Eminescu – o icoană ce are în aureola ei laurii culturii şi spiritualităţii româneşti

Vasile Gorduz, Mihai Eminescu, statuie în Montreal

„Eminescu este un sfânt al naţiei române, dar nu este un sfânt ca toţi sfinţii, ci un sfânt al culturii şi spiritualităţii noastre ortodoxe româneşti. De ce? Pentru că Eminescu cuprinde în sine tot ce a avut poporul acesta mai sfânt şi mai curat; el a cunoscut adâncurile limbii, ale culturii şi ale spiritualităţii noastre româneşti. Suferinţa pe care a avut-o de îndurat i-a fost crucea de dinainte de înviere. Aşa cum fiecare dintre noi, pentru a ajunge la bucuria Învierii, trebuie să rabde Săptămâna Patimilor şi să treacă prin Cruce, aşa şi Eminescu a avut crucea lui. Pe umerii săi a dus crucea culturii şi spiritualităţii româneşti, a avut de pătimit pentru întreaga spiritualitate şi cultură românească. De aceea, mergem la Eminescu şi îngenunchem înaintea lui: nu ca înaintea unei icoane a unui sfânt din calendarul Bisericii noastre, ci ca înaintea unei icoane ce are în aureola ei laurii culturii şi spiritualităţii româneşti. 

Cu drag îi păstrăm bustul în incinta mănăstirii, pentru că l-a iubit pe Ştefan şi Putna, pentru că a iubit Biserica şi neamul şi s-a identificat cu ele. Cu drag îi aprindem o lumânare şi cu drag în această zi am săvârşit slujba de pomenire a lui şi a întregii sale familii. Înaintea lui nu se cuvine să facem nimic altceva decât să îngenunchem şi să-i mulţumim pentru tot ce a făcut şi, în mod deosebit, pentru că s-a jertfit pentru neam. Eminescu a fost răstignitul culturii române pentru ca ceilalţi care au venit după el să trăiască bucuria învierii, să se poată dezvolta şi să poată aprofunda spiritualitatea şi cultura românească, dar în albia săpată de el.”

Arhim. Melchisedec Velnic, 15 ianuarie 2012 

Sursă text:  Ziarul Crai Nou

„Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată.”

Nichita Stănescu 

"În dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al său, se desluşeşte setea de nemurire a comunităţii întregi. Un neam supravietuieşte nu numai prin istoria sa, ci şi prin creaţiile sale."

Mircea Eliade

"Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită."

Nicolae Iorga 

"În mare taină mi-a căzut în mâini un volum cu publicistica lui Eminescu. De atunci spun mereu că este manualul meu fundamental de istorie. "

Grigore Vieru

"Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană."

I.L. Caragiale

"Trecerea lui Eminescu prin lumea noastră, ce extraordinară ordine nu a adus ea, câtă fiinţă n-a instituit, cu toată nefericirea şi dezordinea din el! "

Constantin Noica

[Statuia lui Eminescu realizată de sculptorului Vasile Gorduz și amplasată la Montreal reprezintă] „trecerea lui Eminescu la o spiritualitate din ce în ce mai despuiată, la o ieşire din tot ceea ce ar fi stilizare convenţională – nimic din amintirea draperiei clasice – este un fel de stihar ca pentru judecata din urmă pe care îl îmbracă marea poezie. Este sensul însuşi al acestei evoluţii, capabilă de o austeritate extraordinară, trăită adânc, trăită dramatic, nu dată de la sine ca cea a florii care se naşte doar ca să fie frumoasă, ci a unei mari cuceriri morale”. 

„Eminescu este o răscumpărare pentru noi toţi, şi asta trebuie să avem puterea să spunem, să afirmăm cu tărie, împotriva atacurilor necugetate, împotriva acestei nesăbuinţe care încearcă să ne rupă de una din marile rădăcini, nu numai ale spiritualităţii, dar ale identităţii româneşti."

"De «totdeauna» se leagă întreaga prezenţă a lui Eminescu faţă de noi, faţă de făptura poporului nostru şi faţă de tot ceea ce este permanenţă românească. El ne duce către un „totdeauna” al fiinţei româneşti încât de natura aceasta este angajamentul, este îndatorirea pe care o avem noi faţă de Eminescu."

Dan Hăulică

Eminescu a fost şi rămâne modelul românului dornic de cunoaştere şi în acelaşi timp fidel şi păstrător al identităţii sale”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

Două viziuni despre închinare: I.L. Caragiale și cea tabloidă

de Alexandra Nadane

Un articol din ziarul Lumina despre pelerinajul uriaș care are loc la moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov ar putea începe așa: Zilele acestea Bucureștiul este îmbrăcat în straie de sărbătoare pentru că își serbează ocrotitorul, pe Sfântul Dimitrie cel Nou. Pelerini din toate colțurile țării au sosit cu multă vreme înainte de ziua sfântului și s-au așezat la coadă la sfintele moaște. Cu smerenie și bucurie, aceștia au venit să se roage pentru ei și pentru cei dragi, mulțumind sfântului și lui Dumnezeu pentru ajutorul primit.

Ziarul Lumina are un public limitat. Tabloidele sunt cele care au cel mai mare tiraj. Cum prezintă ele același eveniment? Acest articol e scris înainte de 27 octombrie, dar beneficiem de experiența din alți ani și a articolelor, știrilor radio ori de televiziune de la Sfânta Parascheva din acest an.

Așadar, la breaking news vom auzi despre numărul celor care se „înghesuie” pentru numărul uriaș de „porții de sarmale”, dar mai mic decât cel al participanților. În presa de scandal vom citi despre cine, cu cine și cum a venit îmbrăcat dintre mai-marii zilei. Tabloidizare, asta cere „publicul” – s-ar justifica autorii.

Dar, pe lângă aceasta, vom întâlni și analize care se doresc serioase și în care se va discuta obscurantismul Bisericii, dovedit de prezența „pupătorilor de oase” medievali în secolul al XXI-lea, și mercantilismul ei, dovedit de suma de bani care s-ar fi câștigat cu ocazia pelerinajului.

Și aceasta este tot tabloidizare. Chiar dacă produsă de autori cu ștaif.

Un jurnalist are menirea să transmită celor care îl citesc ori îl ascultă esențialul dintr-un eveniment. Și tabloidizarea vulgară și cea de-a doua ratează esențialul: De ce petrec acești oameni atât timp, în condiții dificile uneori, pentru a se închina?

Ei nu stau la coadă pentru câteva sarmale și nici nu renunță pentru că sunt numiți în diverse moduri de către ci care își exprimă public dezacordul în privința închinării. Nu sunt păcăliți pentru a îmbogăți Biserica, din simplu motiv că mulți dintre ei cunosc bine acțiunile caritabile pe care preoți, laici, ONG-uri le fac cu sprijinul Bisericii în locurile de unde ei vin.

Stau pentru că fiecare are certitudinea, din experiență, că primește mângâiere și răspuns la rugăciunile sale.

Pentru cineva din afară, transformarea omului după un pelerinaj poate fi insesizabilă. Dar fiecare, indiferent de starea sa, vine la un sfânt ca la un izvor de bine și lumină.Citeşte mai mult în GEN90.NET

Eminescu, în căutarea absolutului / 5

Eminescu – o icoană ce are în aureola ei laurii culturii şi spiritualităţii româneşti

Vasile Gorduz, Mihai Eminescu, statuie în Montreal

Eminescu este un sfânt al naţiei române, dar nu este un sfânt ca toţi sfinţii, ci un sfânt al culturii şi spiritualităţii noastre ortodoxe româneşti. De ce? Pentru că Eminescu cuprinde în sine tot ce a avut poporul acesta mai sfânt şi mai curat; el a cunoscut adâncurile limbii, ale culturii şi ale spiritualităţii noastre româneşti. Suferinţa pe care a avut-o de îndurat i-a fost crucea de dinainte de înviere. Aşa cum fiecare dintre noi, pentru a ajunge la bucuria Învierii, trebuie să rabde Săptămâna Patimilor şi să treacă prin Cruce, aşa şi Eminescu a avut crucea lui. Pe umerii săi a dus crucea culturii şi spiritualităţii româneşti, a avut de pătimit pentru întreaga spiritualitate şi cultură românească. De aceea, mergem la Eminescu şi îngenunchem înaintea lui: nu ca înaintea unei icoane a unui sfânt din calendarul Bisericii noastre, ci ca înaintea unei icoane ce are în aureola ei laurii culturii şi spiritualităţii româneşti. 

