Sărăcia, violul, handicapul, sau "sentimentul de nedorire", nu justifică moral avortul

Exemplul lui Vladimir Putin: 24.000 de euro pentru cine adoptă un copil cu dizabilităţi

4 ianuarie 2014

Rusia, sub emblema lui Vladimir Putin, continuă să ne uimească. La începutul anului 2014, Ministerul Protecţiei Sociale a regiunii Sahalin a adoptat o nouă măsură de sprijin social pentru copiii cu dizabilităţi.

Guvernul va aloca 1 milion de ruble (24.000 de euro) pentru familiile care vor adopta un copil cu handicap. Pentru a reduce riscul de a fi adoptaţi doar în scopul subvenţiei, autorităţile ruse vor monitoriza şi intregrarea în viaţa socială a acestor persoane cu disabilităţi.

O altă subvenţie forfetară de 100.000 de ruble, adică 2.400 de euro, va fi destinată părinţilor care însoţesc un copil cu handicap în călătorie, fie pentru tratament medical, fie pentru reabilitare sau de recreere.

„Ne vine o veste bună din Rusia”, a declarat Asociaţia Prietenii Copiilor (AIBI)

„Adopţiile naţionale vor permite să se facă mai mult pentru minorii cu dizabilităţi abandonaţi din regiune. Le va fi garantat - explică AIBI - nu numai dreptul de a avea o familie, dar şi dreptul la atenţia şi îngrijirea de care au nevoie şi pe care o vor găsi prin intermediul noilor lor părinţi.”

„O veste bună, dar cu rezerve”, spune în schimb Massimo Bonfatti, preşedintele organizaţiei O lume în mişcare, ale cărei proiecte principale, Humus şi Kavkas, sunt adresate populaţiei afectate de urmările accidentului nuclear de la Cernobîl, iar în Caucazul de Nord pentru acţiuni de pace între grupurile etnice.

„Teoretic e o ştire pozitivă, tratarea problemei disabilităţilor într-o realitate rusă - cea pe care noi o cunoaştem şi unde handicapul este ascuns şi considerat o ruşine. O astfel de măsură este capabilă să dea societăţii demnitate şi drepturi. Pe de altă parte, e o ştire ambiguă, parţială (pe cât ne este dat să ştim în acest moment, nu ni se precizează despre care tipuri de dizabilităţi este vorba: fizice, psihice, senzoriale sau toate la un loc) şi care ne lasă perplecşi”, a declarat Massimo Bonfatti.

„Totul depinde de ce fel de control social există asupra familiilor adoptive. De exemplu, excluderea familiilor în care se abuzează de alcool, de evaluarea a ceea ce înseamnă pentru o familie rusă astăzi suma de 24 mii de euro”, a mai subliniat el.

Rezerve care nu neagă faptul că în Rusia se găsesc fonduri pentru social, în timp ce în Europa aceste fonduri sunt tăiate.

Sursă: Ştiri pentru viaţă

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Nu vi se pare ciudat că societatea nu are răspuns la întrebarea: De ce nu e bine să fie avortați copiii cu handicap ?

de Matt Walsh  

Nu pot găsi un răspuns la întrebarea: De ce nu e bine să fie avortaţi copiii cu handicap?

Chiar nu pot.

Chiar nu pot aduce alt gen de explicaţii la acest lucru. Pot eu oare să aduc într-adevăr argumente care să explice de ce nu e bine să omorâm copiii cu dizabilităţi? Dacă nu puteţi percepe instantaneu masacrarea eugenică a nou-născuţilor cu handicap ca pe un lucru înfiorător, nu cred că vă pot oferi alte argumente care să vă poată facilita înţelegerea.

Vedeţi dumneavoastră, tocmai aici este problema. Din această cauză nu putem ajunge la un punct comun. Din această cauză argumentele noastre sunt neproductive. Şi lucrurile nu trebuie să stea aşa – o discuţie argumentată poate să reprezinte o activitate destul de rentabilă. Dar o argumentaţie constructivă, o dezbatere, un dialog sau cum vreţi să o mai numiţi are nevoie ca ambele părţile implicate să împărtăşească un bagaj minim de viziuni comune asupra noţiunilor de bine versus rău, realitate versus ficţiune. Fără acestea, nici una dintre părţi nu o poate convinge pe cealaltă de absolut nimic, pentru că fiecare trăieşte într-o lume paralelă.

Aşa că, eu personal, trăiesc într-o lume în care nu este niciodată scuzabil să fie executat un bebeluş cu sau fără handicap, din indiferent ce motiv. De fapt în lumea mea, o lume pe care am putea-o numi „realitate”, uciderea copiilor ar putea fi catalogată, fără exagerări, ca fiind CEL MAI rău lucru posibil. Este cel mai rău lucru dintre toate lucrurile rele posibile. Este cel mai josnic lucru dintre toate lucrurile josnice şi cel mai urât dintre toate cele urâte. Reprezintă apogeul a tot ce e greşit. Dacă nu este greşit să omorâm copiii, atunci orice altceva este permis.

Permiteţi-mi să mă repet, pentru că este o afirmaţie-cheie:

Dacă nu este greşit să omorâm copiii, atunci orice altceva este permis.

Şi prin „altceva” nu mă refer la ceva la modul figurat.

Sclavie? Genocid? Cum de au ajuns condamnabile? Potrivit cărui standard moral au devenit inacceptabile? Dacă standardul moral a decăzut atât de mult încât infanticidul să ajungă un lucru acceptabil din punct de vedere social, atunci mă îndoiesc că alt gen de atrocităţi nu vor ajunge să fie şi ele considerate normale.

Deşi pare incredibil, chiar şi comentariile politic incorecte privind homosexualitatea vor trebui să fie pardonabile, dacă vom ajunge să credem că omorârea nou-născuţilor este un lucru acceptabil din punct de vedere moral.

Mi se spune adesea să fiu mai înţelegător în această chestiune, dar acest lucru mi se pare o cerere nedreaptă. Există persoane – de ordinul milioanelor, de fapt – care consideră că ar fi bine să fie legal să omorâm nou-născuţi, dar să fie ilegal să plătim un lucrător la un restaurant de tip fast-food cu mai puţin decât salariul minim pe economie sau să fie ilegal să refuzăm să onorăm comanda pentru un tort de nuntă al unui cuplu gay, de exemplu. Cum aş putea înţelege o asemenea mentalitate? Cum aş putea să-mi contorsionez mecanismele psihice şi logica pentru a le putea plia pe o asemenea mentalitate, care să mă conducă la concluzia că ultimele două situaţii, date ca exemplu, sunt atât de abominabile şi dezumanizante încât trebuie interzise prin lege, pe când prima situaţie este atât de acceptabilă încât trebuie ferm apărată şi chiar finanţată de guvernul federal?

Înţelegere? Nu există. Nu pot să înţeleg. Chiar nu pot. Şi sper că nu voi ajunge vreodată să pot. Cartea lui C.S. Lewis, „Abolirea omului”, m-a ajutat cel mai mult să înţeleg o societate care a degenerat până la o asemenea stare de nebunie ucigaşă. Lewis a scris că:

„Tao, pe care alţii l-ar putea denumi Legea naturală sau Morala tradiţională sau Primele principii ale Raţiunii Practice sau Primele platitudini, nu este încă unul dintre nenumăratele sisteme de valori. Tao este unica sursă a tuturor judecăţilor de valoare. Dacă el este respins, orice valoare este respinsă, iar dacă orice valoare este  susţinută, şi Tao este susţinut. Efortul de a-l respinge şi de a-l înlocui cu un nou sistem de valori este o contrazicere în sine. În istoria umanităţii, nu a existat şi nu va mai exista vreodată o judecată de valoare cu totul nouă. Tot ceea ce se pretinde a fi un nou sistem sau ideologie nu reprezintă decât fragmente din Tao însuşi, care după ce au fost smulse în mod aleatoriu din context, au căpătat proporţii de nebunie în izolarea lor, dar tot îi datorează în exclusivitate lui Tao validitatea pe care o deţin.”

Noi am smuls într-un mod aleatoriu anumite valori din Unica Sursă a tuturor valorilor, iar acum aceste valori, în izolarea lor, au căpătat proporţii de nebunie.

Vă spun toate acestea pentru că intenţia mea de început a fost să scriu un articol despre un cuplu din Washington care tocmai câştigase într-un proces de culpă medică despăgubiri în valoare de 50 de milioane $. Soţii Brock şi Rhea Wuth au dat în judecată un spital pentru că fiul lor s-a născut cu un handicap grav. Nu, nu s-au plâns că spitalul a cauzat handicapul, ci că spitalul (şi un laborator de analize medicale) nu au efectuat analizele corecte care urmau să detecteze defectele genetice ale copilului cât timp acesta era încă în burta mamei. Dacă li s-ar fi livrat analizele corecte, părinţii ar fi aflat că fiul lor este „defect” şi l-ar fi omorât. Din nefericire au fost privaţi de ocazia de a-şi avorta copilul, aşa că spitalul este obligat să plătească pentru îngrijirea acestuia pe viaţă.

Dar staţi, nu-i judecaţi: ei tot îşi „iubesc” băiatul. Îşi doresc să fi murit, să-l fi ucis cu mâna lor, dar tot îl „iubesc”. Nu comentaţi. Nu lansaţi critici acide. Aceşti părinţi au dat în judecată un spital pentru că nu le-a dat ocazia să-şi omoare copilul, dar să nu vă credeţi în măsură să condamnaţi acest lucru.

Sau cel puţin asta mi s-a spus şi mie.

Aşa că m-am aşezat la calculator cu intenţia de a scrie despre acest caz. Voiam să-l analizez din toate unghiurile posibile.

Voiam să demonstrez, ca o chestiune adiacentă, cum acest gen de procese de culpă medicală (acesta nefiind primul din istorie) vor face să fie tot mai scump să naşti un copil la spital. Gândiţi-vă la ce gen de răspundere vor purta unităţile medicale dacă de acum vor putea fi date în judecată pentru că nu v-au provocat moartea copilului. Voiam să explic cum această poveste este un efect secundar inevitabil al filozofiei cultului morţii care ne spune că viaţa umană n-are nicio valoare şi că dreptul părinţilor la confort şi bunăstare materială poate călca în picioare dreptul copiilor lor la viaţă dat de Creator. Mai voiam să evidenţiez faptul că naziştii i-au omorât pe copiii cu handicap pentru acelaşi motiv pentru care îi omorâm şi noi azi: să scape societatea de aceia care ar putea fi consideraţi o „povară”.

Mai jos este un extras din Legea lui Hitler pentru prevenirea urmaşilor taraţi genetic:

„Deşi de la Revoluţia naţională, opinia publică a devenit tot mai preocupată de politica demografică şi de declinul demografic, nu numai declinul populaţiei reprezintă o sursă de îngrijorare, ci şi structura genetică tot mai evidentă a oamenilor noştri. În timp ce familiile cu zestre genetică sănătoasă merg pe premisa naşterii a unu sau doi copii, nenumăraţi dintre cei inferiori şi cei care suferă de boli genetice se reproduc fără restricţii în timp ce urmaşii lor bolnavi şi nesociabili împovărează comunitatea. “

Voiam să spun că apologeţii avortului s-au aliat în multe feluri cu unul dintre cele mai malefice regimuri politice din istoria umanităţii.

Voiam să explic de ce acest lucru nu a fost un lucru bun.

Voiam să explic de ce copiii cu handicap n-ar trebui omorâţi.

Voiam să explic de ce toţi copiii, cu sau fără handicap, ar trebui protejaţi.

Voiam să fac toate aceste lucruri, dar nu mai pot. Aceste stări de fapt sunt evidente prin sine însele, or eu nu pot da explicaţii la ceva evident prin sine însuşi. Nu sunt chiar atât de bun.

Dacă nu puteţi înţelege lucrurile astea, nu vă pot forţa să o faceţi. Tot ce pot să fac e să mă rog pentru sufletele voastre.

Şi asta voi şi face. Vă promit.

 Sursă: Ştiri pentru viaţă

Traducere: Gabriela Coşereanu

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

50.000 de participanţi la Marşul pentru Viaţă de pe Coasta de Vest, în San Francisco

Seria de articole despre marşurile pentru viaţă din Occident este un îndemn adresat românilor pentru a prelua ceea ce este folositor din străinătate şi de a participa pe 23 Martie la Marşul pentru Viaţă din România.

De Johanna Dasteel

Pe 26 ianuarie 2013, în San Francisco, a avut loc Marşul anual pentru Viaţă de pe Coasta de Vest, la care au participat peste 50.000 de oameni. 

 
Mulţimea a fost formată în cea mai mare parte din tineri, supravieţuitori ai celor 40 de ani de avort la cerere, inauguraţi în 1973 prin decizia Curţii Supreme a Statelor Unite în cazul Roe versus Wade.

Înainte să înceapă marşul, 26 de femei, participante în campania Silent No More Awareness, au luat cuvântul şi au vorbit despre dramele lor legate de avort, exprimând-şi durerea şi regretul. Alături de pancartele purtate de ele cu mesajul „Îmi regret avortul” s-au aflat bărbaţi cu pancarte inscripţionate „Îmi regret paternitatea pierdută” – drama pierderii copilului nu le afectează numai pe mame, ci şi pe taţi, care uneori presează pentru avort, iar alteori nici nu sunt înştiinţaţi despre copil ori despre avort. 

Georgette Forney, preşedinte al campaniei Silent No More Awareness, a stat lângă fiecare femeie care a vorbit, încurajând-o în timp ce mulţimea de oameni cu feţele în lacrimi asculta tăcută. 

Deborah Schneider, una dintre femei, a explicat că a făcut avort în perioada imediat următoare legalizării avorturilor, când cei care făceau avorturi nu-şi băteau capul să ascundă „rezultatele” muncii lor, aşa cum se face astăzi. Aşa că, atunci când a intrat în camera în care urma să i se facă avortul, a văzut peste tot borcane cu rămăşiţele copiilor avortaţi de la femeile care intraseră înaintea ei. "Am trăit cea mai insuportabilă formă de agresiune sexuală pe care mi-aş fi putut-o imagina vreodată, cu părţile intime ale corpului meu folosite violent şi cu copilul meu mort alături." Cu ochii în lacrimi, Deborah Schneider a spus că există speranţă de vindecare pentru oricare dintre femeile care au trecut prin trauma avortului şi că, prin mărturia ei, vrea să „rupă tăcerea despre pretenţiile false ale industriei avortului.” A mai spus că este firesc ca „întrucât avortul nu şi-a îndeplinit promisiunile de a aduce fericire, să fie interzis”.

La începutul marşului au vorbit clerici ai Bisericii Catolice, care au transmis mesajul de binecuvântare al papei Benedict pentru cei prezenţi la această mărturisire publică a “dreptului fundamental la viaţă al omului şi la susţinerea demnităţii şi inviolabilităţii fiecărui membru al familiei noastre, în special a celor mai mici şi mai lipsiţi de apărare dintre fraţii şi surorile noastre.”

O mărturie deosebită a adus Lacy Buchanan al cărei fiu, atunci când era însărcinată, a fost diagnosticat cu handicap şi a cărei mărturie pro-life a ajuns la 11 milioane de telespectatori prin intermediul unui filmuleţ de pe Youtube. Ea a spus că „dizabilitatea lui nu face ca viaţa sa să fie mai puţin valoroasă şi nu este definitorie pentru valoarea sa”.

Elaine Riddick, victimă a proiectului de eugenie din Carolina de Nord, a împărtăşit povestea ei: a rămas gravidă în urma unui viol şi a fost sterilizată forţat la vârsta de 14 ani, pentru că a fost considerată de către stat „debilă” şi „promiscuă”. Alături de fiul său, Elaine a îndemnat călduros mulţimea să se ridice în apărarea celor vulnerabili.

Kelly Clinger, fostă cântăreaţă alături de Britney Spears, a apărut pe scenă împreună cu soţul ei pentru a-şi mărturisi regretul de a fi făcut avort şi a arătat că există vindecare după trauma avortului. „Nu voi mai tăcea până când avortul nu se va eradica" a mai spus ea.

A mai vorbit Petru Irving, pastor în Long Beach, California, ai cărui enoriaşi sunt cu toţii implicaţi în salvarea copiilor de la avorturi şi care ajută femeile şi copiii pe tot parcursul sarcinii şi după naştere. Ei au putut raporta 556 de cazuri de copii salvaţi de la avort de la începutul activităţii, în februarie 2006. Un alt pastor, Clenard Childress, a rugat, la sfârşitul marşului, pe toţi cei prezenţi să nu dea înapoi din efortul lor de apărare a vieţii până când „toţi copiii aflaţi în pântecele mamei lor vor fi liberi să se nască”.

Mai puţin de douăzeci contra-protestatari au fost prezenţi la locul de desfăşurare.

Evenimentul a fost o demonstraţie puternică şi paşnică în apărarea drepturilor copilului nenăscut şi a demnităţii femeilor.

Prelucrare după: LifeSiteNews

 

  

O tânără a refuzat să-şi avorteze copilul după ce a văzut ecografia 3D

15 ianuarie 2013 Stiri Ortodoxe

O mamă din Marea Britanie a ignorat sfatul de a-şi avorta copilul afectat de un handicap grav, după ce l-a văzut prin intermediul acestei scanări 3D. Imaginea uimitoare a convins-o pe Katyia Rowe să sfideze avertismentele medicilor şi să meargă până la capăt cu naşterea.

O scanare la trei luni arată că totul este în regulă, dar o scanare la 20 de săptămâni a arătat complicaţii. După teste suplimentare, medicii au anunţat-o pe Katyia că creierul copilului nu s-a format în mod corespunzător şi el se va naşte cu un handicap grav.

Cuplul din Telford, Shrops, a fost avertizat de către experţii de la Spitalul de Copii din Birmingham că fiul lor nu ar putea merge sau vorbi şi ar avea nevoie îngrijire continuă.

Din păcate, copilul a supravieţuit doar nouă ore după ce a venit pe lume. Cu toate acestea, Katyia nu-şi regretă decizia, pentru că a putut să-şi ţină fiul în braţe.

"Ar fi trebuit să fac mai multe ecografii, pentru ca medicii să-şi dea seama exact de gravitatea malformaţiilor, însă când l-am văzut jucându-se în burta mea, mi-am dat seama că nu-i pot refuza dreptul la viaţă. Dacă putea zâmbi şi se putea juca, atunci merita să se bucure de viaţa care îi era rezervată. Doar pentru că viaţa lui urma să fie scurtă sau diferită, asta nu însemna că nu merita să aibă parte de ea", şi-a explicat tânăra de 26 de ani hotărârea.

Sursă: Ortodoxnews

Părinţii i-au dedicat baieţelului lor Lucian, care a trăit doar nouă ore, un blog.

Articole pe aceeaşi temă: LifeSiteNews, Dailymail.co.uk.

O formă de discriminare socială: Diagnosticul prenatal şi justificarea avortului

Una din feţele "umanismului" de astăzi afişează o falsă expresie a grijii şi preocupării faţă de copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu handicap. Această "grijă" contribuie la extinderea avortului, în special a avortului tardiv, subminează moralitatea tradiţională, generează atitudini discriminatorii crunte faţă de persoanele cu handicap, compromite genetica medicală ca ştiinţă şi, în general, afectează sănătatea fizică, mentală şi spirituală a societăţii.

Diagnosticul prenatal s-a extins în ultima vreme şi în România şi este oferit aproape tuturor femeilor gravide, în primul trimestru de sarcină. Această procedură presupune analize de sânge combinate cu ecografia pentru a calcula riscul naşterii unui copil cu sindrom Down sau cu alte anomalii. Alte teste sunt oferite în cazul în care riscul este mai mare de 1 la 250. Ele includ biopsia de trofoblast, ce constă în prelevarea de placentă în primul trimestru de sarcină, şi amniocenteza, care înseamnă prelevarea unei mostre de lichid amniotic, în al doilea trimestru de sarcină. Dacă se confruntă cu un rezultat pozitiv, aproximativ 90% din cupluri apelează la avortul medical. 

Cifre similare privind avortul există şi pentru copiii nenăscuţi, diagnosticaţi cu spina bifida, fibroză chistică sau nanism. Copilul poate deveni dintr-o dată "incompatibil cu viaţa", "fără calitatea necesară a vieţii", "cu defect", "cu retard" etc. Astfel de cuvinte o împing pe mamă să-şi ucidă copilul prin avort, ea justificându-se că a făcut-o "pentru binele lui" sau "ca să nu se chinuie". Un laborator privat de diagnostic şi analiză genetică din Bucureşti propunea recent un program social, numit "O amniocenteză şi o analiză de diagnostic prenatal gratuită în fiecare lună - o şansă în plus pentru un copil sănătos". De fapt, în spatele reclamei stă îndemnul de a elimina copiii bolnavi.

Noi legi în Germania şi SUA prevăd consiliere şi sprijin pentru gravidele care aşteaptă un copil cu handicap

Germanii nu au uitat de pericolul ideologiei fasciste. Ei au adoptat acum doi ani o lege care are drept scop scăderea numărului de avorturi tardive de natură eugenică. Parlamentarii germani au votat în favoarea extinderii consilierii şi sprijinului pentru familiile ai căror copii au fost depistaţi cu handicap şi care se gândesc la întreruperea sarcinii. Medicul trebuie să informeze pacienta despre condiţiile de viaţă ale unui copil cu handicap fizic sau mental şi să-i facă cunoscute toate mijloacele de sprijin. O femeie are o perioadă de trei zile de aşteptare între consiliere şi procedură ca să se gândească la opţiunile ei.

În septembrie 2008, fostul preşedinte american, George W. Bush, a semnat o lege care viza reducerea numărului de avorturi ale copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down şi cu alte boli. Legea prevede ca părinţilor copiilor diagnosticaţi cu sindrom Down sau cu o altă boală să li ofere cele mai recente informaţii cu privire la starea acestor copii. Gravidelor trebuie să li se pună la dispoziţie informaţii despre centre ale părinţilor cu copii cu nevoi speciale, astfel încât să poată învăţa despre experienţa reală a lor. Drept urmare a acestei legi, a fost înfiinţat un registru al familiilor care doresc să adopte copii cu nevoi speciale. Studii recente au arătat că părinţii care au deja un copil cu anomalii sau care au contact cu familiile care îngrijesc copii cu handicap, în timpul unei sarcini ulterioare, refuză de multe ori diagnosticul prenatal.

Oameni de ştiinţă împotriva diagnosticului prenatal

Există mulţi oameni de ştiinţă în lume care se opun diagnosticului prenatal. Un exemplu care reflectă poziţia celor care se opun diagnosticului prenatal ar fi acest citat din cartea celebrului neonatolog englez John Wyatt, profesor care s-a dedicat problemelor de bioetică moderne de îngrijire a sănătăţii: "Tot mai des se aud vocile celor cu handicap, care spun că diagnosticul prenatal este o formă de discriminare socială. 

O majoritate sănătoasă, datorită noilor tehnologii, îşi impune prejudecăţile ei sociale asupra unei minorităţi bolnave. De ce am afirma că viaţa unei persoane cu sindrom Down nu merită să continue şi că ea e doar o povară insuportabilă pe umerii părinţilor, ai societăţii şi ai statului? Nu este aceasta o nouă formă de discriminare? În trecut, discriminam oamenii după culoarea pielii şi a originii lor etnice şi numeam acest lucru rasism. Astăzi, suntem vinovaţi de crearea unei noi forme de discriminare - discriminarea după numărul de cromozomi, cromozomialism". (John Wyatt, "Matters of Life and Death: Todayâs Healthcare Dilemmas in the Light of Christian Faith", ed. a II-a, 2009)

În Franţa, 500 de profesionişti din domeniul obstetricii au semnat un apel, în decembrie 2010, în scopul de a "alerta autorităţile şi pe cetăţenii francezi cu privire la extinderea diagnosticului prenatal". Printre semnatarii apelului se numărau şi profesorul Didier Sicard, fost preşedinte al Comitetului Consultativ Naţional de Etică, profesorul Jean-François Mattéi, genetician, fost ministru al Sănătăţii, profesorul Gérard Lévy, preşedinte al Comitetului de Etică al Colegiului Naţional al Ginecologilor Francezi.

Organizaţii ale oamenilor cu handicap avertizează asupra avortului eugenic

În Occident, apar tot mai des opinii ale persoanelor cu handicap, care sunt revoltate de diagnosticul prenatal şi de avorturile eugenice. Aceste acte pun sub semnul întrebării însuşi sensul existenţei lor în lume. În noiembrie 2000, Divizia europeană a Asociaţiei Internaţionale a Persoanelor cu Handicap - o organizaţie care apără drepturile oamenilor handicapaţi, cu filiale în peste 130 de ţări din întreaga lume - a transmis comunităţii internaţionale un apel special, avertizând asupra utilizării noilor tehnologii genetice în scop de avort selectiv al copiilor nenăscuţi cu dizabilităţi de dezvoltare (boli congenitale şi ereditare). Avortul eugenic, consideră persoanele cu handicap, le ofensează demnitatea lor umană şi pune sub semnul întrebării existenţa lor.

Un apel similar a adresat şi Federaţia Internaţională a Persoanelor cu Spina Bifida şi Hidrocefalie. Într-un document al acestei organizaţii, se precizează: "Viaţa unor asemenea oameni nu ar trebui să fie obiectul avortului sau al eutanasiei".

Mărturii încurajatoare ale părinţilor

Revista americană "World Magazine" a prezentat, în 19 iunie 2010, mărturia a cinci femei care au născut copii diagnosticaţi ca fiind bolnavi sau cu handicap, copii născuţi în ciuda presiunilor de a-i avorta. În fiecare zi, aceşti părinţi auzeau informaţii îngrozitoare despre copiii lor, formulate în astfel de termeni cinici: "o legumă", "un monstru", "dependent de aparate", "fără speranţă" ş.a. 

Una dintre aceste mame, Liz Ledoux, a aflat, în cea de-a 26-a săptămână de sarcină, că fiica sa este atinsă de exencefalie (creierul său era format în afara craniului). Medicul a insistat să avorteze, spunându-i că fiica sa va semăna cu o broască. Totuşi, Cynthia s-a născut şi a trăit 90 de minute. "Fiica mea nu semăna cu o broască. ... Era frumoasă... Surâsul ei, degetele ei mici erau perfecte. Dacă a fost dificil? Sigur că da. Dar nu regret că am născut-o. Am ţinut în braţele mele unul dintre cei mai frumoşi copii, timp de o oră şi jumătate".

Autor: Larisa Eftimie

Articol apărut în Ziarul Lumina, 29 Aprilie 2011

*

Articol ap

Proiectul de lege privind înfiinţarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină NU interzice avortul, ci sprijină femeia, copilul și familia!

Citiți aici textul proiectului.

Susţineţi acest proiect scriindu-le celor care pot lua o poziţie publică în această privinţă.

Cei care doresc să traducă din limba engleză mărturii ale femeilor care au trecut prin criza de sarcină sunt rugaţi să scrie un mail la adresa blog.stefania1@gmail.com. Dacă aţi trecut printr-o situaţie similară cu cele prezentate până acum şi puteţi da mărturie despre acest fapt scrieţi-ne pe aceeaşi adresă.

Ce şanse au copiii cu autism în România

În prezent, nu există statistici oficiale cu privire la numărul exact de persoane cu autism din România. În evidenţele Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din întreaga ţară sunt înscrise în jur de 4.000 de cazuri. Dar acestea sunt doar persoanele care s-au prezentat la DGASPC cu diagnosticul de autism şi au solicitat certificatul de handicap. Din nefericire însă, numărul familiilor care solicită acest certificat pentru copiii lor este foarte mic pentru a evita stigmatizarea, discriminarea, izolarea...

În Bucureşti şi alte 35 de judeţe din ţară au fost deschise anul acesta 40 de centre care oferă servicii gratuite de consiliere şi terapie pentru copiii cu autism, în cadrul unui proiect european. Adelaide Katerine Tarpan, managerul proiectului „Şi ei trebuie să aibă o şansă!", derulat de Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA), în parteneriat cu autorităţile, a povestit într-un interviu pentru România liberă care sunt principalele probleme pe care trebuie să le înfrunte părinţii care au copii cu autism şi ce soluţii au la dispoziţie în ţara noastră.

Câte centre există în ţara noastră unde se pot trata copiii cu tulburări de spectru autist (TSA)?

Reţeaua de stat a serviciilor de asistenţă specializată este, la ora actuală, mult sub nivelul nevoilor identificate în rândul persoanelor cu TSA şi al cererii de servicii de asistenţă şi recuperare. În întreaga ţară există, conform datelor comunicate de ANPDC în 2009, numai 190 de servicii specializate, în cadrul cărora însă persoanele cu autism sunt asistate alături de alte persoane aparţinând unor grupuri vulnerabile. Iar personalul din cadrul acestor servicii cel mai adesea nu este specializat în tehnici de intervenţie pentru persoane cu autism. Prin proiectul „Şi ei trebuie să aibă o şansă!", sperăm că am făcut un prim pas în dezvoltarea unei reţele naţionale de servicii specializate pentru persoanele cu autism, în cadrul cărora intervenţiile terapeutice sunt gratuite. Fundaţia RAA, în parteneriat cu autorităţile, a deschis 40 de centre de consiliere şi asistenţă pentru persoanele cu autism şi familiile lor: 35 dintre centre au fost deschise în ţară, iar 5 în Bucureşti. Specialiştii din centre pot oferi de la o intervenţie punctuală, pe termen scurt, centrată pe problemă, până la (după caz) un plan de terapie de recuperare, pe termen mediu şi lung, constând în intervenţie zilnică cu copilul.

Există suficienţi specialişti în aceste centre care să lucreze cu cei mici?

În România, există psihologi, psihopedagogi, consilieri psihologici, dar nu mulţi dintre aceştia au şi specializare pe tehnici de intervenţie în lucrul cu persoanele cu autism deoa-rece curriculumul facultăţilor de profil nu cuprinde şi module de formare în autism sau intervenţii terapeutice pentru persoanele cu TSA. Cu toate acestea, mulţi dintre profesioniştii care lucrează cu persoane cu autism urmează, din proprie iniţiativă, cursuri private de instruire în tehnici de intervenţie şi, de asemenea, rămân conectaţi la principala sursă de informare în acest domeniu, şi anume Internetul. Aşadar, este destul de greu să estimăm un număr de profesionişti specializaţi şi certificaţi în tehnici de intervenţie în TSA. Tot ce vă pot spune este că, prin proiectul „Şi ei trebuie să aibă o şansă!", Fundaţia Romanian Angel Appeal a instruit, în ultimul an, 580 de specialişti din întreaga ţară, în tehnicile cu cea mai mare rată de succes înregistrată în lume în ameliorarea comportamentelor specifice autismului şi integrarea socială a persoanelor cu TSA (terapia ABA - Applied Behavior Analysis). Specialiştii formaţi sunt certificaţi de către Colegiul Psihologilor din România şi lucrează deja cu copii cu autism.

Ce se întâmplă într-un centru unde se tratează copiii cu autism, ce tipuri de terapii se aplică?

În cele 40 de centre deschise de Fundaţia Romanian Angel Appeal se aplică principiile terapiei comportamentale în ameliorarea comportamentelor specifice autismului şi integrarea socială a persoanelor cu TSA. Dar personalul instruit la cursurile de formare pe care le-am organizat a primit, de asemenea, informaţii şi cu privire la alte tehnici de intervenţie, astfel încât, în funcţie de fiecare caz, poate căuta abordarea cea mai potrivită. Cât priveşte ceea ce se întâmplă concret în centrele noastre, paşii pentru orice familie sunt următorii: mai întâi se realizează o evaluare a cazului, apoi se stabileşte, împreună cu familia, un plan de intervenţie individualizat. Se oferă intervenţie specifică, centrată pe problemă, după caz un plan de terapie de recuperare pe termen mediu şi lung şi, de asemenea, consiliere pentru părinţi şi aparţinători.

Sursă: România Liberă