Evanghelia
Luca
6, 31-36
Zis-a
Domnul: precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi şi voi
lor tot aşa. Pentru că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce
mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii iubesc pe cei care-i
iubesc pe dânşii. Şi, dacă faceţi bine celor care vă fac vouă
bine, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii acelaşi
lucru fac. Şi, dacă împrumutaţi pe cineva de la care nădăjduiţi
să luaţi, ce mulţumire puteţi avea? Doar şi păcătoşii dau cu
împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Voi
însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, să faceţi binele, şi să
daţi cu împrumut fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi
atunci răsplata voastră va fi multă, şi voi veţi fi fiii Celui
prea Înalt; pentru că El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu
cei răi. Aşadar fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru milostiv
este.
Sfântul
Luca al Crimeei - Iubirea
vrăjmaşilor
Ce
ne împiedică să iubim?
Precum
voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; şi
dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci
şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi
bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi
păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de
la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea?
Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să
primească înapoi întocmai.
Ci,
iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut
fără să nădăjduiţi nimic în schimb şi răsplata voastră va
fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El e bun cu cei
nemulţumitori şi răi.
„Fiţi
milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6, 31-36).
Ce vorbe uimitor de simple! Ele sunt atât de simple, atât de
fireşti încât atunci când omul aude pentru întâia oară că
trebuie să se poarte astfel, se simte chiar stingherit.
„Cum
de nu m-am gândit singur la asta până acum?” - strigă el. Dar
tot ce este mare este simplu şi toată învăţătura lui Hristos e
neasemuit de simplă. Ea este îndreptată către oamenii cu inimi
simple; au primit-o cei mai simpli pescari din Galileea, care au
devenit luminători ai întregii lumi.
Lui
Hristos I-au urmat în primul rând cei mai simpli oameni, fiindcă
orice cuvânt al lui Hristos este simplu şi uimitor de accesibil.
Toată învăţătura Lui parcă s-ar înţelege de la sine - şi
totuşi, ce departe stă viaţa noastră de împlinirea acestor
cuvinte simple, acestor mari porunci ale lui Hristos!
Cât
de rar se întâmplă să ne purtăm cu oamenii aşa cum am vrea să
se poarte şi ei cu noi! Aşteptăm de la oameni stimă, iar noi îi
înjosim; aşteptăm să fim ajutaţi la nevoie, dar nu ne gândim
niciodată să ajutăm aproapelui când avem îndestulare trupească.
Ce
să însemne asta? De ce stau aşa lucrurile? Doar nu ne purtăm
astfel cu toţi oamenii. Faţă de cei mai apropiaţi, faţă de cei
pe care îi iubim fierbinte - soţia scumpă, copii, tată, mamă -
ne purtăm potrivit poruncilor lui Hristos; îi iubim ca pe noi
înşine şi nu le facem ceea ce nu ne-am dori pentru noi înşine.
Ce
mamă care-şi iubeşte copilul din toată inima nu îi va da toată
dragostea, toată mângâierea sa, nu-şi va jertfi chiar viaţa
pentru el? Prin aceasta, ea împlineşte - nu-i aşa? - legea lui
Hristos.
Dar,
iată, cu cei pe care îi cuprindem sub numele de „aproape”, însă
de fapt îi socotim depărtaţi şi străini, nu ne purtăm astfel.
Ce ne împiedică să ne purtăm cu ei la fel cum ne purtăm cu
oamenii cei mai apropiaţi, pe care îi iubim? Ne împiedică
egoismul, iubirea de sine, fiindcă nu ne iubim decât pe noi înşine.
Ne
îngrijim de noi înşine, ne iubim pe noi înşine, iar pe oamenii
din jur nu-i iubim, adeseori îi necăjim, îi jignim. Iar Domnul ne
înfăţişează o asemenea cerinţă dreaptă, curată, sfântă.
El
cere însă ca noi să îi iubim şi pe vrăjmaşi. Oare-i uşor să
facem asta? Nu, este foarte greu. A-i iubi pe vrăjmaşi se deprind
cei ce au inima curată, cei care îl iubesc cu toată inima pe
Dumnezeu şi urmează poruncilor Lui, cei în care Se sălăşluieşte
Duhul Sfânt, duhul smereniei, cei care se pătrund de duhul
dragostei.
Doar
cei ce s-au deprins să îi iubească pe cei care-i urăsc, să-şi
iubească vrăjmaşii, i-au biruit pe aceştia - cu binele şi cu
dragostea. Mila şi împreună-pătimirea - iată însuşirile de
temelie, calităţile de temelie ale dragostei.
Cine
are dragoste, acela are şi milă şi împreună-pătimire, fiindcă
nu poţi să iubeşti fără să suferi împreună cu cel iubit. Un
asemenea om nu poate să nu facă binele celor care au nevoie de el
şi-l face fără să aştepte recunoştinţă, fără să aştepte
să i se răsplătească pe măsură.
Din
dragostea curată izvorăşte milostivirea, din dragoste curată
împlinesc adevăraţii creştini aceste porunci ale lui Hristos: dau
împrumut celor de la care nu se aşteaptă să mai primească
înapoi, fac tot felul de fapte bune.
Domnul
cere să nu aşteptăm nimic în schimb pentru binele făcut şi ne
făgăduieşte marea plată a veşnicei bucurii, spunând că vom fi
fii ai Celui Preaînalt.
Ştiţi
ce spunea Domnul Iisus Hristos despre înfricoşata Judecată şi
despre faptul că drepţii vor fi îndreptăţiţi doar pentru
dragoste, doar pentru faptele dragostei. Fii ai Celui Preaînalt se
vor numi ei, vor străluci ca stelele pe cer. Iar cei ce dragoste
n-au avut, cei ce n-au făcut faptele milostivirii, se vor numi fii
ai diavolului şi vor fi chinuiţi în veci dimpreună cu el.
Dragostea
este împlinirea a toată legea (Romani 13, 10). Milostivirea este de
asemenea toată legea lui Hristos, fiindcă ea vine din dragoste. Ce
să facem ca să dobândim dragostea? Mare, uriaşă este această
lucrare, e scopul întregii noastre existenţe, scopul întregii
noastre vieţi.
Am
fost făcuţi de Dumnezeu ca să ne apropiem de El duhovniceşte.
Trăim pentru a deveni fii ai Celui Preaînalt, pentru a ne
desăvârşi, pentru a tinde către El.
Pe
care cale trebuie să mergem?
Mergeţi
prin uşa cea îngustă, pe calea cea pietroasă şi spinoasă, fără
a vă teme de pătimiri, fiindcă ele nasc binele. Cel care pătimeşte
devine slobod de egoism, devine liniştit, blând, plin de dragoste.
Trebuie
să mergem pe calea necazurilor, împlinind toate poruncile lui
Hristos. Prin neobosite rugăciuni şi post trebuie să intrăm în
împărtăşirea cu Dumnezeu.
Au
agonisit dragostea cei care, asemenea cuviosului Serafim din Sarov,
zi şi noapte s-au rugat şi au postit aspru. Domnul curăţeşte
inimile lor de toată întinăciunea, fiindcă Duhul Sfânt, Duhul
dragostei poate sălăşlui doar într-o inimă blândă, smerită.
Trebuie să agonisim blândeţea, smerenia, şi atunci va veni sfânta
dragoste.
Pentru
multe se cuvine să ne rugăm, pocăindu-ne de păcatele noastre
nenumărate, însă neîncetată şi de temelie trebuie să fie
rugăciunea pentru ca Domnul să curăţească inimile noastre de
răutate, să ne dea marile virtuţi creştineşti: blândeţea,
smerenia, sfânta dragoste.
Nicicând
să nu uitaţi rugăciunea cea mai însemnată - rugăciunea pentru
dobândirea dragostei. Rugaţi-vă pentru aceasta cum vă va pune
Dumnezeu în inimă - de pildă, astfel: „Doamne, dă-mi sfânta
dragoste, învaţă-mă să iubesc toţi oamenii: şi pe cei de
aproape şi pe cei de departe şi pe cei credincioşi şi pe cei
necredincioşi, precum Tu, Doamne, ne iubeşti pe noi, pe toţi,
păcătoşii şi ticăloşii”. Amin.
15
octombrie 1944
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu