De Frank York
Copiii şi adolescenţii care se confruntă
cu tulburări de identitate sexuală
(TIS) cresc deseori în
familii în care comportamentul trans-sexual (de confuzie între sexe) este
tolerat sau chiar încurajat ca reprezentând “o fază”, afirmă Dr. Kenneth Zucker
într-un număr recent al publicaţiei Child
and Adolescent Psychiatric Clinics of North America.
Dr. Zucker de la Clinica pentru Copii şi
Adolescenţi cu Probleme de Identitate Sexuală din Toronto, Canada, observă că
aceşti copii se formează aşa în familii unde psihopatologia maternă este
evidentă, ei dezvoltând o angoasă separativă din cauza mamei care nu este
prezentă din punct de vedere emoţional.
De asemenea, se pare că şi reversul este
adevărat. Analizând cercetările privind TIS şi relaţiile parentale, Zucker
menţionează un studiu clinic realizat de Stoller, care a remarcat că băieţii cu
probleme de identitate sexuală aveau o relaţie extrem de apropiată cu mama lor
şi o relaţie distantă cu tatăl. Un alt cercetător a evaluat timpul pe care
taţii îl petrec alături de băieţii lor efeminaţi în primii cinci ani de viaţă.
R. Green, în “Sindromul
băiatului efeminat,” constată că taţii băieţilor efeminaţi petrec mai puţin
timp cu fiii lor între vârsta de doi şi cinci ani decât taţii subiecţilor de
control. Mamele băieţilor efeminaţi petrec şi ele mai puţin timp cu băieţii lor
decât mamele băieţilor din grupul de control.
Zucker a analizat şi datele actuale
privind o componentă biologică a TIS la copii şi adolescenţi. El a remarcat:
“Cercetătorii nu au putut identifica o anomalie biologică sau o variabilă
evidentă asociată cu TIS. Există însă dovezi că anumite tendinţe
comportamentale determinate de procese biologice îi caracterizează oarecum pe
copiii cu TIS.”
Zucker a analizat ceea ce se cunoaşte la
zi despre hormonii sexuali prenatali şi impactul pe care îl au aceştia asupra
creierului în dezvoltare al fătului. El discută studiile privind hiperplazia adrenală
congenitală (HAC), o afecţiune intersexuală care afectează persoanele de
sex feminin. În timpul dezvoltării fetale, organele sexuale externe se
masculinizează. Se presupune că această masculinizare poate avea loc şi la
nivel cerebral. Studiile pe fetele cu HAC sugerează că ele prezintă o incidentă
de bisexualitate mai mare decât celelalte.
Zucker a constatat că băieţii cu TIS au o
incidentă mai mare de stângăcie decât ceilalţi băieţi. În plus, băieţii cu TIS
au “mulţi fraţi sau surori... şi o ordine a naşterii târzie”, comparativ cu
băieţii non-TIS. El afirmă că aceasta se poate datora unor “reacţii imunologice
maternale în timpul sarcinii. Fătul masculin este resimţit de mamă mai ‘străin’
(antigenic) decât fătul feminin.”
Factorul social
O analiză a literaturii actuale privind
TIS indică faptul că “părinţii au un anumit rol în influenţarea modelelor de
comportament sexual dimorf, dar nu în maniera simplistă comentată de
teoreticienii învăţării sociale.”
Dr. Zucker afirmă că copiii cu TIS cresc
deseori în familii unde “tolerarea şi lipsa răspunsului sunt frecvente.
Încurajarea acestor comportamente este mai frecventă decât reacţiile negative
sau de descurajare.”
El prezintă trei motive posibile pentru
această tolerare:
1. Valorile şi ţintele parentale privind
dezvoltarea psihosexuală;
2. Feedback de la specialişti, potrivit
căruia comportamentul este în limite normale sau reprezintă ‘doar o fază’;
3. Conflicte parentale privind subiectul
masculinităţii şi al femininitătii;
4. Psihopatologie şi neînţelegeri
parentale care îi preocupă pe părinţi şi îi fac să ignore comportamentul
copilului.
Dr. Zucker recunoaşte că există aspecte
etice şi sociale complexe legate de politica sexuală în societatea de astăzi.
El afirmă că “aspectul etic cel mai acut ar fi relaţia dintre TIS şi orientarea
homosexuală târzie. Studiile de monitorizare a băieţilor cu TIS netratate arată
că, pe termen lung, homosexualitatea este finalitatea psihosexuală cea mai
frecventă.”
Zucker afirmă că medicii au obligaţia
etică de a-i informa pe părinţi cu privire la relaţia dintre TIS şi
homosexualitate. Experienţele clinice sugerează că tratamentul psihosexual este
eficient în reducerea disforiei sexuale şi că consilierea individuală şi
parentală sunt metode eficiente de tratare a TIS.
El subliniază faptul că este normal ca
părinţii să stabilească limite pentru comportamentul trans-sexual al copiilor
lor. În caz contrar, respectivul comportament se acutizează.
Copiii şi adolescenţii care nu răspund la
tratamentul psihosexual pot candida la un tratament hormonal timpuriu, însă
numai după încercarea celorlalte opţiuni. Medicul poate lua în considerare două
opţiuni: managementul afecţiunii până când copilul atinge vârsta de 18 ani şi poate
apela la o clinică pentru adulţi, sau folosirea de la început a hormonilor
sexuali.
Tradus de
Bogdan Mateciuc
Sursa: Informaţii
Pentru Viaţă, NARTH.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu