Tinerii sunt buni
Tinerii sunt aceiași în America și în
România. Diferențele dintre generațiile de tineri sunt
diferențe de cultură. Unii au trăit într-o cultură și alții în alt mod de
cultură. Sunt împotriva celor care spun: „Ce bine era odată și acum uite cum este!”
În general, tinerii sunt aceiași, sunt buni. Adulţii sunt răi, noi suntem răi. Nu
tinerii au inventat, în răstimpul de până la douăzeci de ani, drogurile. Noi
le-am inventat. Nu copiii sunt răi, nu tinerii sunt răi. Nu săracul student
care conduce mașina este cel care a pavoazat orașele cu femei goale și cu toată literatura
pornografică. Pe aceasta nu o scriu tinerii, căci ei sunt imaturi. Ei se
înfruptă din ea. Noi trebuie să ne căim înaintea lui Dumnezeu și să plângem pentru
copiii aceștia.
Tinerii care cresc ne văd pe noi și fac ceea ce facem noi. Pentru că
educația nu se învață din cărți. Poți să publici oricâte cărți și manuale de educație. Tânărul le citește, le pune de-o parte
și cu atâta rămâne, cu niște noțiuni. Dar educația se face prin
exemplu. Nu-i dai copilului lecții cu degetul: „Trebuie să faci asta, asta și asta!” El nu înțelege. El face ce fac
mama și tata. Eu, dacă am învățat ceva, am învățat pentru că mama m-a
luat de mână și m-a dus la icoana Maicii Domnului și mi-a spus că acesta, Pruncul,
este Iisus Hristos și aceasta-i Măicuța Domnului și „El e Domnul nostru”. Și cu atâta am rămas. Cei câțiva psalmi pe care-i știu pe de rost, îi știu de la mama, pentru
că ea știa Psaltirea aproape pe de rost. Pe mine nu m-au
învățat didactic, eu am făcut ce au făcut părinții. Eram opt copii. Seara nu ne
culcam fără rugăciune; îngenuncheam toți: tata, mama și copiii. Și ne-au învățat să ne luăm iertare unul de la
altul, sărutam mâna tatei și a mamei și ne duceam să ne culcăm. Nu era
nimic teoretic. Ne luau de mână și ne puneau în genunchi. Sigur, cei mai mici nu
erau atenți la rugăciune, dar mai târziu lor li se întipărește în minte că
rugăciunea este o chestiune de viață și de moarte pentru că mama și tata se rugau. Sau
mai târziu spun: „mama n-ar face asta”, „tata n-ar face asta”.
Exemplul părinților este mare lucru, și ei nu știu asta.
Implicarea în societate
Trebuie să existe o reacție împotriva a tot ceea ce este rău în societate. Și mai ales la români,
care sunt înclinați să imite tot ceea ce aici, în America, se aruncă deja la gunoi. De
exemplu, este o mișcare foarte puternică împotriva avorturilor în America. Eu am fost patru
ani la rând cu icoana Maicii Domnului la Casa Albă. Pe 22 ianuarie se adună la
Washington milioane de oameni. Și este interesant că sunt evrei foarte mulți, ortodocși, catolici nici nu
mai vorbim; merg toate seminariile ortodoxe de aici, se duc și episcopi ortodocși. Mergeam opt
kilometri până la Curtea Supremă, unde acum 30 de ani s-a hotărât liberalizarea
avorturilor, și acolo ne rugam pentru copiii care au fost avortați. Toți cei de pe lături,
huiduindu-ne, aruncau cu orice. Dar nu ne uitam la asta, ne duceam.
Un alt exemplu: tinerii noștri – pentru că avem o organizație puternică de
tineret în episcopia noastră – au cumpărat cărțile de slujbă și alte lucruri pentru
biserică din banii lor. Se duc și spală mașinile. Sau vând ciocolată pe
stradă de la ușă la ușă pentru asociațiile care luptă împotriva cancerului. Fetița părintelui Dumitru
Ichim de la Kitchener, din Ontario, a străbătut toată Canada pe patinele cu
rotile pentru asociația împotriva cancerului. Este medic acum, dar era de 16 ani când a făcut
treaba aceasta. Știți câți bani a adunat? Căci cine, când o vede, nu se-ndură să-i dea?
Vorbeşte cu Hristos!
Eu tuturor tinerilor le spun: „Vorbeşte cu Hristos!” Ce să vorbeşti? Despre
toate: că la facultate ai un profesor așa și așa, că ţi-e foame… Dacă
vorbești cu Iisus Hristos, diavolul nu găsește o portiță deschisă în mintea
ta ca să-ți aducă ce ai văzut pe stradă. Pentru că mereu spui: „Doamne, uite că sunt
obosit, trebuie să mă culc puțin. Am să încerc să citesc puțin și mă culc.” Dialogul
acesta permanent cu Dumnezeu este soluţia. O să spuneţi: „Dar ce, aceasta‑i rugăciune? Ca să fie rugăciune
trebuie să citești psalmul cutare!” Este o rugăciune! Pentru că ce este rugăciunea, în
fond? Este comunicare cu Dumnezeu. Ce sunt psalmii, decât un dialog cu
Dumnezeu? În felul acesta noi devenim o rugăciune, o rugăciune „ambulantă”,
care nu întotdeauna se face prin cuvinte, ci prin faptul că trăiești în prezența lui Iisus Hristos,
căci El este întotdeauna cu noi. Nu poți să faci abstracție de prezența Lui în viața noastră.
De exemplu, ești în mașină, conduci mașina și spui: „Știu că ești pe locul din față aici cu mine, spune-mi ceva!” Și Mântuitorul îți răspunde. Cum? Îți dă sugestii cum să-ți rezolvi problemele. Dumnezeu
întotdeauna răspunde la rugăciuni: „Da” sau „Nu”. Sunt rugăciuni și cereri pe care
Dumnezeu nu ni le satisface pentru că noi vrem să trăim confortabil, numai
confortabil, să nu suferim deloc. Dar nu este mântuire fără cruce. El nu ne dă
o cruce grea; crucea noastră personală este necesară, pentru că omul care n-a
suferit este foarte superficial. Nu înțelegi lucrurile când hălăduiești, când o duci bine.
Dialogul cu Dumnezeu te face să ai mintea disciplinată și curată, face să nu
mai vină prostiile acelea care se leagă într-o structură și te duc la păcat, la
păcate intime. Pentru că omul este lăcașul Duhului Sfânt, este biserică
sfințită, și biserica asta nu poate fi pictată cu imaginile murdare care îți vin în minte, ci
trebuie pictată cu icoane.
Mănăstirea
„Adormirea Maicii Domnului”,
Rives Junction,
octombrie 2012
0 comments:
Trimiteți un comentariu