Sfântul
Nicolae Velimirovici – Un
înger se naște pe pământ
Sfântul
Evanghelist Marcu îşi deschide Evanghelia cu începutul predicării
între oameni şi al slujirii lui Hristos în lume. Şi nu întârzie
să înfăţişeze în adevărata ei însemnătate profeţia lui
Maleahi despre Botezătorul Ioan, înger care va merge înaintea
feţei Domnului: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti
calea înaintea feţei Mele (Maleahi 3,1).
Proorocul
Maleahi şi Evanghelistul Marcu îl numesc pe Ioan înger, pentru că
Ioan a fost în viaţa sa ca un înger din cer, mai aproape decât
toţi oamenii de vieţuirea îngerească. Apoi, ca să se vadă
limpede că ţinta lucrării pe pământ a lui Hristos a fost să
facă din oameni îngeri, din oameni muritori, păcătoşi, robi din
fire, să facă fiinţe fără de moarte, fără de păcat, aşa cum
sunt şi îngerii în ceruri. Ioan asemenea unui înger mai întâi,
prin ascultarea faţă de Dumnezeu. Apoi, prin libertatea faţă de
lume; şi în al treilea rând, prin negrija faţă de trup.
Îngerii
ascultă desăvârşit de Dumnezeu. Lor li se dezvăluie în fiecare
zi tainele de negrăit ale înţelepciunii, puterii şi iubirii lui
Dumnezeu iar ascultarea lor faţă de Ziditorul izvorăşte din
bucurie şi supunere. Sfântul Ioan şi el a fost ascultător lui
Dumnezeu din tinereţile sale. Fiind născut din părinţi în
vârstă, a rămas orfan din copilărie şi nu 1-a mai avut decât pe
Dumnezeu drept Părinte. S-a dus în pustie (Luca 1, 80) pentru ca
duhul lui să fie zi şi noapte una cu voinţa Dumnezeului Celui Viu.
S-a dăruit cu totul lui Dumnezeu, doar de la El aşteptând totul.
Ioan
mai este asemenea îngerilor şi prin neatârnarea sa faţa de lume
şi de oameni. Nefiind legat în nici un fel de lume, Ioan, ca un
înger al lui Dumnezeu, tuna fără patimă asupra mai-marilor
Ierusalimului, înaintea cărora oamenii se plecau ca în faţa unor
idoli: „Neam de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia
viitoare?” (Luca 3, 7), şi vărsa mustrări asupra lui Irod pentru
toate relele pe care le-a făcut (Luca 3, 19). Ioan ţinea seama
numai de Dumnezeu şi de voia Lui. Nu făcea deosebire între oameni,
nu se uita nici la haină, nici la cin, nici la ştiinţă, nici la
avere, nici la ani, ci numai la suflet.
Şi
iarăşi, Ioan era ca un înger prin negrija faţă de cele
pământeşti. Îngerii nu sunt făpturi trupeşti ca oamenii, ei
sunt înveşmântaţi în trupuri cereşti (I Corinteni 15, 40).
Îngerii nu au nici o grijă de sine. Nu se ostenesc îngrijorându-se
ce vor mânca, sau ce vor bea, sau cu ce se vor îmbrăca. Îl
slujesc pe Dumnezeu şi ştiu că de la El au hrană şi adăpare şi
îmbrăcăminte.
Ioan
se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Nu bea nici vin nici
băutură tare. Dar nu se spune că n-ar fi avut vreodată ce mânca
şi ce bea. Nu lăcustele şi mierea îl hrăneau, ci puterea lui
Dumnezeu care se împărtăşeşte credincioşilor Lui prin acelea.
Nu-şi făcea griji Ioan nici pentru haine şi locuinţă. Casa lui
era pustia acoperită de bolta cerului, şi haina lui din păr de
cămilă, încinsă cu o cingătoare de piele. Şi Ilie se încingea
cu o curea de piele, semn al morţii patimilor şi al împlinirii
voinţei lui Dumnezeu. Dormea fie sub cerul liber fie în vreuna din
multele peşteri din pustia de dincolo de Iordan.
Sfântul
Iustin Popovici – Un
înger se naște pe pământ
În
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Astăzi slăvim
naşterea celui mai mare între cei născuţi din femeie (Matei 11,
11), a celui mai mare om după Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Astăzi slăvim naşterea Zorilor care au premers Zilei arătării
lui Hristos anunţată în această lume. Astăzi slăvim naşterea
pustnicului, a pruncului şi a omului pustnic, cel care a făcut
cunoscut şi a arătat lumii pe Dumnezeu în trup. El este întâiul,
el este cel mai important martor.
Iată,
imediat după naştere, Irod l-a căutat ca să-l omoare; atunci când
a ucis pruncii din Betleem (Matei 2,13-18) şi nu l-a găsit pe
pruncul Ioan, pe care mama sa l-a dus în pustie şi l-a ascuns în
peşteră; el a trimis soldaţi în templu şi acolo îl ucid pe
Sfântul Zaharia, tatăl său. Nimeni, înaintea acestui mic prunc,
nu a mai cunoscut acea bucurie pe care a făgăduit-o Arhistrategul.
Iar mama, sărmana mamă, a murit în peşteră şi a lăsat pruncul
tânăr de ani, şi nimic mai mult, l-a lăsat singur. Cine a avut
grijă de el, căci el a rămas în pustie? Copil fiind, nu s-a
arătat până la cei treizeci de ani ai săi, după Evanghelia
dumnezeiască, ca Propovăduitor al Evangheliei, ca Premergător al
lui Hristos. Cine l-a crescut în pustie, cine? Ingerii. Dumnezeu şi
îngerii – iată educaţia lor, iată creşterea lor. Iar bucuria,
unde este bucuria pentru părinţii săi? Bucuria este în Ceruri,
veşnica bucurie.
Când
s-a născut pruncul, după opt zile trebuia să i se pună numele.
Când prietenii au vrut să-i pună numele tatălui său, Zaharia,
Sfânta Elisabeta s-a împotrivit acestora şi i-a pus numele de
Ioan, după descoperirea Sfântului Duh (Luca 1, 60). Atunci i-a dat
o tăbliţă, o scândurică Sfântului Zaharia, ca să scrie care
este numele său, şi el a scris „numele lui este Ioan” (Luca 1,
63). Şi ce înseamnă numele Ioan? Inseamnă har. In întregime plin
de bunătăţi cereşti, aceasta înseamnă numele de Ioan:
milostenie de la Dumnezeu, cea mai mare milostenie. Şi atunci, abia
de atunci a început să vorbească Sfântul Zaharia, s-a umplut de
Duh Sfânt şi a prorocit despre prunc că este Proroc al Dumnezeului
Celui înalt şi că este trimis în această lume ca să gătească
calea Domnului (Luca 1, 64-76). Calea prin care lume? Prin pustia
acestei lumi.
Ce
a fost înaintemergătorul în această lume? El nu a vrut să aibă
nimic în această lume, nu a vrut niciun bun al lumii acesteia,
nicio bogăţie a lumii acesteia. Ce spun? Nu a avut nici acoperiş
deasupra capului, nici pâine n-a mâncat, s-a hrănit cu miere
sălbatică, a avut pe el numai o haină din păr de cămilă (Marcu
1, 6). Aceasta a fost totul. Toată averea sa. Şi el pe toate
acestea le-a avut ca şi cum nu le avea. El a privit prin sine însuşi
şi a văzut pustia, pretutindeni pustia. A trăit în pustie, însă
atunci când a privit spre oameni a văzut până la capătul
pământului o nesfârşită pustie din nisip. Căci această lume
este transformată din Rai, într-o înfricoşătoare pustie a
morţii, în pustia păcatului.
Şi,
într-adevăr, viaţa Sfântului în această lume a constat în a
merge înaintea Domnului, în a fi Precursorul Său, Precursorul
Domnului, Care S-a arătat în trup, Precursorul Sfintei Sale
Evanghelii, Precursorul Bisericii Sale, Precursorul tuturor
Apostolilor Săi – aşa cum este numit El în rugăciunile care se
citesc astăzi: Apostolul universal. Precursor şi al tuturor
Mucenicilor – da, Mucenic, căci a pătimit din cauza lui Irod,
fiind ucis. Şi ce a fost viaţa sa dacă nu o necontenită mucenicie
din leagăn până la mormânt: pustia, nisipul, viziunea
înfricoşătoare a păcatelor omeneşti, a morţii omeneşti –
bucurie nu a fost pentru el. Se spune că niciodată nu a râs. Nu
este ceva neobişnuit. La fel scriu şi martorii oculari ai Domnului
Hristos că Domnul Hristos nu a râs niciodată în această lume.
Cum să râdă Dumnezeu, Care vede oamenii robiţi morţii din toate
părţile? Cum să râdă înaintemergătorul, căruia Dumnezeu i-a
deschis ochii sufletului să privească toate păcatele oamenilor,
toate păcatele neamului omenesc? Nu. Trebuia să dispară orice
zâmbet de pe faţa marelui Pustnic al lui Dumnezeu, de la Sfântul
Ioan Botezătorul.
El
pregăteşte sufletele oamenilor pentru venirea Mântuitorului lumii.
Cum le pregăteşte? Prin pocăinţă! Aceasta era singura virtute
care conducea la Dumnezeu, şi atunci, şi acum. Priviţi astăzi în
voi înşivă şi în lumea din jurul vostru: iată, ce vifor al
păcatelor, ce furtună a păcatelor, fărădelegi, grozăvii, nori!
Ce îţi rămâne de făcut, frate? Să te pocăieşti pentru tine şi
pentru fraţii din jurul tău, pentru oamenii din jurul tău. Sunt
mulţi care nu vor să se pocăiască, care nu-şi văd păcatele,
care nu-şi văd crimele, însă tu, ca creştin, tu pocăieşte-te
pentru el şi roagă-te în sineţi pentru el:
Doamne,
dăruieşte-i pocăinţă! Dăruieşte pocăinţă fraţilor din
jurul meu, iar în primul rând dăruieşte-mi pocăinţă mie
însumi! Invaţă-mă să mă lupt împotriva păcatului şi să
stăpânesc orice păcat din mine.
Căci
ce vrea pocăinţa, pentru ce este pocăinţa în această lume? Ca
să omoare păcatul care este în tine şi în mine, ca să omoare
păcatul din lume. Aceasta a fost principala propovăduire şi
Evanghelia de seamă a Sfântului Ioan Botezătorul – pocăinţa.
Şi Domnul Hristos a început de la pocăinţă. El a acceptat
această deviza a mântuirii, El Şi-a început astfel propovăduirea:
Pocăiţi-vă,
căci s-a apropiat împărăţia Cerurilor (Matei 4, 17), ca să
arate că Sfântul Ioan este prorocul şi precursorul Său; că
aceeaşi Evanghelie o începe Ioan şi o împlineşte însuşi Domnul
Hristos, însuşi Dumnezeu.
Ce
bogăţie a dăruit Domnul lumii prin fiecare Sfânt? Iată, o astfel
de bogăţie a făcut-o cunoscută şi a anunţat-o prin întâiul
Său Apostol – prin Sfântul Ioan Botezătorul; prin întâiul Său
Evanghelist – Sfântul Ioan Botezătorul. Şi toţi ceilalţi
Sfinţi ai lui Dumnezeu, toţi reprezintă această întruchipare a
biruinţei asupra păcatului. In primul rând asupra păcatului, iar
dincolo de păcat – asupra morţii, iar dincolo de păcat şi
moarte – biruinţa asupra diavolului. Iată, aceasta este fiecare
Sfânt: biruinţa fiecăruia dintre noi prin această putere a lui
Hristos: prin Dreptatea veşnica dumnezeiască a biruit toată
nedreptatea acestei lumi. Nu mai este minciună, nu mai este neadevăr
pe care tu să nu-l poţi înlătura de la tine, dacă eşti creştin
adevărat. Căci Domnul Hristos este Adevărul, veşnicul Adevăr,
tot Adevărul întregii lumi. Tot ceea ce există în această lume,
dacă nu este de la Hristos şi împreună cu Hristos, este minciună,
este amăgire, este înşelare. Numai Adevărul Său este Adevărul
veşnic, Adevărul nemuritor: niciun fel de moarte nu poate să-l
nimicească, niciun fel de om nu poate să-l piardă, niciun luptător
împotriva creştinismului, niciun luptător împotriva Bisericii.
Fie
ca Bunul Dumnezeu, cu rugăciunile marilor Săi Sfinţi, să deschidă
ochii sufletelor omeneşti, ca să înceapă să vadă Adevărul şi
să se trezească.
Noaptea
e pe sfârşite; ziua este aproape (Romani 13, 12).
Noaptea
în care împărățeşte păcatul şi moartea trece, ziua lui
Hristos se arată, ziua Domnului Hristos Celui înviat, care
biruieşte moartea în fiecare suflet în întreaga lume şi asigură
Viaţa veşnică fiecărui creştin care crede în El.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu