De ce Steve Jobs a fost un părinte „low-tech” / Sfaturi pentru părinţi

de Denyse O’leary, MercatorNet.com

Într-un anunț, care coincide cu lansarea produsui Apple, I-Phone 6 Plus, Nick Belton editorialistul pe teme tehnologice de la New York Times ne spune că Steve Jobs (1955-2011), co-fondatorul Apple și pionierul computerului Mac, al I-Phone-ului și al I-Pad-ului,  a restricționat accesul copiilor săi la tehnologie:

“Îmi închipuiam că în casa lui Jobs este un adevărat paradis al “tocilarului”: că pereții sunt imense ecrane touchscreen, că suprafața mesei este alcătuita din I-Paduri și că oaspeților li se înmânează I-Pod-uri,  precum se pun bomboanele de ciocolată pe pernele musafirilor.”

“Nu”, mi-a spus dl. Jobs,” nici pe departe”.

De atunci şi până acum am întâlnit un număr de investitori și directori de companii din domeniul tehnologiei care fac declarații similare: limitează cu strictețe timpul petrecut de copiii lor în fața ecranelor, deseori  interzicând  toate gadgeturile în serile din timpul săptămânii și alocând limite severe folosirii acestora în weekenduri.

Bilton se întreabă: ce știu acești oameni inteligenți din domeniul high-tech și noi nu știm?

Păi, un lucru pe care i l-au spus este că oamenii devin dependenți de dispozitivele electronice. Chiar așa! “Nu numai că am văzut asta întâmplându-se, dar unii dintre noi chiar am fost dependenți”. Suntem dependenți atunci când:

• Preferăm relațiile online în locul celor naturale (pe motiv că cele online ar oferi mai multă siguranță);
• În loc să ne ajute în proiecte de studii și în focalizarea muncii, netul ne consumă timpul, fapt ce ne costă promovarea şi rezultatele obținute, și nici măcar nu ne pasă, atâta timp cât putem naviga pe Net;
• Avem  antecedente privind consumul de droguri și utilizarea internetului începe să semene cu o sesiune în compania unui drog.

Copiii prezintă un risc de dependența de internet deoarece, contrar drogurilor, internetul nu este interzis, controlat sau restricționat, decât de părinţi sau profesori. Adaugați la aceasta şi faptul că mulți copii petrec  prea mult timp online singuri în camerele lor și dependența este previzibilă. Să nu mai spunem că un copil poate face și declarații și experimente online – şi atunci, mai bine fără…

Dar cât de stricți sunt acești părinţi “high-tech”?

Chris Anderson, fostul editor al revistei Wired și actualul director al companiei 3D Robotics are copii care îi acuză pe el și soția sa că sunt fasciști.

Alex Constantinople, directorul companiei OutCast Agency, firmă de marketing și comunicații tehnologice, a declarat că fiul ei cel mai mic, care are 5 ani, nu are voie niciodată să folosească gadgeturi în timpul săptămânii, iar copiii ei mai mari, cu vârste între 10 și 13 ani, au voie să folosească astfel de dispozitive numai 30 de minute pe zi, în timpul săptămânii.

Evan Williams, co-fondator la Blogger, Twitter și Medium, împreună cu soția sa, Sara Williams, au declarat că cei doi băieţi ai lor, în locul I-Pad-urilor au sute de cărţi (Da, din hârtie!) pe care le pot lua și citi oricând.

Alți părinți au reguli cum ar fi folosirea internetului numai în sufragerie sau strict pentru proiecte de creație și nu pentru navigare fără scop. Alții dau acces copiilor lor numai la Snapchat, aplicație care șterge mesajele după ce le trimite, pentru a nu fi bântuiți de ele mai târziu, de-a lungul vieții.

Dar mai este și un alt factor la care Bilton nu se referă: în general, cei din eşalonul superior al păturii de mijloc ai societăţii nu trăiesc viețile promovate de agențiile de publicitate ale multora dintre companiile lor persoanelor din clasele sociale mai puțin educate sau la un nivel social inferior.

Am scris despre acest fapt în 2012, în timp ce făceam recenzia cărţii “Coming apart” a lui Charles Murray. În timp ce căsătoriile și mersul la biserică  devin activităţi tot mai rare în rândurile clasei muncitoare aflate în scădere, clasa de mijloc continuă să se căsătorească și să practice o religie:

“Astăzi, în cartierele clasei muncitoare, de genul emblematicului “Fishtown” a lui Murray, nașterile rezultate în afara căsătoriei sunt undeva între 43 și 48 la sută din procentul total de nașteri (în cartierele vecine, ale clasei de mijloc, ca Belmont, din exemplul lui Murray, nașterile în afara căsătoriei sunt cuprinse între 6 și 8 la sută).

Surprinzător este și faptul că rezidenții cartierului la modă Belmont merg la biserică. În ciuda stereotipului larg publicizat conform căruia cei din elita educată sunt atei materialiști, “dintre academicienii și oamenii de știință din eșantionul GSS (Studiu Social General), numai 16 la sută au declarat că nu au nicio religie. Acest fapt este ușor de explicat dacă ținem cont că majoritatea oamenilor de știință nu sunt elita academică, fiind doar oameni de știința, şi că majoritatea lor se identifică cu un grup religios sau altul.

Așa că, atenție părinţi muncitori: colegii din domeniul tehnologiei de vârf ai răposatului Steve Jobs nu își cresc copiii pentru a trăi pentru, cu și prin toate jucăriile pe care agențiile de publicitate ale companiilor lor încearcă să le vi le vândă vouă!

Nu este ușor să spui nu unui adolescent care pretinde că toți prietenii săi au ultima generație de “jucării” tech. Un mod de abordare a acestei probleme ar putea include cunoașterea şi apropierea de părinţii şi profesorii aflați în aceeași situație. Odată ce un grup întreg începe să privească dincolo de ceea ce promovează agenția de publicitate a companiei lui Jobs și către ceea ce Jobs însuși a făcut ca părinte, va fi un pic mai multă speranță pentru copii.

Traducdere: Adrian Naghel

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

********************************************************************************************************

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

Steve Jobs: „M-am bucurat că nu am sfârşit într-un avort.”

În urma morţii lui Steve Jobs, din 5 octombrie anul trecut, nu puţini sunt cei care s-au întrebat cum ar fi arătat lumea acum, care ar fi fost progresele tehnologice în această societate, dacă mama vizionarului fondator al companiei Apple, inventatorul iPod-ului, iTunes-ului, iPhone-ului şi iPad-ului ar fi decis să facă un avort în loc de a-şi da fiul spre adopţie.

Într-un fel, societatea este datoare faţă de Joanne Simpson, acea studentă curajoasă care, în 1955, în urma unei sarcini nedorite, deşi ar fi voit să rămână cu copilul, s-a văzut obligată de către circumstanţe să-l dea în adopţie.

Steve Jobs a vrut la începutul anilor ’80 să o găsească şi să-i mulţumească personal mamei sale biologice pentru decizia de a păstra sarcina, în ciuda tuturor dificultăţilor, după cum povesteşte în noua biografie oficială despre Steve, biograful Walter Isaacson.

Jobs i-a explicat lui Isaacson motivul pentru care era atât de decis să o găsească pe mama sa biologică: „Voiam să o cunosc, în special pentru a şti dacă era bine şi să-i mulţumesc pentru că nu am sfârşit într-un avort.”

„Ea avea 23 de ani şi a trecut prin multe dificultăţi pentru a putea naşte”, explică Jobs în biografia publicată de Isaacson.

În anii 1950 avortul era ilegal şi probabil Joanne Simpson nu s-a gândit vreodată la acea posibilitatea, după ce a fost lăsată însărcinată de Abdulfattah Jandali, un imigrant sirian, în ciuda faptului că ambii se temeau de indignarea familiilor, atât a ei, cât şi a lui. Când lucrurile s-au complicat în casă, ea a plecat, în linişte, în San Francisco pentru a naşte copilul şi a-l da spre adopţie.

Jobs a reuşit să o găsească şi să aibă o întâlnire cu ea. El povesteşte că, după ce se cunoscuseră, adeseori ea izbucnea în plâns şi îşi cerea scuze pentru că l-a dat spre adopţie. „Nu te îngrijora […] Eu am avut o copilărie extraordinară. Am ajuns foarte bine”, răspundea Jobs după cum povesteşte Isaacson.

Când boala Joannei, în vârstă de 79 de ani, a început să progreseze şi să dea semne de demenţă, fiul său a ajutat să fie dusă la o clinică specializată şi i-a asigurat tratamentul până la sfârşitul zilelor ei. Jobs a refuzat mereu să se întâlnească cu tatăl său.

În orice caz, dacă tatăl Joannei nu l-ar fi respins pe logodnicul ei sirian, poate ea ar fi putut să se căsătorească cu Abdulfattah şi povestea lui Jobs ar fi fost diferită.

Poate ar fi fost tot un geniu, dar cu siguranţă nu l-ar fi cunoscut pe Steve Wozniak şi nici n-ar fi fondat Apple. Cum nici nu ar fi luminat cu zâmbete chipurile a milioane de copii cu filme precum Toy Story şi Căutându-l pe Nemo, care au apărut din fabrica Pixar, proiectul lui Jobs.

În acel sens, ar trebui să ne întrebăm câte persoane geniale nu au mai văzut lumina zilei, considerându-se că o sarcină neplanificată este neapărat un copil nedorit şi, în consecinţă, avortul era cea mai bună soluţie.

Sursa: Catholic.net 

Traducere pentru Ştiri pentru viaţă: Iulia Maria Iosif

Ştiaţi că au fost adoptaţi? / Revista Pentru viaţă nr.2

Pentru cei care mai cred că un copil adoptat este condamnat la insucces, lista personalităților de primă mărime de mai jos este grăitoare.

Steve Jobs, co-fondatorul firmei Apple, nu şi-a cunoscut tatăl biologic, fiind dat spre adopţie imediat după ce s-a născut, în 1955, când avortul era ilegal în SUA. Părinţii lui nu s-a putut căsători după ce l-au conceput, deoarece tatăl lui era sirian musulman, iar părinţii mamei s-au opus.

Bill Clinton, fost preşedinte american, a fost adoptat de bunici în primii ani de viaţă, deoarece tatăl lui murise înainte ca el să se nască.

Iustinian cel Mare, împărat bizantin de origine traco-română adoptat de unchiul său, viitorul împărat Iustin I.

Nelson Mandela, al cărui tată a murit pe când el avea nouă ani, a fost adoptat neoficial de un şef tribal local.

Nancy Reagan, fostă Primă Doamnă a Americii, a fost adoptată de unchiul şi mătuşa sa după ce părinţii ei au divorţat.

Michael Reagan, adoptat la scurt timp după naştere de preşedintele SUA Ronald Reagan şi prima lui soţie.

Eleanor Roosevelt a fost crescută de bunica din partea mamei după ce mama şi fratele ei au murit de difterie.

Sursă: Ştiri pentru Viaţă

"Iubindu-i pe amândoi, vom afla soluţiile vieţii" - discurs rostit la Marşul pentru Viaţă din Bucureşti

Fotograf: Bogdan Moisa

Bine aţi venit la Marşul pentru Viaţă!

Mă numesc Alexandra Nadane şi sunt Preşedinta Asociaţiei Studenţi pentru viaţă. Noi suntem generaţia nou-născută a mişcării pro-vita din România.

Mă bucur că sunteţi aici, atâţia prieteni si într-un număr atât de mare. Prezenţa dumneavoastră transmite un mesaj profund către celelalte milioane de români. Mesajul este că iubiţi viaţa si iubiţi familia, iubiţi mama şi copilul! Şi doriţi ca dragostea pe care le-o arătaţi acestora să depăşească toate dificultățile create de o societate care nu mai este atentă la marele dar al vieții.

Dragostea îl face întotdeauna pe om să găsească soluţii, chiar şi atunci când totul pare pierdut. În China o mama şi-a revenit din comă după mai bine de zece ani. Ce a facut soţul ei în toţi aceşti ani? …i-a cântat câte ceva în fiecare zi. În fiecare zi!!! Acest bărbatul nu și-a pierdut speranţa, nu a deznădăjduit la gândul că lupta lui este imposibilă sau ar putea fi în zadar.

