Evanghelia
Luca
19, 1-10
În
vremea aceea trecea Iisus prin Ierihon şi iată un om bogat cu
numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi, căuta să vadă cine
este Iisus; dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură.
Atunci, alergând înainte, s-a suit într-un dud, ca să-L vadă,
căci pe acolo avea să treacă. Dar când a sosit la locul acela,
Iisus, privind în sus, l-a văzut şi a zis către el: Zaheu,
grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân în
casa ta. Şi el, grăbindu-se, s-a coborât şi L-a primit cu
bucurie. Când au văzut aceasta, toţi cârteau şi ziceau: a intrat
să găzduiască la un păcătos. Dar Zaheu, stând în faţa
Domnului, I-a spus: iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau
săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, întorc
împătrit. Iar Iisus a grăit către el: astăzi s-a făcut mântuire
casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam. Fiindcă Fiul
Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.
Sfântul
Luca al Crimeei – Predică
la Duminica
lui
Zaheu
Vameşi
se numeau strângătorii impozitelor. Ei puteau dobândi bani pe cale
nedreaptă la strânsul impozitelor şi o făceau. Erau cruzi şi
lacomi, jefuiau poporul, iar poporul îi ura. Însuşi cuvântul
„vameş” ajunsese pentru popor totuna cu „păcătos”.
Zaheu
era mai marele vameşilor şi asupra lui apăsa şi mai greu ura
poporului decât asupra vameşilor de rând - dar iată că omul
acesta păcătos s-a aprins de dorinţa să-L vadă pe Domnul Iisus
Hristos, despre Care auzise atât de multe. Când Domnul a trecut pe
lângă pomul unde şedea Zaheu, El S-a oprit deodată şi a grăit:
„Zaheu, coboară mai repede din pom şi mergi acasă, fiindcă
astăzi trebuie să vin la tine”.
Pentru
ce Domnul, trecând printr-o mulţime uriaşă de popor şi-a întors
dintr-o dată luarea aminte asupra lui Zaheu? Pentru ce l-a chemat pe
nume? Fiindcă Domnul, Atoateştiutor fiind, cunoştea nu doar numele
lui Zaheu, ci şi inima lui şi dorinţele lui.
Dar
ce s-a întâmplat în sufletul lui Zaheu? Cum se simt oamenii care,
asemenea lui, trăiesc în nedreptate, de Dumnezeu nu se tem şi nu
se ruşinează de nimeni (v. Lc. 18, 2)? Sufletul lor păcătos nu
cunoaşte odihnă nici ziua, nici noaptea. Cât de greu este pentru
ei să îndure dispreţul şi ura poporului! Propria conştiinţă le
roade fără încetare, ca un vierme crunt, inima - dar patima
banilor înăbuşă totul. „N-au decât să ne dispreţuiască”,
spun ei, „în schimb suntem bogaţi. Avem de toate”.
Credeţi
că e uşoară o viaţă ca aceasta? Nu, ci e foarte grea. Greu este
să înăbuşi mereu glasul conştiinţei. Greu este să duci povara
urii şi dispreţului oamenilor. Aşa era şi cu sufletul
nefericitului Zaheu.
Dar
de ce dorea el atât de puternic să îl vadă pe Domnul Iisus
Hristos, de ce s-a suit în smochin ca să-L privească măcar din
depărtare? Din simplă curiozitate? Nu: el simţea şi ştia cât de
Mare şi Sfânt este Domnul Iisus Hristos. El auzise despre marile
Lui minuni, despre redarea văzului orbilor, despre învierea
morţilor şi sufletul lui păcătos tresaltă.
Nu
simpla curiozitate îl atrăsese, ci dorinţa tare de a privi măcar
la Cel mai sfânt decât toţi sfinţii, la Cel atât de nesfârşit
potrivnic întunecării şi nedreptăţii propriului lui suflet.
Conştiinţa lui păcătoasă era mişcată ca niciodată.
El
năzuia să-L vadă pe Prorocul Cel minunat, asemenea Căruia lumea
încă nu cunoscuse, şi în inima sa gândea: „Dar eu, păcătosul,
voi rămâne încurcat şi pe mai departe în viaţa aceasta
ticăloasă, pentru care oamenii mă urăsc şi mă dispreţuiesc?”.
Iar
Domnul ştia ce cotitură avusese loc în sufletul lui păcătos,
ştia că acest suflet nu este greu de mântuit. Tocmai de aceea S-a
şi hotărât să meargă în casa lui Zaheu. Zaheu s-a dat jos
repede din pom şi a fugit acasă pentru a-L primi pe Domnul Iisus
Hristos.
După
aceea, cutremurat de vizita lui Hristos, a stat înaintea Lui şi
lepădând îndată şi cu hotărâre lăcomia sa de bani, a zis:
„Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi dacă
am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit” (Lc. 19, 8).
Iată
ce pildă de adâncă pocăinţă; iată cât de adânc a cutremurat
sufletul acestui om păcătos cercetarea dumnezeiască. Tocmai la el,
un păcătos atât de ticălos, dispreţuit de oameni, să vină
însuşi Domnul Iisus Hristos?! Dar Domnul ce a răspuns? „Astăzi
s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui
Avraam” (Lc. 19, 9).
Aşadar,
Zaheu, om păcătos, mânat de nevoia simţită lăuntric a
renaşterii duhovniceşti, a început să caute întâlnirea cu
Hristos - şi această întâlnire a avut loc, aducând mântuire
casei lui. Sfânta Biserică ne îndeamnă să-L căutăm pe Domnul
urmând pilda lui Zaheu, să înviem în sufletul nostru frica de
Dumnezeu dându-ne seama de păcătoşenia noastră şi de nevoia
pocăinţei şi înnoirii.
Dar
noi, spuneţi-mi, oare puţine păcate avem? Oare nu suntem toţi
datori să ne pocăim din toată inima, asemeni lui Zaheu şi
asemenea lui, să ne plătim datoriile faţă de cei pe care i-am
necăjit? Să ne fie pildă întotdeauna această întoarcere la
credinţă a mai marelui vameşilor. Să ne străduim şi noi, când
ne va cerceta Domnul în chip nevăzut, să Îl primim aşa cum L-a
primit Zaheu şi să ne învrednicim de aceleaşi cuvinte pe care
le-a auzit el. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu