Se afișează postările cu eticheta Uniunea Europeană. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Uniunea Europeană. Afișați toate postările

„Raport cu privire la cazurile de sustragere a copiilor din familii în Suedia și țările vecine scandinave”

vineri, 10 ianuarie 2014

| | | 0 comments




Pe data de 10 decembrie 2012, un raport intitulat „Raportul cu privire la cazurile de sustragere a copiilor din familii din Suedia și țările vecine scandinave”, realizat de The Nordic Committee for Human Rights (NKMR/NCHR) şi semnat de juriști, psihologi și alți specialiști scandinavi  a fost trimis Secretarului General al Consiliului Europei.

Organizaţia „The Nordic Committee for Human Rights”, condusă de juristul suedez Ruby Harrold-Claesson, este o organizație independentă pentru drepturile omului ce a apărat în diferite instanțe, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, părinții și copiii despărțiți cu forța în Suedia, Norvegia și Finlanda. Membrii organizației au făcut publice, atât la nivel național, la nivel ONU cât și la nivelul altor instituții europene, informații legate de numeroase încălcări grave ale drepturilor omului în acest domeniu.

În raport se precizează că în țările scandinave este răspândită practica de a sustrage copii din familii, zilnic apărând noi cazuri, fapt ce se reflectă negativ asupra vieții anumitor persoane. Portrivit experților care au pregătit raportul, printre care avocați scandinavi cu practică, psihologi și profesori de medicină, se declară că doar o mică parte din toate aceste cazuri de sustragere se justificau. 

Copiii ce au fost scoși din familiile lor au avut de multe ori de suferit din cauza personalului caselor de copii și a părinților „substitutivi”. „Ei au fost sustrași din familiile lor, pe care autoritățile le-au considerat a fi medii nefavorabile și au nimerit nu numai într-un mediu mai rău, dar au suferit chiar maltratări, intimidări, insulte, abuzuri psihologice, fizice și chiar sexuale” – se arată în raport.

Autorii se bazează pe cercetări științifice care arată că „despărțirea copilului de părinți sporește riscul apariţiei unor probleme în dezvoltarea lor (în special la copiii de vârstă mai mare), putând duce la depresii severe, psihoze și alte tulburări psihice și somatice - de 2-3 ori mai mare în comparație cu cei care nu au suferit în copilărie evenimente similare”.

Printre altele, în raport se precizează că în ultimul timp tot mai des are loc sustragerea copiilor de la parinții ruși din Finlanda.

Raportul a fost tradus şi în rusă. Directorul general al Centrului Analitic „Politica de familie a Federației Ruse”, Pavel Parfentiev relatează:

„Situația legată de încălcarea drepturilor familiilor în țările scandinave este foarte serioasă. Ca urmare a unor astfel de încălcări, de foarte multe ori, au suferit și cetățenii ruși și copiii lor. De aceea este foarte actuală publicarea acestui raport în limba rusă pregătit de colegi competenți scandinavi. Unii juriști, care au semnat acest raport, au ajutat personal familiile afectate.

Informația inclusă în acest document serios trebuie luată în considerare nu numai pentru soluționarea problemelor la nivel internațional, dar și în jurisprudența din Rusia. Nu se pot repeta în țara noastră greșelile tragice comise în țările scandinave, în urma cărora au suferit o mulțime de copii și adulți. Noi vom trimite copii ale raportului Ministerului Afacerilor Externe din Federația Rusă, legislativului, funcționarilor de stat.”

Traducere: Tatiana Larin


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Pe 1 decembrie, în Croația va avea loc un referendum pentru definirea familiei

duminică, 10 noiembrie 2013

| | | 0 comments

 
Parlamentul croat a aprobat, vineri, 8 noiembrie, convocarea pentru 1 decembrie a unui referendum în urma căruia se va decide dacă în Constituție căsătoria va fi definită ca „o uniune dintre bărbat și femeie”. Actuala Constituţie nu prevede nicio definiţie a căsătoriei. 
 

Din totalul de 151 membri ai Parlamentului, 104 patru deputaţi au votat în favoarea referendumului, 13 au votat împotrivă, iar 5 s-au abţinut. Parlamentul a organizat acest vot la cererea organizaţiei „În numele familiei”, care a strâns printr-o petiţie peste 740.000 de semnături din partea cetăţenilor care doresc specificarea în Constituţie a căsătoriei ca fiind „o uniune între un bărbat şi o femeie”. 
 

Căsătoria între persoanele de acelaşi sex nu este autorizată în Croaţia, iar mişcările conservatoare afirmă că vor să blocheze o astfel de situație, după anunţul Guvernului privind o nouă legislaţie în materie, care vizează autorizarea parteneriatului civil. 
 

„Vrem să fim siguri că ceva fundamental, cum sunt căsătoria și familia, precum și toate drepturile care decurg din aceasta, nu pot fi schimbate prin simpla modificare a dreptului familiei”, a declarat Zeljka Markic, conducătorul organizației „În numele familiei”. 
 

Ea a spus că se dorește evitarea protestelor de stradă în masă ca cele care au avut loc în Franța, la începutul acestui an, când președintele Francois Hollande a legalizat căsătoria între persoane de același sex și dreptul la adopție. 
 

Croația, care a aderat la Uniunea Europeană în luna iulie, are 4,2 milioane de locuitori, dintre care aproximativ 90% sunt de confesiune catolică.
 

Apărătorii drepturilor omului şi militanţii LGBT (lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali) afirmă că un astfel de referendum este „discriminator”. Ei au cerut Curţii Constituţionale să îşi dea avizul în legătură cu legalitatea sa.
 

Simplu fapt al desfășurării referendumului este o victorie a oragnizațiilor pro-familie, întrucât la încheierea etapei de strângere a semnăturilor, Guvernul era hotărât să le ignore, folosind subterfugii meschine, de genul măririi artificiale a populației cu drept de vot.


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com

Silvia Radu despre cazul MŢR-ACCEPT: "În acest caz, buturuga mică nu răstoarnă carul mare"

sâmbătă, 23 februarie 2013

| | | 2 comments



Stimată doamnă Silvia Radu, ce părere aveţi despre incidentul de la Muzeul Ţăranului Român legat de proiecţia filmelor de propagandă homosexuală?

Cred că ar trebui să ieşim cu toţii în stradă şi să facem o demonstraţie naţională. Mi se pare ceva foarte grav şi cred că în felul acesta lovim în fiinţa poporului român. Noi cine suntem în fond? Suntem un popor care a cărui strămoşi au fost ţărani. Mie îmi vine să plâng, nu se poate aşa ceva. Adică lovim noi în ceea ce avem mai curat, mai sfânt şi mai adevărat? Până aici am ajuns? Să lovim în strămoşii noştri, în dragostea şi credinţa lor?

Eu aş face o demonstraţie, aş strânge toţi oamenii din ţara asta şi aş face ceva uriaş. Să se trezească odată toată lumea şi să înţeleagă că poporul român este un popor creştin şi nu-şi poate permite nimeni să-l facă altfel. Nu am nimic împotriva acestor oameni care sunt homosexuali, îi priveşte cum sunt. Noi nu judecăm omul, ci spunem că acest lucru nu este bine, iar dacă vor să fie aşa să fie la ei acasă şi să ne lase în pace. Au nenorocit atâta lume, este un spectacol atât de penibil, de jalnic, iar acest lucru se întâmplă şi în state civilizate precum Franţa, Anglia şi Spania. Aceasta este Uniunea Europeană şi ştiţi cum se spune: Spune-mi cu cine eşti ca să-ţi spun cine eşti. Trebuie să le atragem atenţia şi să le spunem: Domnilor, ori vă treziţi voi ori plecăm noi. Nu putem accepta acest lucru.

Cred că 80% din poporul român, exceptându-i pe cei dezinteresaţi, nu sunt de acord cu acest ACCEPT. Am intrat într-o stare de apatie, dar trebuie să ne trezim. ACCEPT-ul este străin de noi şi nu îl acceptăm. Îi iubim, ne rugăm pentru întoarcerea lor la adevăr, dar să ne lase în pace cu credinţa noastră, cu ţăranul nostru şi să nu lovească în ce avem mai sfânt. Mi s-a spus că este un eveniment naţional organizat de Uniunea Europeană, de ambasade. Ambasadele să facă bine să priceapă cum stau lucrurile. Dacă Ambasada Franţei este de acord cu ce a făcut guvernul ei, este foarte rău. Noi nu suntem de acord cu aşa ceva. Dacă ei acceptă acest lucru, îi priveşte. La fel ca mine ar trebui să vorbească orice intelectual din ţara asta. Sunt o artistă care m-am impus şi îmi spun părerea cu putere: Nu putem fi atât de idioţi încât să-i urmăm orbeşte pe alţii care nu mai ştiu ce fac. Cred că oamenii din cadrul Muzeului nu sunt de acord cu acest lucru, probabil li s-a impus şi nu au ce să facă, dar opinia publică trebuie să intervină şi să spună adevărul.

În calitate de artist şi de intelectual, care credeţi că este impactul unui astfel de eveniment asupra culturii, a familiei şi a societăţii?

Este îngrozitor. După ce Anglia a acceptat căsătoria între persoanele de acelaşi sex am văzut la televizor o scenă cu doi homosexuali şi mi s-a făcut milă de ei. Sunt atât de nefericiţi. Ce vor face oamenii aceştia dacă vor adopta copii? Îi vor creşte şi vor ajunge la fel ca părinţii lor. Prin acest fapt se stinge o naţie şi se ruinează familia. Lovim în tot ceea ce ar fi normal să nu lovim. Dacă noi acceptăm aceste lucruri, în 60 de ani s-a terminat cu poporul român.

Recent studioul Horia Bernea a primit un alt nume – Noul cinematograf al regizorului român – ce părere aveţi de acest lucru?

Cred că este o ruşine. Horia Bernea este un erou naţional şi ar trebui să fie fericiţi că au un studiou care îi poartă numele. Faptul că se dezic de el este un lucru foarte urât.

Cred că ştiţi poziţia lui Horia Bernea faţă de propaganda homosexuală...

Horia Bernea era un creştin total. Un om care este creştin nu poate să spună că este de acord cu homosexualitatea pentru că atunci nu mai este creştin.

Ce părere aveţi de decizia conducerii Muzeului Ţăranului Român de a proiecta aceste filme în studioul Horia Bernea?

Intelectualii români ar trebui să facă o petiţie care să ajungă la Ministrul Culturii şi să ceară o dezbatere publică într-un loc neutru. Să se facă o conferinţă de presă, să fie invitate toate televiziunile, astfel încât să se pună lucrurile la punct. Nu se poate să acceptăm să îşi  bată joc cineva de poporul român, de Muzeul Ţăranului Român. Mâine vor scoate cine ştie ce personalitate din muzeu deoarece nu le convine că n-a fost de acord cu perversiunile pe care le promovează ei. Noi cei care iubim familia şi poporul român nu putem permite să fim călcaţi în picioare. Dacă astfel de perversiuni vor fi acceptate, vor cuprinde toată ţara, iar copiii de 6 ani vor ajunge să înveţe aceste lucruri. Am auzit că sunt profesoare de liceu şi educatoare de grădiniţă care îşi permit să facă astfel de manifestaţii cu copiii. Noi toţi: oameni de cultură, intelectuali, mame, taţi, cerem să se organizeze această dezbatere naţională. În acest caz, buturuga mică nu răstoarnă carul mare. Minoritatea nu-şi poate permite să dicteze unei majorităţi.

Interviu realizat de Alexandra Nadane
*