Radicalismul sexual: Proiect Imperial și un Goliat global

de Robert Oscar Lopez, 28 octombrie 2013

În timp ce conservatorii americani sunt distraşi de dezbaterile interne, puternica și prospera mişcare internaţională pentru drepturile comunităţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali), vizează în mod agresiv naţiunile mai sărace şi mai puţin puternice.

În discursul său ținut în faţa Naţiunilor Unite la începutul acestei luni – lăudându-se cu iniţiativa americană din cadrul mişcării globale pentru normalizarea homosexualităţii, a căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, a tehnologiei de reproducere artificială şi a cross-dressing-ului (îmbrăcarea hainelor sexului opus) – John Kerry a descris vastele resurse financiare pe care singura superputere a lumii se bazează pentru a exporta astfel de idei unor naţiuni care au obiecţii religioase sau culturale:

„Fondul Global pentru Egalitate este o modalitate prin care ţările cu o viziune similară pot contesta această nedreptate şi îşi pot arăta sprijinul pentru persoanele aparținând comunităţii LGBT. De când Statele Unite au instituit Fondul în anul 2011, au fost alocate peste 7 milioane de dolari la mai mult de 50 de ţări din întreaga lume. În plus, investiţiile au ajutat la atacarea legilor discriminatorii care subminau drepturile omului  şi la susţinerea organizaţiilor societăţii civile care apărau aceste drepturi.

Cu sprijinul mai multor guverne cu o viziune similară, printre care Olanda, Norvegia, Franţa, Germania, Islanda, Finlanda, Danemarca şi a unor parteneri din sectoarele private, ne extindem sfera de aplicare a programelor susţinute de acest Fond. La începutul acestei luni, preşedintele Obama şi prim-ministrul Suediei, Fredrik Reinfeldt, au anunţat o suplimentare de 12 milioane de dolari pentru această iniţiativă. Iar astăzi vă anunț cu bucurie despre o altă  contribuţie de 1 milion de dolari din partea Olandei, şi pentru care suntem recunoscători. ”

Kerry mărturiseşte că el împreună cu alte naţiuni înstărite alocă bani pentru a finanţa insurgențe culturale în ţările mai sărace şi mai puţin puternice. De exemplu, în America Latină sunt trimiși agenţi americani care primesc fonduri federale pentru a instrui persoane care să instige lumea împotriva legilor ţării gazdă.

În Africa, unde familiile gay sunt catalogate drept un nonsens iar lobby-ul LGBT poate cu greu fi descris ca fiind o prioritate, preşedintele Obama a încercat cu neruşinare să pună presiune pe Senegal şi Kenya pentru redefinirea mariajului. Răspunsul primit de la acestea a fost însă unul foarte rece.

Se fac presiuni asupra aliaţilor în curs de formare, sau sunt aceştia exploataţi?

În multe cazuri, naţiunile mai puţin înstărite, precum India, Ghana şi Mexic, sunt rugate în acelaşi timp să renunţe la punctele lor de vedere religioase sau culturale despre viaţa de familie şi să trimită mame surogat pe piaţa aflată în expansiune a cuplurilor de homosexuali care caută să obţină copii.

Cuplurile de homosexuali care doresc copii sunt interesați doar de găsirea unor slujitori pe care să-i controleze, fără a nevoiţi să o sprijine pe mama biologică a copilului, după naştere.

Cuvântul „sclavie” are un efect incendiar asupra homosexualilor care simt că  încearcă doar să întemeieze familii iubitoare. Totuşi, surogatele internaţionale pentru cuplurile gay implică mai ales bărbaţi înstăriţi albi din ţări puternice, care cumpără bebeluşi de la femei sărace de culoare. Ce reprezintă cumpărarea de fiinţe umane, dacă nu un ecou al robiei umane din mizerabilă istorie a lumii?

 

Nu am făcut destule eforturi pentru a avertiza oamenii din ţările vulnerabile – nu doar pe cei din America Latină, ci de pretutindeni din lume – despre ideologia globalistă care ia o tot mai mare amploare în secolul 21 și care se bazează pe distrugerea vechilor obiceiuri şi a relaţii sociale. Lobby-ul LGBT încurajează bărbaţii homosexuali să ia copiii de la mamele din Lumea a Treia, lăsând mamele surogat să piară, odată ce taxă iniţială a fost plătită.

„Ism”-ul ce nu îndrăzneşte să-şi rostească numele
 

Povestea mişcării contemporane a LGBT este complicată, deoarece oamenii preferă să o considere o dezbatere morală. Însă, ea este mai degrabă povestea unui „ism”, asemănător comunismului sau imperialismului. În ciuda originilor sale virtuoase, aceasta s-a transformat într-un sistem ce combină dogma ferventă şi uneori iraţională, cu o reţea de avuţie, propagandă, putere instituţională şi acces la forţa violentă. Un raport al lunii septembrie a arătat că 6% din totalul cheltuielilor filantropice din întreaga lume a fost dedicat promovării agendei LGBT.

 

Jasbir Puar, profesoară în cadrul Universităţii Rutgers, a anticipat în mare parte tendinţa mişcării LGBT de a se transforma într-un „ism” global, atunci când, în 2007, aceasta a publicat Terrorist Assemblages: Homonationalism in Queer Times. Pornind de la teoriile lui Michel Foucault, ea a acuzat activiştii LGBT de o oglindire a discursului imperialist al colonizatorilor în susţinerea „drepturilor” homosexualilor peste hotare, în locuri precum Iran.

În mod normal, cineva ca Puar ar avea  foarte puţine lucruri în comun cu mine, însă critica sa anti-colonială este oarecum în concordanță cu obiecţiile mele. Comunitatea LGBT constituie cel mult 1% din întreaga populaţie a globului. „Drepturile” lor sunt în mare parte lucruri non-esențiale, precum necesitatea sentimentală de a fi acceptaţi, bucuria de a organiza o nuntă, încântarea de a face duş cu persoane cu organe genitale diferite şi ambiţia de a avea copii fără a fi nevoiţi să împartă custodia cu un partener de sex opus. Cu toate acestea, campania pentru astfel de „drepturi” a primit 6% din toată generozitatea lumii, dintr-o rezervă care răspunde şi necesitaţilor orfanilor, săracilor, refugiaţilor,  victimelor foametei şi ale dezastrelor naturale.

O capodoperă în tactici de luptă

Susţinătorii „ism”-ului LGBT, pe care eu îl numesc ligbitism din lipsa unui cuvânt existent, au fost geniali atunci când i-au distras pe tradiționaliștii din fiecare ţară cu discuţii despre moralitate, în timp ce s-au năpustit asupra următorul front de război ideologic.

Până în prezent, conservatorii din naţiuni precum SUA, Canada, Argentina, şi Franţa, au căzut pradă tacticilor operaţionale viclene ale ligbitiștilor. În timp ce oamenii din Statele Unite – în special opozanţii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex – erau prinşi la ei acasă în lupte necontenite cu lobby-ul LGBT, lobby-ul a făcut o mişcare la nivel mondial prin intermediul Departamentului Administrativ de Stat al lui Obama, care a schimbat efectiv peisajul global.

Aceasta a fost mişcarea clasică pe care armata o numeşte „fentă”. Iată cum Manualul Armatei de Câmp defineşte o fentă (Vezi FM 101-5-1, termeni operaţionali):

Un tip de atac folosit în mod înşelător pentru a distrage atenţia inamicului de la zona principală de atac. Acesta îl determină pe inamic să îşi mute rezervele sau să-şi transfere armele, drept răspuns la fentă. Aceste simulări trebuie să pară reale şi, prin urmare, este nevoie să existe un contact cu inamicul. De obicei, se intervine cu un atac cu obiectiv limitat ce variază ca şi amploare, de la un raid, la un atac cu arme.

Lobby-ul LGBT i-a implicat pe purtătorii de cuvânt din fiecare ţară în lupte înverşunate cu privire la cuvântul „căsătorie”, în timp ce ei avansau cu rapiditate pe tărâmul procreaţiei, deschizând linii de trafic de biomateriale şi noi pieţe de copii, fără a fi criticaţi pentru încălcări grave ale drepturilor omului.

A se lua în considerare cele petrecute în ultima perioadă legat de dezbaterea despre veniturile pentru copiii crescuţi de cupluri de persoane de acelaşi sex. Cu siguranţă, este nevoie să luăm în calcul studiile care contracarează „consensul” artificial între susţinătorii căsătoriilor persoanelor de acelaşi sex, cum că aceşti copii nu vor întâmpina dezavantaje deosebite.

Însă, prin faptul că au acceptat să trateze dacă copiii crescuţi de persoane gay sunt „mai buni” sau „mai răi” decât alţi copii, tradiţionaliştii au făcut ca aceşti copii să se simtă atacaţi pentru o situaţie domestică pe care ei nu au ales-o. Prin aceasta, au lăsat lobby-ului LGBT teren liber să marcheze. Atâta timp cât lobby-ul LGBT putea să înainteze studii şi exemple măreţe de poveşti de succes, cum este cea a lui Zach Wahls, indiferent cât de forţate sau non-generalizabile, ideile conservatorilor păreau să se infirme.

 

Michel Foucault ar fi mândru – nu doar de ligbitiști, dar şi de puterile din umbră care se dezvoltă pentru a-i opri. Foucault a expus clar faptul că indiferent care sunt tacticile pe care cineva le foloseşte pentru a exercita puterea, aceste pot fi folosite împotriva lui. Aceste mișcări se dezvoltă în Franţa, unde am avut onoarea să vorbesc în cadrul „Universităţii de vară”, organizate de Manif pour tous.

Când în timpul scurtului meu discurs am afirmat că lobby-ul LGBT a avut o influenţă exagerată asupra Departamentului de Stat al lui John Kerry, un vuiet de huiduieli a cuprins încăperea. Europenii, chiar şi aceia care sunt de acord cu căsătoriile între persoane de acelaşi sex, tind să considere agenda mai extinsă a ligbitiștilor, în special în ceea ce priveşte redefinirea familiilor, drept o marcă „made în SUA” destinată exportului. Aceasta va fi tema următorului meu articol pentru Public Discourse.

 

 

Sursă: The Public Discourse

Traducere: Andreea Dancu

 

 

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

 



 

 

 

 

 

Ce se întâmplă cu femeile cărora le este refuzat avortul? 95% dintre ele sunt fericite

de Kirsten Andersen, 14 iunie 2013

Pe data de 14 iulie 2013, revista New York Times Magazine a publicat un articol cu titlul de rău augur: „Ce se întâmplă cu femeile cărora le-a fost refuzat avortul?”. Scris de Joshua Lang, un student din cadrul proiectului UC Berkeley-UCSF Joint Medical Program, articolul încearcă să răspundă la întrebare folosind rezultatele studiului Turnaway Study efectuat pe circa 200 de femei ce au dorit să avorteze, dar care au fost refuzate, în mare parte datorită stadiului prea avansat în care se afla sarcina pentru ca procedura să aibă loc în mod legal.

Studiul a fost efectuat de un grup de cercetători pro-avort care au căutat să întocmească un catalog al efectelor negative ale naşterii unui copil nedorit. În schimb, ei au descoperit că marea majoritate a femeilor care şi-au dorit să avorteze, dar nu au reuşit să o facă, erau fericite de felul în care au decurs ulterior lucrurile în viaţa lor.

Răspunsul la întrebarea din titlu se regăseşte chiar în cuvintele unuia dintre autorii studiului, Diana Greene Foster: „În jur de 5 procente dintre femei, după ce au avut copilul, încă îşi doresc să nu îl fi avut. Iar restul se adaptează situaţiei."

