Povestea cutremurătoare a soacrei mele

 

Ce trebuie să facă o femeie însărcinată care are o relație groaznică cu soțul său, narcoman și infractor, relație care se îndreaptă spre divorț? Care au deja trei copii? Care a descoperit că are cancer la sân? Care trăiește într-o casă mizeră, răbdând de foame... O combinație înfiorătoare, nu? Și dacă cu soțul și cu sărăcia o mai poți scoate la capăt (lumea nu duce lipsă de oameni buni), se adaugă un argument cu greutate: cancer la sân. Și trei copii minori. Prin asta a trecut soacra mea cu aproape șaptesprezece ani în urmă, iar aceasta este povestea ei. 

 

Luându-o de departe, iată aici se găsește și povestea din copilărie a soțului meu (el este copilul cel mai mare) și povestea soacrei.

 

Din ce își mai amintește soțul meu din copilărie, ține minte că le era mereu foame. Tatăl cultiva marijuana ca să câștige ceva și să-și hrănească familia într-un fel, dar și ca să fumeze îndeajuns încât să se rupă de realitate. Un ratat tipic. Și un tată groaznic. Pe acasă aproape ca nu își făcea apariția, iar dacă apărea de obicei era foarte beat și imediat adormea.

 

Casa în care trăiau era micuță, cu o singură cameră, care era și dormitor și bucătărie și sufragerie. Toaleta era sub cerul liber. Duș nu aveau - se duceau să se spele la bunici. De mâncare, adeseori nu era nimic.

 

Eric și fratele său mai mic cereau mereu să mănânce, dar în casă nu aveau decât păstăi la conservă, muștar, ketchup... Eric mi-a spus că vara mâncau pătlagină și alte verdețuri. Și au trăit din mila statului. Bomboanele lor erau fructele de pădure. Desigur, nu totul a fost atât de groaznic, dar aceste lucruri ne ajută să înțelegem, totuși, cum a fost.

 

La întrebarea „cum de nu au murit de foame?”, soțul mi-a răspuns că la școală îi hrăneau destul de bine și asta i-a ajutat. Iar de la 12 ani, din cauza necesităților stridente, a început să lucreze și să câștige bani... Ce-i drept, a fost pedepsit pentru asta de părinți. În plus, bunicii îi dădeau destul de des bani de buzunar.

 

Eric mi-a povestit că cele mai bune zile ale sale le-a petrecut cu bunicii, dar se ducea la ei rar, iar mama găsea întotdeauna un motiv ca să plece de la ei cât mai curând posibil. Îi era rușine că sunt atât de săraci și că soțul ei este groaznic, iar ea nu poate schimba nimic...

 

Trei copii, de treisprezece, nouă și patru ani... Tatăl practic nu dădea pe acasă, o înșela pe Ellie (soacra mea), acasă toate mergeau foarte prost... Iar atunci Ellie descoperă și că este însărcinată.

 

Problema avortului e ca și cum nici nu s-ar fi pus. Ellie a fost o femeie foarte religioasă, și cred că tocmai de asta a răbdat atât de mult ieșirile soțului, și a hotărât cu fermitate să nască.

 

Undeva prin luna a treia, examinându-și sânii, a simțit un nodul tare, dar nedureros. Analiza făcută arăta că e vorba de cancer.

 

S-a ridicat problema întreruperii sarcinii. Imaginați-vă groaza unei femei pusă în fața alegerii: ori copilul ori viața ei.

 

Ellie nu a considerat niciodată sarcina un oarecare mecanism biologic lipsit de suflet, ea a știut că e ceva mai mult, că se dezvoltă o viață nouă, un suflet nou, o noua personalitate. A refuzat avortul. Undeva în luna a patra, s-a despărțit de soț, nu mai avea putere să-i îndure ieșirile.

 

Ellie era foarte bolnavă, dar a continuat să refuze avortul. Aici nu este acceptat să se insiste asupra a ceea ce pacientul nu dorește, dar medicii îi recomandau cu încăpățânare să facă avort. Și acesta ar fi fost achitat, însă soacra refuza categoric.

 

„Mai degrabă aș muri eu decât să le dau să-mi omoare copilul” - a spus ea. Desigur, pe de o parte, sună absurd, are trei fii, și pare o prostie teribilă că nu-și prețuiește viața. Dar, pe de altă parte, Ellie știa că dacă ea moare, copiii vor locui cu părinții ei. Iar pentru ea avortul era inacceptabil. Ea spune și acum că dacă ar fi nevoie și acum să-și dea viața pentru oricare dintre fiii ei, ar da-o fără să se gândească.

 

La treizeci de săptămâni, medicii i-au sugerat lui Ellie să-i provoace nașterea în mod artificial. Copilul avea deja mai multe șanse să supraviețuiască. Dar Ellie a refuzat, nu a auzit „mai multe șanse de supraviețuire”, a înțeles că sunt șanse, chiar dacă „puține”, să moară copilul. Și a refuzat.

 

La 38 de săptămâni, Ellie a dat naștere unui băiețel micuț, avea doar 43 cm lungime și cântărea 2200 grame. Din cauza cancerului, copilul creștea și câștiga în greutate foarte prost, iar nașterea la 30 de săptămâni l-ar fi ucis.

 

Tatăl nu și-a vizitat ​​soția muribundă și fiul nou-născut. Dar Eric a ajutat-o pe mamă să aibă grijă de fratele mai mic și, în general, i-a ținut loc și de mamă și de tată. Chiar și acum.

 

Ellie a suferit o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea sânului și chimioterapie grea. A supraviețuit și s-a însănătoșit, fiul ei are aproape 16 ani, este un voinic sănătos și spătos, jucător la o echipă de fotbal. Nu este doar o persoană care s-a născut în timpul bolii grave a mamei. E fericitul căruia i s-a dat să se nască orice s-ar fi întâmplat. Îl adoră pe soțul meu, fratele său cel mai mare, e cel mai bun prieten pentru el și aproape ca un tată. Și este foarte recunoscător mamei, pentru că i-a dat dreptul de a trăi... Ellie nu este o mamă ideală, face multe greșeli, dar Ed (fiul cel mic) e foarte blând cu ea și îi iartă mult... Cred că în subconștient îi este pur și simplu recunoscător că nu i-a luat viața. Cu toate acestea,  Ed are un caracter destul de dur și de critic.

 

Și pe Eric fratele său mai mic l-a influențat în mod pozitiv de asemenea, l-a ajutat să crească din punct de vedere moral, cred că l-a ajutat ​​foarte mult să găsească acea cale în viață pe care se află acum. Eric colaborează cu Hospice (o organizație din Statele Unite, care ușurează viața bolnavilor cărora le-a rămas mai puțin de jumătate de an de trăit).

 

Sunt foarte mândră de soacra mea, ea este eroul meu, chiar dacă nu femeia ideală din multe puncte de vedere. Dar nu prea mulți oameni în lumea noastră își asumă un asemenea risc... Dar ce recompensă!

 

Anna

 

 

Traducere: Ioana Raluca Onofrei

Sursă: noabort.net

 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

 

 

De ce, brusc, drepturile creştinilor au devenit mai puțin importante decât cele ale homosexualilor?

În acestă cursă nebună de redefinire a căsătoriei, în America, mulţi sunt atât de concentraţi pe oferirea drepturilor homosexualilor, încât nu se opresc pentru a vedea cine va fi călcat în picioare. Victimele reale, care includ copiii, proprietarii de spații pentru ceremonii religioase și angajați din întreaga țară, s-au pierdut într-o poveste de inegalitate și discriminare.

În timp ce râuri de cerneală sunt folosite pentru a scrie despre nedreptăţile față de cuplurile de același sex, foarte puțini reporteri spun poveștile creștinilor târâţi în instanţe şi în fața comisiilor pentru drepturile omului, doar pentru că au aderat la un anumit punct de vedere cu privire la căsătorie, pe care, până anul trecut, însuşi Președintele Barack Obama îl împărtăşea! De ce, brusc, drepturile creştinilor au devenit mai puțin importante decât cele ale homosexualilor? Când a devenit acceptabilă sacrificarea libertăţii de conștiință și de exercitare a religiei pe altarul „căsătoriilor” de același sex ?

Grimes, 12 August 2013 (LifeSiteNews.com) - O familie de creștini se confruntă cu o reclamaţie din partea statului, închiderea afacerii, mesaje vulgare, ameninţări şi hărțuiri primite pe adresa de mail, după ce au refuzat să închirieze un spațiu ce aparţinea afacerii lor, pentru oficierea căsătoriei unui cuplu de homosexuali.

Dick și Betty Odgaard au spus că nu pot permite, cu bună știință, unui cuplu de homosexuali să folosească Görtz Haus Galeria în scopul efectuării ceremoniei de căsătorie.

„Pentru noi, căsătoria este sacră”, a spus Betty Odgaard, şi ea există doar „între un bărbat și o femeie”.

Ea i-a declarat lui Billy Hallowell de la Blaze, că refuzul lor a fost „o chestiune bazată în totalitate pe credință”, adăugând că ar fi fericiţi să fie de folos cuplului de homosexuali „în orice alt mod”, în afara închirierii locului în care să se desfăşoare depunerea jurămintelor.

Cuplul a depus rapid o plângere la Comisia Drepturilor Omului din Lowa, spunând că legea statului interzice oricărui loc public să refuze folosirea sediului său, pe baza orientării sexuale.

În momentul în care s-a aflat despre refuzul lor, cei doi soți au declarat că adresa de mail a familiei s-a umplut de mesaje de ameninţare.

„F--k you, f--k your God, f--k your religion” se spunea într-un mesaj primit de la un activist pentru drepturile homosexualilor. Furios, același autor a adăugat: „Sunteţi mediocri, nepoliticoşi, egoişti. ... mother f---er... fii de rasişti... sons of b---hes from hell.”

Familia a suferit pierderi financiare pentru poziția sa tradiționalistă, alte cupluri anulându-şi şi ele ceremoniile.

Spațiul a servit ca biserică luterană timp de aproape 65 de ani și este o destinație populară pentru cuplurile care se căsătoresc.

Procesele și acţionările în justiție, în care creştinii sunt acuzaţi de încălcarea statutului „anti-discriminare”, au crescut proporțional cu numărul de state și localități în care a avut loc redefinirea căsătoriei.

Anul trecut, un judecător a decis că o casă de vacanţă din New Jersey, afiliată Bisericii Metodiste Unite, nu poate refuza serviciile sale pentru oficierea unei căsătorii homosexuale.

Procurorul General al statului Washington, Bob Ferguson, a înaintat acuzații împotriva unui florărese creştine în vârstă, Barronelle Stutzman, după ce aceasta a refuzat să vândă flori pentru o „căsătorie” homosexuală, în luna martie. Din păcate, nu a contat faptul că ea nu doar că servise persoane gay, dar chiar şi angajase câteva. Aşa cum a subliniat şi avocatul ei, nu a fost niciodată vorba despre discriminare, ci doar de refuzul de a participa la o ceremonie pe care credinţa ei o condamnă în mod expres.

Fotografii creştini, Elaine și Jonathan Huguenin, au fost condamnați pentru încălcarea Legii Drepturile Omului din statul New Mexico, după ce au refuzat să fotografieze o ceremonie asemănătoare.

Este absolut uimitor că toate aceste încălcări ale dreptului la libertatea de conştiinţă au loc în condiţiile în care, într-o țară puternic divizată cum este America, în care americanii rareori cad de acord pe vreun subiect, ca să nu mai vorbim de problemele sociale, sondajul Rasmussen,efectuat la începutul acestui an, a găsit un consens șocant.

La întrebarea: „În cazul în care unui fotograf creştin, cu o profundă credinţă religioasă care se opune căsătoriei între persoane de același sex, i se cere să lucreze pentru o astfel de ceremonie, are dreptul să refuze?”, 85% dintre americani cred că el are dreptul de a refuza.

De ce nu se ţine seama de această majoritate?

Prelucrare după: LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Ce se întâmplă cu femeile cărora le este refuzat avortul? 95% dintre ele sunt fericite

de Kirsten Andersen, 14 iunie 2013

Pe data de 14 iulie 2013, revista New York Times Magazine a publicat un articol cu titlul de rău augur: „Ce se întâmplă cu femeile cărora le-a fost refuzat avortul?”. Scris de Joshua Lang, un student din cadrul proiectului UC Berkeley-UCSF Joint Medical Program, articolul încearcă să răspundă la întrebare folosind rezultatele studiului Turnaway Study efectuat pe circa 200 de femei ce au dorit să avorteze, dar care au fost refuzate, în mare parte datorită stadiului prea avansat în care se afla sarcina pentru ca procedura să aibă loc în mod legal.

Studiul a fost efectuat de un grup de cercetători pro-avort care au căutat să întocmească un catalog al efectelor negative ale naşterii unui copil nedorit. În schimb, ei au descoperit că marea majoritate a femeilor care şi-au dorit să avorteze, dar nu au reuşit să o facă, erau fericite de felul în care au decurs ulterior lucrurile în viaţa lor.

Răspunsul la întrebarea din titlu se regăseşte chiar în cuvintele unuia dintre autorii studiului, Diana Greene Foster: „În jur de 5 procente dintre femei, după ce au avut copilul, încă îşi doresc să nu îl fi avut. Iar restul se adaptează situaţiei."

Iată şi răspunsul unei femei, pe nume S., căreia i-a fost refuzat avortul, fiind în a 23-a săptămână de sarcină. Ea a fost intervievată pentru articolul lui Lang, însă nu a făcut parte din studiul original: „Copilul meu e mai mult decât cel mai bun prieten al meu, mai mult decât dragostea vieţii mele...pur şi simplu, întregul meu univers."

Se pare că nu acestea erau răspunsurile la care spera dl. Lang. Drept urmare, în loc să scrie un articol corect despre rezultatele studiului, sau în loc să o creadă pe cuvânt pe S., el şi-a înţesat naraţiunea cu o serie de citate de la „experţii” pro-avort şi a subliniat „consecinţele negative” ale maternităţii, şi anume sacrificiile.

„Refuzul avortului a avut efecte negative măsurabile pentru S.", a scris Lang. „A trebuit să renunțe la locul de muncă și la apartamentul ei, iar resursele ei financiare precare au devenit şi mai precare."

„Luând în calcul câteva dintre efectele negative ale refuzului avorturilor”, adauga Lang, „studiul lui Foster ridică o întrebare incomodă: Este avortul un bine social?”

Pentru a aprecia în mod corect rezultatul unui astfel de schimbări de plan, Lang susţine că nu ar trebui întrebată femeia despre ceea ce gândeşte, ci, mai degrabă, comparat statutul ei socio-economic cu cel al femeilor care au avortat. El o citează pe Foster, autoarea studiului, care a spus: „Ar trebui să ne uităm la cele care au avortat şi să cercetăm dacă o femeie cu statut inițial similar este acum la şcoală, într-o relaţie stabilă, cu o carieră stabilă sau dacă mai târziu a avut un copil pentru care era pregătită."

Cu părere de rău Lang trebuie să admită faptul că aproape toate femeile care au născut după ce le-a fost refuzat avortul recunosc că de fapt sunt mulţumite de felul în care au decurs ulterior lucrurile, doar o mică parte a lor fiind de altă părere.

Dar, deplângând faptul că cineva ar putea stabili anumite limite ale avortului, el citează un bioetician care le acuză pe acele femei că se mint pe ele însele  și societatea.

„Unii ar putea folosi aceste date ca şi justificare pentru limitarea în continuare a avortului - femeile rareori regretă conceperea unui copil, chiar şi al unuia pe care iniţial nu-l voiau”, scrie Lang. „Dar, după cum subliniază Katie Watson, un bioetician al Facultăţii de Medicină Feinberg din cadrul Universităţii Northwestern, ne spunem anumite poveşti pentru un anumit motiv. „Din punct de vedere psihologic, este în interesul nostru să ne spunem o poveste optimistă şi să mergem mai departe”, spune ea. „În cazul femeilor care au copii funcţionează minunat dacă sunt fericite pentru că îi au, iar cele care nu îi au se vor bucura pentru oportunităţile oferite de lipsa lor.”

Lang pune la loc de cinste povestea unei femei de 38 de ani, J., care, hotărâtă să avorteze copilul ei care fusese conceput în mod neașteptat, suferă un avort nereuşit după care este nevoită să apeleze la alte trei clinici din trei state de pe Coasta de Vest până a găsit pe cineva care să termine avortul. În acel moment era gravidă de mai mult de 23 de săptămâni.

Lang scrie că după avort „J. a primit locul de muncă pentru care aplicase în ultimele şase luni, într-o fabrică, ca operator de utilaje grele, pentru un salariu de 15 dolari pe oră. Dacă ar fi născut copilul, a spus ea, nu ar fi fost în stare să obțină acel loc de muncă."

Așadar, după părerea lui Lang, lucrul cu utilaje grele într-o fabrică, pentru 15 dolari pe oră, este în mod clar ceva mai bun decât să ai un copil care ar putea deveni, conform spuselor lui S. „mai mult decât cel mai bun prieten al meu, mai mult decât dragostea vieţii mele...pur şi simplu, întregul meu univers."

Sursă: LifeSiteNews

Traducere: Flavia-Maria Hemcinschi

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Publicaţii importante din America refuză publicarea unei reclame pro-viaţă: "Prea controversată!"

O organizaţie naţională pro-viață este revoltată după ce trei ziare importante din America au respins publicarea unei reclame pro-viață ca fiind "prea controversată."

Chicago Tribune, USA Today şi LA Times au refuzat publicarea reclamei creată de Heroic Media.

Anunţul prezintă o mână ce ţine un copil nenăscut, în vâstă de 20-24 săptămâni, alături de mesajul: "Acest copil nu are voce, de aceea el depinde de a ta. Vorbeşte!"

Directorul executiv al Heroic Media, Joe Young, a spus că a fost șocat și înfuriat de faptul că mass-media este dispusă să vorbească despre problema avorturilor, dar refuză să arate realitatea vieții la 20 de săptămâni.

 "Sunt îngrijorat, căci aceste ziare ar putea publica articol după articol promovând faptul că avortul este un act fără victime şi fără consecinţe ", a spus Young. "Realitatea însă rămâne: copiii,  indivizi unici ce niciodată nu vor putea fi duplicaţi, sunt uciși în cel mai violent mod imaginabil, iar ei  simt durerea chinuitoare a acelei morţi."

Problema ziarelor este legată de imaginea copilului.

"Se pare că este bine să vorbim despre problema avorturilor în general, dar atunci când este ataşată şi o imagine acestei discuţii, atunci ea devine controversată", a spus Young.

Săptămâna trecută, după ce Casa Albă a trecut Legea pentru protejarea copiilor nenăscuţi ce pot simţi durerea, Heroic Media a dat o declarație prin care solicită comunităţilor pro-viață să-şi contacteze senatorii, încurandu-i să ia în considerare și să sprijine legea.

"Americanii merită să știe adevărul despre copiii condamnați să moară fără nici o vină, având astfel șansa de a salva pe unii dintre ei prin intermediul acestei legislații", a spus Young.

Legea pentru protejarea copiilor nenăscuţi ce pot simţi durerea împiedică efectuarea unui avort la sau după 20 de săptămâni de viaţă, bazându-se pe dovezi medicale științifice care demonstrează că bebelușii nenăscuți pot simți durerea. Datele ştiinţifice arată că, la opt săptămâni după fertilizare, copilul nenăscut reacţioneaza la atingere, iar la 20 de săptămâni, copilul nenăscut răspunde la durere.

Ulterior, organizația non-profit a retrimis anunțul cu o altă imagine, de data aceasta cu un copil de 20 de săptămâni, aflat în uter.

Chicago Tribune a fost de acord să publice anunțul, atâta timp cât Heroic Media indică faptul că aceasta este o reclamă.

"Speranţa noastră este ca publicul american să înceapă să dezbată această problemă având, atât mama, cât şicopilul în minte", a spus Young.

Heroic Media este o organizatie non-profit a carei misiune este aceea de a educa publicul, în general, și a ajunge la femeile care se confruntă cu sarcini neplanificate, folosind toate mijloacele media: reclame de televiziune, internet  și panouri publicitare.

Traducere din Life Action News

 

 

 

Conştiinţa înainte de toate! Ginecologii italieni refuză să mai facă avorturi

Copil nenăscut, la 10 săptămâni de la concepție

Potrivit cotidianului francez „Le matin”, aproximativ 91% dintre medicii ginecologi din regiunea Lazio din Italia (de care aparține și Roma) refuză să mai facă avorturi din motive de conştiinţă. Acelaşi drept este folosit şi de către farmacişti în ceea ce privește eliberarea medicamentelor avortive (pilula de a doua zi, dar și majoritatea contraceptivelor, datorită efectelor avortive ale acestora).

