Mitropolitul Bartolomeu Anania
Radu Preda
Acum doi ani, la 31 ianuarie
2011, pleca la Domnul marele ierarh al Clujului, Mitropolitul Bartolomeu. Motiv
să reluăm, fie şi pe scurt, tentativa de a răspunde la întrebarea: ce îl făcea
pe ierarhul şi părintele nostru atât de deosebit?
Dacă există un fir roşu în
viaţa plină de coborâri şi urcuşuri a vrednicului de pomenire Mitropolit
Bartolomeu, atunci acesta constă în dorinţa de libertate. A plătit scump, cei
de stânga acuzându-l de complicitate cu dreapta şi cei de dreapta că ar fi de
stânga. Fiind liber interior, neşantajabil, a târât după el tot timpul
bolovanii calomniei şi ai invidiei, reuşind să nu se înece. Aşa cum o înţelegea
şi trăia, libertatea era pentru el lupta permanentă cu strâmbătatea,
compromisul şi corupţia. În esenţă, lucrarea păcatului tocmai în aceasta
constă: să deformeze, să compromită şi să corupă darurile lui Dumnezeu. Iată
motivul pentru care cine doreşte să îşi păstreze libertatea nu poate fi decât
împotriva falsului, a flexibilităţii prost înţelese şi a lăcomiei. În bună
tradiţie filocalică, dorinţa de a rămâne liber este şi singura cale de a rămâne
în Adevăr.
Figura ierarhului a fost
asociată poziţiei ferme, clare şi argumentate. Era vocea prin excelenţă a
Bisericii noastre, una a cărei lipsă este astăzi, în plină criză, dureros
resimţită. Predicile sale de la Nicula, de pildă, erau lecturi
social-teologice, adică încadrau mesajul duhovnicesc în orizontul
contemporanilor. La cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania, de
Adormirea Maicii Domnului, se făcea auzit glasul Bisericii în accepţiunea nu de
instituţie, ci de spaţiu al confruntării dintre Evanghelia lui Hristos şi
realitate. Un exerciţiu care, cum altminteri?, doare şi chiar răneşte pe unii,
dar îi tămăduieşte şi încurajează pe alţii. De la corupţia spirituală la
poluarea minţii şi de la asumarea unui loc demn în Europa la defectele clasei
politice – mesajele păstorului trezeau şi surprindeau, arătând ce înseamnă
concret asumarea spirituală a prezentului. Fără să îşi propună o agendă
proprie, nefiind mânat de niciun interes ideologic, Mitropolitul Bartolomeu
rezona pur şi simplu la grijile, temerile şi preocupările celor din jurul său.
A reuşit să fie o conştiinţă pentru că ştia să asculte.
Mitropolitul Bartolomeu,
alături de Majestatea Sa, Regele Mihai I
Tipologia întrupată de el
este a ierarhului deschis şi ferm deopotrivă, onest, uman, ţinându-şi rangul cu
naturaleţe, liturghisind cu seriozitate, dar nu încruntat, inspirând respect,
corect în decizii, fiind consecvent cu principiile, aplicând iconomia doar spre
îndreptare, iar nu din complicitate sau comoditate, acordând mereu încă o
şansă, înconjurat în bună parte de colaboratori având propriile lor opinii, iar
nu doar de lingăi, capabil să îşi recunoască greşelile şi, în limitele
posibilului, să le corecteze, generos, delimitându-se de lichelism, mai ales de
cel practicat în Biserică, reticent la orice tentativă de anexare politică,
înzestrat cu viziune, curios, în stare să înveţe din mers, la 80 de ani, inclusiv
cum se scrie la calculator şi cum se trimite un email. Departe de a fi fost sau
de a se fi considerat pe sine perfect, Mitropolitul Bartolomeu nu a renunţat pe
durata unei vieţi lungi şi spectaculoase să ajungă cât mai aproape de idealul
prietenilor lui Dumnezeu. De unde şi dorinţa lui, simplu formulată, de a fi
înăuntru, în Casa Tatălui, fie şi lipit de zid.
Mitropolitul, în compania actorului Dorel
Vişan
Un slujitor al Bisericii
care îşi pune permanent problema propriei mântuiri, nu are cum să nu vegheze la
curăţenia aerului spiritual pe care semenii lui îl respiră, nu are cum să nu
denunţe impostorii, pe falşii profeţi, pe cei aflaţi vremelnic şi nevrednic în
fruntea comunităţii civile sau de credinţă deopotrivă. Această luciditate,
dublată de arta cuvântului bine şi corect scris sau rostit, îl face pe
Mitropolitul Bartolomeu un posibil model. Mai ales pentru tineri. Nu este deloc
întâmplător că Fundaţia pe care a iniţiat-o şi care îi poartă numele se dedică
elevilor şi studenţilor merituoşi, dar lipsiţi de resurse. Iată un alt fel de a
construi catedrale. Din suflete.
Dumnezeu să îl pomenească
întru Împărăţia Sa!
Sursă: Ziarul Adevărul
0 comments:
Trimiteți un comentariu