De Raimundo Rojas
Articolele și postările de pe bloguri care comemorează 40 de ani de la cea mai mare tragedie a Americii spun toate o poveste asemănătoare. Este vorba despre un număr inimaginabil de mare de morți. În prezent sunt 55 de milioane de copii care au fost otrăviți, tăiați în bucăți sau sufocați de către susținătorii avortului - având acest drept recunoscut legal.
Articolele și postările de pe bloguri care comemorează 40 de ani de la cea mai mare tragedie a Americii spun toate o poveste asemănătoare. Este vorba despre un număr inimaginabil de mare de morți. În prezent sunt 55 de milioane de copii care au fost otrăviți, tăiați în bucăți sau sufocați de către susținătorii avortului - având acest drept recunoscut legal.
S-a scris mult despre rănile provocate în tot acest timp
– zeci de milioane de femei care au fost rănite fizic sau sufletește
din cauza avorturilor, unele dintre ele fiind afectate iremediabil pentru tot
restul vieții. Lupta lor de acceptare a experienței
avortului trebuie să fie susținută și
transmisă mai departe pentru ca și ceilalți
să evite pe viitor pierderile de vieți și
durerea provocată de acestea.
Însă s-a scris
foarte puțin despre victimele colaterale ale avortului, și
anume tații copiilor avortați.
În fiecare zi, din ce în ce mai mult, ideea „drepturilor”
câștigă teren în Statele Unite. Putem
admira reclame sofisticate la o multitudine de probleme sociale – de la
drepturile animalelor la drepturile homosexualilor, de la dreptul la portarmă
la drepturile reproductive ale femeii. Drepturile noastre sunt cele mai trâmbițate
sloganuri în ultima vreme.
Cu toate acestea, cu 40 de ani în urmă, Curtea Supremă de Justiție a emis o decizie prin care bărbaților
nu li se mai recunoștea nici un
drept reproductiv. Odată cu decizia în Cazul Roe versus Wade, bărbații din
Statele Unite nu au mai avut niciun cuvânt de spus despre când pot deveni tați.
Nu pot decide nici câți copii să
aibă, nici la cât timp unul după altul. Și sunt lipsiți
total de putere dacă doresc să apere viața copilului
deja conceput.
L-am cunoscut pe Julio cu 4 ani în urmă, la o petrecerea
de premiere a unui concurs de pescuit. Am stat la masă cu el, cu soția
lui și 2 din cei 3 copii. În timpul cinei,
am descoperit că mă născusem în același sat din
Cuba cu părinții lui. Ne-am împrietenit și
pentru că e mare pescar, mă ia și pe mine pe
barca lui de 2 sau 3 ori pe an. Ținem legătura
pe rețelele de socializare și
pentru că vede ce postez, știe foarte
bine despre lupta pe care o duc pentru stoparea avortului în Statele Unite.
Am petrecut 6 săptămâni în arhipelagul Florida
oblojindu-mi rănile dupa recentele alegeri petrecute in SUA. O parte din procesul de vindecare l-a constituit și
pescuitul și desigur că am apelat la amicul Julio
să mă ducă la pescuit în larg. Ne-am pus de acord asupra programului și
am ieșit în larg la începutul lunii
decembrie – dar Julio nu era deloc în formă, aşa cum era el de obicei ... acum pur și
simplu își pierduse cheful de așa ceva. Am aruncat ancora relativ rapid și, la o bere, mi-a spus povestea lui.
Cu 23 de ani în urmă, fusese logodit pentru câteva luni
cu o tânără femeie cu care fusese prieten timp de 2 ani. Urma să-și
stabilească ziua nunții, când ea
i-a mărturisit că este însărcinată. Julio a vrut să se căsătorească imediat și
era foarte emoționat că va fi tată. Însă femeia avea
alte planuri. După o lună a rupt logodna și a făcut
avort fără să-i spună și lui
înainte.
În noaptea aceea, în larg, Julio s-a gândit la copilul
său avortat care ar fi trebuit să se nască la începutul lui decembrie. Pescarul
bine făcut avea lacrimi în ochi când îmi spunea: „Săptămâna asta ar fi împlinit 23 de ani.”
Nimic din ce i-am spus apoi nu i-a alinat durerea.
Chiar dacă Julio ar fi dispus de mijloacele financiare cu
23 de ani în urmă pentru a cere ajutor legal, nu ar fi avut cum să-l primească.
Nu exista nicio hotărâre judecătorească de interzicere a avortului, nicio
posibilitate legală de a acționa, nimic
care ar fi putut să-l ajute să salveze viața
copilului nenăscut.
În epoca în care trăim, când fiecare grup de interese susține
anumite ierarhii în privința afirmării
drepturilor, tații rămân la coadă. De 40 de ani nu
avem nici un cuvânt de spus. De 40 de ani ni se neagă în continuu drepturile
reproductive. De 40 de ani suntem neajutorați,
fiind forțați
să stăm deoparte și să privim la măcelul propriilor
copii.
Decizia Roe versus
Wade a dus la o tragedie care trebuie să înceteze, pentru că trebuie să
punem capăt uciderii de copii, mamele nu trebuie să mai fie rănite fizic și
sufletește, iar calitatea de tată nu mai trebuie
negată. Este de ajuns!
Notă:
Raimundo Rojas este directorul Adunării hispanice a Comitetului Național pentru Dreptul la Viață (NRLC). A fost președintele Asociației Dreptul la Viață din Florida și
a dus mai departe, prin mass-media, mesajul pro-viață către milioanele de vorbitori de limbă
spaniolă. Cu ONG-ul său, Raimundo Rojas reprezintă NRLC la Națiunile Unite. Rojas s-a născut în Santiago de
las Vegas din Havana, Cuba, și s-a
refugiat împreună cu familia în Statele Unite în 1968.
Sursa: lifenews.com
0 comments:
Trimiteți un comentariu