Evanghelia
Luca
2, 20-21; 40-52
În
vremea aceea păstorii s-au întors, slăvind şi lăudând pe
Dumnezeu, pentru toate câte le auziseră şi văzuseră, după cum
li se spusese. Şi când s-au împlinit opt zile şi trebuia să-L
taie împrejur pe Prunc, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de
înger, înainte de a se zămisli în pântece.
Iar
Pruncul creştea şi se întărea cu duhul, umplându-se de
înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era cu El. Şi părinţii Săi
se duceau în fiecare an la Ierusalim, de Praznicul Paştilor. Iar
când a fost Iisus de 12 ani, ducându-se ei la Ierusalim, după
obiceiul Praznicului, şi sfârşindu-se zilele şi pornind ei
înapoi, copilul Iisus a rămas în Ierusalim. Iosif şi mama Lui
n-au ştiut şi socotind că Dânsul este înmpreună cu alţi
tovarăşi de călătorie, au mers cale de o zi, căutându-L printre
rude şi printre cunoscuţi; însă nu L-au găsit. Atunci s-au
întors la Ierusalim şi L-au căutat. După trei zile L-au găsit în
templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi
întrebându-i. Şi toţi care-L auzeau se minunau de priceperea şi
de răspunsurile Sale. Când L-au văzut părinţii Săi, au rămas
uimiţi, iar mama Sa a zis către Dânsul: Fiule, de ce ne-ai făcut
aşa? Iată, tatăl Tău şi eu, îngrijoraţi, Te căutăm. Dânsul
însă a zis către ei: de ce era să Mă căutaţi? Nu ştiaţi,
oare, că în cele ce sunt ale Tatălui Meu Mi se cădea să fiu? Dar
ei n-au înţeles cuvântul pe care l-a spus lor. Apoi a plecat
împreună cu ei şi a venit în Nazaret, şi le era supus. Iar mama
Lui păstra în inima ei toate aceste lucruri şi cuvinte. Şi Iisus
sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta şi cu harul înaintea lui
Dumnezeu şi a oamenilor.
Parintele
Hierotheos Vlachos – Tăierea
împrejur după trup a lui Hristos a deschis calea spre tăierea
împrejur a inimii noastre
“In
cea de-a opta zi de la Nasterea Sa, Hristos a primit taierea
imprejur, asa cum era prevazut in Legea Vechiului Testament. Pentru
ca S-a nascut si a trait intr-un anumit mediu, El a respectat toate
randuielile si obiceiurile de atunci. Taierea imprejur trebuie sa fie
interpretata neaparat in cadrul teologiei chenozei pe care Hristos
si-a asumat-o pentru mantuirea neamului omenesc.
De
vreme ce Sfintii Parinti au stabilit ca Nasterea Domnului sa fie
sarbatorita pe 25 decembrie, firesc a fost ca Taierea imprejur, care
a avut loc dupa opt zile, sa fie praznuita pe 1 ianuarie, adica la
exact opt zile de la Nastere. Troparele din ziua acestei sarbatori
redau insemnatatea teologica a taierii imprejur. Unul dintre acestea,
care este destul de cunoscut, spune:
“Mantuitorul
pogorandu-Se la neamul omenesc, primit-a infasare in scutece… si nu
S-a rusinat de trupeasca taiere imprejur“.
Asa
cum, din mila si din dragoste de oameni, Hristos a primit infasarea
in scutece, la fel a primit si taierea imprejur dupa trup. Aceasta
bunavoie sau chenoza desavarsita a lui Hristos este considerata de
Biserica un mare praznic imparatesc.
1
Taierea imprejur – porunca data lui Avraam
Taierea
imprejur este taierea “circulara a partii superioare a madularului
barbatesc“. Ea avea loc in cazul fiecarui copil de parte
barbateasca, pentru ca fusese stabilita inca de la inceputuri,
printr-o porunca data de Dumnezeu lui Avraam. Fragmentul
corespunzator din Vechiul Testament este urmatorul:
“toti
cei de parte barbateasca ai vostri sa se taie imprejur. Sa va taiati
imprejur si acesta va fi semnul legamantului dintre Mine si voi. In
neamul vostru, tot pruncul de parte barbateasca… sa se taie
imprejur in ziua a opta” (Facerea 17, 10-12).
Aceeasi
porunca a fost repetata si lui Moise:
“Iar
in ziua a opta se va taia pruncul imprejur” (Leviticul 12, 3).
Vorbindu-le
odata iudeilor, Hristos le-a adus aminte ca taierea imprejur a fost
data lui Moise, dar a existat si inainte de el:
“Moise
v-a dat taierea imprejur, nu ca este de la Moise, ci de la parinti,
si sambata taiati imprejur om” (Ioan 7, 22).
Taierea
imprejur era legata de cucernicia fata de Dumnezeu si de tinerea
Legii, fiind semnul unui israelitean curat, in vreme ce omul spurcat
si necinstitor era denumit prin cuvantul preput, care era semnul
celui netaiat imprejur. Asadar, taierea imprejur si netaierea
imprejur erau doua notiuni si doua practici opuse, care ii desemnau
pe iudei, respectiv pe idolatri.
Ceremonia
taierii imprejur era o practica dureroasa, mai ales atunci cand se
facea cu mijloacele acelei vremi. Instrumentele taierii imprejur erau
cutitul, briciul si piatra ascutita. Astfel, pentru ca sa-si taie
imprejur copilul, Sefora a folosit o piatra taioasa. “Sefora, luand
un cutit de piatra, a taiat imprejur pe fiul sau” (Iesirea 4, 25).
De asemenea, este cunoscut faptul ca Iosua Navi a facut “cutite
ascutite de cremene si a taiat imprejur pe fiii lui Israel” (Iosua
Navi 5, 3).
Dupa
cum ne dam seama, taierea imprejur era o practica dureroasa, care
provoca hemoragie. Si, daca ne gandim ca ea avea loc asupra unui
prunc care abia se nascuse, intelegem atat durerea lui, cat si cea a
parintilor care faceau taierea imprejur si vedeau zbaterea copilului
lor.
2
Semn al legamantului si cu continut teologic
Taierea
imprejur nu avea numai un scop igienic, ci si un profund continut
teologic si o importanta fundamentala. Tocmai sub acest aspect, ea
era diferita de taierea imprejur care se facea la alte popoare, ca de
exemplu la egipteni sau la arabi si mahomedani. Unii dintre ei,
precum mahomedanii, au preluat circumcizia din Vechiul Testament si
din poruncile lui Moise, insa aceasta taiere imprejur a lor nu avea
un continut anume. Sfantul Epifanie, Arhiepiscopul Ciprului, spune ca
multe popoare, cum ar fi idolatrii, si preotii egiptenilor,
saracinii, ismaelitii (mahomedanii), samaritenii, iudeii si omiritii,
aveau taierea imprejur, dar cei mai multi dintre ei nu o faceau
pentru legea lui Dumnezeu, ci “dintr-un anumit obicei“.
Cuvantul
lui Dumnezeu catre Avraam, prin care s-a consfintit taierea imprejur,
arata motivul principal al acestei practici. Dumnezeu a spus:
“si
aceasta va fi semnul legamantului dintre Mine si voi” (Facerea 17,
11).
Asadar,
este vorba despre un legamant al lui Dumnezeu cu oamenii Lui sau
despre testament. Un asemenea legamant trebuia sa fie intarit prin
sange, lucru intalnit si in Noul Testament, pentru ca noul legamant
al lui Dumnezeu cu oamenii se pecetluieste cu sangele lui Hristos.
Taierea
imprejur era semnul recunoasterii cuiva ca apartinea poporului lui
Dumnezeu, “incat poporul ales este insemnat“. Potrivit
exegetilor, taierea imprejur nu era prin ea insasi un testament, ci
numai semnul testamentului si al legamantului.
Aceasta
practica functiona ca o reamintire a faptului ca israelitenii
trebuiau sa ramana in cucernicia fata de Dumnezeu pe care o avusesera
parintii lor si in neamestecare trupeasca cu idolatrii si cu alte
popoare. In acest fel, se impiedica amestecarea neamului dar mai
ales, se evita consecinta acestui lucru, care era denaturarea
credintei revelate. Sfantul Epifanie spune ca taierea imprejur era ca
o pecete pe trup, ca o reamintire si ca un legamant ca vor ramane “in
cucernicia parintilor lor“. Asadar, israelitenii primitori ai
taierii imprejur trebuiau sa ramana in neamul lor si in credinta in
adevaratul Dumnezeu.