Cu drag îi păstrăm bustul în incinta mănăstirii, pentru că l-a iubit pe Ştefan şi Putna, pentru că a iubit Biserica şi neamul şi s-a identificat cu ele. Cu drag îi aprindem o lumânare şi cu drag în această zi am săvârşit slujba de pomenire a lui şi a întregii sale familii. Înaintea lui nu se cuvine să facem nimic altceva decât să îngenunchem şi să-i mulţumim pentru tot ce a făcut şi, în mod deosebit, pentru că s-a jertfit pentru neam. Eminescu a fost răstignitul culturii române pentru ca ceilalţi care au venit după el să trăiască bucuria învierii, să se poată dezvolta şi să poată aprofunda spiritualitatea şi cultura românească, dar în albia săpată de el. 

Arhim. Melchisedec Velnic, 15 ianuarie 2012 

Sursă text:  Ziarul Crai Nou

„Atâta vreme cât noi suntem, el este. Atâta vreme cât el este, noi nu putem să credem că am putea să murim vreodată”. 

Nichita Stănescu 

"În dragostea neamului romanesc pentru cel mai mare poet al său, se desluşeşte setea de nemurire a comunităţii întregi. Un neam supravietuieşte nu numai prin istoria sa, ci şi prin creaţiile sale."

Mircea Eliade

"Eminescu e întruparea literară a conştiinţei româneşti, una şi nedespărţită."

Nicolae Iorga 

"În mare taină mi-a căzut în mâini un volum cu publicistica lui Eminescu. De atunci spun mereu că este manualul meu fundamental de istorie. "

Grigore Vieru

"Eminescu? Era o frumuseţe! o figură clasică încadrată de nişte plete mari negre: o frunte înaltă şi senină, nişte ochi mari la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru;un zămbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt coborât dintr-o icoană."

I.L. Caragiale

"Trecerea lui Eminescu prin lumea noastră, ce extraordinară ordine nu a adus ea, câtă fiinţă n-a instituit, cu toată nefericirea şi dezordinea din el! "

Constantin Noica

[Statuia lui Eminescu realizată de sculptorului Vasile Gorduz și amplasată la Montreal reprezintă] „trecerea lui Eminescu la o spiritualitate din ce în ce mai despuiată, la o ieşire din tot ceea ce ar fi stilizare convenţională – nimic din amintirea draperiei clasice – este un fel de stihar ca pentru judecata din urmă pe care îl îmbracă marea poezie. Este sensul însuşi al acestei evoluţii, capabilă de o austeritate extraordinară, trăită adânc, trăită dramatic, nu dată de la sine ca cea a florii care se naşte doar ca să fie frumoasă, ci a unei mari cuceriri morale”. 

„Eminescu este o răscumpărare pentru noi toţi, şi asta trebuie să avem puterea să spunem, să afirmăm cu tărie, împotriva atacurilor necugetate, împotriva acestei nesăbuinţe care încearcă să ne rupă de una din marile rădăcini, nu numai ale spiritualităţii, dar ale identităţii româneşti."

"De «totdeauna» se leagă întreaga prezenţă a lui Eminescu faţă de noi, faţă de făptura poporului nostru şi faţă de tot ceea ce este permanenţă românească. El ne duce către un „totdeauna” al fiinţei româneşti încât de natura aceasta este angajamentul, este îndatorirea pe care o avem noi faţă de Eminescu."

Dan Hăulică

Eminescu a fost şi rămâne modelul românului dornic de cunoaştere şi în acelaşi timp fidel şi păstrător al identităţii sale”.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 

Ion şi Doina  Aldea Teodorovici - Eminescu