Seria de articole despre marşurile pentru viaţă din Occident este un îndemn adresat românilor pentru a prelua ceea ce este folositor din străinătate şi de a participa pe 23 Martie la Marşul pentru Viaţă din România.
De
Johanna Dasteel
Pe
26 ianuarie 2013, în San Francisco, a avut loc Marşul anual pentru Viaţă de
pe Coasta de Vest, la care au participat peste 50.000 de oameni.
Mulţimea a fost formată în cea mai mare parte din tineri, supravieţuitori ai celor 40 de ani de avort la cerere, inauguraţi în 1973 prin decizia Curţii Supreme a Statelor Unite în cazul Roe versus Wade.
Mulţimea a fost formată în cea mai mare parte din tineri, supravieţuitori ai celor 40 de ani de avort la cerere, inauguraţi în 1973 prin decizia Curţii Supreme a Statelor Unite în cazul Roe versus Wade.
Înainte
să înceapă marşul, 26 de femei, participante în campania Silent No More Awareness, au luat cuvântul şi
au vorbit despre dramele lor legate de avort, exprimând-şi durerea şi regretul.
Alături de pancartele purtate de ele cu mesajul „Îmi regret avortul” s-au aflat
bărbaţi cu pancarte inscripţionate „Îmi regret paternitatea pierdută” – drama pierderii
copilului nu le afectează numai pe mame, ci şi pe taţi, care uneori presează
pentru avort, iar alteori nici nu sunt înştiinţaţi despre copil ori despre
avort.
Georgette Forney, preşedinte al campaniei Silent No More Awareness,
a stat lângă fiecare femeie care a vorbit, încurajând-o în timp ce mulţimea de
oameni cu feţele în lacrimi asculta tăcută.
Deborah
Schneider, una dintre femei, a explicat că a făcut avort în perioada imediat
următoare legalizării avorturilor, când cei care făceau avorturi nu-şi băteau
capul să ascundă „rezultatele” muncii lor, aşa cum se face astăzi. Aşa că,
atunci când a intrat în camera în care urma să i se facă avortul, a văzut peste
tot borcane cu rămăşiţele copiilor avortaţi de la femeile care intraseră înaintea
ei. "Am trăit cea mai insuportabilă formă de agresiune sexuală pe care
mi-aş fi putut-o imagina vreodată, cu părţile intime ale corpului meu folosite
violent şi cu copilul meu mort alături." Cu ochii în lacrimi, Deborah
Schneider a spus că există speranţă de vindecare pentru oricare dintre femeile
care au trecut prin trauma avortului şi că, prin mărturia ei, vrea să „rupă tăcerea
despre pretenţiile false ale industriei avortului.” A mai spus că este firesc
ca „întrucât avortul nu şi-a îndeplinit promisiunile de a aduce fericire, să
fie interzis”.
La
începutul marşului au vorbit clerici ai Bisericii Catolice, care au transmis
mesajul de binecuvântare al papei Benedict pentru cei prezenţi la această mărturisire
publică a “dreptului fundamental la viaţă al omului şi la susţinerea demnităţii
şi inviolabilităţii fiecărui membru al familiei noastre, în special a celor mai
mici şi mai lipsiţi de apărare dintre fraţii şi surorile noastre.”
O mărturie deosebită a adus Lacy Buchanan al cărei fiu, atunci când era însărcinată, a fost diagnosticat cu handicap şi a cărei mărturie pro-life a ajuns la 11 milioane de telespectatori prin intermediul unui filmuleţ de pe Youtube. Ea a spus că „dizabilitatea lui nu face ca viaţa sa să fie mai puţin valoroasă şi nu este definitorie pentru valoarea sa”.
Elaine
Riddick, victimă a proiectului de eugenie din Carolina de Nord, a împărtăşit
povestea ei: a rămas gravidă în urma unui viol şi a fost sterilizată forţat la
vârsta de 14 ani, pentru că a fost considerată de către stat „debilă” şi „promiscuă”.
Alături de fiul său, Elaine a îndemnat călduros mulţimea să se ridice în apărarea
celor vulnerabili.
Kelly
Clinger, fostă cântăreaţă alături de Britney Spears, a apărut pe scenă împreună
cu soţul ei pentru a-şi mărturisi regretul de a fi făcut avort şi a arătat că
există vindecare după trauma avortului. „Nu voi mai tăcea până când avortul nu
se va eradica" a mai spus ea.
A
mai vorbit Petru Irving, pastor în Long Beach, California, ai cărui enoriaşi
sunt cu toţii implicaţi în salvarea copiilor de la avorturi şi care ajută
femeile şi copiii pe tot parcursul sarcinii şi după naştere. Ei au putut
raporta 556 de cazuri de copii salvaţi de la avort de la începutul activităţii,
în februarie 2006. Un alt pastor, Clenard Childress, a rugat, la sfârşitul marşului,
pe toţi cei prezenţi să nu dea înapoi din efortul lor de apărare a vieţii până
când „toţi copiii aflaţi în pântecele mamei lor vor fi liberi să se nască”.
Mai
puţin de douăzeci contra-protestatari au fost prezenţi la locul de desfăşurare.
Evenimentul
a fost o demonstraţie puternică şi paşnică în apărarea drepturilor copilului
nenăscut şi a demnităţii femeilor.
0 comments:
Trimiteți un comentariu