Un judecător din Florida îşi dă acordul pentru o familie cu 3 părinţi: două lesbiene şi un homosexual

marți, 19 februarie 2013

| | |



De Thaddeus Baklinski

Miami, 8 februarie 2013 (LifeSiteNews.com) – Un judecător din Florida a emis o decizie care ar putea deveni hotărâtoare pentru viitor: unei fetiţe în vârstă de 23 de luni i se pot trece pe certificatul de naştere 3 persoane în calitate de părinţi.

Antonio Marin, judecătorul unui tribunal din Miami, şi-a dat acordul pentru o înţelegere între un cuplu de lesbiene, Maria Italiano şi Cher Filippazzo, „căsătorite” legal în Connecticut, şi Massimiliano Gerina, un homosexual care a donat spermă Mariei Italiano pentru a concepe un copil.
 
Legislaţia din Florida prevede că un donator de spermă pentru inseminare artificială nu are niciun drept în calitate de părinte.

Cu toate acestea, M. Gerina a făcut o înţelegere verbală cu cele 2 lesbiene pentru a dona spermă, şi, susţine el, atunci a presupus că va avea posibilitatea să se implice în creşterea copilului: „M-au rugat acest lucru şi am fost flatat. Era o ocazie unică pentru mine să am un copil.” Iar “femeile doreau un tată pentru copil, nu doar sperma”, a susţinut el.

La 2 săptămâni după inseminarea artificială, Maria Italiano a aflat că este însărcinată. Cele două lesbiene au stabilit ca Cher Filippazzo să adopte copilul şi amândouă să-l crească împreună ca „părintele 1” şi „părintele 2”.

În luna a 7-a de sarcină, cele două lesbiene l-au sunat pe Gerina şi i-au cerut să semneze un document prin care să renunţe la drepturile de tată, însă Gerina a refuzat şi a angajat imediat un avocat pentru un proces de apărare a drepturilor sale parentale. 

Bărbatul a precizat ca el dorea sa aibă: „toate drepturile ca părinte, inclusiv un program de vizitare a copilului. Dar ele nu au suportat ideea. Au spus că nu îşi doreau asta. Le-am spus: Trebuia să vă fi gândit la asta înainte ca Maria să rămână însărcinată.” 

La tribunal, procesul de paternitate a început imediat după naşterea - pe 10 martie 2011 - a fetiţei, Emma şi a durat aproape doi ani. O înfăţişare fusese programată pe 31 ianuarie 2013, dar, în săptămâna dinainainte de audieri, cuplul de lesbiene şi tatăl homosexual au căzut la o înţelegere prin care C. Filippazzo a adoptat-o legal pe Emma şi, împreună cu mama biologică împarte „responsabilitatea parentală” faţă de fetiţă. Sentinţa judecătorească mai prevede că Gerina este recunoscut drept tatăl copilului şi i se acordă dreptul de a-l vizita de 2 ori pe săptămână.

Judecătorul a declarat: „Am regândit ideea de familie. Dacă două femei sunt declarate în certificatul de naştere ca părintele 1 şi părintele 2, acest lucru nu exclude şi adăugarea unui bărbat pe post de tată. Sunt implicate trei părţi. Sunt de acord că acest caz este unic.”

Avocatul cuplului de lesbiene, Kenneth Kaplan, a spus: „Trebuie clarificată situaţia: nu este vorba de drepturi egale împărţite la trei. Chiar dacă sunt trei părinţi, responsabilitatea deciziilor le revine numai femeilor. În conformitate cu legislaţia din Florida, femeile vor lua toate deciziile pentru copil. Copilul este adoptat de ele, iar bărbatul are numai anumite drepturi.”

„Mamele sunt cele care hotărăsc în privinţa copilului”, a spus Gerina. „Ele sunt părinţii; eu voi petrece doar câtva timp săptămânal cu Emma.”

Traducere şi adaptare: Simina Bălăşoiu
Sursă: LifeSiteNews