Eveniment: Proiecția filmului Ostrov (2006) - Miercuri, 10 decembrie, Casa de Cultură a Studenților

Eveniment: Proiecția filmului Ostrov (2006) - Miercuri, 10 decembrie, Casa de Cultură a Studenților

Ostrov este un film despre cum un bărbat laș devine un adevărat făcător de minuni, un film despre ce înseamnă căința după o greșeală de extremă gravitate.

Din această perspectivă, filmul poate fi de folos tuturor celor care regretă mari greșeli, cum poate fi presarea unei femei să facă avort, acceptarea de frică a unei decizii greșite.

Între secvențele memorabile ale filmului se numără şi modul în care soldatul laș devenit monah abordează o situație de criză de sarcină.

Cu Petr Mamonov, în regia lui Pavel Lungin.

Aici este descrierea filmului de pe Wikipedia.

Locul evenimentului: Casa de Cultură a Studenților, Sala 8.

Evenimentul pe Facebook:  https://www.facebook.com/events/1000447783305442

„Este important să susţii moral femeia” – Interviu cu psihologul Irina Vladislavovna despre consilierea în criza de sarcină

de Tatiana Serejkina, 25 iunie 2014, www.kolybel-ekb.ru

Consilierea înainte de avort este o nouă orientare a activității din maternitățile din Tiumeni, Rusia. În esență, acesta este un experiment, în timpul căruia apar, în mod inevitabil, şi alte probleme care necesită rezolvare și, posibil, căutarea unei alte forme de activitate. Despre ce fel de probleme este vorba, care sunt căile de înlăturare a lor, precum şi alte întrebări le-am dezbătut în discuția cu psihologul Centrului de ocrotire a mamei și copilului “Pokrov” (“Acoperământul”) IV Pohodina.

- Irina Vladislavovna, înainte de toate, aș vrea să vă întreb cum reușiți să faceţi faţă unui asemenea program încărcat de muncă? Cum vă descurcați ca în decurs de câteva ore să discutați cu femeile și să le explicați, să le convingeți, să le consiliați și, de fapt, cu fiecare femeie să trăiți situația ei personală? Totuși, aici la fiecare întâlnire are loc o luptă pentru viața copilului. Cu siguranţă, acest lucru este foarte greu pe plan emoțional?

- Întocmai. Este important ca psihologul să știe să nu se afunde emoțional în situația dată, deși acest lucru nu înseamnă să fii nepăsător. El trebuie să privească obiectiv care este, de fapt, situația, iar pentru aceasta trebuie să lupți tot timpul cu tine însuți.

- Adică, vă țineți departe?

- Trebuie să privim din exterior și, totodată, să le ajutăm pe femei să privească lucrurile din aceeaşi perspectivă. Activitatea psihologului tocmai în asta constă. Doar astfel poți ajuta femeile aflate în criza de sarcină să descopere calea de ieșire din această situație complicată. Dacă, de fiecare dată, psihologul se va afunda în problemele lor emoționale, problema nu se va rezolva. Da, ai putea vărsa împreună lacrimi cu ele, dar cine va analiza situația creată? Psihologul le este alături, dar rolul lui este da a le învaţă să-și conștientizeze sentimentele, de a le atrage atenţia asupra acţiunilor lor. Să le ajute să găsească problema reală.

- După câte știu, pe lângă consilierea pre-avort, mai intenţionaţi să dezvoltaţi și alte metode de lucru cu femeile? De unde a apărut această necesitate?

- Da, avem astfel de planuri. Atunci când am început activitatea de consiliere a femeilor aflate în criza de sarcină, a devenit clară necesitatea prelungiri consilierii şi după ce pacientele iau hotărârea de a păstra copilul. Şi aceasta pentru că femeile care au ales viața copilului, de cele mai multe ori, rămân cu problemele lor. De aceea, este necesar ca noi să fim alături de ele și în perioada sarcinii, învăţându-le să gândească pozitiv și să-și găsească echilibrul interior. Desigur, întâlnindu-te de două, trei ori, poţi dezbate o parte din probleme, dar este foarte puțin. Este necesară o muncă psihologică foarte serioasă cu gravidele, inclusiv sub forma unei instruiri a lor. Problema care o determină pe o femeie să ajungă la soluţia avortului are un caracter interior profund.

Rolul psihologului tocmai în aceasta constă: a le ajuta pe femei să vadă dincolo de suprafaţa lucrurilor, de factorii externi pe care ele le invoca ca motiv al avortului, cum ar fi lipsa unei case, divorţul sau lipsa bărbatului. Ele au nevoie să se schimbe mai întâi în interior, să-şi asume responsabilitatea. În această direcție le poate ajuta psihologul.

- Ați discutat deja ideile dumneavoastră cu conducerile maternităților?

- Da, am discutat deja pe această temă cu medicul principal și cu directorul și, din câte văd, ei mi-au venit în întâmpinare cu plăcere.

- Ce condiții sunt necesare pentru o astfel de activitate?

- Condiții sunt. Vor aloca un spațiu. Cel mai probabil, acesta va fi sala de conferințe, destul de spațioasă pentru a ne putea mișca, pentru a face exerciții, a socializa, a asculta muzică, a desena, adică tot ce este necesar pentru instruire; toate condițiile sunt întrunite.

- Cât de des revin femeile la dumneavoastră? Acelea dintre ele care revin sunt cele care ezită în a lua decizia de a păstra copilul?

- Revin din diferite motive. Iată, luna martie a fost o lună deosebită pentru mine. Am obținut rezultate bune: 11 sarcini păstrate pentru care femeile au venit de 2-3 ori. Mi-aduc aminte că o femeie mi-a spus: “Ce să fac? Să trăiesc de acum încolo lângă dumneavoastră? După discuția cu dumneavoastră mi se pare totul clar, dar nu durează decât o zi… .” Ea a venit de trei ori, iar apoi s-a înregistrat ca gravidă. Se pare că în martie au venit femei mai deschise discuțiilor. Cu ele mi-e mai ușor să lucrez. Astăzi, a venit o pereche tânără, care nici măcar nu concep să păstreze copilul, pentru ei acesta nefiind un copil, nefiind om. Situația nu este simplă. Mama este tânără, iar sarcina are deja patru luni. Este clar că dacă ea naște, toate greutățile cad pe soț. El a mai venit o dată. Am constatat o împotrivire puternică din partea lui. Vom face copil, dar nu acum. Vom face trei și chiar mai mulți, dar nu acum. Pe cei mai mulți îi auzi vorbind așa – nu acum, mai ales că mai avem un copil. În orice caz, consilierea îi poate ajuta ca pe viitor să nu mai ajungă în situații asemănătoare, învăţându-i că trebuie să trăiască mai responsabil în căsnicie, că trebuie să aibă o atitudine mai responsabilă față de sarcină. Consilierea contribuie la înțelegerea acestor lucruri.

- Mi se pare că un singur cuvânt “ucidere” ar trebui să-l trezească pe om, făcându-l ca nici măcar să nu mai cugete la avort.

- Da, acesta este lucrul cel mai cumplit. Când omul merge conștient să întrerupă sarcina, cu atât mai mult cu cât clienții noștri admit că aceasta este ucidere. Mai mult, uneori le pun o întrebare: imaginați-vă situația în care în viitorul apropiat legea va interzice avortul, ce veți face atunci? Din fericire, multe spun: dacă nu avem încotro, vom naște. Însă altele vorbesc deschis că vor suporta consecințele…

- Sunt femei, probabil majoritatea, care conștientizând ce au făcut suferă foarte mult, cad în depresie, nu pot să doarmă …

- Există o astfel de problemă, iar aceste femei au nevoie de ajutor. Nimeni nu are dreptul să le judece. Și susținerea nu constă în aceea că trebuie să le spui de fiecare dată că nu au înțeles nimic din tinerețea lor – toate acestea sunt scuze. Este vorba de cum va trăi ea în continuare cu aceasta, pentru că de trăit trebuie să trăiască. Ce poate ea să facă într-o asemenea situație? În parte, o astfel de situație este similară cu aceea în care, din vina unui om, moare altul. După aceea, acești oameni suferă într-atât încât nimic nu-i mai poate ajuta – nici pedeapsa cu bani sau cu închisoare. Cea mai cumplită pedeapsă pentru ele este cum să trăiască în continuare. În această situație este important ca oamenii să știe să trăiască… Acum chiar femeile scriu destul de mult despre chinurile lor. Dar, în orice caz, este bine că ele conștientizează și se căiesc, ceea ce înseamnă că nu s-au înrăit, că sunt capabile de iubire. Există, din păcate, femei care devin rele și mai dure după câteva avorturi… . Reabilitarea femeilor cu sindrom post avort este posibilă, aceasta fiind încă o direcție a muncii noastre în viitor. Dar acum este prea devreme să lansăm un astfel de proiect, deoarece acum trebuie să rezolvăm ceea ce am discutat deja – necesitatea continuării activității cu femeile care au hotărât să păstreze sarcina.

- Există opinia conform căreia hotărârea femeii de a face avort este influențată, în mare parte, de ceea ce o înconjoară.

- Știți, multe fete vin la noi numai pentru că mamele lor le îndeamnă să scape de copil.

Nu demult, a venit o femeie de 36 de ani cu 4 avorturi și fără copii. A venit de două ori la consiliere. Ea mi-a povestit cum mama ei a forțat-o să facă primul avort. Și astfel de cazuri sunt multe. Din fericire, fata a hotărât să nască.

- Se pare că apare și o altă problemă – presiunea părinților și trebuie făcut ceva și în această direcție.

- Nu poți rezolva toate problemele dintr-odată. Deși, noi discutăm și cu părinții. Repet încă o dată: dacă femeia începe să lucreze cu sine, asupra stării ei interioare, atunci și în familie au loc schimbări, uneori globale. Începe să se schimbe relația cu soțul, cu apropiații, cu copiii, se produc schimbări pozitive în carieră, la serviciu. Iar într-o familie fericită, avorturile nu au loc.

Traducere: Nicoleta Macovei

 Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Inițiativă: Un mesaj pentru viață către toate naționalitățile

Revista Pentru viață

În perioada 15 iunie-15 iulie, Asociația Studenți pentru viață desfășoară proiectul „Un mesaj pentru viață către toate naționalitățile”. Prin intermediul acestei inițiative voluntarii SPV își propun să mobilizeze persoane care să traducă primul număr al revistei „Pentru viață” în cât mai multe limbi și să implice comunități din întreaga lume în distribuirea ei, în format fizic sau electronic, astfel încât să crească accesul la informație și, alături de alte inițiative asemănătoare, să contribuie la realizarea unor schimbări reale la nivelul societăților în ceea ce privește apărarea și promovarea vieții omenești.

„Una dintre cele mai prețioase resurse din zilele noastre este informația și de ea depind deciziile luate atât la nivel personal cât și public. Se poate spune că informațiile se găsesc peste tot, prin urmare nu mai este nimic de spus nou, dar realitatea este că devenim interesați de răspunsurile la o anumită problemă abia când ajungem într-o situație de criză. Materialele din revista „Pentru viață” au fost selectate pentru a oferi susținere femeilor aflată în criza de sarcină, dar și pentru a transmite un mesaj pentru viață către toți cei care sunt în preajma unei femei însărcinate: soț, familie, cea mai bună prietenă, prieteni și către oricine ia cunoștință de astfel de situații.

Fenomene precum violența împotriva femeilor însărcinate, lipsa de sprijin material, moral, presiunile pentru avort, caracteristice crizei de sarcină, sunt prezente în toate societățile. Mai mulți români care studiază, lucrează ori locuiesc pe termen lung în străinătate ne-au solicitat traducerea revistei în limba comunităților în care trăiesc, pentru a o pune la dispoziția inițiativelor pentru viață de acolo” a declarat Alexandra Nadane, președintele Asociației Studenți pentru viață.

Cei care doresc să participe la traducerea revistei într-o anumită limbă străină sau să se implice în distribuirea ei într-o anumită țară sunt rugați să trimită un mail la adresa: contact@studentipentruviata.ro.

Până în acest moment s-au găsit traducători pentru franceză, rusă, italiană, daneză și finlandeză. 

Începând cu 15 iunie, pe site-ul studentipentruviata.ro va fi prezentată situația traducerilor.

"Iubindu-i pe amândoi, vom afla soluţiile vieţii" - discurs rostit la Marşul pentru Viaţă din Bucureşti

Fotograf: Bogdan Moisa

Bine aţi venit la Marşul pentru Viaţă!

Mă numesc Alexandra Nadane şi sunt Preşedinta Asociaţiei Studenţi pentru viaţă. Noi suntem generaţia nou-născută a mişcării pro-vita din România.

Mă bucur că sunteţi aici, atâţia prieteni si într-un număr atât de mare. Prezenţa dumneavoastră transmite un mesaj profund către celelalte milioane de români. Mesajul este că iubiţi viaţa si iubiţi familia, iubiţi mama şi copilul! Şi doriţi ca dragostea pe care le-o arătaţi acestora să depăşească toate dificultățile create de o societate care nu mai este atentă la marele dar al vieții.

Dragostea îl face întotdeauna pe om să găsească soluţii, chiar şi atunci când totul pare pierdut. În China o mama şi-a revenit din comă după mai bine de zece ani. Ce a facut soţul ei în toţi aceşti ani? …i-a cântat câte ceva în fiecare zi. În fiecare zi!!! Acest bărbatul nu și-a pierdut speranţa, nu a deznădăjduit la gândul că lupta lui este imposibilă sau ar putea fi în zadar.

Fiecare dintre noi poate fi capabil de o asemenea dăruire. Dacă vom avea dragoste faţă de mamele însărcinate şi de copiii lor atunci le vom oferi tot sprijinul de care au nevoie. Este foarte importat ca dragostea noastră să fie deplină: să nu despărţim interesul mamei de interesul copilului, pentru că binele unuia este şi al celuilalt, iar răul unuia este şi al celuilalt. Să-i iubim pe amândoi.

Atunci când nu se ia în seamă binele copilului se produce, de fapt, un atac asupra binelui mamei. De aceea afirmăm firescul şi necesitatea iubirii mamei şi copilului, al protejării amândurora. Nu mamă împotriva copilului, ori copil împotriva mamei, ci mama și copilul. Acesta este un pas care poate fi uriaş către coeziunea societăţii româneşti, către încetarea urii în care trăim.

Dragi prieteni,

Nu sprijinim mamele aflate în criză de sarcină pentru că suntem mai buni decât ele, ci pentru ele au nevoie de noi, iar noi avem nevoie de ele. Fiecare cunoaștem persoane ale căror mame au fost în situații dificile atunci când i-au purtat în pântece. Pentru dragostea și curajul acelor mame, noi ne bucurăm astăzi de prietenia fiilor și fiicelor lor. Bucuria pe care o mamă o poate dărui lumii, prin copilul pe care îl poartă în pântece, este unică și de neprețuit.

Două exemple celebre de mame aflate în criză de sarcină care au găsit soluții pentru copiii lor sunt mamele lui Steve Jobs și Justin Bieber. Părinții lui Steve Jobs l-au încredințat spre adopție, iar Pattie Mallette și-a născut fiul în ciuda unor presiuni deosebite.

Cum putem ajuta, cum putem transforma intenția noastră în realitate?

Pentru a ajuta pe cineva trebuie mai întâi să ne asumăm criza lui. Să-i simțim durerea. Să-l înțelegem.

Frământarea unei femei  în criză de sarcină este uriașă. Este atât de mare încât nu o poate purta singură. Teama, frica, incertitudinea sunt stările cele mai frecvente prin care trece o mamă adolescentă, o mamă necăsătorită, o mamă aflată într-o situație economică dificilă, o mamă în situația când ea sau copilul au probleme de sănătate.

Criza de sarcină se bazează pe probleme reale. Și pentru aceste probleme trebuie soluții reale, nu false soluții, care reprezintă un eșec al maternității.

Mama așteaptă sprijin. Nu o vom ajuta cu nimic nici dacă o vom condamna, nici dacă o vom trata cu indiferență. Singura atitudine corectă este să ne raportăm la ea cu toată dragostea de care suntem capabili. Și prin dragoste vom afla soluția.

Din păcate, România se află într-o perioadă dificilă a istoriei sale, pentru că, deşi dreptul la viaţă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, nu există dezbateri serioase pe această temă, nu există profesionişti specializați care să aibă această preocupare. Solicităm sprijinul mass-mediei şi ne bazăm pe deschiderea jurnaliştilor şi pe capacitatea acestora de a reporni fără prejudecati discuţiile despre aceste subiect, pentru că societatea are nevoie de o schimbare, iar spaţiul public este locul în care trebuie să se găsească soluţii.

Evenimentul de astăzi se termină aici, însă lupta pentru viaţă continuă. Fiecare poate și este chemat să sprijine femeia şi copilul. Fiecare femeie în criză de sarcină are familie, prieteni, vecini, colegi. Să nu o lăsăm singură cu teama zilei de mâine!

Pentru a ajuta pe cineva este nevoie să ne plecăm în fața lui, să ne smerim. De sus, cu infatuare, nu putem ajuta pe nimeni. Smerenia este poarta dragostei. Plecând de la această manifestare să nu uităm să ne smerim în fața tainei unice a maternității și să iubim mama și copilul ei.

Iubindu-i pe amândoi, vom afla soluțiile vieții pentru amândoi.

Mulţumim tuturor celor care au participat şi s-au implicat în organizarea acestui Marş; le mulţumim colegilor, partenerilor, sponsorilor noștri şi Jandarmeriei Române pentru că au făcut posibilă desfăşurarea evenimentului.

Alexandra Nadane

Preşedinte - Asociaţia Studenţi pentru viaţă

Scrisoare către copilul meu

Caitlin McInnis este o elevă de liceu, din Michigan, de 17 ani, care a filmat și a editat, în patru zile, unul dintre cele mai impresionante clipuri despre avort și traumele lui.

De mică era pentru viață, căci știa că avortul omoară un copil, dar aici se opreau cunoștințele și opiniile ei. În 2007 a văzut filmul Bella la cinematograf, iar în ianuarie 2008 a participat la Marșul pentru Viață de la Washinghton. Atunci a văzut pentru prima dată o imagine reală cu un copil avortat și a izbucnit în plâns. Cum este posibil să se întâmple așa ceva? Mișcată de aceste evenimente, a început să se intereseze în mod special de problema avortului. Atunci a dat de o întreaga oroare, care a transformat-o.

Cam în aceeași perioadă, a început să facă filme, din pasiune. Nu avea o cameră video, așa că a făcut simulare animată. Primul film, de la 13 ani, avea 5 secunde și arăta un elefant împăiat care aleargă spre cameră și apoi cade jos. Așa a început.

Peste câțiva ani, în toamna lui 2011, avea de făcut un proiect. Căutând pe internet, a trecut rapid peste o scrisoare, nesemnată, a unei femei de 28 de ani în care aceasta își plângea copilul pe care îl avortase. Scrisoarea arăta cât de mult regreta acea femeie că avortase și câtă tristețe i-a adus acest avort. A revenit, a citit cu atenție scrisoarea și s-a gândit că Dumnezeu i-a adus-o sub ochi.

Și-a dat seamă că nici să fi vrut nu ar fi putut scrie un scenariu mai bun decât acea scrisoare reală. De aceea clipul ei s-a chemat, simplu, ”The Letter” – ”Scrisoarea”. A primit de la școală o cameră și echipamentele necesare pentru filmat, iar din economiile personale și-a cumpărat un program de editat. A filmat într-un week-end, iar a doua zi a prezentat filmul la școală. Spre surpriza ei, nu doar colegii care erau pentru viață, ci și cei pentru alegere au fost impresionați. A postat filmul pe Youtube în noiembrie 2011. A fost văzut de mii de oameni și prin el a fost salvată cel puțin viață unui copil.

Lila Rose, de la Live Action, a postat filmul pe contul ei de Facebook. Într-un comentariu a apărut mărturia unei mame care se gândea să facă avort și, după ce a văzut filmul, s-a răzgândit.

Filmul a participat și la LifeFest, un festival de filme pentru viață din California. Despre planurile de viitor ea spune că ”știu că totul depinde de Dumnezeu, dar am câteva idei despre filme cu buget mare despre avort, eutanasie și alte subiecte și m-aș bucura să pot să le pun în practică în viitor”.

Poate că nu va reuși să facă filme morale la Hollywood, așa cum își dorește, dar și numai prin ”The Letter” a arătat că Dumnezeu nu dă anumite talente oamenilor fără un scop, ci, folosind după Dumnezeu darul Lui, fiecare poate să dea o mărturie despre bine. Chiar și printr-o temă de școală făcută bine se poate salva un copil de la moarte. 

Blogul lui Caitlin este aici iar aceasta este pagina de Facebook  

Mai jos este textul scrisorii.

Citindu-l, ne întrebăm cine la va spune femeilor aflate în criză de sarcină despre trauma acestei mame, care poate fi și a lor? În nici un caz furnizorii de avorturi, cu marketingul profesionist și politețea lor care conduce spre moarte. Oare nu tocmai aceasta este datoria celor care fac legi, să apere pe cei slabi, pe cei ce nu se pot apăra, pe tinerele care nu știu că avortul nu ”rezolvă” o problemă, ci ia viața unui copil? Dar Parlamentul respinge cu multă hotărâre proiectul de lege care prevede consilierea în criza de sarcină, prin care femeile erau doar informate despre astfel de situații posibile, și nu obligate să ia o decizie anume. Pentru femeile care vor avea parte de suferința celei de mai jos, cine răspunde?

Dragul meu copil, 

Ieri s-au împlinit zece ani de când te port în suflet. Acum zece ani ţi-am oprit bătăile inimii. Eu, mama ta, cea care ţi-a dat viaţă ,ţi-a şi luat-o. A trecut un deceniu şi încă sângele îmi îngheaţă şi îmi pierd răsuflarea de fiecare dată când aud cuvântul “avort”. Este un gol în mine ce nu poate fi umplut, un fior ce nu poate fi calmat, o durere ce nu va înceta vreodată. Pentru mine, vei rămâne mereu un cântec neterminat, o floare ce nu a înflorit, un răsărit acoperit de ploaie. Chiar și în ultimele tale clipe de viaţă, m-am întrebat: “Oare este băiat sau fată?”

Această întrebare revine mereu în minte mea, ca şi încercarea de a înlătura sunetele durerii cauzate de îndepărtarea ta din pântecele şi din viaţa mea. Aş fi vrut să ştiu neapărat dacă am un băiat sau o fată... cu toate acestea, nu am îndrăznit să pun o asemenea întrebare ”nedelicată” medicului care îmi zâmbea.În schimb, am rămas înfrântă şi îndurerată în timp ce bărbatul în alb mi-a luat mâna tremurândă şi mi-a zis: Acum, nu-i aşa că eşti fericită că s-a terminat?”Cum stăteam  acolo, în sângele, lacrimile şi sudoarea mea, puteam să le aud pe asistente vorbind despre colege, noile maşini şi haine. Pentru aceşti oameni, distrugerea vieţii tale era doar o problemă de serviciu – câștigau bani pentru a-și duce viața, distrugând alte vieți.

Pentru acei oameni din zona Philadelphiei, de acum zece ani, era doar o altă zi. Pentru mine, era cea mai îngrozitoare zi pe care am trăit-o.

Avortul - experienţa care destramă cel mai mult sufletul; experienţa cea mai teribilă, pe care am suferit-o până la vârsta de 18 ani, cu siguranţă cea mai dureroasă experienţă suferită de tine în cele trei luni scurte de viaţă.

În toţi aceşti ani, am încercat să trec peste. Acum, în timp ce ochii mi se umplu de lacrimi, realizez că nu se va întâmpla asta niciodată. Acea zi fatală de aprilie. Chiar în acea stare de deznădejde, ştiam că există alternative. Am fost doar prea speriată pentru a le lua în considerare. Fiind încă un copil, nu eram pregătită să fiu mamă. Ceea ce nu realizam era că deja eram.Ai devenit copilul meu încă din momentul conceperii, dragostea mea pentru tine a început odată cu viaţa ta şi cu toate că ea s-a sfârşit, sentimentele au rămas. Strigătele tale mute m-au trezit de multe ori din somn, de-a lungul anilor, culcându-mă în întuneric şi plângând pierderea copilului pe care l-am omorât. Au existat chiar momente în care m-am gândit să îmi pun capăt vieţii, aşa cum am făcut cu a ta. Au trecut zece ani, iar eu tot nu m-am iertat. Tu ai făcut asta? M-a iertat Dumnezeu pentru că am distrus o fiinţă creată de El?

Am avut multe coşmaruri de-a lungul anilor. Imaginile unui făt printre gunoaie mi-a tulburat gândurile. Mă trezeam plină de o sudoare rece, simţind din nou durerea atroce a acelei zile îndepărtate. Îmi amintesc suferinţa fizică puternică provocată de avort - însă acele zece minute de durere nu se compară cu cei zece ani prin care am trecut după el… Timp de mulţi ani, mi-am dorit cu ardoare să îţi scriu această scrisoare, dar de fiecare dată când încercam să-mi transpun sentimentele în cuvinte... Poate această scrisoare are menirea de a-i ajuta pe alţii să evite calvarul pe care l-am cunoscut eu. Dacă această scrisoare împiedică măcar un avort, atunci ea si-a atins scopul. Dar, copilul meu, scopul principal al acestei scrisori este acela de a-ţi spune că te iubesc - oriunde ai fi. Şi că îmi pare rău.

Cu dragoste,    

Mami

Surse text și foto: Too Shea Productions, Laura's drop in the ocean