Iată şi răspunsul unei femei, pe nume S., căreia i-a fost refuzat avortul, fiind în a 23-a săptămână de sarcină. Ea a fost intervievată pentru articolul lui Lang, însă nu a făcut parte din studiul original: „Copilul meu e mai mult decât cel mai bun prieten al meu, mai mult decât dragostea vieţii mele...pur şi simplu, întregul meu univers."

Se pare că nu acestea erau răspunsurile la care spera dl. Lang. Drept urmare, în loc să scrie un articol corect despre rezultatele studiului, sau în loc să o creadă pe cuvânt pe S., el şi-a înţesat naraţiunea cu o serie de citate de la „experţii” pro-avort şi a subliniat „consecinţele negative” ale maternităţii, şi anume sacrificiile.

„Refuzul avortului a avut efecte negative măsurabile pentru S.", a scris Lang. „A trebuit să renunțe la locul de muncă și la apartamentul ei, iar resursele ei financiare precare au devenit şi mai precare."

„Luând în calcul câteva dintre efectele negative ale refuzului avorturilor”, adauga Lang, „studiul lui Foster ridică o întrebare incomodă: Este avortul un bine social?”

Pentru a aprecia în mod corect rezultatul unui astfel de schimbări de plan, Lang susţine că nu ar trebui întrebată femeia despre ceea ce gândeşte, ci, mai degrabă, comparat statutul ei socio-economic cu cel al femeilor care au avortat. El o citează pe Foster, autoarea studiului, care a spus: „Ar trebui să ne uităm la cele care au avortat şi să cercetăm dacă o femeie cu statut inițial similar este acum la şcoală, într-o relaţie stabilă, cu o carieră stabilă sau dacă mai târziu a avut un copil pentru care era pregătită."

Cu părere de rău Lang trebuie să admită faptul că aproape toate femeile care au născut după ce le-a fost refuzat avortul recunosc că de fapt sunt mulţumite de felul în care au decurs ulterior lucrurile, doar o mică parte a lor fiind de altă părere.

Dar, deplângând faptul că cineva ar putea stabili anumite limite ale avortului, el citează un bioetician care le acuză pe acele femei că se mint pe ele însele  și societatea.

„Unii ar putea folosi aceste date ca şi justificare pentru limitarea în continuare a avortului - femeile rareori regretă conceperea unui copil, chiar şi al unuia pe care iniţial nu-l voiau”, scrie Lang. „Dar, după cum subliniază Katie Watson, un bioetician al Facultăţii de Medicină Feinberg din cadrul Universităţii Northwestern, ne spunem anumite poveşti pentru un anumit motiv. „Din punct de vedere psihologic, este în interesul nostru să ne spunem o poveste optimistă şi să mergem mai departe”, spune ea. „În cazul femeilor care au copii funcţionează minunat dacă sunt fericite pentru că îi au, iar cele care nu îi au se vor bucura pentru oportunităţile oferite de lipsa lor.”

Lang pune la loc de cinste povestea unei femei de 38 de ani, J., care, hotărâtă să avorteze copilul ei care fusese conceput în mod neașteptat, suferă un avort nereuşit după care este nevoită să apeleze la alte trei clinici din trei state de pe Coasta de Vest până a găsit pe cineva care să termine avortul. În acel moment era gravidă de mai mult de 23 de săptămâni.

Lang scrie că după avort „J. a primit locul de muncă pentru care aplicase în ultimele şase luni, într-o fabrică, ca operator de utilaje grele, pentru un salariu de 15 dolari pe oră. Dacă ar fi născut copilul, a spus ea, nu ar fi fost în stare să obțină acel loc de muncă."

Așadar, după părerea lui Lang, lucrul cu utilaje grele într-o fabrică, pentru 15 dolari pe oră, este în mod clar ceva mai bun decât să ai un copil care ar putea deveni, conform spuselor lui S. „mai mult decât cel mai bun prieten al meu, mai mult decât dragostea vieţii mele...pur şi simplu, întregul meu univers."

Sursă: LifeSiteNews

Traducere: Flavia-Maria Hemcinschi

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com