„Femeia mea frumoasă”: Impresionant mesaj pro-viaţă ce contrastează puternic cu reclamele narcisiste ale lenjeriei Victoria’s Secret

de Wendy Wright

Wacoal, o comanie de lenjerie thailandeză, redefineşte frumuseţea feminină prin noua sa campanie publicitară, Beauty Inside (Frumuseţe interioară). Scurtmetraje de circa 7 minute spun poveşti inspirate din întâmplări reale, despre femei ale căror sacrificii tăcute le câştigă admiraţia bărbaţilor povestitori. Şi aduc lacrimi în ochii spectatorilor.

Una dintre femei, de exemplu, se jertfeşte pentru copilul ei nenăscut. Mesajul? Virtutea este superbă.

E mult mai bine să te uiţi la campania Beauty Inside decât să povesteşti despre ea. Nu de alta, dar să nu aflăm dinainte finalul filmelor! Abia apoi poţi să le trimiţi şi altora linkurile. Îţi vei dori să fii ca aceste femei.

Şi nu e cazul să-ţi faci griji: nu se arată niciun fel de lenjerie. Nu se face reclamă la un produs, ci la un mod de a înţelege esenţa feminităţii. Nici măcar nu mi-am dat seama la ce se referea campania. Dar, când am văzut ce produse promovau, mesajul mi s-a părut şi mai puternic.

Jane and June s-ar putea să fie cel mai impresionant dintre scurtmetraje. Iar Ae e practic copiat din ştirile recente. Fiecare filmuleţ face portretul unei femei într-un fel ieşit din tipare. Şi arată puterea pe care aceasta o are pentru a renunţa la reputaţie, carieră, sau chiar la viaţă pentru a-i ajuta pe alţii.

Ele ilustrează versetul evanghelic care ne vorbeşte despre regăsirea vieţii pe care ţi-o pui pentru alţii.

Tagul „Toate femeile sunt create să fie frumoase” subliniază subtil că adevărata frumuseţe e uşor de obţinut.

Iar frumuseţea interioară îi atrage pe toţi. Bărbaţii care povestesc sunt prietenul, şeful şi soţul.

Ce contrast binevenit faţă de reclamele narcisiste la lenjeria Victoria’s Secret, care prezintă manechine filiforme (multe dintre ele cu biografii pe care nu-ţi doreşti să le copiezi). Felul în care sunt ele atractive este unul de neatins pentru majoritatea femeilor şi poate atrage priviri pofticioase pasagere, dar nu şi dragostea care durează. Şi nu-i inspiră pe alţii să fie mai buni.

Chiar şi campania similară Real Beauty (Frumuseţe adevărată) de la Dove prezenta femei care, deşi mai trupeşe, se concentrau foarte mult pe frumuseţea trupului. Le făcea pe consumatoare să se simtă bine cu defectele lor fizice.

Dar Beauty Inside înalţă sufletul. Te inspiră să-i iubeşti pe ceilalţi. Să descoperi bucuria care vine când te pui pe tine pe locul doi.

Şi, în mod ironic, nici măcar nu se menţionează un produs. Dove a vândut săpun prezentând femei în lenjerie intimă. Wacoal — fabricant de lenjerie — nu arată niciun pic de piele dezgolită (cu toate că m-a determinat să aflu mai multe despre produsele lor).

Dacă în cultură şi politică forţezi asupra oamenilor mesaje sexuale, de egocentrism şi putere, îi corupi şi corupi modul în care aceştia îşi vor trata confraţii. Vei crea oameni urâţi în interior.

Dar nu ai vrea să fii pe lângă cei altruişti şi buni – dacă nu chiar să fii unul din ei?

Virtutea este un scop nobil şi o strategie câştigătoare. Să sperăm că o vor adopta şi vectorii noştri de opinie şi politicienii!

„Podoaba voastră, să nu fie din afară, împletirea părului şi a podoabelor de aur şi îmbrăcămintea hainelor scumpe. Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a Duhului, blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau odinioară sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu.” (I Petru, 3; 3-4)

Aceasta rămâne la fel de adevărat ca acum 2.000 de ani.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Ştefana Totorcea

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com  

Publicaţii importante din America refuză publicarea unei reclame pro-viaţă: "Prea controversată!"

O organizaţie naţională pro-viață este revoltată după ce trei ziare importante din America au respins publicarea unei reclame pro-viață ca fiind "prea controversată."

Chicago Tribune, USA Today şi LA Times au refuzat publicarea reclamei creată de Heroic Media.

Anunţul prezintă o mână ce ţine un copil nenăscut, în vâstă de 20-24 săptămâni, alături de mesajul: "Acest copil nu are voce, de aceea el depinde de a ta. Vorbeşte!"

Directorul executiv al Heroic Media, Joe Young, a spus că a fost șocat și înfuriat de faptul că mass-media este dispusă să vorbească despre problema avorturilor, dar refuză să arate realitatea vieții la 20 de săptămâni.

 "Sunt îngrijorat, căci aceste ziare ar putea publica articol după articol promovând faptul că avortul este un act fără victime şi fără consecinţe ", a spus Young. "Realitatea însă rămâne: copiii,  indivizi unici ce niciodată nu vor putea fi duplicaţi, sunt uciși în cel mai violent mod imaginabil, iar ei  simt durerea chinuitoare a acelei morţi."

Problema ziarelor este legată de imaginea copilului.

"Se pare că este bine să vorbim despre problema avorturilor în general, dar atunci când este ataşată şi o imagine acestei discuţii, atunci ea devine controversată", a spus Young.

Săptămâna trecută, după ce Casa Albă a trecut Legea pentru protejarea copiilor nenăscuţi ce pot simţi durerea, Heroic Media a dat o declarație prin care solicită comunităţilor pro-viață să-şi contacteze senatorii, încurandu-i să ia în considerare și să sprijine legea.

"Americanii merită să știe adevărul despre copiii condamnați să moară fără nici o vină, având astfel șansa de a salva pe unii dintre ei prin intermediul acestei legislații", a spus Young.

Legea pentru protejarea copiilor nenăscuţi ce pot simţi durerea împiedică efectuarea unui avort la sau după 20 de săptămâni de viaţă, bazându-se pe dovezi medicale științifice care demonstrează că bebelușii nenăscuți pot simți durerea. Datele ştiinţifice arată că, la opt săptămâni după fertilizare, copilul nenăscut reacţioneaza la atingere, iar la 20 de săptămâni, copilul nenăscut răspunde la durere.

Ulterior, organizația non-profit a retrimis anunțul cu o altă imagine, de data aceasta cu un copil de 20 de săptămâni, aflat în uter.

Chicago Tribune a fost de acord să publice anunțul, atâta timp cât Heroic Media indică faptul că aceasta este o reclamă.

"Speranţa noastră este ca publicul american să înceapă să dezbată această problemă având, atât mama, cât şicopilul în minte", a spus Young.

Heroic Media este o organizatie non-profit a carei misiune este aceea de a educa publicul, în general, și a ajunge la femeile care se confruntă cu sarcini neplanificate, folosind toate mijloacele media: reclame de televiziune, internet  și panouri publicitare.

Traducere din Life Action News

 

 

 

Virgiliu Gheorghe, bioetician: ”Expoziţia de la Antipa ne aminteşte de marile sisteme concentraţionare ale secolului al XX-lea: de nazism şi comunism”

Virgiliu Gheorghe

Matei Dobrovie

”Expoziţia The Human Body aminteşte de un demers ideologic pentru care omul nu are absolut nici o valoare, în care libertatea şi viaţa acestuia este tranşată discreţionar de conducători. Din expoziţie, ca şi din toată filmografia pornografică, nu rezultă că omul ar avea conştiinţă şi sentimente, valori precum dragostea şi puterea de a se jertfi”, susţine cunoscutul bioetician Virgiliu Gheorghe într-un interviu acordat Epoch Times.

Expoziţia de cadavre umane a stârnit ample controverse în mai multe ţări, organizatorii fiind acuzaţi de lipsă de etică. Motivul este că trupurile umane expuse şi conservate prin tehnica plastinaţiei ar fi aparţinut, unor prizonieri chinezi executaţi şi torturaţi. Cum vi se pare această idee de a prezenta în numele ştiinţei şi cunoaşterii medicale cadavre, pe care să le vadă şi copii la muzeul Antipa?

În mod cert, este una dintre cele mai grave atentate la demnitatea umană, aceasta la scara întregii istorii a umanităţii. Aşa-zisa expoziţie pune sub semnul întrebării întregul eşafodaj axiologic al societăţii moderne. Aceasta pentru că prin batjocorirea simbolică a omului, toate drepturile şi libertăţile acestuia sunt suspendate, sunt anulate. Expoziţia, ca demers ideologic ne aminteşte de marile sisteme concentraţionare ale secolului al XX-lea, de nazism şi comunism, ideologii pentru care omul nu are absolut nici o valoare, în care libertatea şi viaţa acestuia este tranşată discreţionar de conducători, exterminarea unor întregi popoare nefiind decât o problemă care nu reclamă altceva decât soluţii practice şi nicidecum acte de conştiinţă.

În textul reclamei expoziţiei se spune că evenimentul urmăreşte un caracter „educativ şi ştiinţific de a schimba modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o şansa unică de a-şi privi organismul prin ochii unui chirurg şi de a experimenta o incursiune vizuală în interiorul său”. Ca bioetician, ce valoare de cunoaştere credeţi că poate avea expunerea acestor corpuri şi ce probleme de bioetică ridică ea?

În primul rând, prezenţa acestor trupuri umane împăiate în muzeul Antipa pune semnul egalităţii între om şi animal. Pe urmă, tratamentul aplicat acestor oameni este mult mai degradant decât cel aplicat animalelor. Nu o să vedeţi animale împăiate în poziţii de împerechere sau cu burta tăiată în care se poate observa puiul. În mod evident expoziţia nu are un caracter ştiinţific, ci mai curând unul asemănător celui pornografic. Nu este apelată raţiunea, ci senzaţiile, sentimentele, sau mai precis se urmăreşte trezirea unui amestec de excitaţie şi groază. Iar prin aceasta, expoziţia se înrudeşte cu materialele pornografice şi cu filmele de horor. Putem chiar să vedem această expoziţie ca o consecinţă normală a campaniei de batjocorire simbolică a fiinţei umane care se desfăşoară prin acest tip de materiale. Din expoziţie, ca şi din toată filmografia pornografică, nu rezultă că omul ar avea conştiinţă şi sentimente, valori precum dragostea şi puterea de a se jertfi. Totul se rezumă la divertisment, de parcă acesta ar circumscrie definitoriu existenţa omului în lume.

Vă aşteptaţi ca intelectualii români să ia atitudine faţă de această problemă?

Din păcate, vocile oamenilor de carte şi de ştiinţă din România nu sunt prezente în cea mai mare parte a mass-media. Mai cu seamă în acest caz, în condiţiile în care acestea ar condamna senzaţionalul şi divertismentul pe care expoziţia le promovează în spiritul celei mai mari părţi a mesajului mediatic. O investigaţie culturală şi bioetică ar putea pune sub întrebare însuşi conţinutul acestor media. Aşa că este dificil pentru un intelectual să se facă auzit în societatea mediatică în care trăim, cu excepţia cazului în care este obedient curentului general în care acestea se înscriu. Citeşte continuarea în Epoch Times

Jean Claude Larchet: "Trupul este o parte integrantă a persoanei şi părtaş la valoarea duhovnicească"

Trupul nu este doar un element aparţinând naturii omeneşti; el este de asemenea o dimensiune a persoanei omeneşti.

Dacă noi, ca oameni, avem toţi o aceeaşi natură (care ne distinge prin caracteristicile sale proprii de natura fiinţelor care aparţin altor specii şi genuri), noi suntem în acelaşi timp persoane distincte şi diverse. După natura noastră, suntem toţi asemănători; dar ca persoane, suntem toţi diferiţi şi fiecare dintre noi este unic. Natura este ceea ce sunt; persoană, cel care sunt. Ca persoane, fiecare dintre noi îşi asumă natura omenească care ne este comună într-un fel singular, unic; altfel spus este om într-un fel care nu-i este propriu decât lui. Astfel, după natura noastră, suntem toţi înzestraţi cu raţiune, cu memorie, cu imaginaţie; toţi avem afecte (plăcere, durere), emoţii, sentimente, suntem înzestraţi cu libertate şi liber-arbitru. Ca persoane, avem această raţiune, aceasta memorie şi aceasta imaginaţie la niveluri diferite, le folosim în mod deosebit; fiecare dintre noi resimte în felul său plăcerea şi durerea, se emoţionează în felul său, iubeşte într-un fel care îi este propriu, îşi foloseşte libertatea într-un fel unic, îşi urmează propriile scopuri, face propriile sale alegeri şi vrea să le împlinească cu mai multă sau mai puţină putere.

Personalitatea se distinge de caracter, care nu corespunde decât unei particularităţi a naturii în plan psihologic; putem distinge mai multe tipuri de caractere, în timp ce personalitatea este absolut unică.

Persoana se distinge astfel de individ. Individualitatea este o categorie biologică şi sociologică. În plan sociologic indivizii sunt distincţi, dar se pot înlocui unii pe alţii în cadrul categoriei sociale căreia îi aparţin; în plan biologic indivizii sunt distincţi şi diferiţi, fiecare este unic, dar după caracteristici pur fizice. Noţiunea de individ este astfel aplicabilă nu doar omului, dar şi animalelor şi plantelor. Termenul de "persoană", în schimb, nu este aplicabil decât fiinţelor duhovniceşti (oameni, îngeri, Persoanele dumnezeieşti), înzestrate (chair dacă la nivele diferite) cu inteligenţa, cu voinţă, şi cu libertate (Părinţii au văzut adesea duhul, care este sursa acestora, drept "sediul" persoanei). Noţiunea de persoană are totodată o conotaţie de transcendenta şi de valoare. Pe de o parte, persoană se situează dincolo de ceea ce determina natura sa în plan biologic şi social; că persoană, fiecare om are de asemeni capacitatea de a se depăşi constant şi posibilitatea de a fi ridicat prin harul dumnezeiesc până la o stare duhovnicească în care modalităţile de existenţă ale propriei sale naturi sunt depăşite. Pe de altă parte, persoană are o valoare absolută, care face din ea o fiinţă absolut unică şi de neînlocuit.

Această valoare pe care o are fiecare om în parte implică, bineînţeles, întregimea fiinţei după propria sa natura şi după propria capacitate. Trupul apare astfel că o dimensiune a persoanei în virtutea căreia el posedă trăsături singulare, un caracter unic, dar şi o valoare absolută. Acest fapt este temelia respectului pe care fiecare îl datorează propriului trup şi trupului oricărei alte persoane. Acest fapt conferă de asemeni trupului o dimensiune şi o valoare duhovnicească, astfel încât el nu poate fi considerat o substanţă pur fizică, nici disociat de cel sau de cea al cărui trup este. În acest fel, trupul participa la devenirea duhovnicească a persoanei în integralitatea fiinţei sale.

În ochii Sfinţilor Părinţi trupul este o parte integrantă a persoanei şi părtaş la valoarea duhovnicească încă de la zămislirea să şi chiar dincolo de viaţă pământească. Acest fapt, dimpreună cu cel conform căruia sufletul şi trupul sunt două elemente indisociabile ale alcătuirii omeneşti, creează pentru persoana posibilitatea de a recupera, deşi într-un alt mod de existenţă, trupul său, despărţit provizoriu de suflet prin moarte. Dintr-un alt punct de vedere, el justifică respingerea de către creştinism atât a avorturilor, cât şi a metempsihozei sau a reîncarnării. Avortul este de fapt considerat de Sfinţii Părinţi ca un atentat la viaţa unei persoane omeneşti, pentru că ei cred că persoană fiinţează din clipa în care fiinţă omenească vine la existenţă şi e chiar indisociabilă de aceasta din urmă (fiinţă omenească nu poate exista ca atare decât că persoană. Cât despre doctrica metempsihozei sau a reîncarnării (foarte răspândită în Antichitate şi pe care o regăsim astăzi nu doar în anumite religii extrem-orentale, ci încă şi în diferitele teorii mai mult sau mai puţin fanteziste ale curentului New Age), ea se arată incompatibilă atât cu concepţia creştină despre identitatea personală a omului (omul nu poate fi succesiv mai multe persoane, nici să aibă în timp mai multe identităţi), cât şi cu sensul de apartenenţă a trupului la persoană şi, în această din urmă, în legătură de nedezlipit cu sufletul şi cu duhul său (nu putem avea succesiv mai multe trupuri, iar trupul duhovnicesc care se va substitui în Împărăţia Cerurilor, după înviere, trupului de carne actual [cf. 1 Cor. 15, 35-53]), va fi un trup diferit de acesta în ceea ce priveşte starea sau felul său de existenţă, dar nu va fi diferit în ceea ce priveşte identitatea sa personală; trupul nostru actual, acesta este el care, potrivit credinţei creştine va învia).

În persoană, trupul îşi găseşte unitatea indestructibilă cu sufletul şi cu duhul, dar şi unicitatea sa, dimpreună cu sensul şi valoarea lui duhovnicească. Faptul că trupul este întotdeauna considerat pe de o parte ca fiind de nedezlipit de celelalte două elemente constitutive ale fiinţei omeneşti, şi pe de altă parte ca fiind cel al unei persoane, nu îngăduie să fie considerat şi tratat nici că identitate independentă, nici că o realitate impersonală.

Concepţia creştină despre trup se distinge în această privinţă de concepţia naturalistă, care este în general cea a medicinei moderne. Mulţi dintre medicii zilelor noastre nu mai îngrijesc persoane ci trupuri sau organe, şi mulţi bolnavi suferă pentru că sunt consideraţi şi trataţi ca obiecte, fiind lipsiţi de o dimensiune a fiinţei lor, fracţionaţi, şi în acelaşi timp aduşi la condiţia de "cazuri" generale şi reduşi, prin intermediul instrumentelor de analiza, la serii de cifre. O medicină creştină nu ar putea respinge formarea ştiinţifică, care oferă o garanţie de seriozitate şi ne păzeşte de derivatele iraţionale care în zilele noastre se înmulţesc, prin reacţie. Ea caută însă nu doar să aducă contactului cu bolnavul şi terapeuticii un "plus de suflet", ci să considere pacientul, pe de o parte, în realitatea să omenească globală (conform căreia există nu doar un trup, ci şi un suflet şi un duh, care sunt în relaţie cu acest trup şi acţionează pozitiv sau negativ asupra lui), şi, pe de altă parte, în realitatea sa personală (conform căreia cazul său este singular şi legat de faptul că are o constituţie, un mod de existenţa şi un destin unice).

Concepţia creştină se opune astfel radical tuturor celorlalte reprezentări ale trupului pe care societatea noastră le dezvolta, şi în care acesta apare totodată că un obiect şi profund disociat.

Publicitatea, omniprezentă pe străzile şi pe ecranele noastre de televiziune, impune în mod disimulat o reprezentare a trupului în care acesta se găseşte lipsit de orice dimensiune duhovnicească şi personală şi redus la aparenţele sale fizice. Într-o lume a negoţului, trupul (mai ales prin nuditatea sa) a devenit un pur mijloc de a trezi poftă, prin deplasarea asupra obiectelor cărora el este asociat şi de care pare că se bucura, pus în întregime în slujba lucrurilor pe care este destinat să le vândă.

În violenţa pe care o vedem că se dezvoltă zilnic în societăţile noastre moderne şi pe care literatură, şi mai ales cinematografia, se complac în a-i reprezenta paroxismul, se manifestă o viziune a trupului în care acesta - privit independent de suflet şi de duh, de care el este legat, cât şi de persoana căreia el aparţine - nu mai trezeşte niciun respect şi este tratat ca un obiect fără valoare, de care se poate dispune după bunul plac şi a cărui viaţă nu mai pare un atribut esenţial şi de neatins.

Obiectivitatea şi disocierea trupului ating un punct culminant în pornografie, pe care comerţul cu imaginea, exploatând patimile omeneşti cele mai grosolane, le răspândeşte în civilizaţia modernă. Vedem cu tristeţe puşi în relaţie parteneri ocazionali, a căror personalitate, istorie şi identitate sunt ignorate, parteneri care nu au niciun raport - nu doar duhovnicesc, dar nici măcar afectiv -, care întreţin un contact exclusiv fizic, în care trupurile, devin în întregime instrumente în slujba instinctelor şi fantasmelor şi reduse la nivelul de obiecte, dau loc unor reprezentări în care organele sexuale, despărţite de restul trupului, sunt predate unor funcţii care au pierdut până şi valoarea lor fiziologică, pentru a deveni pur mecanice şi a trezi iluzia unei plăceri intense şi prelungite.

Într-o lume în care trupul este, în felurite moduri, din ce în ce mai considerat că un obiect şi tratat ca atare, reprezentarea pe care ne-o oferă antropologia creştină şi etică desprinsă din ea se arătă cu adevărat mântuitoare. Căci dacă orice afront adus trupului apare din acest punct de veder ca un afront adus persoanei înseşi, invers, orice respect faţă de trup mărturiseşte respect pentru persoană. Or, un asemenea respect este nu doar fundamentul necesar pentru atitudini superioare, ca dragostea, ci se arata deja indispensabil pentru a stabili cu ceilalţi şi cu sine însuşi relaţii care să fie nu doar armonioase, ci şi integre şi cu adevărat omeneşti.

Fragment din Semnificaţia trupului în ortodoxie de Jean-Claude Larchet, Ed. Basilica, 2010

Sursă: Blog - Român Ortodox în Franţa