Evanghelia
Luca
10, 38-42; 11, 27-28
În
vremea aceea a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie cu numele
Marta L-a primit în casa ei. Şi aceasta avea o soră, ce se numea
Maria, care şezându jos, lângă picioarele lui Iisus, asculta
cuvintele Lui. Marta însă se silea să facă ospăţ mare şi,
apropiindu-se, a zis: Doamne, nu socoteşti că sora mea m-a lăsat
singură să slujesc? Spune-i dar ca să-mi ajute. Dar Iisus,
răspunzând, i-a zis: Marto, Marto, te sileşti şi te îngrijeşti
de multe; dar un singur lucru trebuieşte. Maria însă şi-a ales
partea cea bună, care nu se va lua de la ea.
Iar
când zicea Dânsul acestea, o femeie din popor, ridicându-şi
glasul, a zis către Dânsul: fericit este pântecele care Te-a
purtat şi sânii la care ai supt. Dar Iisus a răspuns: aşa este,
dar fericiţi sunt cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l
păzesc pe el.
Sfântul
Grigorie Palama – Predica
la Mântuitoarea naștere a Stăpânei noastre de Dumnezeu
Născătoarea și pururea Fecioarei Maria
1.
Orice vreme este potrivită a pune început bun pentru petrecerea
spre mântuire. Așa a grăit și marele Pavel „Iată acum vreme
potrivită, iată acum ziua mântuirii (2 Corinteni 6,2). „Să
lepădăm faptele întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele
luminii. Să umblăm cuviincios ca ziua.” (Romani 13, 12-13). Căci
nu a zis că vremea potrivită pentru mântuire este o oră anume sau
o zi anume, ci că, după întruparea Domnului și Mântuitorului
nostru Iisus Hristos, orice vreme este potrivită. Căci așa cum,
când pe pământ răsare soarele cel simțitor, este vreme
potrivită oamenilor pentru ostenelile trupești, precum și David
zice: „Soarele a răsărit și va ieși omul la lucrarea lui până
seara,”(Psalmi 103, 22), la fel și când s-a arătat nouă în
trup soarele dreptății, după întruparea Lui, orice vreme este
potrivită pentru lucrarea celor duhovnicești, ceea ce însuși
profetul o arată după ce vorbește despre stăpâneasca venire
„piatra pe care nu au luat-o în seamă ziditorii aceea a ajuns în
capul unghiului” (Psalmi 117, 22-24) și adaugă: „aceasta este
ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne veselim și să ne bucurăm în
aceasta”, însă cu privire la ziua soarelui celui sensibil, aceea
este întreruptă de noapte, căci zice „va ieși omul la lucrul
său până seara” (Psalmi 103, 23),în vreme ce neînserat și
neapus este soarele dreptății şi, după spusa Apostolului că „nu
are mutare sau umbră de schimbare” (Iacov 1, 17), neîncetat este
timpul potrivit pentru lucrarea duhovnicească.
2.
Și dacă ar trebui să căutăm o vreme mai potrivită decât
altele, aşa cum este o vreme potrivită semănatului, secerișului,
a creșterii și a rodirii, și oricare altă vreme pentru alte
lucrări, la fel și pentru lucrarea faptei bune, căutările unui
timp al începutului ar corespunde, în alt chip, cu acesta, anume cu
anotimpul de toamnă, și, mai presus de toate, cu luna aceasta: care
este pentru noi cea dintâi și începutul anului, întru care
început au luat și cele gătite spre mântuirea noastră, ceea ce
prăznuim și noi astăzi. Căci noi acum facem prima prăznuire și
preacinstire a chemării și restaurării noastre celei după har,
întru care toate au început a se înnoi și a aduce, în locul
legilor celor trecătoare, pe cele dăinuitoare, în locul literei,
duhul, și în locul celor umbrite, adevărul cel neumbrit.
3.
