Nou-născut îşi îmbrăţişează strâns mama şi nu-i mai dă drumul

De curând, a ajuns viral pe Internet un videoclip cu un nou-născut care, imediat după ce vine pe lume, îşi îmbrăţişează atât de strâns mama, încât pare să nu mai vrea să-i dea drumul.

Urmareşte şi tu filmarea cu bebeluşul care e puternic agăţat de mama lui.

Personalul medical trebuie să se străduiască serios să-i despartă pe cei doi pentru a spăla micuţul, a-l măsura şi a-i tăia cordonul ombilical.

Sursa: Ştiri pentru viaţă

10 motive pentru a nu face un avort

de Kristi Burton Brown, 10 noiembrie 2013 

1) Implică tragedia

Uneori, circumstanțele unei sarcini sunt tragice. Poate că femeia a fost violată. Poate că fătul a fost diagnosticat cu o afecţiune. Sau sănătatea femeii ar putea fi pusă în pericol. Însă o tragedie nu acoperă o alta. Nu ştergem efectele unui viol ucigând un copil. Nu vindecăm un bebeluş luându-i viaţa. Şi nu putem evita toate problemele de sănătate evitând realitatea unei alte fiinţe umane.

Femeile care au fost violate trebuie îngrijite cu compasiune. Dar grija plină de compasiune nu include executarea pruncului. Părinţii care se confruntă cu un diagnostic prenatal dificil trebuie să primească dovezi clare şi să fie direcţionaţi spre persoane cu experienţă. Ei nu trebuie forţaţi să aleagă avortul, ci să li se dea șansa de a sfida şansele mici ce li se oferă. Femeile cu sarcini de mare risc trebuie tratate de personal medical calificat. Însă tratamentul nu trebuie să includă uciderea deliberată a copilului. (Dacă un bebeluş moare pe durata tratamentului urmat de femeie – adică în timpul chimioterapiei pentru cancer, îndepărtarea unei sarcini extrauterine, etc. – acesta nu se clasifică drept avort.)

2) Se distrug vieţi inocente

Ştiinţa nu poate fi mai clară de atât. Fiinţele umane nenăscute sunt vii, irepetabile şi unice. Din momentul fertilizării – cunoscută mai bine drept concepere – o nouă viaţă umană prinde viață. Punând capăt acestei vieţi nu se distruge „potenţialul”. Se ia pur şi simplu o viaţă. Am face bine să înţelegem ramura ştiinţei moderne care dezvăluie natura umană a celor nenăscuţi.

3) Încalca drepturile civile

Drepturile civile sunt încălcate atunci când oamenii sunt privaţi de drepturile lor de bază, în mod discriminatoriu. Copiii nenăscuţi sunt privaţi de viaţă – un drept fundamental – doar pentru că se află în pântecele mamei şi datorită stadiului lor de dezvoltare. Acest lucru este discriminatoriu, inuman şi crud.

4) Pedepseşte suflete nevinovate

Un copil nu merită să moară pentru păcatele părintelui său. Un copil de cinci ani nu poate fi ucis pentru că tatăl său este un violator. Nu ar trebui să fie permis ca un copil nenăscut, de cinci luni, să fie ucis pentru acelaşi motiv.

Un copil nu merită să moară din cauză că mama sau tatăl lui au fost iresponsabili. Un copil este întru totul nevinovat. Un copil nu a hotărât ca părinţii lui să facă sex sau să folosească metode contraceptive ineficiente. Un copil nenăscut este întotdeauna nevinovat şi nu ar trebui pedepsit niciodată.

5) Poate dăuna femeilor

Poveştile din viaţa reală nu contenesc să demonstreze că avortul dăunează femeilor. Vătămarea ia multe forme – mentală, emoţională, relaţională şi fizică – şi, în unele cazuri, viaţa femeii se pierde odată cu avortul. Acestea pot, de asemenea, să îşi piardă fertilitatea sau să crească şansele pierderilor de sarcină, după efectuarea unui avort.

6) Dăunează relaţiilor şi familiilor

De fiecare dată când cineva din familie moare, restul familiei este afectat. Acest lucru este valabil şi în cazul avorturilor. Un copil real, viu şi de neînlocuit a fost ucis, iar părinţii şi fraţii sunt afectaţi. Taţii care încearcă să oprească avorturile ar trebui să citească acest articol. Fraţii care doresc un loc în care să-şi exprime durerea, ar trebui să meargă aici. Şi pentru mai multe informaţii despre cum afectează avortul relaţiile, citiţi asta şi asta. Multe femei care avortează doar pentru a-şi convinge iubitul să rămână cu ele descoperă că sunt părăsite oricum, la scurt timp după avort. Avortul nu eate niciodată răspunsul pentru o relaţie de succes şi plină de iubire.

7) Nu dispare niciodată

Oricât am încerca, nu putem şterge niciodată efectul avortului. Avortul răpeşte – ucide – o fiinţă umană nevinovată. Timpul nu şterge urma crimei şi nici nu uşurează realitatea de drept. Avortul este o tragedie cruntă şi este o alegere ce n-ar trebui făcută niciodată. O asemenea alegere îşi pune amprenta asupra noastră pentru totdeauna. 

8) Se creează noi probleme

Unii oameni au convingerea că făcând un avort şi punând capăt vieţii unui copil își vor soluţiona problemele. În viitorul apropiat poate părea că problemele au dispărut. Poate că varianta facultăţii devine o opțiune mai uşoară, poate că părinţii nu vor afla niciodată că fiica lor a fost însărcinată sau poate că o aventură rămâne nedescoperită. Dar de fapt, avortul doar maschează problemele – nu le găseşte o rezolvare. Multe femei termină facultatea şi în acelaşi timp dau viaţă copiilor lor. Mulţi părinţi sunt mult mai deschişi şi iubitori decât au crezut fiicele lor că este posibil. Iar adevărul este mai bun decât o minciună, atunci când preţul pentru minciună este viaţa unei persoane nevinovate. În final, despre asta este vorba cu adevărat: problemele noastre nu îşi găsesc rezolvarea prin uciderea unei persoane nevinovate. Doar pentru că este ceva legal, nu înseamnă că este şi moral. Şi doar pentru că este adesea o alegere secretă, nu înseamnă că nu îşi va pune amprenta asupra ta pentru totdeauna.

De multe ori, părinţii resimt o mare presiune, fără a li se fi deschis ochii cu privire la marele dar care le-a fost oferit…

9) Se evita responsabilizarea

Avortul este uneori un instrument de a ascunde cu uşurinţă o aventură de-o noapte sau o relaţie ce a mers prost. Totuşi, atunci când doi adulţi iau decizia de a se implica într-o activitate ce presupune conceperea copiilor, aceşti adulţi trebuie să îşi asume responsabilitatea. Metodele contraceptive pot eşua. Cel mai bun planning poate să se destrame. Dar responsabilitatea nu trebuie evitată cu preţul vieţii unui copil nevinovat.

Şi oamenii responsabili sunt nevoiţi să ia decizii grele câteodată. Sincronizarea poate părea defectuoasă, iar circumstanţele pot fi dificile. Însă asta nu justifică uciderea unei persoane nevinovate. A alege să creşti un copil te face responsabil. A alege să adopţi un copil te face responsabil. Însă a alege avortul şi a priva un bebeluş (care deja există) de viaţă este ceva iresponsabil şi greşit, în mod iremediabil.

10) Nu este eliberator

Ca şi femeie ce se consideră drept o feministă, găsesc că este îngrozitor faptul că avortul este considerat un „drept al femeilor”. Nu este „dreptul” meu să îmi ucid pruncul. Nu ar trebui ca eu să fiu singura persoană care are puterea să comande execuţia copilului meu de mâna unui medic de avorturi. A-mi lăsa bebeluşul să aibă parte de o moarte prin aspirarea coloanei sale vertebrală într-un tub, prin smulgerea membrelor sale sau prin oprirea inimioarei prin intermediul otravei, nu defineşte puterea sau sentimentul de eliberare. Aceste opţiuni nu ar trebui să fie nicidecum opţiuni. Ele reprezintă crunte tragedii pentru toţi cei implicaţi şi nu ar trebui permise într-o ţară civilizată. Femeile nu au parte de libertate cu preţul sângelui copiilor lor.

Toate femeile ar trebui să conştientizeze ce înseamnă exact avortul.

Notă: Iată unul din comentariile la acest articol, postat de Mama Bear:

Haideţi să luăm parte la o discuţie în familie:

John: Îmi pare rău să spun asta, dar trebuie să reţinem faptul că va suferi pentru tot restul vieţii.

Mary: Iar acest lucru mi-ar putea strica şi planurile pentru facultate de anul viitor.

Dad: Să nu mai vorbim de cheltuieli! Ar însemna să încep să mă afund în contul de pensionare şi să lucrez mai mult. Asigurarea noastră nu va putea acoperi toate costurile.

Mary: Tot ce ştiu este că nu mă voi putea descurca şi cu ea şi cu facultatea.

John: Din păcate nu ar avea o viaţă normală. Şi s-ar putea să trăiască numai un an sau doi, oricum.

Mary: Şi iată că există această injecţie care îi va opri inima şi astfel nu va simţi nimic.

Dad: OK, ne-am înţeles. Haide să mergem la clinica aceea şi să...

Vreţi finalul?

... haideţi să mergem la acea clinică şi să îi spunem medicului oncolog al mamei că nu vrem ca el să mai testeze alte tratamente pe mama. Doar să pună capăt la tot, fără durere. La urma urmei, vrem ceea ce este mai bun pentru ea.

Sunteţi surprinşi? A sunat ca o discuţie de avortare a unui copil cu dizabilităţi, şi poate că mama (adolescentх) nu este căsătorită, nu? Dacă argumentele legate de confort, cheltuieli, dizabilitate şi speranţa de viaţă scurtă ne şochează atunci când se aplică celor deja născuţi, nu ar trebui ca ele să fie la fel de şocante atunci când sunt aplicate în cazul sufletelor ce aşteaptă să se nască?

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Andreea Dancu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com 

Prof. dr. Monica Pop: „Fiecare spital fără potenţial infecţios ar trebui să adopte un copil”

Din afară, prof. dr. Monica Pop, managerul Spitalului de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, pare un om dur care, atunci când este cazul, taie cu vorba la fel de precis cum taie cu bisturiul. Un om cu principii, care nu-şi calcă niciodată cuvântul. Însă, în spatele acestei platoşe, toţi cei care au avut bucuria de a o cunoaşte cu adevărat au descoperit un suflet cald.

Puţină lume ştie că, alături de personalul spitalului, aţi „adoptat”, cu ani în urmă, un băieţel.

Da. Este o poveste specială care îmi încălzeşte sufletul. Vlăduţ este acum student la Kinetoterapie, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi visează să facă şi Psihologia. Eu l-am cunoscut în urmă cu mulţi ani. Era un puşti de vreo şapte-opt ani care a fost adus la noi în spital ca pacient. Fusese abandonat la naştere şi se afla într-un centru de plasament. Micuţul fusese născut fără un ochi.

Cum a devenit copilul spitalului?

Vlăduţ a fost adus pentru protezare. A stat internat o perioadă şi i-am aplicat o proteză oculară. Însă, la intervale scurte de timp, după ce era trimis înapoi la centrul de plasament, Vlăduţ revenea la noi cu proteza spartă. Pe atunci foloseam proteze din sticlă, nu din acrilat, cum sunt cele de acum, care pot fi scăpate pe ciment fără să păţească ceva. Primele dăţi am crezut că îl bat băieţii, că îl pun să scoată proteza şi tot soiul de explicaţii. Până într-o zi când l-am luat mai tare şi a recunoscut: „Doamna director, eu îmi sparg protezele ca să revin aici. Eu nu mai vreau să mă întorc acolo pentru că mănânc bătaie. Ne scoală noaptea din somn să ne bată. Eu vreau să rămân aici, la spital”. Am avut nevoie de două secunde pentru a lua decizia: „Bine, Vlăduţ. Vei rămâne la noi“.

L-aţi obţinut legal?

Da. Am făcut demersurile şi spitalul a obţinut tutela lui. L-am înscris la şcoala de ambliopi şi l-am cazat într-o rezervă. Era răsfăţatul tuturor. De la portar până la medici, toţi l-am tratat ca pe propriul copil. Dimineaţa îl ducea la şcoală şoferul spitalului şi tot el îl aducea. În rest, refuza să iasă din spital. Nu voia să meargă nici la cumpărături, când mai ieşeau angajatele să ia fructe, prăjituri ceva. Era în sufletul lui teama permanentă că nu se va mai întoarce la noi.

Era răsfăţatul tuturor. 

S-a adaptat repede?

Ne-am străduit să-i fie bine. Ştiam că este un copil care a trăit chinuit până a ajuns la noi. Întreg personalul îi făcea bucurii. Hăinuţe, dulciuri, rechizite şcolare. Cu toţii îi aduceau lui Vlăduţ, dimineaţa, câte un mic dar. În ciuda faptului că era copleşit de acest răsfăţ, niciodată nu a devenit obraznic. Avea un bun-simţ înnăscut. Nu cerea niciodată nimic. Nu răspundea. Nu ne-a făcut niciodată probleme. Prietena mea, juristă a spitalului, Silvia Dinu - Dumnezeu să-i odihnească sufletul ei bun - nu venea niciodată la spital fără ceva pentru Vlăduţ. Se înduioşa atât de tare de drama lui încât îi dădeau lacrimile. Asistentele şi îngrijitoarele l-au învăţat cum să-şi facă duş, să-şi aranjeze hăinuţele în dulap.

Primul tort din viaţă, la spital

A existat vreun moment special?

Cel mai special moment a fost, pentru Vlăduţ, prima lui aniversare. Personalul medical i-a comandat un tort cu lumânărele. Era iarnă. 26 ianuarie. Într-o duminică. Seara, în holul spitalului, am stins luminile şi cineva a intrat cu tortul. Nu vă pot descrie uimirea de pe faţa lui. Nu ştia ce înseamnă. Nu ştia dacă este pentru el. Nu ştia ce să facă. I-am explicat că este aniversarea lui, că este sărbătoritul şi trebuie să sufle în lumânărele pentru ca apoi să-şi poată deschide cadourile.

În timp, s-a convins că nu-l veţi părăsi?

A căpătat încredere. A înţeles că este copilul nostru. Când eram de gardă, o aduceam pe fiica mea -erau cam de aceeaşi vârstă - şi se jucau împreună. În rest, îşi mai găsea amici printre pacienţi. Personalul spitalului îl ajuta la lecţii, îi verifica temele de acasă. Apoi a urmat etapa în care a prins curaj şi a fost de acord să meargă acasă, în weekenduri sau în concedii cu asistente sau medici.

Şi-a simţit mama naturală

Au existat familii care au vrut să-l adopte?

Foarte multe. Însă nici el nu voia să plece şi nici noi nu voiam să-l dăm. Era copilul nostru, al spitalului, de ani de zile. Ne spunea uneori, cu amărăciune, că poate a fost urât şi de-aia mama lui nu l-a iubit. Însă, după protezare, arăta ca toţi ceilalţi. Până într-o zi, când a intrat la mine în birou un cuplu, iar doamna mi-a spus că este mama naturală a lui Vlăduţ. Nu am zis nimic, dar l-am chemat să o vadă. Doamna şi soţul ei l-au invitat la o prăjitură în oraş şi, surprinzător, Vlăduţ a acceptat. Probabil sufletul lui a simţit că au acelaşi sânge. Aşa a plecat băieţelul de la noi. L-au adoptat mama naturală şi actualul ei soţ.

Vă mai vizitează?

Evident. Acum este mare. Este student. S-a dezvoltat frumos, iar caracterul lui bun îl va ajuta mult în viaţă. I-am simţit lipsa după ce a plecat. Eu cred că fiecare spital fără potenţial infecţios ar trebui să adopte un copil. Aşa cum erau copiii de trupă în cazarmă, aşa ar fi bine să existe şi copii adoptaţi de spitale. Cadrele medicale sunt persoane cu educaţie, cu suflet, iar acei copii ar avea numai beneficii. Vă spun asta din proprie experienţă.

A fost un copil chibzuit

„Un început de an şcolar mi s-a întipărit în minte. Vlăduţ avea banii lui, primiţi în dar de la personalul medical sau de la diverşi vizitatori ai pacienţilor. Şi-i ţinea pe toţi într-un plic la secretara mea. Într-o zi am fost anunţată că Vlăduţ şi-a cerut banii şi a plecat cu ei. M-am cam panicat pentru că el nu ieşea singur din spital niciodată. Când s-a întors, mi-au dat lacrimile. Se dusese să-şi cumpere rechizite pentru noul an şcolar. Deşi nu-i lipsea absolut nimic, probabil a vrut să şi le cumpere el însuşi. A fost un copil chibzuit şi va ajunge un adult destoinic.”

4.000 de operaţii a realizat, până în prezent, prof. dr. Monica Pop.

18 ani au trecut de când prof. dr. Monica Pop conduce Spitalul de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

Sursă: Ziarul ring