In
plus, taierea imprejur era o preinchipuire a Botezului care avea sa
fie introdus la timpul potrivit prin intruparea Fiului lui Dumnezeu
Cuvantul, pentru ca, in realitate, Botezul este taierea imprejur a
inimii, dupa cum vom vedea in continuare.
3
Taierea imprejur legata de punerea numelui
Hristos
a primit aceasta practica dureroasa imediat dupa Nasterea Sa.
Descrierea ceremoniei taierii imprejur a lui Hristos se pastreaza in
cuvinte putine, in Evanghelia dupa Luca. Sfantul Evanghelist scrie:
“Si
cand s-au implinit opt zile, ca sa-L taie imprejur, I-au pus numele
Iisus, cum a fost numit de inger, mai inainte de a Se zamisli in
pantece” (Luca 2, 21).
Din
aceasta prezentare saraca in informatii vedem ca ceremonia taierii
imprejur era strans legata de punerea numelui, pentru ca atunci I s-a
dat numele Iisus, care inseamna mantuitor. […]
Taierea
imprejur, care a avut loc in cea de-a opta zi si era legata si de
punerea numelui, a trecut in crestinism sub forma slujbei “pentru
pecetluirea copilului si punerea numelui in cea de-a opta zi de la
nastere“. Miezul slujbei este o rugaciune minunata pe care preotul
o citeste pruncului in fata usilor bisericii. Desigur, pruncul este
adus de moasa sau de o ruda, nu de catre mama, care va intra in
biserica abia in cea de-a patruzecea zi de la nastere.
Cert
este faptul ca, fiind om, prin taierea imprejur, Hristos a suferit o
mare durere. Aceasta arata toatala aplecare a lui Dumnezeu spre
neamul omenesc. Unul dintre troparele sarbatorii spune:
“Legea
plinind, Facatorul Legii, cu trupul, astazi, de bunavoie, Se taie
imprejur, taiere facand iernii pacatului“.
4
Cauzele pentru care Hristos a primit Taierea imprejur
Dupa
ce am vazut valoarea teologica a taierii imprejur, pe care Dumnezeu a
lasat-o in Vechiul Testament, si faptul ca Insusi Hristos a primit
taierea imprejur, trebuie sa ne referim si la cauzele pentru care
Hristos S-a taiat imprejur.
Mai
intai, prin primirea taierii imprejur, Hristos a aratat ca El Insusi
a dat Legea Vechiului Testament si de aceea, trebuia si El sa o
respecte. Hristos nu a venit ca sa desfiinteze legea, ci sa o
respecte si, desigur, sa o implineasca. Asadar, Hristos a implinit
Legea fara sa o incalce. In acest mod, El ne-a aratat ca si noi
trebuie sa tinem legea lui Dumnezeu, care are ca scop mantuirea
noastra.
In
al doilea rand, dupa cum am subliniat, taierea imprejur a arata in
mod concret ce a insemnat de fapt chenoza Fiului lui Dumnezeu
Cuvantul. Desigur, chenoza are legatura mai ales cu intruparea, prin
faptul ca Dumnezeul cel nezidit a luat fire omeneasca zidita. Dar
golirea si desavarsita smerire a lui Dumnezeu se pot vedea si din
taierea imprejur, de vreme ce Hristos a binevoit sa primeasca aceasta
incercare grea.
In
plus, Hristos a primit taierea imprejur ca sa arate ca a luat fire
omeneasca adevarata. Acest lucru este deosebit de important, pentru
ca in vechea Biserica aparuse o erezie care se numea dochetism si
care sustinea ca Hristos nu a luat fire omeneasca adevarata, adica
trup omenesc adevarat, ci un trup presupus sau inchipuit. Aceasta
idee a dus la concluzia ca Hristos nu S-a rastignit pe Cruce, de
vreme ce nu avea trup adevarat, ci numai i-a pacalit pe iudei. Numai
ca o asemenea viziune nu ii mantuieste pe oameni. Cum poate omul sa
se mantuiasca daca Hristos nu a luat fire omeneasca adevarata? De
aceea, dupa cum spune Sfantul Epifanie, Hristos a fost taiat imprejur
ca sa arate ca “intr-adevar, a luat trup”.
De
asemenea, taierea imprejur a lui Hristos a aratat ca trupul pe care
Il avea nu era de o fiinta cu Dumnezeu. In Hristos, ziditul s-a unit
cu neziditul. Firea omeneasca este zidita, in vreme ce firea
dumnezeiasca este nezidita. Pentru ca s-a indumnezeit prin
Dumnezeirea Cuvantului, trupul s-a unit cu Dumnezeu, dar nu a fost de
aceeasi fiinta cu Dumnezeu. Aceasta inseamna ca trupul lui Hristos
este izvor al harului necreat al lui Dumnezeu, dar nu are aceeasi
fiinta cu Dumnezeirea.
Mai
mult decat atat, Hristos S-a taiat imprejur pentru a-i invata pe
oameni ca taierea imprejur, pe care El Insusi a dat-o iudeilor, a
fost in slujba neamului omenesc si a pregatit terenul pentru venirea
Sa (Sfantul Epifanie). Asadar, taierea imprejur nu era o ceremonie
inutila, fiindca prin ea israelitii au ramas credinciosi legii lui
Dumnezeu si L-au asteptat pe Mesia.
Hristos
a primit taierea imprejur pentru ca ea a fost modelul si
preinchipuirea taierii imprejur nefacuta de mana omeneasca adica a
sfantului Botez. Potrivit spuselor Sfantului Ioan Damaschin, taierea
imprejur a fost chipul Botezului. Daca prin taierea imprejur se
indeparta o parte nefolositoare a trupului, prin sfantul Botez
indepartam pacatul, care nu este o stare fireasca, ci o murdarie.
Atunci cand Sfantul Ioan Damaschin vorbeste despre pacatul care se
indeparteaza, el se refera la dorinta, dar desigur, nu la dorinta
necesara, indispensabila, fara de care omul nu poate sa traiasca, ci
la dorinta nefolositoare si la cea trupeasca. Botezul este taierea
imprejur nefacuta de mana omeneasca, care nu il scoate pe om din
mijlocul neamului sau, ci il deosebeste in interiorul neamului pe
credincios de necredincios.
5
La Sinodul Apostolic se hotaraste sa nu se mai taie imprejur
In
Biserica primara de dupa Cinecizecime s-a discutat despre masura in
care prozelitii credintei crestine trebuiau sa primeasca si ei
circumcizia. Primii crestini gandeau ca, de vreme ce Vechiul
Testament era inaintea Noului Testament, si idolatrii care veneau la
credinta crestina trebuiau sa tine Legea veche, inclusiv in privinta
taierii imprejur. Pentru a se clarifica aceasta problema, s-a
intrunit Primul Sinod al Bisericii, care s-a numit Apostolic, in
cadrul caruia s-au luat hotarari corespunzatoare, asa cum se
mentioneaza in capitolul 15 din Faptele Apostolilor.
Problema
a aparut atunci cand iudeii crestin “invatau fratii ca: Daca nu va
taiati imprejur dupa randuiala lui Moise, nu puteti sa va mantuiti”
(Fapte 15, 1). Acest lucru a iscat razvratiri si discutii indelungate
si, asa cum se spune, unii dintre cei proveniti din clasele
fariseilor cereau ca prozelitii sa se taie imprejur si sa tina legea
lui Moise (Fapte 15, 5).
La
acest Sinod Apostolic au vorbit Apostolii Petru, Varnava si Pavel,
alaturi de Iacov, fratele Domnului. Hotararea Sinodului a fost ca cei
dintre neamuri care vin la credinta crestina sa nu se taie imprejur,
ci sa se pastreze pe ei curati si sa se fereasca de jertfele
idolilor, de sange, de animale sugrumate si de desfrau. Hotararea
care s-a facut cunoscuta crestinilor prin scrisoare spunea:
“Parutu-s-a
Duhului Sfant si noua sa nu vi se puna nici o greutate in plus in
afara de cele ce sunt necesare: sa va feriti de cele jertfite
idolilor si de sange si de (animale) sugrumate si de desfrau, de care
pazindu-va, bine faceti” (Fapte 15, 28-29).
Logica
acestei hotarari consta in faptul ca, de vreme ce taierea imprejur a
fost modelul si preinchipuirea sfantului Botez si a pregatit poporul
pentru venirea lui Hristos, in noile conditii nu mai era nevoie ca ea
sa existe. Poruncile Legii Vechiului Testament care sunt legate de
stradania pentru curatirea trupului si a sufletului de pacat si care
presupun libertatea personala a omului trebuie sa fie pastrate, insa
taierea imprejur, care nu are legatura cu indepartarea pacatului si
cu lupta de curatire a sufletului, poate sa fie desfiintata, pentru
ca a fost inlocuita, plinita si desavarsita prin Botez.
6
Apostolul Pavel se lauda cu primirea Crucii lui Hristos
Intre
aceste coordonate se incadra invatatura Sfantului Apostol Pavel, care
si-a asumat responsabilitatea de a infatisa catre neamuri hotararea
Sinodului Apostolic si teologia acestei hotarari. In continuare, vom
prezenta cateva repere din invatatura Apostolului legata de aceasta
problema.
Abordand
chestiunea legat de faptul ca iudeii crestinati ii obligau pe
crestini proveniti dintre neamuri sa primeasca taierea imprejur,
Sfantul Apostol Pavel spune ca ei fac acest lucru pentru ca sa fie
laudati de ceilalti iudei si sa nu fie prigoniti pentru Crucea lui
Hristos, adica pentru credinta in Hristos Care S-a intrupat si a
inviat (Gal. 6, 12-13). Sfantul Apostol spune categoric ca el se
lauda cu Crucea lui Hristos, prin care se plamadeste o noua zidire.
“Ca
in Hristos Iisus nici taierea imprejur nu este ceva, nici netaierea
imprejur, ci faptura cea noua” (Gal. 6, 15).
Prin
intruparea Sa, Hristos a creat o noua ordine si a adus o viata noua.
De
altfel, taierea imprejur nu are valoare prin ea insasi daca nu este
legata de credinta in Dumnezeu. Cu o abilitate interpretativa
uimitoare, Apostolul Pavel a subliniat ca taierea imprejur nu e de
nici un folos daca nu este insotita de respectarea legii. In mod
corespunzator, daca cel netaiat imprejur pazeste indreptarile legii
se va socoti ca si cum ar fi fost taiat imprejur (Rom. 2, 25-26). De
asemenea, Sfantul Apostol se refera si la oamenii care provin dintre
circumcisi, dar care au multe patimi. Despre acestia, el spune:
“multi
sunt razvratiti, graitori in desert si inselatori, mai ales cei din
taierea imprejur“ (Tit. 1, 10).
Spre
deosebire de cei care se laudau cu primirea taierii imprejur,
Apostolul Pavel se lauda cu primirea Crucii lui Hristos si, desigur,
cu semnele lui Hristos pe care le poarta pe trup.
“Eu
port in trupul meu semnele Domnului Iisus” (Gal. 6, 17).
7
Faptele legii nu il indumnezeiesc pe om
In
capitolul doi al Epistolei catre Galateni a Sfantului Apostol Pavel
se gaseste un fragment foarte important, in care este analizata
lucrarea harului lui Dumnezeu prin faptele Legii, intre care taierea
imprejur are un loc principal. Vom expune pe larg acest fragment,
pentru a intelege gandirea Sfantului Apostol in legatura cu tema
taierii imprejur.
Sfantul
Apostol Pavel face o analiza teologica a taierii imprejur, dupa un
incident pe care l-a avut cu Apostolul Petru, care a fost inteles
gresit pentru ca incerca sa se poarte cu discretie, spre a nu-i
scandaliza nici pe cei circumcisi, nici pe cei dintre neamuri.
Inca
de la inceput, Apostolul Pavel spune ca Dumnezeu l-a ales pe el sa
propovaduiasca Evanghelia intre neamuri, dupa cum Insusi Dumnezeu l-a
trimis si pe Apostolul Petru ca sa raspnandeasca cuvantul Evangheliei
printre cei taiati imprejur:
“vazand
ca mie mi-a fost incredintata Evanghelia pentru cei netaiati
imprejur, dupa cum lui Petru, Evanghelia pentru cei taiati imprejur,
caci Cel ce a lucrat prin Petru in apostolia taierii imprejur a
lucrat si in mine la neamuri” (Gal. 2, 7-8).