Căci astăzi cu adevărat o nouă lume și un rai străin s-a
arătat, întru care și din care noul Adam a ridicat pe vechiul
Adam, înnoind și restaurând toate, Care nu a venit întru
înșelăciune, ci a înșelat pe înșelătorul diavol, iar celor
care sunt robiți păcatului prin înșelarea acestuia, le dăruiește
slobozire. Astăzi s-a gătit pe pământ neînțeleasă carte, nu
grăită în chipuri și figuri, ci una care putea să-l poarte în
chip de negrăit pe Însuși Cuvântul cel viu, nu cuvântul din
văzduh, ci Cuvântul cel din ceruri, nesubzistând întru
stricăciune, ci mai vârtos scoțându-i din stricăciune pe cei
care se apropie de El; nu cuvântul care se naște din mișcarea
limbii omenești, ci Cel Care S-a născut de la Dumnezeu Tatăl din
veac. Astăzi a fost văzut cortul cel însuflețit și nefăcut de
mână omenească al lui Dumnezeu și chivotul cel înțelegător și
duhovnicesc al Celui Care cu adevărat este pentru noi, „pâinea
lui Dumnezeu cea care coboară din cer și care dă viață
lumii.”(Ioan 6, 32). Astăzi precum auzim și la psaltire „adevărul
din pământ a răsărit” - chipul nemincinos al alesei nașteri de
sus ca om „și dreptatea din cer a privit” (Psalmi 84, 12), care
l-a scos pe stăpânitorul nedreptății și a smuls însăși
rădăcina nedreptății - dreptatea care a fost pe nedrept osândită,
dar care în chip preadrept osândește și care dezleagă puterea
în rău a diavolului, și face de nimic uneltirile lui și care s-a
arătat primitoare a dumnezeieștii dreptăți. Și astfel, pe cei
care sunt robi păcatului, învrednicindu-i a fi înveșniciți prin
credința în El, i-a primit la ea, dar pe stăpânitorul acela rău
care a încins-o cu legăturile cele împotriva firii ale păcatului,
îl va da focului veșnic și întunericului. Astăzi mlădița cea
mai dinainte vestită odrăslită din rădăcina lui Iesei din care a
răsărit floarea cea nevestejită (Isaia 11, 1) care nu a primit
păcatul, ci chemând iarăși firea noastră care se ofilise și din
această pricină căzuse din sălașul hranei celei nepieritoare și
aducându-ne înapoi la înflorire și bucurându-ne prin ea de
înflorirea cea veșnică și ridicându-ne la ceruri, ne-a deschis
raiul. Toiagul prin care Marele Păstor a condus turma cea
înțelegătoare la pășunile cele veșnice; toiagul în care firea
noastră cea omenească s-a sprijinit lepădând vârsta și
neputincioasa bătrânețe, s-a înălțat ușoară la ceruri, lăsând
pământul jos celor care sunt trași la cele de jos, ca unii care nu
au sprijin.
4.
Dar ce înseamnă „lumea cea nouă”, „raiul cel străin”,
„cartea cea neînțeleasă”, „cortul și chivotul însuflețit
al lui Dumnezeu”, „adevărul răsărit din pământ”, „mlădița
lui Iesei cea multlăudată”? Este Cea care mai înainte de naștere
și după naștere pururea Fecioară a rămas, a cărei naștere din
pântece sterp o prăznuim astăzi. Căci Ioachim și Ana căsătoriți
fiind și umblând fără de prihană înaintea Domnului, vrednici de
dispreț au părut Israeliților după Lege, fiindcă nu aveau copii.
Și fiindcă pe atunci, încă nu era în lume nădejdea nemuririi,
propășirea neamului prin urmași părea de ultimă trebuință.
Însă azi, când s-a născut această fecioară prin a cărei
naștere în feciorie ne-a fost dăruită nouă viața veșnică, nu
ne mai este nouă absolut necesară nașterea de fii. Dar
Israeliților într-atât li se părea mai bună nașterea mai multor
fii chiar decât însăși virtutea, iar nerodirea pruncilor un atât
de mare rău, încât și acești drepți nu erau atât cinstiți
pentru virtutea lor, cât erau disprețuiți pentru nenașterea de
prunci. Peste măsură de întristați și fiind ținta atâtor
batjocuri, drepții Ioachim și Ana, amintindu-și de Avraam și de
Sarra și de toți ceilalți câți se spune că au fost încercați
cu nenașterea de fii și după ce și-au pus în minte leacul aflat
de unii ca aceștia pentru vindecarea de această întristare, au
știut și ei înșiși a alerga la rugăciune către Dumnezeu. Și
de o parte înțeleptul Ioachim s-a retras în pustie și acolo s-a
sălășluit și cu post s-a nevoit ridicând rugăciuni la Dumnezeu,
ca să devină și el tată; și nu a încetat a se ruga, nici nu a
plecat de acolo, până ce nu a dobândit plinirea cererii. De altă
parte, și într-un cuget cu el, Ana, zăvorându-se, cu inimă
zdrobită strigă către Domnul: „auzi-mă, Dumnezeul părinților
noștri și mă binecuvântează, precum ai binecuvântat și pe
Sara, spre a fi maică. „Și a auzit Domnul rugăciunea și i-a
binecuvântat pe ei și le-a dăruit lor făgăduința, care
făgăduință a și fost adusă la plinire acum și le-a dăruit lor
o pruncă mai minunată decât toate minunile, pe însăși
Născătoarea Ziditorului întregului univers, cea care a îndumnezeit
neamul omenesc și care a făcut pământul cer și pe fiul omului
l-a făcut Dumnezeu, făcându-i pe oameni fii ai lui Dumnezeu,
fiindcă dintru aceasta a luat trup fără de sămânță, făcându-se
în chip de negrăit purtător de trup, aducându-L pe lume pe Cel
Care le-a adus la ființă din neființă pe toate cele ce sunt,
preschimbându-le spre plinătatea ființei, pentru ca nu cumva să
cadă din nou, îndreptându-se spre neființă.
5.
Însă pentru ce a trebuit să vină din pântece sterp? Pentru ca să
dezlege întristarea și să întoarcă ocările părinților și ca
să preînchipuie dezlegarea care se va săvârși prin ea de
întristarea și de blestemul protopărinților neamului omenesc. Cum
ar fi îndrăznit firea să privească în mod obișnuit pântecele
întru care s-a sălășluit și din care a ieșit singura care a
locuit în sfânta sfintelor și singura care s-a făcut sălaș
Celui ce a făcut firea? Căci, precum mai înainte de ea și după
ea, fecioară maică și Maică a lui Dumnezeu nu s-a mai arătat
alta pe lume și precum, înainte de ea și după ea, nimeni nu a mai
sălășluit în Sfânta Sfintelor, tot așa în rărunchii acelei
mitre nu a mai fost văzut nici înainte, nici după, crescut vreun
embrion. Fiindcă trebuia ca Maica lui Dumnezeu să fie Fecioară și
aceasta să fie din neamul lui David și la vremea rânduită pentru
mântuirea noastră, căci se apropiase vremea și trebuia ca
Fecioara să fie mai dinainte pregătită, iar atunci nu se aflau mai
buni în virtute decât soții aceia fără copii și nici între cei
din neamul lui David nu erau alții mai presus de ei în ceea ce
privește virtutea și neamul. De aceea au și fost cinstiți cei
fără copii mai presus de cei cu mulți copii, pentru ca din cei cu
multe virtuți să fie născută copila cea atotvirtuoasă, din cei
care au trăit separat în înfrânare să se nască cea atotsfântă
și să primească rod cea înțeleaptă care a ajuns prin rugăciune
și nevoință să devină maica însăși a fecioriei și încă a
unei feciorii care va naște cu trupul în nestricăciune pe Cel Care
din feciorelnic Tată S-a născut cu dumnezeirea. O! înaripată
rugăciunea aceleia! O! trecere pe care a aflat-o la Dumnezeu! Cât
de fără de prihană erau acele inimi, încât să înalțe o astfel
de rugăciune care să ajungă la o astfel de plinire! Era, dar, de
trebuință să fie deschis mai dinainte drum pentru o așa de mare
minune tot printr-o minune, iar firea trebuia întemeiată treptat
prin har.
6.
Iar voi! O sfântă priveliște! Cei care ascultați cuvintele mele,
turma și ogorul meu duhovnicesc întru Hristos Domnul, aduceți
drept dar de naștere Maicii lui Dumnezeu lucrarea virtuților și
binefacerile lor. Bărbați și femei, bătrânii cu cei mai tineri,
bogații și săracii, dregătorii și supușii, simplu, tot neamul
și toată vârsta, vrednicia, meșteșugul și toată știința, să
nu fie nimeni printre voi care să rămână sterp și fără de rod,
nedoritor și neprimitor de sămânță duhovnicească. Ci să
primească cu sârg sămânța cerească care este cuvântul cel
mântuitor și să ducă la bun sfârșit prin El lucrarea și rodul
și orice este plăcut lui Dumnezeu. Nimeni, după ce a început
lucrarea faptei bune, să nu lase lucrul său nedesăvârșit, nimeni
să nu-și arate credința în Hristos numai cu vorba, căci „nu
oricine-Mi zice Mie, Doamne, Doamne, va intra în Împărăția
cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu cel din ceruri”,
(Matei 7,21) și „Nimeni care pune mâna pe plug și se uită
îndărăt, nu este potrivit pentru Împărăția cerurilor” (Luca
9,62)
7.
Fecioarele care au făgăduit viață singuratică și cele care,
lucrând toată fapta bună, au ajuns de la căsătorie la o viață
de obște feciorelnică și, pe scurt, toți câți ați fost aleși
ca, din sete de pocăință, să petreceți împreună, trăiți
întru toate după Dumnezeu de dragul Fecioarei care pentru noi s-a
născut astăzi, ca să-L nască cu trupul în feciorie supt veac, pe
Cel Care s-a născut din Feciorelnic Tată mai înainte de tot
veacul; să trăiască de dragul ei și al Celui întrupat
dintr-însa, singur Dumnezeu și numai către El să privească și
numai pe El să și-L facă hrană potrivită, să se bucure de
nădejde, să rabde în necaz, să se supună celor mai dinainte
rânduite, să-și slujească unul altuia, să se străduiască
pentru păzirea păcii între voi, prin atenție prin rugăciune,
prin străpungerea inimii, să petreacă neîncetat în citirea
psalmilor, slavoslovii și în cântări duhovnicești (Romani
12,12. Evrei 13,17. Efeseni 5,19) fiind sfinți și feciorelnici și
cu trupul și cu sufletul, cu toate simțirile și cugetul,
arătându-se feciorelnici și duhovnicești și cu cugetul și cu
petrecerea. Astfel, urmând cuvântul psalmilor, veți fi următori
Maicii Domnului și veți fi purtați în apropierea ei și veți
intra în corabia cea nezidită de mână omenească a Împărăției
cerurilor și în cămara de nuntă cea nestricăcioasă,
supralumească și veșnică.
8.
Iar voi cei căsătoriți, nu vă dăruiți cu totul lumii acesteia,
căci lumea aceasta nouă și cu adevărat mai presus de lume, care
este Maica Domnului, pentru voi s-a zidit, arătați-i astăzi roada
căsniciei. Iar voi care ați atins vârsta bătrâneții faceți
dovada unei minți bătrânești și nu copilăriți cu mintea prin
cugete, gânduri și fapte, cugetând trupește și petrecând după
cele ale trupului. Voi, tineri, arătați osârdie față de bătrâni
și pe aceștia cinstiți-i și credeți lor și nu uitați ce
înseamnă prețuirea bătrâneții și cum tinerețea nu întrece pe
un bătrân cuvios. Iar dacă nu o știați, întrebați-l pe
Solomon cel înțelept: „Înțelepciunea este la om adevărata
căruntețe și vârsta bătrâneților înseamnă o viață
neîntinată” (Înțelepciunea lui Solomon 4, 9; Psalmi 44,14). Iar
toți cei câți ați dobândit mai cu osârdie pe acestea pământești
și nestatornice și care se schimbă dintr-o stare în alta, prin
împărțirea lor, lucrați pentru voi înșivă la <dobândirea>
vieții veșnice, căci „viața cuiva nu este din prisosul
avuțiilor sale” (Luca 12, 15). Toți câți sunteți în nevoi, să
vă arătaţi în lipsurile voastre cu răbdare și prin mulțumire
către Dumnezeu să vă îmbogățiți, pentru ca să fiți numărați
împreună cu săracii aceia pe care i-a fericit El și să deveniți
moștenitori împreună cu El ai Împărăției cerurilor. (Iacov 1,
9; Matei 5, 3 ; Luca 6,20). Conducători, „Judecați cu dreaptă
judecată” (Zaharia 7, 9) și nu vă folosiți de putere împotriva
celor de sub mâna voastră, căci acest lucru nu este drept, ci
arătați o părintească autoritate față de ei, având în minte
că sunteți de același neam și de o slujire cu ei. Nici să nu vă
pară lucru nedemn de voi supunerea față de Biserică și
învățătura ei. Căci acestea sunt tăria celor ce au voia plecată
spre bine. Iar supușilor le este de folos să se încreadă numai
conducătorilor în măsura în care aceasta nu îi taie pe ei de la
nădejdea cea făgăduită nouă, a Împărăției cerurilor.
9.
Aduceți mai curând toți Fecioarei pe care o prăznuim astăzi, ca
pe darul cel mai îndrăgit și mai potrivit sfințirea voastră și
curăția trupului prin înfrânare și stăruitoare rugăciune.
Vedeți cu toții cum înfrânarea și postul și rugăciunea cu
străpungere de inimă se împreúnă ca să-i arate pe sfinții
părinți Ioachim și Ana vase dumnezeiești, vase mai presus de
orice alegere, încât nu doar le-a dăruit să poarte nume
dumnezeiesc, precum mai apoi a arătat sfântul Pavel (Fapte 9, 15),
ci pe Însuși Acela al Cărui „nume este minunat” (Psalmi 8, 1).
Așadar, dacă și noi rămânem cu stăruință în celelalte
virtuți și în rugăciuni, dacă ne vom așeza cu conștiință
curată în arca lui Dumnezeu vom afla în acestea, adăpostită ca o
comoară, curăția inimii încăpându-L pe El și oglindindu-ne
nouă pe Dumnezeu. Căci pe aceasta <curăția inimii> și
așezarea cea din suflet către Dumnezeu pe care și Isaia o numește
duh mântuitor <sălășluit> în pântece zicând către El:
„de frica Ta, Doamne, zămislit-am, avut-am dureri ca ale celei ce
naște și am născut duhul mântuirii Tale pe care l-am crescut
(sic!) pe pământ” ( Isaia 26, 18. LXX)[5]. Vedeți cum suflete
sterpe și care nu nasc dau naștere unor prunci buni ? Dar profetul
adaugă la cele grăite, zicând: nu vom cădea, ci „vor cădea cei
ce locuiesc pe pământ” adică, cei care se tăvălesc în patimi
și cugete pământești.
10.
Dacă așadar și noi voim, fraților, ca nu pe pământ, ci în cer
să locuim, nici să cădem pe pământ și cele pământești să ne
tragă la păcat, ci ca să tindem neîncetat la dumnezeiasca
înălțime, să ne temem de Dumnezeu, să lepădăm de la noi
răutățile, să ne întoarcem prin faptele cele bune către El, să
ne sârguim, prin înfrânare și rugăciune, să dezrădăcinăm
răutățile răsărite în noi înșine și să ne schimbăm
gândurile noastre rele în gânduri bune și duhul propriei mântuiri
în dureri să-l zămislim, după spusa prorocului, și să-l naștem,
având ajutor prin pomenire pe cea dăruită nouă astăzi prin
rugăciunile și petrecerea cea bineplăcută lui Dumnezeu a bunilor
părinți Ioachim și Ana, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
Ceea ce a schimbat întristarea celor ce au născut-o în bucurie și
care a dezlegat blestemul protopărinților și a pus capăt
durerilor nașterii maicei începătoare a neamului omenesc,
născându-L fără dureri și în feciorie pe Hristos.
11.
Căruia se cuvine toată slava, cinstea și închinciunea, împreună
cu cel făr’de început al Său Părinte și cu Preasfântul și
Bunul și de viață făcătorul Lui Duh, acum și pururea și în
vecii vecilor. Amin.
(Omilia
42 a Sfântului Grigorie Palama, din Omilii, vol. III, Editura
Anastasia, București, 2007)
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu