A fi sau a nu fi mamă singură

Preluare de pe: spiralacolorata.ro

Anul 2015 mi-a adus multe schimbări în viață: am renunțat la a munci pentru alții, am început construirea unui nou business (agenția de comunicare MAINOI, în prelungirea activității Asociației MAINOI), am câștigat o finanțare de la POSDRU, am evoluat mult cu programul ECO de la Electric Castle, am întărit relația profesională și personală cu echipa GIANT, am dezvoltat noi parteneriate.

Ce mi s-a întâmplat însă în iulie 2015 era ceva de negândit, neașteptat, neprogramat: am aflat că sunt însărcinată. Cu o relație de șase ani proaspăt încheiată, am nimerit într-o combinație de câteva săptămâni, fără angajamente prea puternice din partea niciunuia dintre noi, din care a rezultat o sarcină. O sarcină pe care am încercat să o evit cu o pastilă ”de după”, dar care nu și-a făcut efectul.

El a decis repede ca răspunsul lui e NO WAY și a încercat tot ce a fost posibil să mă convingă că un avort este cea mai bună soluție. Nu e însurat, nu are copii, nici iubită, doar o carieră în afara țării la care ține foarte mult. Și planuri de viață care nu includ un copil neprogramat.

Argumentele pro-avort ale lui:

• nu omori nicio ființă, nu-i mai spune „baby”, e doar un embrion;

• dacă îl păstrezi, vei distruge trei vieți: a mea, a ta si a lui;

• ești egoistă alegând să dai naștere unui copil pe care îl privezi din start de grija, atenția și dragostea tatălui lui natural;

• vei avea un copil handicapat emoțional, care te va urî pentru că l-ai adus pe lume, deși știai că tatăl lui nu îl dorește;

• vei avea mereu probleme financiare și nu îi vei putea oferi singură tot ce va avea nevoie pentru a avea o viață lipsită de griji;

• pentru că noi nu ne iubim, nu suntem căsătoriți și nu avem o familie, copilul nu va avea un model corect pe care să îl urmeze și va avea o viață lipsită de moralitate.

Argumentele pro-avort ale mele (nu pot să fac acest copil pentru că):

• aș avea un copil cu un om pe care nu am apucat să îl iubesc;

• tocmai mi-am deschis afacerea și am câștigat finanțarea, un copil înseamnă să renunț la visele mele de antreprenoriat;

• nu prea am bani, mai ales că nu voi primi indemnizație pentru creșterea copilului. Fact: Legea româneasca îți dă dreptul la indemnizație doar dacă ai fost angajată în ultimele 12 luni înainte să naști. Cum eu am renunțat la serviciu în ianuarie ca să îmi cresc startup-ul și ong-ul, nu am avut carte de muncă în ultimele șapte luni. Nu mai contează cei opt ani de contracte de muncă neîntrerupte și taxe virate către bugetul de stat, reprezentând 72% din venitul meu (contribuțiile angajatului + angajatorului). Statul român crede că e mai bine să le ajute pe femeile care își plănuiesc să facă un copil, se angajează fix cu un an înainte să nască, iar apoi intră în concediu de maternitate, pe banii de la buget. Într-un fel, până și statul român încurajează avortul;

• nu mi-am întâlnit sufletul pereche, nu am făcut nunta, luna de miere și toate celalelate conform planului;

• e prea greu să cresc un copil de una singură, nu sunt suficient de matură, de responsabilă, de deșteaptă, de dedicată;

• nu o să mai pot merge la party-uri, nu o să mai ies cu prietenii mei (majoritatea nu are copii), nu o să pot să mă mai duc la competițiile de ciclism;

• o să îi supăr foarte tare pe părinții mei care nu vor înțelege cu ce au greșit, încât fata lor nu a putut să fie și ea în rândul lumii;

• o să fiu stigmatizată, judecată, catalogată, bârfită, arătată cu degetul, compătimită;

• nu o să îmi mai găsesc niciodată un bărbat cu care să îmi fac o familie, căci cine își dorește o femeie care vine din start cu un copil al altcuiva?

Trei săptămâni de zbateri emoționale intense, de citit pe net și aflat implicațiile fizice ale unei intervenții de întrerupere de sarcină, dar și ce au făcut alte femei, păreri, experiențe, sfaturi. În final, am vorbit cu ai mei părinți, prieteni, colaboratori. Îmi devenise deja clar că dacă tot amân să fac avortul și le spun din ce în ce mai multor oameni de situația mea, înseamnă că inima îmi spune să nu îl fac. Mintea spunea că DA, fă-l că e mai bine pentru tine, inima spunea NU, nu îl face, va fi cel mai rău lucru pentru tine.

Am decis să îl păstrez și am lăsat inima să îmi îmblânzească creierul, ieșind la iveală argumentele anti-avort:

la prima ecografie (7 săptămâni, adică aprox. 5 de la concepție), medicul mi-a pus să îi ascult bătăile inimii; deci o fi fost el un embrion, dar unul care avea inimă;

m-am gândit că a distruge o viață înseamă să o curmi, deci dacă păstrez bebelușul nu distrug nici viața tatălui, nici pe ea mea, nici pe a copilului. Dacă fac avort, cu siguranță distrug viața celui mai nevinovat dintre noi;

faptul că un copil se naște într-o familie (cu părinții căsătoriți) nu îi garantează faptul că el va crește echilibrat emoțional. Sunt milioane de părinți, deopotrivă mame și tați, care își handicapează emoțional copiii, neavând grijă de ei, neiubindu-i, neînțelegându-i, bătându-i, etc.

dacă tatăl natural decide să nu fie alături de copilul lui, este alegerea, asumarea și responsabilitatea LUI, nu a mea;

dacă m-am luptat îndârjit și neobosit pentru cauze care nu sunt ale mele (Roșia Montană, câini vaganonzi, drepturi cetățenești, piste de biciclete, etc), cu siguranță am putere să lupt pentru cea mai importantă și personală cauză a mea: fericirea copilului meu;

dacă până acum lucrurile nu au mers conform planului (întâlnit omul potrivit, prietenie, iubire, locuit împreună, căsătorie, copii), de ce am impresia că în viitor ele se vor așeza așa cum vrea mintea mea să le așeze? Și chiar dacă s-ar întâmpla conform planului, cine îmi garantează că nu am divorța în 3 ani de la nașterea copilului (știați că rata divorțului în Europa este de 60%)?

banii sunt necesari, dar niciodata nu au fost o condiție suficientă pentru fericire. Dacă există șansa să îmi privez copilul de bunuri materiale, sunt sigură că nu îl voi priva niciodată de înțelegere, dragoste, grijă, empatie, ascultare, educație, stimulare mentală, apropiere sufletească. Și sunt convinsă ca acestea sunt ingredientele absolut necesare pentru a crește copii echilibrați. Banii vin și pleacă. Dragostea rămâne;

după cum spuneam mai sus, orice e posibil, chiar să-mi găsesc sufletul pereche, deși am un copil cu alt bărbat;

în orice circumstanță, am convingerea că un copil te transformă într-un om mai bun.

Decizia de a păstra copilul a venit pe fondul argumentelor de mai sus, dar adevărul este că mi-a fost ușurată enorm de sprijinul pe care l-am primit de la: părinții mei, fratele meu, rudele, prietenii, clienții mei, colaboratorii, vecinii, amici mai apropiați sau mai îndepărtați. Toți s-au bucurat sincer când le-am spus cam ce aș vrea eu să fac și m-au asigurat de sprijinul lor necondiționat.

Și nu pot să nu mă gândesc: oare cum ar fi dacă mai multe femei aflate în situația mea, cu un copil respins de cealaltă jumătate procreatoare, chiar și mult mai puțin norocoase decât mine (eu recunosc, am o situație materială cât de cât stabilă, chiar și fără ajutorul de la stat), ar fi sprijinite de comunitate? În primul rînd, ar fi nevoie să nu fie stigmatizate. Stigmatizat ar trebui să fie bărbatul care fuge, nu femeia care alege să întâmpine viața. În al doilea rând, fiecare din jurul mamei și copilului să promită că ajută cu ce poate: un loc de locuit, ceva de muncă pentru mamă, sprijin în creșterea copilului, un pătuț, haine, mâncare pentru copil, ceva bani pentru analize și ecografii, timp pentru babysitting, etc. În al treilea rând, cu sprijin moral, care e cel mai important. Societățile primitive (și multe altele contemporane, dar cu alt model cultural) își cresc copiii la comun, în comunitate. Există celula de bază (mama+tatăl), dar la creșterea copilului participă mulți alți membri din jur. Iar acești copii cresc având mai multe modele, atât masculine, cât și feminine, sunt mai sociabili și mai adaptați vieții.

Finalmente, aș vrea să spun că eu cred că dacă ne-am schimba atitudinea față de ce înseamnă viață, atunci am evita praticarea atât de multor avorturi și, în consecință, traumatizarea atât de multor femei (nu am facut avort niciodată, dar sunt sigură că pe tine, ca femeie, te traumatizează tare un asemenea act). Apropo, știți că suntem pe primul loc in Europa la numărul de avorturi? Practic, la noi, din trei copii, unul nu se naște :(

Nu mă înțelegeți greșit, nu am devenit o militantă anti-avort. Cred cu tărie că e dreptul femeii să aleagă dacă face sau nu o întrerupere de sarcină. Însă, trăind pe propria-mi piele situația de a lua o asemenea decizie, sunt sigură că majoritatea femeilor alege avortul pentru că nu are sprijin de la tatăl copilului, și, în consecință, nici de la comunitatea din jurul ei, care în loc să o sprijine, o acuză și o marginalizează. Ea, în sufletul ei l-ar ține, dar fără să aibă aprobarea celor din jur, coroborat cu alte argumente, alege calea ”ușoară”.

Închei într-o notă optimistă și le spun viitoarelor mămici, singure sau cu partener, că sarcina nu e o boală, că te poți simți minunat în această perioadă, că poți să faci aproape tot ce făceai înainte și că aici nu se termină viața ta și începe viața copilului, ci începe viața voastră nouă și minunată împreună. Pentru mine e nou experiment, care cred că îmi va aduce multe satisfacții.

Ca dovada, eu nu m-am lăsat de biciclit, și nici de activism, așa că vă aștept pe toți părinții cu copii să îmi fiți alături în noua mișcare pe care am făcut-o cu gândul la acest nou început: Mămici pe biciclete! :) Sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 14.00 ne întâlnim la Herăstrău toți părinții care își doresc un oraș mai verde pentru copiii lor și facem o tură de biciclete în jurul parcului pentru a arăta că nu ne-am oprit din pedalat, acum că avem copii. Ba chiar am pedala mai mult, dacă am avea infrastructură dedicată. Avem entertainment pentru copii la start și tombolă cu premii pentru mămici la finish. Event facebook aici.

Vă mulțumesc și vă pup,

nico

p.s.:Dacă ești într-o situație de cumpănă, te rog să îmi scrii (saywhatnico @ gmail.com). Cu siguranță, nu o sa încerc să te conving de nimic, doar o să îți fiu alături.

p.s 2: am patru luni, încă nu știu ce e, dar vă anunț curând.

Preluat de pe Știri pentru Viață

Femeia Însărcinată – Handle With Care (Mic ghid pentru bărbaţii interesaţi)

de Andreea Giurgea, Ştiri pentru viaţă

Andreea Giurgea are 42 de ani şi este căsătorită cu Eugen Giurgea din 1993. Au împreună 6 copii. Andreea a terminat Facultatea de Jurnalism a Universităţii Bucureşti în 1997 şi Facultatea de Psihologie a Universităţii Ovidius în 2006. În prezent lucrează în Constanţa ca psihoterapeut.

   “M-a contactat un cititor pe net”- îi spun eu fiică-mii, mândră nevoie mare. “Şi m-a rugat să scriu despre cum să se poarte cu soţia, care e însărcinată”.

   “Păi de ce nu o întreabă direct pe ea?” – zice copilul, plin de bun-simţ.

   Chiar aşa, de ce? Pot presupune că omul a încercat. În felul lui, din greu.

    De ce e aşa de greu?

   Când vine vorba de aducerea pe lume a unui copil, bărbatul şi femeia – chiar dacă îşi doresc sincer să facă echipă – se comportă de parcă ar vorbi limbi diferite. Într-un fel, chiar asta fac.

   Din clipa în care află că vor deveni mame, majoritatea femeilor intră pe bulevardul larg, bine delimitat şi imposibil de ratat al instinctului matern. Bărbaţii, în schimb, sunt lăsaţi de capul lor să îşi croiască singuri drum prin hăţiş, folosindu-se de propria inteligenţă. (Cu alte cuvinte, ca să-l citez pe soţul meu, maternitatea e cam înnăscută. Paternitatea se construieşte).

   Să explic puţin termenii pe care i-am folosit. Instinctele sunt comportamente fixate în natura noastră de, uneori, milioane de ani de evoluţie. Sunt comune întregii specii. Sunt, dacă vreţi, nişte programe puse în corpul nostru fiindcă au fost verificate şi răsverificate şi s-au dovedit eficiente pentru supravieţuire. Nu pot fi modificate de voinţa posesorului. Pur şi simplu te porţi într-un anume fel, fără a putea să explici de ce. Ceva din tine îţi spune că e singurul mod de a proceda, şi cu asta basta. Mai mult, o faci fără să gândeşti. Dacă ai sta să te gândeşti, poate că ai face altfel. (Doar că natura a vrut să se asigure că nu vei face altfel, deci nu te prea lasă să gândeşti. Şi, în rezervă, te-a dotat şi cu nişte senzaţii foarte neplăcute în cazul în care, din diverse motive, nu reuşeşti să acţionezi cum îţi spune ea).

Citeşte şi „De la al treilea copil, nu am mai simţit niciun efort – doar casa devenea din ce în ce mai aglomerată” – Andreea Giurgea, psiholog şi mamă a şase copii

   Inteligenta, pe de altă parte, e abilitatea individului de a găsi singur soluţii la problemele de care se loveşte. Comportamentele inteligente le alegi tu şi le poţi explica. Au o logică foarte clară, cel puţin pentru tine.

   Acuma, să nu mă înţelegeţi greşit, femeile însărcinate posedă inteligenţă. Bărbaţii care vor deveni taţi au şi ei tot felul de comportamente instinctive. Dar, pe ansamblu, comportamentul fiecărui sex e în această situaţie dictat de, să-i zicem, reguli diferite.

   Şi mai e ceva. Legătura dintre o mamă şi pruncul ei – născut sau pe cale de a se naşte – e cea mai intimă, caldă şi intensă relaţie care poate există între două fiinţe omeneşti. Priviţi din afară cei doi par uneori izolaţi în această relaţie, ca într-un spaţiu numai al lor, departe de restul lumii. Sunt totul unul pentru celălalt. E firesc, prin urmare, ca tatăl să se simtă puţin lăsat pe dinafară.

   Ei bine, aşa stau lucrurile. Şi atunci, ce să facem?

   Pot să vă spun cu siguranţă, domnilor tătici, ce să NU faceţi. NU vă îndepărtaţi! NU luaţi distanţă!  Căci acum este MARE nevoie de voi.

   Vedeţi, există o problemă destul de mare cu instinctele. Ele au fost formate cu foarte mult timp în urmă. Cam pe vremea când trăiam prin peşteri. În ziua de azi se poate întâmpla ca ele, parţial, să nu mai corespundă. (Viaţa oamenilor s-a schimbat enorm în ultima mie de ani. Instinctele nu). Să zicem spre exemplu că în trecutul îndepărtat era bine ca femeia, înainte să nască, să îşi aranjeze culcuşul adunând niscaiva iarba uscată şi provizii în sus-menţionată peşteră. Dar, în ziua de azi, pornirea inexplicabilă de a aspira frenetic toată casa şi a muta mobile când mai ai câteva zile până la termen e, logic vorbind, destul de inutilă. Plânsul bebeluşului nu are, în 99% din cazuri, în mediul în care trăim acum, semnificaţia unei primejdii de moarte. Însă gheara iraţională pe care o simt eu, ca mamă, în stomac când îl aud, veche de un milion de ani, nu ştie asta. Şi, oricât aş încerca, nu o pot face să dispară. De fapt, nici prin gând nu-mi trece să încerc. Raţiunea mea, atâta câtă o am, nu poate, oricât mi-aş dori, să treacă peste programul instinctului.

   Prin urmare, eu cred că, pe scurt, răspunsul la întrebarea cititorului meu despre cum ar trebui să se poarte cu soţia sa însărcinată ar fi “stai lângă ea şi fii raţiunea ei”.

   Pot încerca să dau câteva sugestii despre ce înseamnă asta de fapt – fiecare e liber să completeze lista (cum spuneam, folosindu-se de propria inteligenţă).

   1) Informaţi-vă despre ce vă aşteaptă, dacă sunteţi la primul copil. NU de pe internet. Veţi găsi extrem de multe surse, toate bine intenţionate, majoritatea contradictorii, şi o să sfârşiţi prin a vă zăpăci. Cumpăraţi o carte scrisă de un pediatru. Mie personal mi-a plăcut cea a dr. Benjamin Spock fiindcă e practică, optimistă şi la obiect – şi are un binevenit capitol despre primul ajutor în caz de accidente ce se pot întâmpla copilului (precizez că eu am o ediţie mai veche).

   2) Urmăriţi atent activităţile soţiei şi interveniţi atunci când se oboseşte prea tare sau îşi asumă sarcini peste puterile ei. (Ea, de una singură, nu se va opri). Ajutaţi -o fizic – cât puteţi. Dacă nu puteţi, convingeţi-o să le amâne pentru când va fi mai odihnită sau când o puteţi ajuta. Extrem de puţine treburi casnice nu suportă amânare. Negociaţi împreună un plan al activităţilor casnice care să vă mulţumească pe amândoi.

   3) Nu vă angajaţi în discuţii în contradictoriu (de obicei sfârşesc în lacrimi, reproşuri şi nervi). Fiţi blând, dar ferm, şi pur şi simplu faceţi ceea ce consideraţi că trebuie făcut. Scoateţi-i aspiratorul din priză. Trimiteţi-o să se odihnească. Scoateţi copilul mai mare în parc şi daţi-i sandvişuri dacă nu există mâncare gătită etc etc

   4) Nu vă îndepărtaţi fizic de soţie -cu tot ce înseamnă asta. Fiţi atenţi şi la gesturile mici, la dovezile de tandreţe care cimentează legăturile de cuplu. Gesturile se adresează direct corpului nostru şi transmit mesaje emoţionale puternice şi durabile. Contactele fizice dintre oameni există şi ele de milioane de ani, şi vorbesc o limbă străveche, mai profundă decât a cuvintelor. Profitaţi de asta.

   ( o ilustrare concretă pentru punctele 2-4: dacă, venind acasă, vă găsiţi soţia cocoţată în echilibru instabil pe un taburet încercând să agaţe mai ştiu eu ce perdeluţe prin camera copilului, nu începeţi să răcniţi la ea din uşa despre cât de inconştienţă este. Mergeţi calm lângă ea, luaţi-o tandru de mână – sau, pentru curajoşi, în braţe – şi coborâţi-o în siguranţă la sol. Apoi ademeniţi-o cumva repede departe de perdeluţe) .

   5) Spuneţi-i că e frumoasă, des. Dacă nu credeţi asta, minţiţi cu talent. E foarte greu să cari zilnic, timp de câteva luni, după tine nu ştiu câte kilograme în plus, să te doară mereu câte ceva, să ai senzaţia că eşti un butoiaş pe picioare şi să nu poţi nici măcar să te legi singură la şireturi. Multe femei reuşesc să se simtă chiar şi în această imposibilă situaţie frumoase. Toate merită să audă că sunt.

   6) Însoţiţi soţia la controalele medicale periodice şi discutaţi personal cu medicul, asigurându-vă că ştiţi ce trebuie şi ce nu trebuie soţia să facă. Cereţi informaţii despre naştere şi spitalizare şi aflaţi dacă şi cu ce puteţi fi de folos. Cereţi medicului numărul de telefon la care îl puteţi chema în caz de urgenţă.

   7) DUPĂ naştere, faceţi tot ce puteţi ca soţia să se odihnească. (Asta înseamnă, de obicei, să staţi între două supturi cu copilul în braţe şi să aveţi grijă să nu plângă pentru că soţia să poată dormi). Odihna mamei e esenţială pentru ea şi pentru copil. Când adoarme copilul, obligaţi-vă soţia să se culce şi ea. Este o prioritate absolută în primele săptămâni, de asta depinde şi alăptarea, şi refacerea mamei. O să mai scriu despre asta când voi vorbi despre alăptare.

   8) Atenţie: după naştere, datorită şi modificărilor hormonale care se petrec în organismul ei, nici o femeie nu mai judecă normal. Vă veţi confrunta cu izbucniri emoţionale, idei iraţionale şi aşa mai departe. Executaţi cu răbdare punctul 3. Nu vă neliniştiţi, în timp îi va trece.

   9) Dacă aveţi şi alţi copii, acordaţi-le timp şi atenţie în plus. Vor fi şi ei afectaţi de “monopolizarea” mamei de către noul venit, şi nefiind adulţi le va fi mai greu să accepte situaţia. Ajutaţi-i!

   10) După naştere, preluaţi responsabilitatea treburilor casnice, dând timp soţiei să îşi revină. Menţineţi gospodăria funcţională, măcar în linii mari. Dacă puteţi, chemaţi sau angajaţi un ajutor.

   11) Implicaţi-vă în îngrijirea bebeluşului. Sunt anumite operaţiuni pe care mama le va face cu greu în primele zile, mai ales dacă a născut prin cezariană. Dacă nu aţi sărit punctul 1, vă veţi descurca. Oricum copiii mici sunt mai puţin fragili decât par.

…

   S-ar mai putea spune multe, dar cred că e nimerit să închei cu un sfat al soţului meu – aşa cum l-a dat cu nişte ani în urma vărului nostru când acesta era pe cale să devină tată. “Când te enervezi şi simţi că nu poţi să mai suporţi – şi o să simţi asta – nu spune nimic. Ieşi din casă. Fă o tură-două în jurul blocului. Şi vino înapoi”.

   Simplu, nu?

   Nu va fi uşor. E nevoie de multă răbdare, de multă osteneală şi de multe ori de nervi de fier atunci când vrei să fii alături de o femeie însărcinată. Femeia pe care o iubeşti se schimbă, şi îţi pare că niciodată nu va mai fi la fel. Uneori te exasperează. În acele momente, gândeşte-te că pe undeva tot efortul pe care îl face îl face şi de dragul tău. Cu tine şi prin tine a ales să devină mama. Când îţi vei privi pentru întâia oară copilul nou-născut, când vei recunoaşte pe chipul lui micuţ propriile tale trăsături – dar mai frumoase, mai curate şi mai limpezi, neatinse încă de grijile vieţii, când vei simţi cum în el trăieşte o fărâmă din tine, aminteşte-ţi că ea a făcut asta cu putinţă.

   Şi iubeşte-o pentru asta.

   Şi, oricâte ture ai face în jurul blocului, vino înapoi.

(Cu mulţumiri lui Eugen, care a avut răbdare să-mi povestească. Şi a venit mereu înapoi).

Citeşte şi:

„Familia înseamnă să te laşi pe tine şi plăcerile tale la o parte. Şi asta nu e uşor.” – interviu cu Andreea Giurgea, psiholog şi mamă a şase copii

FENGSHUIU’ în camera copilului

Legături vii

Avort forţat: Povestea unei femei

Sursă: Feminist for life

Când Marion Syversen avea 15 ani, dornică de afecţiune şi cu speranța că va scăpa de locuinţa instabilă şi de mama dependentă de droguri, a decis că cel mai bun mod de a le împlini pe amândouă era să rămână însărcinată – intenţionat. “Voiam să dau spre adopție copilul şi mă gândeam că noua familie a copilului ar putea să mă adopte şi pe mine”, îşi aminteşte ea. “Bineînțeles că nu aveam nici cea mai mică idee despre cum funcţionează aceste lucruri. Ştiam doar că vreau să scap de viaţa mea de acasă.”

Ea spera că cineva o va ajuta să îşi dea seama ce să facă, cum să se ajute pe ea şi pe copilul ei. Mai întâi, a vorbit cu un consilier de la Planning Family, care i-a propus să facă avort. “Dar m-am gândit: «Eu nu îmi doresc să fac asta, eu vreau să nasc copilul». Aşa că am mers la un pastor de la o biserică din zonă”, spune Marion. “Mă aşteptam să îmi țină morală, dar m-am gândit că va trebui să mă ajute când i-am spus că vreau să dau copilul spre adopţie.”

În schimb, pastorul a căutat în biroul său şi i-a dat 150 de dolari cash. “Şi atunci mi-am dat seama, şocată: «Vrea să fac avort. Asta înseamnă că Dumnezeu vrea ca eu să avortez»”, spune Marion.

Ea îşi aminteşte cum vorbea cu copilul ei, cerându-şi iertare pentru ceea ce urma să se întâmple. “Am spus: «Nu vreau să te omor, dar Dumnezeu vrea ca eu să fac asta.» După procedura medicală, i-am spus mamei ce s-a întâmplat, şi ea mi-a spus că sunt o uşuratică”.

Mama lui Marion aducea în mod constant în casă bărbaţi dubioşi şi periculoşi – bărbaţi cărora li se spunea că Marion este promiscuă şi dispusă să facă orice. A fost violată în repetate rânduri.

Marion a cerut ajutor de la un consilier şcolar care i-a spus că nu se poate face nimic în privinţa violurilor pentru că ea avea o reputaţie proastă. “În liceul meu erau două mii de oameni. Eu eram prostituata; eram fata pe care o chemau când echipa de fotbal voia să se distreze.”

Când Marion a rămas însărcinată a doua oară, la vârsta de 17 ani – din nou, în încercarea de a ieşi din familia ei disfuncţională – chiar mama ei a dus-o la clinica de avorturi pentru a se asigura că va scăpa de sarcină. “I-am spus asistentei: «Eu nu vreau să fac asta. Mama mă forţează să fac asta. Mă puteţi ajuta?»” îşi aminteşte Marion. “Iar ea mi-a spus: «Sunt alţii care aşteaptă. Doriţi sau nu procedura?» Nu puteam să mă gândesc la ce altceva aş putea face. Unde puteam să merg? Cine m-ar ajuta să  plătesc pentru tot ceea ce i-ar trebui bebeluşului? Aşa că am avortat. Din nou.”

Marion descrie viaţa ei de după avorturi ca “atât de întunecată şi rece. Şocul şi disperarea pe care le simţeam erau atât de intense. Oamenii întotdeauna spun că femeile trebuie să avorteze pentru că sunt disperate. Dar eu eram disperată şi nu am vrut să fac avort, dar cu toate acestea am fost forţată să-l fac. Toţi cei cu care am vorbit mi-au spus că era singura cale, deşi nu era ceea ce îmi doream.”

După spusele lui Marion, departe de a îi rezolva problemele, avorturile sale “pur şi simplu au înrăutăţit lucrurile – acumulând traumă după traumă.” Pentru că ea însăși era doar o victimă, nu putea să nu se identifice cu copiii ei nenăscuţi care la rândul lor erau niște victime.

“Există multe femei ca mine cărora nu le este oferit ajutorul de care au nevoie cu adevărat”, spune Marion. “Am vorbit cu multe femei care spun «Este decizia mea să fac avort. Prietenul meu m-a lăsat, iar părinţii mei au spus că nu mă vor ajuta şi nu mă vor susţine financiar în timpul facultăţii decât dacă fac avort – dar este în totalitate decizia mea.» Poftim? Cum poate fi aceasta decizia ta? Eşti însărcinată, şcoala ta nu permite fetelor însărcinate să locuiască în cămine, dar este decizia ta să faci avort?”

Marion spune că nu şi-a dat seama, la vârsta de 15 ani, că adulţii la care a apelat pentru ajutor aveau propriile lor interese: “Am presupus că vor face ceva să mă ajute. Nu am ştiut că toţi vor spune acelaşi lucru, că trebuie să fac avort. M-am simţit atât de singură – Cu câți oameni ar fi trebuit să vorbesc ca să le cer ajutorul? Nu ştiu. Toţi cei cu care am discutat mi-au spus acelaşi lucru.”

Marion crede că “discuţia este într-o oarecare măsură diferită acum – femeile au posibilitatea să se informeze mai mult despre alte alegeri.” Dar, spune ea, mai este mult de lucru, mai ales în privinţa modului în care informaţia este prezentată femeilor care se află în stare de şoc şi se simt tulburate şi izolate şi copleşite de situaţie. Şi mulţi oameni, subliniază ea, pur şi simplu nu ştiu cum să vorbească cu femei însărcinate.

“A ţipa la femei care se confruntă cu o criză de sarcină nu este o soluţie”, spune ea. “Nici a le constrânge sau a le spune că există o singură alegere pe care o pot face. Acesta nu este o modalitate corectă de a prezenta toate opţiunile. Nu le fereşte de posibilitatea de a fi exploatate sau a face ceva disperat.”

După mulţi ani, Marion spune că a reuşit să se vindece şi într-un final să ierte toţi oamenii care i-au spus să facă acele avorturi – chiar şi pe mama care a dus-o la clinică şi care a aşteptat-o afară să se asigure că într-adevăr a făcut avort. Dar ea regretă faptul că multor femei astăzi încă li se oferă informaţii false sau înşelătoare şi li se spune că nu au alte opţiuni decât aceea de a avorta.

“Informaţii unilaterale ca acestea duc la decizii proaste”, spune ea. “Atât de multe femei sunt constrânse sau obligate să avorteze, fie li se spune direct să facă avort – cum mi s-a întâmplat mie – fie nu li se oferă niciun sprijin să facă altceva. Oamenii care vorbesc cu femeile care se confruntă cu o sarcină neplanificată trebuie să realizeze că sunt într-o situaţie delicată. Trebuie să fie atenţi, să îşi cântărească vorbele cu respect şi să ofere informaţii conştientizând faptul că ar putea să schimbe în întregime cursul vieţii unei femei. Ce va face ea dacă i se oferă o singură opţiune? Cât de mult timp îi va lua să se refacă?”

Traducere Diana Elena Gratie

Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Mărturia unei tinere care a suferit un avort în urmă cu doi ani

Reproducem mărturia unei tinere care în urmă cu doi ani a suferit un avort provocat. Lucia Fernandez este din Spania şi acum are 30 de ani. Am interveviat-o recent pentru a ne povesti despre experienţa avortului și despre cum îl trăiește femeia.

Povestește-ne cum a început totul.

Am avut două sarcini. Prima s-a terminat printr-un avort provocat. A doua sarcină, o fetiță. La prima sarcină s-a întâmplat ca de obicei. Eram cu prietenul meu, am întreținut relații sexuale, am rămas însărcinată…iar el a zis să amânăm copiii, că deocamdată suntem tineri. Deja relația noastră mergea prost, foarte prost și nu îmi imaginam ce urma să se întâmple…

Cum ai aflat că ești însărcinată?

Am făcut testul de sarcină de la farmacie.  

    

Și tu voiai să duci sarcina mai departe?

Eu eram bucuroasă că eram însărcinată, dar știam că el nu vrea să aibă copilul. El zicea: „Lucia, suntem încă tineri. Avem timp”. Mai spunea și că: „Dacă vrei să ai copilul o să te părăsesc”. Un fel de șantaj, dar eu nu aveam pe cineva în care să am încredere. Nu aveam prietene, nu aveam pe nimeni. Numai pe el. Şi dacă mă părăsea…

Erai legată de el.

Da. Legată, dependentă financiar și îl iubeam la nebunie. Până la urmă m-a convins. I-a fost greu, destul de greu. Era tandru, ceea ce nu era niciodată, și făcea lucruri pe care înainte nu le-ar fi făcut: săruturi, gesturi de iubire frecvente…

Voia să te convingă să avortezi, bineînțeles.

Desigur. Da, exact. El spunea că nu are bani. Toată ziua se plângea că nu aveam posibilități financiare, iar când a aflat că eram însărcinată deja avea banii pregătiți pentru avort.

Știi cât a costat?

A plătit el. Cred că 240 de euro.

Și voi erați singuri? Numai tu și el? Nu mai era nimeni care să te ajute să poți păstra copilul?

Da, eram singură. Nu am găsit ajutor. El ținea legătura cu familia lui, eu nu.

Cum a fost avortul?

Eram foarte băută când am fost la avort…fiindcă nu voiam să-l fac. Mi-a fost foarte greu, într-adevăr… A doua zi mi-au făcut o ecografie, a urmat consultația la psihiatru, iar apoi ginecologul care a făcut avortul. Nu știu, parcă doctorului îi era frică. Îmi punea multe întrebări de genul: „De ce aţi venit la această clinică?” Părea că îi este frică să facă avortul. Cred că era argentinian. Nimeni nu mi-a oferit alternative la avort, nici nu mi-au spus prin ce o să trec după asta. Acum știu că aveam dreptul prin lege să cunosc repercusiunile și sechelele ce le puteam avea după avort, dar nu mi-au spus nimic din toate astea. De ce?

Ce fel de avort ți-au făcut? 

Mi-au făcut avort prin aspirație. Cu aspiratorul e ca și cum ți-ar smulge o bucată …Simți ca și cum ți se smulge o parte din corp. E groaznic!

Ai fost tristă sau ai avut ceea ce se numește depresie la „aniversarea” avortului, adică la un an după operație, sau în presupusa zi de naștere a copilului?

Începusem să beau alcool şi să fiu deprimată. Toate din cauza avortului. Când văd un copil de patru sau cinci ani îmi curg lacrimile. E vârsta pe care trebuia să o aibă copilul meu dacă ar fi trăit…Cu privire la aniversarea avortului și data nașterii copilului, sufăr foarte mult. Am avut o tentativă de sinucidere.

Ai avut nopți nedormite cu stări de nelinişte?

După avort am avut foarte multe stări de anxietate, da.

Și cum s-a terminat relația cu el?

Ulterior am rămas însărcinată, tocmai pentru remușcările care le aveam, crezând că voi putea repara greșeala. Deja între noi lucrurile mergeau foarte prost. Până la urmă ne-am despărțit.

Fiind însărcinată cu fetița visai că pierdeai sarcina sau ceva asemănător?

Visam că îmi luau fetița. În fiecare noapte visam că venea poliția și o luau pentru că nu eram vrednică de ea. Pe parcursul sarcinii am luat Valium. Când s-a născut fetița a avut ceva sindrom de dependenţă. Acum am nevoie de Orfidal ca să pot dormi.

În legătură cu doctorii, ce poți să ne spui?

Sunt îngrozită de doctori, uuuuf! După avort am fost incapabilă să merg la vreo consultaţie ginecologică cu un doctor bărbat. Până la urmă a trebuit să fie o femeie, o femeie!

Erai o persoană religioasă?

Nu, nu eram. Eram atee. Eram foarte „feministă” și vedeam numai din punctul de vedere al femeii. Un punct de vedere fals și imparțial. Acum, nu. Acum văd copilul.

Avortul pe care l-am făcut nu încerc să-l uit. E ceva care este acolo și mi-l asum. Nu vreau să îi iau din importanța pe care o are. E ca și cum cineva care ar face un omor ar sta patru ani în închisoare și, gata, totul este bine. Trebuie să merg înainte, dar asumându-mi că am făcut strâmb unele lucruri. Avortul este ceva foarte dăunător pentru femei.

Eu cred că am fost responsabilă de această greșeală, dar am avut o marjă de alegere foarte mică. Când văd acum lucrurile, cred că realmente nu am avut suficientă libertate ca să fac alegerea cea mai bună pentru mine. Nu era timp de pierdut și cu atâta presiune din partea prietenului…și lipsa de ajutor din partea doctorilor din clinicile de avort.… Când m-au văzut că am mers să avortez beată fiind, trebuiau să-și dea seama că eu chiar nu voiam să îl fac. Dar acei doctori mi-au omorât copilul și m-au făcut complice la ceva groaznic de care îmi pare foarte rău și rog pe toată lumea să nu le mai permitem să mai facă aşa ceva.

Avortul nu rezolvă nimic. Este o problema în plus, ca să nu mai vorbesc de faptul că au făcut o afacere din mine și sfârşitul copilului meu.

Traducere: Irina Gheţau

 Preluare de pe Știri pentru viață 

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Mama fotbalistului Cristiano Ronaldo recunoaşte că a încercat să-l avorteze

LifeNews,18 iulie 2014

Dolores Aveiro, mama fotbalistului portughez Cristiano Ronaldo, a recunoscut că atunci când era însărcinată cu el a vrut să îşi provoace un avort, încercând să bea o cantitate suficientă de bere şi făcând efort.

Ronaldo este înaintaş pentru echipa spaniolă Real Madrid şi conduce echipa naţională a Portugaliei, iar în anul 2009 a devenit cel mai scump jucător al lumii în urma transferului său de la Manchester United la Real Madrid.

Dolores Aveiro, a scris în biografia ei că a consumat alcool şi a făcut efort fizic în încercarea de a-l avorta pe Cristiano, după ce doctorii au refuzat să o ajute să scape de sarcină.

Vorbind la lansarea cărţii ei despre acest lucru, mama lui Ronaldo spune că acesta îi cunoaşte secretul şi că tratează situaţia cu umor, mai ales că el este acela care întreţine familia acum.

Dolores a vorbit şi despre nepotul ei, Cristiano Jr, pe care spune că l-a luat dintr-o clinică din Florida când fiul ei juca în Cupa Mondială în anul 2010 în Africa de Sud. Ronaldo a ales să ţină secretă identitatea mamei copilului său şi i-a cerut mamei sale ajutorul în ceea ce priveşte creşterea şi educarea lui.

Traducere: Becky Bunculeţ

Preluare de pe Știri pentru viață

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne  scrieţi pe adresa provalorimedia@gmail.com.

De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.

Avortul copiilor lui John F Kennedy – O nenorocire, dar şi o pierdere tragică

LifeSiteNews.com, 21 iulie 2014

Ştiaţi că John F. Kennedy (președintele SUA între anii 1961-1963) a mai avut şi alți copii în afara celor patru deja cunoscuți? Sau că, Christopher şi Peter Hitchens (cunoscuți scriitori și jurnaliști britanici) au avut încă doi frați? Și că Marilyn Monroe a avut, de fapt, mai mulți copii?

Nu sunt neapărat un fan al argumentelor folosite de mulți dintre activiștii pro-viață, de genul: “Avortul este o greșeala din cauza tuturor oamenilor incredibili care au fost avortați. Unul dintre ei ar fi putut descoperi leacul pentru cancer!” Avortul este greșit din punct de vedere fundamental, deoarece pune capăt vieții unei ființe umane în curs de dezvoltare, indiferent dacă persoana respectivă ar ajunge un dependent de droguri sau președintele Statelor Unite. Şi totuși, aceasta e o chestiune interesantă care dă de gândit, nu în ultimul rând, pentru că mulți dintre cei considerați eroi de către stânga (aripa politică) și-au avortat copiii.

Mă gândesc, de exemplu, la celebrul liberal, președintele John F. Kennedy. Familia Kennedy, pentru America, a avut cele mai multe asemănări cu o familie regală, deși “surprizele” din ultimele câteva decenii au renegat ferm ideea unui Camelot (curtea regelui Arthur al Angliei), după cum istoricii au arătat cu degetul spre nenumărate zvonuri legate de aventurile amoroase care s-au ținut lanț. Sunt bine cunoscute şi zvonurile referitoare la suferința președintelui Kennedy, cauzată de  moartea fiului său de numai două zile, Patrick, în 1963. De asemenea, familia Kenndy a mai avut și o fiică-Arabella, după cum intenționau părinții săi să o numească, care s-a născut moartă în 1956.

Dar există din belșug şi povești legate de aventurile amoroase ale lui JFK finalizate cu avorturi. Mimi Alford, o studentă în practică la Casa Albă, cu care JFK a avut o relație de mai bine de un an, a declarat că atunci când i-a spus președintelui că e posibil să fie însărcinată, acesta s-a ocupat personal de situație. La scurt timp, tânăra studentă a fost contactată de către numitul Dave Powers, angajat al Casei Albe, delegat pe probleme de apărare a reputației președintelui.

Alford relatează: “O oră mai târziu, Dave a telefonat la căminul de studenți şi mi-a spus să sun o femeie care mă poate pune în legătura cu un doctor din New Jersey. Intermedierea era o precauție necesară din cauză că avortul era ilegal. Acesta era stilul caracteristic al lui Dave Powers: s-a ocupat de situație imediat și cu un pragmatism deosebit. Nici nu s-a pus problema despre ce aș fi vrut eu, despre cum mă simțeam sau despre riscurile medicale implicate.”

O altă amantă faimoasă a lui JFK, Judith Campbell Exner, a declarat că a făcut un avort în 1963, după ce a rămas însărcinată cu președintele. Se pare că nu toți cei din familia Kennedy ajung în Washington, DC. Unii dintre ei ajung în tomberoane de gunoi în spatele unor clinici mizerabile, victime ale ideologiilor sexuale ale părinţilor lor.

Un alt membru de marcă al stângii, care îmi vine în minte când mă gândesc la costul omenesc al avortului, este jurnalistul şi foiletonistul Christopher Hitchens. Fanii lui Hitch sunt feroce în devotamentul lor, în timp ce fratele său, Peter, cunoscut autor conservator, scrie că fanii fratelui său ard de o ură dusă la fanatism împotriva lui, furioși că un conservator creștin (care a scris celebra carte ”Cursă împotriva lui Dumnezeu” ca răspuns la slaba lucrare ateist-filozofică a fratelui său Chistopher, “Dumnezeu nu e mare”) poartă același nume ca eroul lor. Ambii frați sunt scriitori extraordinari, care au scris zeci de cărţi şi au publicat esee şi foiletoane în publicații de renume.

Mai puţin cunoscut insă, este faptul că inițial au fost patru frați Hitchens, nu doi. Christopher relatează pe acest subiect în eseul său “Fetal Distraction” (Confuzia sarcinii) publicat în revista Vanity Fair: “Aveam douăzeci şi ceva de ani când mama mi-a spus că un făt predecesor şi un făt succesor au fost îndepărtaţi chirurgical, eu devenind astfel fratele mai mare, şi nu un oarecare.”

Christopher scrie în continuare că viețile a cel puțin doi dintre copiii săi s-au încheiat prin avort, amintindu-și sumbru: “Nu o singură dată m-am aflat într-o clinică în timp ce ‘produsele concepției’ erau aspirate în mod eficient. Îmi amintesc cu exactitate cum, la o ultimă astfel de ocazie, m-am gândit că sub nici o formă, indiferent din partea cui ar veni insistențele, nu îmi voi îngădui să fiu prezent din nou la un astfel de moment.”

O posibilă cauză poate fi și faptul că, Christopher Hitchens nu și-a permis nicio iluzie, după cum scria: “Orice persoană care a văzut vreodată o sonogramă sau care a studiat fie şi măcar o oră un manual de embriologie, știe că emoțiile nu sunt factorul hotărâtor. Pentru a termina o sarcină, o inimă trebuie oprită, un creier în curs de dezvoltare trebuie deconectat și, indiferent de metodă, niște oase şi niște organe trebuie rupte.”

Cu toate că, din câte știu eu, Peter Hitchens nu a abordat niciodată în scris subiectul fraților săi avortați, despre avort are multe de spus. “Toți cei ce se întreabă ce ar fi făcut dacă ar fi trăit în vremea unor mari nedreptăţi, declară că acum știu răspunsul. Realitatea e că acum trăim astfel de vremuri şi nu facem nimic!”

Având în vedere viețile şi carierele fraților Hitchens pe care i-am cunoscut, nu putem să nu ne întrebam cum ar fi fost viețile celor doi frați pe care nu i-am cunoscut.

Lista politicienilor, scriitorilor şi a figurilor din lumea culturii care s-au descotorosit de proprii copii este fără număr. Actrița de comedie Chelsea Handler a vorbit deschis despre avortul făcut. Sharon Osbourne a declarat că greșeala vieții ei a fost să facă un avort la vârsta de şaptesprezece ani. Potrivit autorului Norman Mailer, actrița Marilyn Monroe în tragica ei viață, a făcut douăsprezece avorturi, înainte de a împlini vârsta de treizeci de ani. Actrița Whoopi Goldberg, co-prezentatoarea emisiunii The View, Lucille Ball din “I love Lucy”, Judy Garland din”Vrăjitorul din Oz”, toate au făcut avorturi. Conform unor rapoarte, Ava Gardner a avortat doi dintre copiii lui Frank Sinatra, în timp ce promotoarea pornografiei și cântăreaţă de hip-hop ‘Lil Kim a avortat copilul lui Notorious B.I.G., conceput în timpul unei aventuri. Faimoasa cântăreaţa Sinead O’Connor a făcut un avort în timpul unui turneu în Minneapolis.

Cu atât mai ciudat este faptul că cei “de stânga” ajung să sărbătorească cu entuziasm orice știre nouă despre o figură culturală care face un avort. Cu cât o admiră mai mult pe persoana respectivă, cu atât mai mult se bucură de “curajul” de care a dat dovadă acea persoană când a avortat. Deși neintenționat, un pic cam insultător, nu credeți? “Te admir atât de mult! Mă bucur atât de tare că ai omorât un copil care ar fi putut avea talentul tău sau care putea să-ţi semene atât de mult!”

Este bine cunoscut totuși, că revoluțiile nu discriminează când vine vorba de încetarea fără drept de apel a vieților omenești. Nici revoluția sexuală nu este diferită în acest sens, cu toate că ghilotinele au fost înlocuite cu clinicile de planificare familială. Mulțimile le-au aplaudat pe amândouă şi asemănarea dintre o gloată adunată la un astfel de spectacol în vechime și un marș de genul “alegerea e a ta” e cel puțin izbitoare. Probabil cea mai bună explicație îi aparține chiar lui Peter Hitchens, care spunea: “cred că avortul este foarte drag revoluționarilor deoarece acestora le place ca gloatele să își mânjească mâinile cu sânge și să comită un soi de crimă proprie.’’

Avortul este imoral pentru că distruge prin violența o ființă omenească. Dar unul dintre motivele pentru care avortul este tragic este faptul că prin această procedură omenirea a fost jefuită de foarte mulți care ar fi avut atât de mult de oferit umanității.

Traducere: Adrian Naghel

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă

Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa redactievremuri@gmail.com.

Statele Unite: Răspunsul pro-viață al unui congresman în legătură cu sarcina fiicei sale de 17 ani

FOTO: LifeSiteNews

Congresmanul pro-viață Bill Cassidy a anunțat că va fi în curând bunic, fiica sa necăsătorită de 17 ani fiind însărcinată, iar bebelușul urmând să se nască la sfârșitul verii.

Cassidy a  făcut anunțul în presă la începutul lunii iulie:

“La începutul anului, Laura și cu mine am aflat că vom deveni bunici în această vară. Copiii noștri au fost cea mai mare binecuvântare a vieții noastre și îl așteptăm pe nepot cu bucurie ca nou membru al familiei noastre. Fiica noastră se confruntă acum cu un viitor mai provocator decât colegii săi. Ea se bucură de dragostea și suportul nostru în mod necondiționat.”

Cassidy, medic și membru al Bipartisan Pro-Life Caucus (organizaţie bipartizană a Camerei Reprezentanților a Statelor Unite care furnizează informații către membrii Congresului privind legislația și aspecte legate de preocupările pro-viață) a fost pentru mult timp un promotor al adopțiilor. În ianuarie, el a vorbit la Marșul pentru Viață din Louisiana pe tema “Adopția: Puterea posibilității”. Totuși, din declaraţiile făcute presei, reiese că fiica sa, elevă de liceu, intenționează să își crească bebelușul.

Apelul făcut la biroul de campanie al lui Cassidy pentru a clarifica planurile pe termen lung ale familiei sale nu a primit un răspuns imediat.

Unii dintre criticii liberali ai lui Cassidy au considerat sarcina fiicei lui ca pe o “probă” a faptului că abordarea preferată a candidatului “doar abstinență” în privința sexului este un eșec. Ei i-au cerut membrului Congresului să renunțe la suportul său pentru Actul de Realocare a Educației pentru Abstinență (Abstinence Education Reallocation Act) – care ar oferi fonduri federale pentru programele de educație pro-abstinență – și, în schimb, să susțină ideea finanțării contraceptivelor din banii contribuabililor pentru adolescenți.

“Finanțarea guvernamentală a educației bazate exclusiv pe abstinență în școlile publice este o politică bazată pe doctrina religioasă și este neconstituțională”, scrie Ronald DeGrove pentru Firebrand Progressive. “Această idee de a a-ți păstra virginitatea până la căsătorie este o noțiune religioasă și nu e bazată pe știință.”

“Abstinența este un alt exemplu de eșec al politicii republicane pe spinarea contribuabililor”, a adăugat DeGrove. “Legile care tind să controleze comportamentul sexual, deopotrivă cu legile care se preocupă de drepturile de reproducere ale femeilor sunt toate bazate pe premiza că sexul este  într-un anume fel murdar și nelalocul lui dacă este făcut în afara cadrului căsătoriei.”

Un alt autor al blogului liberal Daily Kos scrie: “Republicanul Cassidy ar trebui să pledeze împotriva politicii ‘doar abstinență’ și să se alăture lumii realității actuale în care tinerii au nevoie să fie învățați despre alte metode contraceptive. Nu știu dacă fiica lui Cassidy dorea să rămână însărcinată și nici nu îmi pasă. Dar, sunt o mulțime de sarcinii nedorite care ar putea să fie evitate dacă tinerele fete ar fi educate în privința celorlalte metode contraceptive ce reduc numărul sarcinilor nedorite și dacă le-ar fi oferit acces gratuit sau la cost redus la metode contraceptive…ambelor măsuri republicanul Bill Cassidy li se opune.”

În timp ce progresiștii continuă să promoveze contraceptivele ca pe un mod nevătămător de a preveni sarcinile nedorite și avortul, studii recente au dovedit opusul.

Un studiu din 2010 asupra a 660 de adolescente vulnerabile africane și americane a arătat că educația pentru abstinență i-a făcut pe copii semnificativ mai puțin predispuși să facă sex decât pe cei care au primit o educație sexuală vastă incluzând și informații despre controlul nașterilor. În același timp, pentru cei care au ales să facă sex, educația pentru abstinență nu i-a făcut să utilizeze mai puțin contracepția. Ea i-a făcut să fie mai puțin dispuși să se culce cu mai mulți parteneri.

“Știm de mai mulți ani că încurajarea abstinenței prin educație schimbă vieți,” Leslee Unruh, fondatoarea National Abstinece Clearinghouse, a spus pentru LifeSiteNews cu ocazia publicării studiului. “Educația pentru abstinență tratează întreaga ființă, învățându-i pe tineri să se respecte, să își seteze ținte, să evite comportamentele riscante pentru a avea un viitor sănătos.”

Între timp, un studiu recent făcut de cel mai mare furnizor de avorturi din Anglia a dezvăluit faptul că două treimi dintre femeile care au făcut avort în cadrul clinicilor lor foloseau metode contraceptive când au rămas însărcinate.

“În cele din urmă, femeile nu-și pot controla fertilitatea doar prin contracepție,” a mărturisit Ann Furedi, CEO al afacerii cu avorturi a British Pregnancy Advisory Service (BPAS). “[Ele] au nevoie de servicii accesibile de avort ca o variantă de rezervă pentru cazul în care metoda lor contraceptivă le joacă feste.”

Sursă: Știri pentru viață

Traducere: Alexandra Maria Vieru