Documentarul „Este o fată!”, despre genocidul modern împotriva femeilor, va fi prezentat în premieră în România

Pro-vita București , Studenți pentru Viață și Epoch Times România vă invită la premiera filmului documentar

„IT’S A GIRL!” – „E O FATĂ!”

Un film despre cele mai periculoase trei cuvinte din lume

Sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 19.00, la Caffe Cinema 3D (sala mică a Cinema Patria – Bd. Magheru 12-14)

După film – sesiune de întrebări și răspunsuri. Filmul este subtitrat în limba română. Website-ul filmului și trailer: www.itsagirlmovie.com. Intrarea este liberă.

Atenție: Proiecția este un eveniment privat. Accesul se face doar pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile.

Vă rugăm confirmați prezența și numărul de persoane până duminică, 27 octombrie 2013 la email provitabucuresti@yahoo.com sau tel. 0728 673 673.

SINOPSIS

„Să crești o fiică e ca și cum ai uda copacul vecinului.” (proverb indian)

În prezent, în India, China și în multe alte părți ale lumii, fetele sunt ucise, avortate sau abandonate pentru simplul motiv că sunt fete.

Organizația Națiunilor Unite estimează că astăzi, în lume, au dispărut mai mult de 200 de milioane de fete, din cauza așa-numitului „genicid”. Cele care supraviețuiesc copilăriei sunt adesea neglijate, iar multe ajung să se confrunte cu o violență extremă și chiar îşi găsesc moartea de mâinile soţilor sau ale altor membri ai familiei.

Războiul împotriva fetelor îşi are rădăcinile în tradiții vechi de secole și este susținut de dinamici culturale adânc înrădăcinate, care, în combinație cu acțiuni guvernamentale precum politica demografică din China „O familie, un copil”, accelerează eliminarea fetelor.

Filmat în India și China, documentarul „Este o fată!”, dezvăluie această problemă. Se pune întrebarea de ce toate aceste lucruri se întâmplă și de ce se face atât de puțin pentru salvarea victimelor. Filmul prezintă poveștile unor fete abandonate și traficate, ale unor femei ce suferă violențe din cauza zestrei, ale mamelor curajoase care luptă pentru salvarea vieții fiicelor lor și ale altor mame, care ar fi gata să ucidă pentru un fiu. Experți mondiali și activiști locali aşează datele în context și propun diferite căi spre schimbare, deplângând lipsa acțiunilor cu adevărat eficiente împotriva acestei nedreptăți.

Despre organizatori

Filiala din Bucureşti a Asociaţiei „Pro-Vita pentru născuţi şi nenăscuţi” este o organizaţie civică independentă şi nepartinică, al cărei scop este afirmarea valorilor vieţii persoanei umane încă de la concepere, ale familiei şi ale vocaţiei parentale.

„Studenți pentru Viață” este o organizație studențească ale căreia preocupări sunt sprijinul oferit tinerelor însărcinate şi grija pentru viaţă.

Epoch Times este o prestigioasă rețea internațională de presă, cu sediul principal la New York și cu o rețea de publicații și reporteri locali răspândită pe o mare parte a globului.

Sursă: Cultura vieţii

Cuvinte pentru tineri (XX): A fi demn și senin este cel mai mare dar al tânărului

Augustin Păunoiu - Ziarul Lumina

Ca în fiecare an, după 1990, este în tradiţia ASCOR-ului ca în ajun de An Nou să se adune studenţi din toată ţara la Mănăstirea Putna. Ei s-au simţit întotdeauna ca acasă când au ajuns aici, fiindcă sunt primiţi cu multă dragoste de părintele stareţ Melchisedec Velnic şi obştea mănăstirii, bineştiind că o parte din vieţuitorii acesteia au fost în timpul studenţiei lor membri ai asociaţiei.

Studenţi din toate domeniile: inginerie, ştiinţe ale educaţiei, medicină, economie, drept, silvicultură, au participat la toate slujbele din 31 decembrie 2012, 1 şi 2 ianuarie 2013. "Am ales să fim la Putna în aceste zile pentru cuvintele de învăţătură, pentru slujbele frumoase de la biserică din această perioadă a anului bisericesc. Nu oriunde în ţară întâlnim ceea ce aflăm la Putna. Ea a fost şi va rămâne pentru toţi un simbol naţional. Nu contează că eşti din Braşov, Iaşi, Constanţa sau Suceava. La Putna simţi că te cheamă ceva special. Ştefan cel Mare şi Sfânt este simbolul care ne uneşte astăzi pe toţi ca români, deşi, iată, au trecut peste 500 de ani de la trecerea sa în veşnicie. Am dorit ca noul an să ne prindă în biserică, la rugăciune pentru unitate, pentru tot ceea ce e bun. Sperăm ca în 2013 să îndreptăm greşelile trecute şi să sporim în bine", a declarat Dinu Bogdan Doroftei, preşedintele filialei ASCOR Suceava, student în anul IV la Facultatea de Inginerie Electrică şi Ştiinţa Calculatoarelor, specializarea Energetică industrială. 

În după-amiaza primei zile din anul care a început, membrii ASCOR i-au colindat, după datină, pe stareţ şi obştea Mănăstirii Putna. Prima filială care a început urările pentru noul an a fost cea din Braşov. Au urmat studenţii din Galaţi, Suceava, Chişinău şi Iaşi, iar mai apoi copiii au venit şi l-au sorcovit pe arhimandritul Melchisedec, conducătorul lavrei ctitorite de domnul sfânt al Moldovei.

Fotograf: Mihai Bălan

La final, părintele stareţ i-a felicitat pe cei prezenţi, le-a mulţumit pentru colinda lor şi a rostit următorul cuvânt:

"Dacă Dumnezeu v-a chemat astăzi aici, iar voi aţi ales să veniţi şi nu să mergeţi în altă parte, sunt convins că iubiţi valorile şi ceea ce este frumos şi demn. Vă felicit încă o dată pentru aceasta, să vă ţină Dumnezeu cât mai mult şi să înmulţiţi acest dar pe care vi l-a dat Dumnezeu, să-l transmiteţi şi celor care vin, dar mai întâi să-l înmulţiţi întru voi.

Vă felicit pentru frumuseţea vieţii pe care vreţi să o duceţi, vă felicit pentru că vreţi să le arătaţi şi celorlalţi tineri din universităţi că se poate trăi şi altfel, că poţi să fii demn şi să nu trăieşti cu capul plecat, că poţi să nu te laşi prins de valurile lumii acesteia, târându-te prin răutăţi şi păcate. Vă felicit pentru că fugiți de droguri şi de tot ceea ce este pătimaş. Vă felicit pentru că aveţi faţa senină şi vă doresc să vă rămână senină. O puteţi păstra atât timp cât veţi avea un duhovnic, cât veţi avea legătură cu Hristos Domnul nostru pe care îl iubiţi şi care vă este învăţător. Dacă tata şi mama v-au spus cum să vă rugaţi, cum să colindaţi, cum să faceţi semnul Sfintei Cruci, acesta nu este un lucru neînsemnat. Puţini copii, puțini tineri mai ştiu aceste lucruri. Voi să duceţi mai departe acest dar pe care vi l-a făcut Dumnezeu, pentru că a fi demn şi senin este cel mai mare dar şi cel mai frumos chip al tânărului; să vezi că este demn, că este căutător în lucrurile lui Dumnezeu, în tainele culturii şi ale spiritualităţii. Să nu vă lăsaţi mărginiţi de păcat şi să depăşiţi bariera lui.

Fotograf: Mihai Bălan

A-ţi cunoaşte istoria, a-ţi cunoaşte valorile, a cerceta, este dat vouă şi nu altora. Atâta timp cât sunteţi tineri, cercetaţi şi învăţaţi, iar mintea să vă fie limpede. Cum credeţi că au învăţat un Eminescu, sau un Cleopa de la Sihăstria, ori atâţia și atâţia părinți şi oameni de cultură ai neamului nostru? Cu mintea limpede, fără a o lăsa să se pogoare întru cele de jos, încrezători şi avându-l pe Hristos înaintea ochilor. Să fiţi cu ochii aţintiţi asupra istoriei, a culturii şi a spiritualităţii noastre. Agentul funcţionalității unui neam este cunoaşterea rădăcinilor. Dacă nu ne cunoaştem rădăcinile, le pierdem; dar faptul că voi aţi venit aici din toate părţile ţării îmbrăcaţi în costume naţionale, aceasta arată că vă cunoaşteţi istoria. Să aprofundaţi şi mai mult şi să nu vă mulțumiți niciodată în a căuta cele adânci ale istoriei, ale culturii și ale spiritualităţii, pentru că atunci când te-ai mulţumit cu ceva, te-ai plafonat, te mărgineşti şi nu mai înaintezi, iar vouă, tinerilor, vă este dat să înaintaţi, să mergeţi din treaptă în treaptă, cu ajutorul unor modele pe care voi astăzi le căutaţi şi nu le găsiţi. Dacă nu v-aţi găsit un model, să vă străduiţi voi să deveniţi modele bune pentru copiii voştri, la catedră, în sălile de curs sau acolo unde vă va chema Dumnezeu să vă desfăşuraţi activitatea.

Fotograf: Mihai Bălan

Dumnezeu să vă binecuvinteze, să vă apere, să vă călăuzească, să vă ţină lângă El, dar să vă străduiţi şi voi să fiţi lângă El, prin cuminţenie, seriozitate şi demnitate. A fi smerit înseamnă a fi demn de ceea ce este înlăuntrul tău, de chipul lui Hristos pe care îl ai. Aceasta înseamnă să fii bine ancorat în valorile tale, căci nouă, românilor, ne-a dat Dumnezeu mult şi mult ne va cere. Alegeţi şi însuşiţi-vă tot ce este bun şi frumos, fiţi precum albina. Culegeţi ce este bun, ce este frumos şi duceţi mai departe mesajul pe care vi l-a dat Dumnezeu, de dragoste, de adevăr, de libertatea aceasta lucrătoare, înnoitoare, căci libertatea, dacă vine de la Dumnezeu şi noi o întoarcem către El, este lucrătoare şi înnoitoare, creatoare de valori.

Vă mulţumim pentru urare şi pentru dragostea voastră."

Şcoala de Duminică - Călători străini în România

Convorbiri cu Nicholas Meade, Joseph Shatahi şi Valentina de Piante despre tradiţiile şi ortodoxia din România.

Realizator: Lucia Toader

Un nou centru pentru limbă, cultură şi religie românească în Serbia

Pe 27 septembrie a fost inaugurat "Centrul pentru limbă, cultură şi religie românească" din Parohia ortodoxă română Bobova, din Serbia.

Pentru credincioşii români sărbătoarea a început în seara zilei de 26 septembrie, când un sobor de preoţi din România şi Serbia au săvârşit slujba Vecerniei cu Litie, iar în ziua praznicului Înălţării Sfintei Cruci, pe rit vechi, Sfânta Liturghie. Cuvântul de învăţătură i-a aparţinut pr. Ilie Pentoiu, stareţul Schitului Nicolinţ din Episcopia Caransebeşului, care a vorbit despre praznicul Înălţării Sfintei Cruci şi despre importanţa noului centru înfiinţat în Parohia Bobova pentru românii de acolo. "Ziua de 27 septembrie va rămâne, mult timp de acum înainte, în memoria locuitorilor din Bobova. Avem aici o comunitate de români care de foarte mult timp şi-au dorit să poată învăţa să citească şi să scrie în limba maternă. Astăzi a luat fiinţă cel de-al patrulea centru românesc din Serbia, cărţile şi manualele fiind donate de Liceul Teoretic din Berbeşti, judeţul Vâlcea. În toate aceste centre preoţii sunt şi învăţători, şi profesori, ostenindu-se a-i învăţa atât pe cei mici, cât şi pe cei mari limba tradiţiile şi obiceiurile poporului român", a arătat pr. Remus Căta.

Încă de la înfiinţarea ei, în luna mai anul acesta, Parohia Bobova s-a dovedit a fi o parohie rodnică, cu o activitate bogată. Tot în luna mai, cu osteneala părintelui Iel Bobului, parohul bisericii româneşti de la Isacova, a luat fiinţă primul "Centru pentru limbă, cultură şi religie românească" pentru românii din Valea Moravei, având avizul Ministerului Culturii şi Cultelor din România, precum şi acordul statului sârb.

La 1 iunie 2012 au luat fiinţă alte trei centre la Veliko Gradişte, Ciupria şi Petrovăţ, unde predă o zi pe săptămână limba română preoteasa Rodica Bobului.

Diac. Nicolae Codrea

Sursă: Ziarul Lumina

“Milostenia schimbă daruri pământeşti în comori cereşti”

Considerând că milostenia schimbă daruri pământeşti în comori cereşti, tinerii din cadrul Bisericii «BUNA VESTIRE» (Grecească) din Giurgiu au organizat, cu Binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Ambrozie, în data de 27 august începând cu orele 19 la Biserică «BUNA VESTIRE»,  Grecească a doua ediţie a evenimentului intitulat "Concursul Prăjiturilor Binecuvântate".

Această manifestare şi-a propus apropierea tinerilor de Biserică, valorizarea credinţei creştine, tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti ale Sărbătorii închinate Sfântului Mucenic Fanurie, prăznuit de către Biserică la data de 27 august, cât şi descoperirea noilor talente din oraşul nostru în domeniul patiseriei şi al cofetăriei.

Sfântul Mucenic Fanurie este ocrotitorul gospodinelor şi are un cult aparte în toate bisericile greceşti, cunoscut fiind pentru multele minuni săvârşite, dar şi pentru rugăciunea dinaintea martirizării sale: „Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe aceştia care au făcut plângere şi strigare, fă că tot cel ce va face o turtă, sau o plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă vă avea. Aceasta zic să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă.”

“Am fost plăcut surprinşi văzând că oamenii au răspuns cu dragă inimă ca şi anul trecut acestui frumos eveniment organizat de Biserica Tinerilor." - Alexandra Roşu - Preşedinte Comitetului Tinerilor.

Vă mulţumim şi vă aşteptam la a treia ediţie a Concursului Prăjiturilor Binecuvântate!”

Autor: Alexandra Roşu

*

Sfântul Fanurie s-a născut în insula Rodos din Grecia, însă nu se cunoaşte data naşterii sale. Sfântul Fanurie a avut doisprezece fraţi, iar el a fost cel mai mare. După moartea tatălui său, mama sa ajunge să cânte şi să joace prin diverse locuri. Când Fanurie descoperă acest lucru, decide să fugă în pustiu. Primeşte botezul şi revine după un timp în oraşul său natal. Află că mama sa a murit în momentul în care a fost descoperită de el într-un local şi ca fraţii săi s-au răspândit prin lume.

Revine în pustie şi duce o viaţă aspră, mânca o dată la trei zile. Prin rugăciune a adus tămăduire surzilor, orbilor, botezându-i şi învăţându-i dreapta credinţă. Cu toate că săvârşise atâtea minuni, este nevoit să parasesca cetatea, din cauza răutăţii oamenilor. Aceştia spuneau că minunile săvârşite de el nu sunt făcute cu ajutorul lui Dumnezeu, ci al demonilor. Se pare că ajunge în Egipt, unde o readuce la viaţă pe fiica regelui. În urma acestor minuni, împăratul şi slujitorii săi au primit botezul.

După o vreme, vrăjitorii din Egipt s-au ridicat împotriva lui Fanurie şi astfel, sfântul a fost supus la multe chinuri: i s-au tăiat mâinile şi degetele de la picioare, urechile, i s-au smuls dintii, a fost bătut cu pietre, că în cele din urmă să i se taie capul.

Moaştele Sfântului Fanurie au fost descoperite de câţiva păstori, în jurul anului 1500, într-o peşteră. Alături de moaştele sale, au găsit şi o piele de animal pe care era scrisă viaţa Sfântului Fanurie.

Viaţa şi Pătimirea Sfântului Mucenic Fanurie pe larg

În memoriam - Sorin Apan (III)

În prima parte a interviului v-am prezentat iniţiativa profesorului Ioan Sorin Apan de a realiza minisatul "Sfântul Andrei" în incinta Colegiului Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov. Continuăm acum dialogul cu profesorul Apan şi cu două dintre elevele sale, Diana Popescu şi Ruxandra Ana.

Adrian Munteanu: Aşadar, fetele au fost şi actriţe de film?

Ioan Sorin Apan: Sigur. Şi încă nişte actriţe de excepţie. Eu sunt indrăgostit de toate fetele mele. Comparativ cu toate filmele acestea americane premiate, în care contrafacerea sentimentelor, a ipostazelor şi a stărilor este evidentă, aici candoarea fetelor, frumuseţea lor, este ceva de neînlocuit, ceva care seduce pe oricine.

Credeţi că punctarea pe tradiţie, pe autenticitatea folclorului românesc, poate duce la depăşirea unor modele convenţionale pe care le întâlnim în jurul nostru ?

Ioan Sorin Apan: Folclorul era integrat în vechime într-un context socio-cultural mai larg, care cuprindea absolut toate faptele de viaţă din lumea satului, integrat cu muncile agricole, deci intrau într-un calendar în care omul ştia şi să muncească şi să sărbătorească. Astazi consider că omul a pierdut această bucurie de a sărbători, această dimensiune a personalităţii sale. Se poate face o analogie cu omul care nu visează. El moare sau înnebuneşte. Probabil că sărbătoarea răspundea acestei nevoi de exprimare a lucrurilor şi valorilor acumulate prin muncă şi acestei bucurii colective în preajma lor.

Prin existenţa minisatului doriţi cumva să infirmaţi faptul că în perioada pe care o traversăm se observă o descreştere a interesului pentru autenticitate, pentru valori naţionale ?

Ioan Sorin Apan: Deşi se vorbeste din ce in ce mai mult şi se punctează pe această diferenţă dintre autentic şi kitch, abundenţa sau inflaţia acestor termeni pe care îi auzi în tot felul de contexte, ilustrează tocmai criza aceasta prin care se trece acum. Este o criză de valori. Cultura globală, noile paradigme culturale, nu reuşesc încă să substituie perfect şi să motiveze perfect personalitatea şi structura spirituală a omului, încât să facă un om bucuros, care să-şi manifeste bucuria de a trăi. în măsura în care se pare că şi în civilizaţia globală toate neamurile, toate popoarele încearcă să-şi recupereze valorile tradiţionale arhaice, se admite, din ce in ce mai mult, că aceste valori fac parte dintr-un fond universal preistoric comun, deci în această perspectivă, noi am remarcat, pe gustate, că folclorul poate să ţină de foame omului contemporan, poate să motiveze omul trăitor în România în acest moment. Este un exerciţiu intelectual şi moral extraordinar să repui în valoare, să retrăieşti aceste moduri de viaţă. Măcar sărbătorile ţăranului, pentru că muncile lui nu le mai avem. Ca să reiau ceea ce spuneau fetele, bucuria aceasta pe care o simţi atunci când îmbraci un costum popular, te face să te simţi într-adevăr un om mai puternic, mai motivat, mai legat de începuturile tale. Vedeţi, şi în ştiinţă, căutarea principiilor este un lucru fundamental. O ştiinţă se dezagregă dacă nu ţine legătura cu propoziţiile sale prime. Aşa este şi cu un neam, cu un popor, iar principiile noastre, legăturile noastre, merg adânc în preistorie. Folclorul este vârful aisbergului care s-a păstrat la lumina zilei şi cred că acesta este motivul pentru care simţim noi puterea folclorului, atunci cand îl facem, bineînţeles, cu totul arsenalul lui hermeneutic. Intrăm în comunicare cu nişte filoane de viaţă care merg până la originile noastre.

Diana, de unde şti tu că ceea ce faci la minisat este autentic ?

Diana: În primul rand trebuie să ne întrebăm ce înseamnă autentic. Autentic este ceea ce trăieşti până la urmă cu adevărat. Din moment ce eu trăiesc ceea ce fac, am senzaţia că face parte din mine. Totodată, ceea ce am făcut la minisat nu a fost doar de dragul de a face. A fost ceva studiat, am căutat sensuri, am studiat în cărţi, în muzee, peste tot unde am putut găsi o fărâmă de cultură, o fărâmă de adevăr. Apoi am încercat să urmărim aceste lucruri. Niciodată n-am facut un lucru fără să ştim ce facem. Am încercat să dăm sens acţiunilor noastre, pentru că dacă faci un lucru şi nu şti de ce îl faci, îl faci degeaba.

Aceasta conştiinţă a autenticităţii vine numai din faptul că aţi studiat elemente folclorice, sau şi din ceea ca faceaţi efectiv în cadrul minisatului ?

Ruxandra: Cred că a venit, pe de o parte, din ceea ce am studiat, dar dacă nu ar fi existat minisatul cred că nu ne-am fi dat seama atât de bine de autenticitatea a ceea ce făceam, mai ales în momentul în care mergeam pe teren, de exemplu la colindat. Poţi să citeşti nenumarate cărţi, să studiezi texte, să găseşti simboluri, să faci clasificări. Până nu ai mers într-un sat şi nu ai văzut bucuria oamenilor când ajungi în faţa casei lor, şi nu ai simţit o bucurie extraordinară după ce ai îngheţat o zi întreagă, dar ai fost în costum, ai fost cu toată lumea, până atunci se poate spune că nu ai trăit. Degeaba citeşti, dacă nu experimentezi, până la urmă, pe propria-ţi piele.

Pe unde aţi fost ?

Ruxandra: Să începem cu Maramureşul, pentru că este locul care mie mi-a plăcut cel mai mult, locul de suflet în care am fost, pentru că acolo mi se pare mie că tradiţia s-a păstrat cel mai bine şi pentru că acolo am înţeles pentru prima dată ce făceam. Am înţeles colindul de Crăciun, în adevăratul lui sens. în rest, am fost la festivaluri în Bucureşti, în Cluj...

Ioan Sorin Apan: În munţii Călimani, într-un cătun, am făcut sesiunea de colindat din 2002. Un cătun ideal, rupt de lume. Era şi o zăpadă, şi un ger de minus 30 de grade... Noi atunci când colindăm, colindăm serios, trei zile şi trei nopţi. Abia avem timp să dormim, să participăm la slujba de la biserică şi, după aceea, suntem aşteptaţi. Oamenii cam ştiu că au venit zmeii de la Braşov şi sunt puşi pe fapte mari. Asta înseamnă că întotdeauna colinda noastră se termina în zori de zi. Am fost şi în Ţara Oltului şi în Ţara Făgăraşului, la Drăguş, la Caţa, la Sâmbăta.

Aţi organizat şi tabere de creaţie?

Ioan Sorin Apan: La Bogata, spre Rupea, e sediul nostru de vară. Suntem găzduiţi de fundaţia Drăgan, de domnul scriitor Daniel Drăgan, şi aproape toate filmele le-am organizat acolo.

Nu te-ai simţit niciodată atrasă să te alături colegilor tăi şi să-ţi creezi nişte momente de destindere, pentru că la minisat mi se pare că e de gândit?

Diana: Nu am simţit niciodată minisatul ca pe o constrângere. Din contra, m-am simţit foarte bine în anturajul pe care l-am avut, deoarece au fost oameni cu care am semănat foarte bine şi, într-adevăr, mi-am făcut aici un grup de prieteni. De fiecare dată, orice s-ar întâmpla, ştiu că pot apela la ei. Să nu credeţi că la minisat stăm şi învăţăm. Noi trăim o bucurie împreună şi sunt momente în care ne relaxăm. Tot ce am făcut, am făcut din plăcere şi am avut timp să fim şi copii.

Dacă e vorba de un cerc, se produce inevitabil o izolare. Nu ai simtit acest sentiment?

Ruxandra: Nu, pentru că nu prea ştiu ce înseamnă ceilalţi. Toţi mi-au fost prieteni. Oamenii cu care mergeam la colindat erau aceeaşi pe care acasă îi sunam la telefon ca să ieşim în oraş. Nu ne izolăm. Aveam şi alte cunoştinţe, dar prietenii erau tot în minisat.

Ioan Sorin Apan: Oricum minisatul avea sediul undeva la demisolul liceului, deci era un fel de cerc, de catacombă care ieşea afară numai de sărbători şi inunda toată şcoala. Atelierul intelectual a mers ca o consecinţă firească a celorlalte acţiuni de la minisat, deci tot efortul acesta de înţelegere, de atribuire de sensuri, tot ceea ce făceau, începând de la ornamentica populară până la gesturile cele mai simple ale ţăranului, integrarea tuturor evenimentelor în plan casnic, au determinat, pe nesimţite, includerea în manifestări cu caracter naţional, participarea la concursuri. S-au luat până a cum şase mari premii la un concurs naţional organizat de minister pe tema de cultură şi civilizaţie românească. Fetele sunt chiar laureate ale acestui concurs, dar, din modestie, n-au spus-o. Aşadar ele sunt olimpice naţionale.

Ce aţi câştigat voi material din aceste premii?

Ruxandra: Partea materială este aşa cum este. A fost pur şi simplu simbolic. Ba nu, a existat şi o excursie în Grecia din partea Ministerului Tineretului şi Sportului. Mie mi-a plăcut la concurs şi nu l-am simţit ca o corvoadă.

Dacă nu există decât mărunte satisfacţii materiale, înseamnă că este vorba de un timp pierdut?

Ruxandra: N-am fi superficiali dacă ne-am gândi numai la satisfacţii materiale? în primul rând am învăţat ceva. Lucrarea pe care am făcut-o despre ceremonialul cununii nu a fost realizată fără să ştim foarte bine despre ce vorbeam. A fost în primul rând un câştig pe plan spiritual.

E mai important un asemenea tip de castig?

Ruxandra: Bineînţeles. Până la urmă cu asta rămâi în viaţă. Cu câteva milioane nu rămâi, le cheltuieşti într-o clipă. Rămâi cu ceea ce ai câştigat în suflet. Noi la concurs, pe lângă faptul că am împărtăşit şi celorlalţi ceea ce ştiam, totodată am şi primit, pentru că acolo au fost un număr considerabil de judeţe, fiecare cu tradiţiile lui, şi am învăţat şi noi ceva de la ei. A fost, până la urmă, un schimb de experienţă, nu neapărat un concurs.

 

Domnule profesor, cum a fost receptată activitatea dumneavoastră la nivelul Liceului "Şaguna"?

Ioan Sorin Apan: În momentul în care am înfiinţat minisatul, exista în "Şaguna" o mare disponibilitate din partea conducerii pentru asemenea activităţi. Aceasta a făcut să ne afirmăm în scurt timp, să stabilim legături prestigioase cu instituţii specializate: Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Satului, Muzeul de Etnografie din Brasov, cu Centrele de Conservare şi Valorificare ale folclorului. Minisatul a trecut şi prin perioade în care conducătorii liceului n-au prea înţeles despre ce este vorba. Culmea că, exact în aceste perioade, am obţinut şi marile premii pentru gloria liceului. Această perioadă neclară s-a prelungit până acum, când minisatul traieşte practic numai prin acţiunile lui, în sărbători. Nu mai avem sediul de la început, dar sperăm ca perioada se va termina curând. Cu toate aceste vitregii, noi am fost singurul ansamblu invitat doi ani la rând la Muzeul Satului. Ne-am menţinut standardele de activitate, de recunoaştere la nivel naţional pe care le-am cucerit în timp. Din păcate, recunosc lipsa de receptivitate la nivelul conducerii actuale a liceului "Şaguna".

Şi fizică şi teologie şi activităţi folclorice... Nu e prea mult?

Ioan Sorin Apan: Pare că ar fi prea mult. Există riscul de a te împraştia în multe, dar există şi o motivaţie interioară, specifică fiecarui om, de a aspira la integralitate, la totalizare, la un model uman cât mai complex şi complet. Astfel gândind, ceea ce am făcut noi la subsolul liceului "Şaguna", încearcă să suplinească nişte lacune ale procesului de învăţământ.

Există satisfacţii materiale în cazul dumneavoastră?

Ioan Sorin Apan: Da, să ştiti că există, dar ele se sublimează integral în bucurii spirituale. împreună ne câştigăm bănuţi la colindat, pe unde suntem solicitaţi, din care ne procurăm, dupa aceea, costume populare, ne finanţăm deplasările, ne-am cumpărat logistica necesară.

Activităţile dezinteresate sunt mai profunde?

Ioan Sorin Apan: Fără îndoială. Au trecut prin minisat vreo 200 de elevi. Cred că toţi ar răspunde în acelaşi fel. Bucuria de a trăi pe care am căştigat-o aici, vieţuind împreună, făcând împreună unele lucruri, nu poate fi înlocuită cu nimic şi nici nu poate fi cumpărată şi vândută. în general, o meserie pe care o faci la catedră are şi partea ei de comerţ, de contract social. Aici lucrurile nu se pun aşa. Miza este mult mai mare. Nici pe Dumnezeu nu poţi să-l cumperi cu bani. Aşa stau lucrurile şi în cazul culturii, în viziunea noastră, care este, într-adevăr, un drum spre Dumnezeu. Dacă este aşa, în ceea ce are el esenţial, acest drum durează asemenea.

Din punct de vedere al pedagogului - dacă ar fi să facem o ierarhizare - care ar fi cea mai mare satisfacţie?

Ioan Sorin Apan: Cea mai mare satisfacţie pe care o poate avea un pedagog ar fi să fie egalul la cuminecarea culturală, la acelasi potir, cu elevii lui şi să fie, la rândul lui, elev. Vreau să spun că enorm de multe lucruri le-am învăţat datorită convieţuirii cu elevii mei şi datorită satisfacţiei de a fi împreună. Bucuria de a vedea chipuri bucuroase, elevi motivaţi cultural, acest lucru este esenţial pentru un profesor. Din această conlucrare mi-au venit cele mai strălucite idei , acelea care îmi implinesc şi mie personalitatea culturală. Sper ca în curand să scot şi cateva cărţi care să fie expresia muncii mele de pedagog.

Nu simţiţi totuşi, câteodată, nevoia de a fi cel care conduce, care decide, cel care are executanţi?

Ioan Sorin Apan: Uneori o ceată de colindat la noi atinge chiar 50-60 de suflete. Atunci este de neconceput să nu existe un vector de putere. Numai că acesta este îmbibat întotdeauna de dragoste. Nu prea e nevoie să mă arăt ca mare sef. Dimpotrivă. Eu apar uneori ca şofer al grupului, încărcând într-o dubiţă chiar 30 de copii. Aşa s-a întamplat odată când am ajuns în Maramureş. Când au ieşit 30 de copii îmbrăcaţi în costume populare în centrul satului Botiza, localnicilor nu le venea să creadă. Alteori sunt lăutarul grupului, cântând la acordeon şi făcând acompaniamentul. în privinşa responsabilităţii, niciodată, slavă Domnului, nu s-a întâmplat ceva rău, de care ar fi trebuit să răspund. Nici probleme morale. Atât de valoroase sunt lucrurile pe care le facem, încât, deşi sunt adolescenţi, băieţi şi fete, cu probleme speciale la această vârstă de tranziţie, toate acestea trec pe locuri secunde, în faţa bucuriei de a trăi împreună şi a profesa valori.

Ce aţi dori să rămână în amintirea elevilor dumneavoastră, după ce ei vor termina această parte a vieţii şi activităţii lor ?

Ioan Sorin Apan: Atunci când punem problema amintirii, automat trebuie să punem şi problema morţii. Pentru un teolog, această problemă este rezolvată şi cade de la sine. Atunci îmi doresc ca împreună cu elevii cu care am colaborat, şi pe care îi iubesc, să rămânem veşnic colindători. 

Cum este domnul Apan pentru voi ? Este mai mult profesorul, are ceva din statutul de părinte, sau un prieten, sau ceva din toate acestea?

Diana: Este o combinaţie între toate, pentru că sunt momente în care ne este profesor, momente în care ne este părinte, sunt momente în care ne este prieten. Dumnealui reprezintă toate acestea într-un anumit moment. Când ai nevoie de un prieten, ştii că îl poţi găsi, când ai nevoie de o informaţie, ai în apropiere profesorul. Ştie să fie toate acestea la nevoie şi în acelaşi timp. Este un lucru extraordinar pentru un om.

Până unde poate merge sinceritatea dintre voi, cei de la această vârstă, şi profesorul vostru?

Ruxandra: Bineînţeles că există şi bariere, obstacole. Avem lucruri pe care le vorbim numai între noi, dar de cele mai multe ori, dacă se întamplă ceva, ce facem? "Haide la "profu"! Deci mergem la "profu", unde, de cele mai multe ori, găsim soluţia. Nu contează dacă e vorba de nelinişti culturale sau spirituale, să nu găsim raspunsul. Cred că merge atat de departe cât vrem noi şi cât simţim noi. De cele mai multe ori simţim că putem să-i spunem foarte multe din ceea ce ne preocupă.

Până când ai vrea sa fii în cadrul minisatului?

Diana: Dacă ar fi după mine, cât timp s-ar putea. Chiar şi când voi fi în baston. Bineînţeles că vor apare probleme de timp. Trebuie să merg la o facultate, care probabil nu va fi în Braşov. Vor apare şi alte bariere pe care sper să le depăşesc. Sper să vin şi după ce voi termina liceul, cât voi putea.

Dar, dacă vei fi departe, te vei considera ruptă de ideea minisatului?

Ruxandra: Nu, pentru că minisatul nu înseamnă să fii neaparat în fiecare zi cu oamenii cu care mergi la colindat sau cu oamenii de la ateliere. Există un fel de comuniune spirituală care merge dincolo de timp. Tocmai de aceea cred că cei care au plecat de mult din minisat se reîntorc. Probabil şi noi vom face acelaşi lucru. Este un loc deschis, aceasta este caracteristica lui.

Ce aţi mai fi dorit să faceţi şi, din diferite motive, n-aţi reuşit până acum?

Ioan Sorin Apan: în ce priveşte spectrul de ateliere de la minisat, avem o neîmplinire: atelierul de olărit. Avem două mese de olărit, procurate în urma cu vreo patru ani, dar n-am găsit maestrul dispus să conduca atelierul. Altfel, mi-aş dori ca nivelul la care minisatul a ajuns, cu încununarea aceasta a efortului intelectual şi hermeneutic, să dureze în continuare, măcar la măsurile şi performanţele la care s-a ajuns.

Până când va dura minisatul ?

Ioan Sorin Apan: E o problema de sănătate, în fond. Trupească, morală şi culturală. Câtă vreme aceste trei condiţii vor fi îndeplinite, cred că minisatul va dura.

A consemnat
Adrian Munteanu

Sursă: Revista Atheneum