Tot în această perioadă au apărut proteste ale femeilor care solicită respectarea "dreptului la avort", deşi CEDO s-a pronunţat negativ cu privire la existenţa acestuia în cazul „ABC vs. Irlanda” la sfârşitul anului 2010.

”Laiga”, o asociaţie italiană a medicilor ginecologi, a arătat că în zona Romei, doar 10 din 31 de spitale asigură servicii de avort la cerere, deşi, potrivit legii, toate structurile spitaliceşti ar trebui să garanteze "dreptul" la avort. ”Laiga” estimează că, având în vedere această situaţie, avortul s-au putea să nu mai fie garantat în Italia decât până în anul 2016.

Aceste reacţii vin în urma campaniilor pentru-viață din ultimii ani, care au conștientizat opinia publică despre ce se află în spatele cifrei de peste 127.000 de avorturi efectuate, în medie, în ultimii ani în Italia.

Știrea de mai sus a fost preluată de numeroase publicații, posturi de televiziune și de radio. Dar puțini dintre jurnaliști i-au invitat pe cititorii, respectiv ascultătorii lor, să se gândească la ceea ce este dincolo de aceste date, surprinzătoare mai ales pentru românii care cred că avortul este o marcă a civilizației.

Așadar: Ce i-a determinat pe atâția medici italieni să refuze avortul? Ce înseamnă obiecția de conștiință pe care o opun avortului la cerere? De ce acest procent este atât de mare acum, la câteva decenii de liberă practică a avortului?

Răspunsul nu este greu de dat. Doctorii știu cel mai bine ce înseamnă un avort: să ucizi un copil aflat în burta mamei lui și să îl scoți de acolo, având grijă să fie nu rămână resturi din el, căci ar putea cauza o infecție mamei. Ei sunt cei care văd primii că au scos o mânuță, că au scos un picioruș, ei sunt cei care trebuie să apese cu forță pe instrumentul care sfărâmă căpșorul, mic, dar totuși rezistent, al copilului. Copil pe care nu l-au întrebat, ca pe orice alt pacient, dacă este de acord cu intervenția medicala la care este supus. Copil cărui i-au auzit bătăile inimii și i-au văzut mișcarea în lichidul amniotic pe ecranul ecografului. Copil care a dat să fugă de instrumentul care se îndrepta spre el, dar nu avea unde.

Câți doctori rezistă la așa ceva? Câți doctori acceptă să calce străvechiul principiul al medicinii, de a ajuta viața, și acceptă să fie doar executanți plătiți ai unei operații care ucide o viață și provoacă alteia traume de termen lung?

Și în România sunt doctori care nu fac avort. Și nu pentru că nu le pasă de problemele invocate de mamele care doresc să nu își nască copiii, ci pentru că știu că o problemă nu se rezolvă cu o ucidere. În criză de sarcină altele sunt persoanele la care trebuie să apeleze mama pentru ajutor: prieteni, consilieri, ONG-uri care știu și pot să o ajute să nască copilul, indiferent că ea va fi cel care îl va crește apoi sau îl va crește altă familie.

Spre deosebire de colegii lor italieni, majoritatea ginecologilor români care nu fac avorturi la cerere tac. Poate că a rămas din perioada de dinainte de 1989 teama de a spune adevărul. Poate că se tem să nu fie considerați înapoiați – dar exemplele doctorilor din Occident pot să îi încurajeze. Poate se tem să nu fie considerați comuniști, pe baza minciunii repetate continuu că în timpul comunismului avortul a fost interzis – nimic mai fals: s-au pus doar o serie de restricții, pe care le încălca oricine avea pile, și ca urmare în perioada ”interzicerii”, 1967-1989, s-au făcut numai în spitale, legal, 7.398.210 de avorturi. Au fost ani, precum 1980 sau 1982, în care numărul avorturilor chiar a depășit numărul nașterilor.

Cert este că le este teamă. De ce vor zice unii și alții, dintre cei pentru care un copil nenăscut este o problemă și nu un om. Iar, mai nou, de organizațiile care fac totul pentru a interzice orice încercare de rezolvare a crizei de sarcină, promovând eșecul mamei. 

Așa cum doctorii italieni au conștiință, și doctorii români au. Să ne rugăm să aibă puterea să se exprime public, precum doctorul Dan Păscuț, director la Spitalul de Obstetrică și Ginecologie din Timișoara.

Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citiți aici textul proiectului.

Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.