşită, şi nu un scop în sine. Dacă soţii în familie ar respecta cele patru posturi de peste an, duminicile, sărbătorile şi zilele de post din timpul săptămânii (miercurea şi vinerea) atunci ar percepe cu totul altfel viaţa lor sexuală.

Prin păcatele noastre refuzăm soluţiile simple pe care ni le dă Dumnezeu la problemele pe care le avem, şi astfel ne adâncim şi mai rău în suferinţă. Invocarea nepotrivirii la pat este o percepţie greşită a relaţiilor intime, percepţia strâmbată de dorinţele noastre poftitoare care au ca suport satisfacerea de sine, și nu iubirea sinceră și curată a celui de lângă noi.

Hristos Dumnezeu vindecă orice neputinţă, astfel nu ezita și apelează la un duhovnic pentru a trece peste această problemă.

Apropierea soților în relațiile intime are la baza în primul rând o apropiere de ordin sufletesc și psihologic. Relațiile intime în familie, chiar și după mulți ani, sunt efectul exprimării unor sentimente reciproce, și nicidecum un automatism. Astfel se întâmplă adesea ca soțul și soția, ca urmare a neînțelegerilor din timpul zilei, să nu-și poată apropia trupurile unul de celălalt în timpul nopții,  pentru că inimile lor sunt depărtate. La fel se întâmplă ca exprimarea iubirii lor în relațiile intime să poarte urmele insatisfacțiilor din timpul zilei (probleme de servici, copii neascultători, probleme financiare sau de gospodărie etc.). Bucuria actului sexual din intimitatea familiei depinde și de starea psihologică a celor doi la acel moment. Astfel, invocarea unei nepotriviri la pat este o încercare greșită de a rezolva problema tratând efectele și nu cauza. Un act sexual neîmplinit este un efect nu o cauză. Cauza reală este starea sufletească a soților.

Păcatele ne întristează și ne depărtează de Dumnezeu. Depărtarea de El ne forțează să luam o decizie, fie cea a pocăinței și a vindecării de păcat, fie cea de a căuta plăcerea și mai aprig, căutând să ameliorezi tristețea din suflet.

Neîmplinirile din relațiile intime ale soților sunt de fapt consecințe ale vieții lor păcătoase și a depărtării de Dumnezeu. Prin urmare nepotrivirea la pat este o falsă problemă a unei lumi care nu se mai raportează la Dumnezeu și nu mai conștientizează că păcatul este prima cauza a tuturor suferințelor și neîmplinirilor noastre.

Sfatul de a trăi o perioadă  în concubinaj, fără binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru a vedea dacă te potrivești la pat cu viitorul soț sau cu viitoarea soție, este unul străin de poruncile lui Dumnezeu, și îndeamnă la păcate și neîmpliniri și mai mari.

Doi oameni apropiați de Dumnezeu și bine ancorați în viața Bisericii nu vor avea niciodată problema nepotrivirii la pat, ci pe ceea a conformității faptelor noastre cu poruncile lui Dumnezeu.

Poate părea hilar, dar să nu uităm că primii oameni, Adam și Eva, s-au potrivit foarte bine fără să fi primit vreo lecție de așa-zisă „educație sexuală” și fără o pretinsă „experiență sexuală”, de vreme  ce astăzi omenirea depășește șapte miliarde de locuitori.


Mulțumim Asociaţiei Ortodoxia Tinerilor pentru amabilitatea de a ne fi permis reproducerea acestor fragmente.