Dupa
ce prezinta incidentul pe care l-a avut cu Apostolul Petru in
Antiohia, concluzioneaza:
“Noi
suntem din fire iudei, iar nu pacatosi dintre neamuri. Stiind insa ca
omul nu se indrepteaza prin faptele Legii, ci prin credinta in
Hristos Iisus, am crezut si noi in Hristos Iisus, ca sa ne indreptam
din credinta in Hristos, iar nu din faptele Legii, caci din faptele
Legii nimeni nu se va indrepta” (Gal. 2, 15-16).
La
indreptarea omului nu contribuie Legea si faptele acesteia. In
intreaga gandire a Sfantului Apsotol Pavel, ca si in viata Bisericii,
indreptarea este legata de renasterea omului, de limpezirea gandului,
de iluminare si de indumnezeire. Asadar, nu este vorba despre o
indreptare omeneasca emotionala, ci despre unirea cu Dumnezeu. Prin
urmare, Sfantul Apostol foloseste termenul de indreptare cu sensul
de indumnezeire. Faptul ca aceasta este ceea ce a vrut el sa spuna,
rezulta, din cuvantul pe care il rosteste in continuare:
“M-am
rastignit impreuna cu Hristos; si nu eu mai traiesc, ci Hristos
traieste in mine” (Gal. 2, 20).
Legea
si faptele Legii, ca de exemplu taierea imprejur, nu-l indumnezeiesc
pe om, pentru ca indumnezeirea se poate savarsi numai in Hristos.
Mantuirea si indumnezeirea omului s-au dus la indeplinire prin
intruparea Cuvantului. De altfel, toate legiuirile si toate faptele
Legii din Vechiul Testament au fost date doar ca o consecinta a
caderii lui Adam, cu scopul de a-i pregati pe oameni pentru
intruparea lui Dumnezeu Cuvantul si de aceea intruparea a fost voia
anterioara a lui Dumnezeu, nu voia posterioara. Indumnezeirea nu se
obtine prin respectarea exterioara a Legii, ci prin comuniunea cu
Persoana Dumnezeului-Om Hristos. Daca era posibil ca Legea sa
mantuiasca, nu ar mai fi fost nevoie de intrupare.
Prin
cele spuse, nu anulam Legea lui Dumnezeu si nici nu suntem
antinomici, dar trebuie sa subliniem faptul ca scopul Legii si al
lucrarilor ei, intre care se afla si taierea imprejur, a fost
pregatirea poporului pentru intruparea lui Hristos, prin faptul ca
legea s-a facut medicament tamaduitor pentru curatirea de patimi a
inimii omului. Asadar, legea curata, dar pentru ca omul sa ajunga la
iluminare si la slava este nevoie de credinta in Iisus Hristos, adica
de comuniune cu Dumnezeu-Om Hristos. De aceea, Sfantul Apostol Pavel
intreaba:
“din
faptele Legii primit-ati voi Duhul, sau din ascultarea credintei?”
(Gal. 3, 2).
In
concluzie, faptele Legii nu indrepteaza, adica nu il indumnezeiesc pe
om, ci il curata si il pregatesc pentru primirea credintei in
Hristos, adica pentru unirea cu Hristos si pentru dobandirea
darurilor Sale. Asadar, indumnezeirea omului are loc prin legatura
vie cu Hristos. Acela care a fost curatit si iluminat si care l-a
primit pe Hristos, facandu-se madular al Trupului Sau prin harul
Duhului Sfant, nu are nevoie sa tina legea taierii imprejur.
De
altfel, crestinii au primit o taiere imprejur nefacuta de mana
omeneasca, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel:
“In
El ati si fost taiati imprejur, cu taiere imprejur nefacuta de mana,
prin dezbracarea de trupul carnii, intru taierea imprejur a lui
Hristos. Ingropati fiind impreuna cu El prin botez, cu El ati si
inviat prin credinta in lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a inviat pe
El din morti” (Col. 2, 11-12).
Cu
o alta ocazie, Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre “taierea
imprejur a inimii in duh” (Rom. 2, 29).
8
Taierea imprejur a Noului Testament in cuvintele Sfintilor Parinti
Talcuind
fragmentele din Sfanta Scriptura care vorbesc despre taierea imprejur
cea adevarata si duhovniceasca, adica despre Botezul crestin, Sfintii
Parinti ai Bisericii infatiseaza adevaruri teologice minunate.
Sfantul
Epifanie invata ca taierea imprejur dupa trup l-a pregatit pe om si
i-a slujit pana la Botez, care este taierea cea mare imprejur, caci
prin el ne izbavim de pacate si ne pecetluim cu numele lui Dumnezeu.
Punerea pecetii cu numele lui Hristos este recunoasterea ca Ii
apartinem.
Sfantul
Ioan Gura de Aur spune ca, daca taierea imprejur dupa trup ii
despartea pe israeliteni de neamuri, cu atat mai mult aceasta
despartire are loc prin sfantul Botez, care ii deosebeste pe
credinciosi de necredinciosi. Asadar, se numesc credinciosi cei care
s-au botezat si care isi reinnoiesc harul primit la Botez.
Dupa
cum invata Sfantul Chiril al Alexandriei, taierea imprejur din
Vechiul Testament nu desfiinta moartea, lucru care se schimba prin
taierea imprejur a Noului Testament. Cu adevarat, omul intrat in
Biserica prin sfantul Botez se face madular al Trupului inviat al lui
Hristos si in acest fel, moartea duhovniceasca este desfiintata si
exista certitudinea invierii mortilor. Dupa Botez, moartea trupeasca
ramane, insa numai pentru ca pacatul sa fie omorat.
Sfantul
Ioan Damaschin spune ca taierea imprejur este lasarea la o parte a
placerii trupesti si a dorintelor nefolositoare si zadarnice. Prin
urmare, Botezul este strans legat de viata ascetica, prin care omul
se elibereaza de sub stapanirea patimilor. In acest caz, nu mai este
vorba despre taierea imprejur dupa trup sau despre indepartarea unei
parti a trupului, ci despre taierea imprejur si schimbarea la fata a
dorintelor sufletului.
Din
invatatura Sfantului Maxim, intelegem ca si retezarea legaturilor
irascibile dintre suflet si trup este tot o taiere imprejur. Sufletul
este legat si unit cu trupul, dar nu aceasta legatura trebuie taiata,
ci legatura irascibila, adica legatura care se face intre suflet si
trup prin intermediul pacatelor.
Cuvintele
Sfintilor Parinti arata ca taierea imprejur a Noului Testament este
interioara si duhovniceasca, pentru ca inseamna comuniunea omului cu
Dumnezeu si incercarea de a mentine aceasta comuniune.
Dumnezeu
a dat Legea Vechiului Testament pentru a pregati poporul pentru
venirea lui Hristos. La inceputul Evangheliei sale, Sfantul
Evanghelist Ioan spune:
“Legea
prin Moise s-a dat, iar harul si adevarul au venit prin Iisus
Hristos” (Ioan 1, 17).
Asadar,
Dumnezeu Cuvantul neintrupat a dat Legea prin Moise, pentru ca
poporul sa fie vindecat si sa poata primi adevarul si harul care au
venit in lume prin Dumnezeu Cuvantul intrupat, adica prin Hristos. Si
Legea mozaica, din care facea parte taierea imprejur, a avut har, dar
a fost vorba despre harul curatitor al lui Dumnezeu, nu despre cel
iluminator si indumnezeitor.
Prin
Hristos, dobandim nasterea duhovniceasca si adevarata infiere.
Evanghelistul Ioan a subliniat:
“celor
cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat puterea ca sa se
faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta
trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut”
(Ioan 1, 12-13).
Prin
taierea imprejur, oamenii deveneau buni israeliteni, adica poporul
ales al lui Dumnezeu. Insa prin Botez si prin viata in Hristos,
oamenii devin copii ai lui Dumnezeu, dobandesc infierea dupa har si
biruiesc moartea.
***
Asadar,
taierea imprejur a lui Hristos a deschis calea spre taierea imprejur
a inimii noastre. O viata ascetica, petrecuta aproape de sfintele
Taine, ne face madulare ale Trupului lui Hristos. Prin urmare,
smerirea lui Hristos devine pricina a ridicarii noastre”.
Septembrie
1994
(Din:
Mitrop. Hierotheos Vlachos, Predici la Marile Sarbatori, Ed.
Egumenita, 2008)
Sursa:
Cuvantul Ortodox
0 comments:
Trimiteți un comentariu