Fiecare dintre noi poate fi capabil de o asemenea dăruire. Dacă vom avea dragoste faţă de mamele însărcinate şi de copiii lor atunci le vom oferi tot sprijinul de care au nevoie. Este foarte importat ca dragostea noastră să fie deplină: să nu despărţim interesul mamei de interesul copilului, pentru că binele unuia este şi al celuilalt, iar răul unuia este şi al celuilalt. Să-i iubim pe amândoi.

Atunci când nu se ia în seamă binele copilului se produce, de fapt, un atac asupra binelui mamei. De aceea afirmăm firescul şi necesitatea iubirii mamei şi copilului, al protejării amândurora. Nu mamă împotriva copilului, ori copil împotriva mamei, ci mama și copilul. Acesta este un pas care poate fi uriaş către coeziunea societăţii româneşti, către încetarea urii în care trăim.

Dragi prieteni,

Nu sprijinim mamele aflate în criză de sarcină pentru că suntem mai buni decât ele, ci pentru ele au nevoie de noi, iar noi avem nevoie de ele. Fiecare cunoaștem persoane ale căror mame au fost în situații dificile atunci când i-au purtat în pântece. Pentru dragostea și curajul acelor mame, noi ne bucurăm astăzi de prietenia fiilor și fiicelor lor. Bucuria pe care o mamă o poate dărui lumii, prin copilul pe care îl poartă în pântece, este unică și de neprețuit.

Două exemple celebre de mame aflate în criză de sarcină care au găsit soluții pentru copiii lor sunt mamele lui Steve Jobs și Justin Bieber. Părinții lui Steve Jobs l-au încredințat spre adopție, iar Pattie Mallette și-a născut fiul în ciuda unor presiuni deosebite.

Cum putem ajuta, cum putem transforma intenția noastră în realitate?

Pentru a ajuta pe cineva trebuie mai întâi să ne asumăm criza lui. Să-i simțim durerea. Să-l înțelegem.

Frământarea unei femei  în criză de sarcină este uriașă. Este atât de mare încât nu o poate purta singură. Teama, frica, incertitudinea sunt stările cele mai frecvente prin care trece o mamă adolescentă, o mamă necăsătorită, o mamă aflată într-o situație economică dificilă, o mamă în situația când ea sau copilul au probleme de sănătate.

Criza de sarcină se bazează pe probleme reale. Și pentru aceste probleme trebuie soluții reale, nu false soluții, care reprezintă un eșec al maternității.

Mama așteaptă sprijin. Nu o vom ajuta cu nimic nici dacă o vom condamna, nici dacă o vom trata cu indiferență. Singura atitudine corectă este să ne raportăm la ea cu toată dragostea de care suntem capabili. Și prin dragoste vom afla soluția.

Din păcate, România se află într-o perioadă dificilă a istoriei sale, pentru că, deşi dreptul la viaţă este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, nu există dezbateri serioase pe această temă, nu există profesionişti specializați care să aibă această preocupare. Solicităm sprijinul mass-mediei şi ne bazăm pe deschiderea jurnaliştilor şi pe capacitatea acestora de a reporni fără prejudecati discuţiile despre aceste subiect, pentru că societatea are nevoie de o schimbare, iar spaţiul public este locul în care trebuie să se găsească soluţii.

Evenimentul de astăzi se termină aici, însă lupta pentru viaţă continuă. Fiecare poate și este chemat să sprijine femeia şi copilul. Fiecare femeie în criză de sarcină are familie, prieteni, vecini, colegi. Să nu o lăsăm singură cu teama zilei de mâine!

Pentru a ajuta pe cineva este nevoie să ne plecăm în fața lui, să ne smerim. De sus, cu infatuare, nu putem ajuta pe nimeni. Smerenia este poarta dragostei. Plecând de la această manifestare să nu uităm să ne smerim în fața tainei unice a maternității și să iubim mama și copilul ei.

Iubindu-i pe amândoi, vom afla soluțiile vieții pentru amândoi.

Mulţumim tuturor celor care au participat şi s-au implicat în organizarea acestui Marş; le mulţumim colegilor, partenerilor, sponsorilor noștri şi Jandarmeriei Române pentru că au făcut posibilă desfăşurarea evenimentului.

Alexandra Nadane

Preşedinte - Asociaţia Studenţi pentru viaţă