Evanghelia
Matei
6, 22-33
Zis-a
Domnul către dânşii: luminătorul trupului este ochiul; dacă va
fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul
tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă
lumina, care este în tine, este întuneric, cu cât mai mult va fi
întunericul! Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau
pe unul va urâ şi pe altul va iubi, sau după unul se va ţine şi
de celălalt nu va avea grijă; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu
şi lui Mamona. Drept aceea vă spun vouă: să nu vă îngrijiţi
pentru viaţa voastră gândind ce veţi mânca, ori ce veţi bea;
nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca. Oare, nu este
viaţa mai mult decât hrana, şi trupul, decât îmbrăcămintea?
Uitaţi-vă la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră,
nici nu adună în hambare, şi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte.
Au nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? Şi cine dintre
voi, oricât şi-ar pune el mintea, poate să-şi adauge la statura
sa un cot? Iar de îmbrăcăminte ce vă îngrijiţi? Luaţi seama la
crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc, şi totuşi
vă spun vouă că nici Solomon, în toată mărirea sa, nu s-a
îmbrăcat ca unul dintre ei. Iar dacă iarba câmpului, care astăzi
este şi mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu în acest fel o
îmbracă, oare, nu cu mult mai mult pe voi, o puţin credincioşilor?
Deci, să nu duceţi grijă zicând: ce vom mânca, sau ce vom bea,
sau cu ce ne vom îmbrăca! Că toate acestea le caută păgânii;
doar ştie Tatăl vostru cel ceresc că aveţi nevoie de toate
acestea. Ci căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi
dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.
Pr.
Ilie Cleopa – Despre
paza minţii şi despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu
De
va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat“ (Matei 6,
22)
Iubiți
credincioși,
Auzim
pe Mântuitorul zicând: “Dacă lumina care este în tine este
întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?“ (Matei 6, 23). Să
înțelegem că această lumină este mintea noastră, căci după
mulți Sfinți Părinți mintea este ochiul sufletului. Când mintea
noastră se va întuneca de păcate, atunci toată așezarea și
simțurile trupului vor fi întunecate. Căci dacă mintea noastră,
pe care ne-a dat-o Dumnezeu spre luminare și povățuire la toată
fapta bună, va fi întunecată de cele rele, atunci cu cât mai
întunecate vor fi poftele trupului nostru, care pururea și prea
lesne se pleacă la păcate.
Când
cârmaciul corabiei sau al unui mijloc de călătorie se îmbată și
se întunecă la minte, atunci cei ce sunt în corabie, în avion sau
în orice mașină cu care călătorim sunt în primejdie de moarte.
Tot așa când mintea noastră este întunecată de păcate și de
pofte, sufletul nostru este pururea în primejdie să moară prin
păcat. Dacă ochiul sufletului nostru, adică mintea va fi curată
și fără răutate, atunci și așezările și lucrările trupului
și ale sufletului nostru vor fi luminate și bine plăcute lui
Dumnezeu. De aceea sfinții au avut mare grijă să fie treji și
veghetori cu mintea în toată vremea, păzind-o curată de păcate
și de răutate.
Dar
nu numai ei se sileau să aibă această lucrare, adică paza minții,
ci și pe noi ne învățau amănunțit această lucrare. Iată ce
zice sfântul Isihie Sinaitul: "Paza minții este calea a toată
virtutea și porunca lui Dumnezeu" (Filocalia IV, 1947, p. 42).
Auzim și pe Cuviosul Pimen Egipteanul, zicând: "Nu avem nevoie
de nimic, numai de minte trează" (Patericul egiptean, 1930, p.
186). Avva Agaton a fost întrebat: "Ce este mai mare, osteneala
trupească, sau păzirea cea dinăuntru?", și a zis bătrânul:
"Asemenea este omul ca un pom, osteneala trupească este frunza,
iar paza celor dinăuntru este rodul" (Ibidem, p. 27).
Paza
minții este de mai multe feluri. Întâi trebuie să ne păzim
mintea de închipuri pătimașe. Al doilea, să ne păzim mintea de
orice gând păcătos. Al treilea, să chemăm neîncetat numele
Domnului nostru Iisus Hristos în ajutor. Al patrulea, să ne aducem
aminte neîncetat de moarte, spre a nu greși înaintea lui Dumnezeu
(Filocalia IV, op. cit. p. 45). Nimeni nu-și poate păzi mintea de
gânduri rele și de închipuiri pătimașe de nu va avea pururea în
mintea sa rugăciunea neîncetată. Despre aceasta zice Sfântul
Isihie Sinaitul: "Paza minții și rugăciunea se susțin una pe
alta. Căci paza minții vine din rugăciunea neîncetată, iar
rugăciunea, din paza minții și din atenția cea mare".
Toți
sfinții și dumnezeieștii Părinți se sileau pururea la păzirea
minții, căci știau că fără această sfântă lucrare nimic nu
poate spori omul pe calea poruncilor lui Dumnezeu. De aceea, iubiții
mei frați, se cade nouă a ne păzi mintea de gânduri și
imaginații rele, aducându-ne aminte de Mântuitorul nostru Iisus
Hristos care zice: “Privegheați în toată vremea, rugându-vă“
(Luca 21, 36). Și iarăși: “Privegheați, căci nu știți ziua,
nici ceasul când vine Fiul Omului“ (Matei 25, 13). La fel Sfântul
Apostol Petru ne îndeamnă la trezvie și la paza minții, zicând:
“Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă
răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită“ (I Petru 5,
8).
Purtarea
de grijă a lui Dumnezeu faţă de alcion şi faţă de ariciul de
mare
Să
trecem cu cuvântul și la altă învățătură despre care am
amintit la începutul predicii noastre, ce se cuprinde în Sfânta
Evanghelie de azi. Este vorba de pronia sau, cum îi mai zicem noi,
purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Ați auzit
pe Mântuitorul vorbind în Sfânta Evanghelie de azi: “Nu vă
îngrijiți pentru viața voastră ce veți mânca, nici pentru
trupul vostru cu ce veți îmbrăca“ (Matei 6, 25). Apoi, ca să ne
arate bunătatea Sa negrăită și purtarea Sa de grijă față de
noi și de toate făpturile Sale, ne trimite cu mintea la păsările
cerului, zicând: “Căutați la păsările cerului, că nu seamănă
nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe și Tatăl vostru Cel
ceresc le hrănește“ (Matei, 6, 26).
Ca
să vă puteți da seama cât de mare este purtarea de grijă a lui
Dumnezeu pentru păsările cerului care sunt atât de neînsemnate
față de om, voi folosi un exemplu de la Sfântul Vasile cel mare,
despre o pasăre de mare ce se cheamă alcion. Pentru această pasăre
Dumnezeu ține marea în liniște paisprezece zile pentru a nu-i
strica cuibul făcut în nisipul mării și a îneca puișorii
acestei păsări minunate.
Iată
istorisirea Sfântului Vasile: "Această pasăre, alcionul, are
obiceiul a-și scoate puii la marginea mării. Ea își pune ouăle
în nisip lângă apa mării și le clocește pe la mijlocul iernii,
când se pornesc pe mare vânturi și furtuni care cu pornire mare
izbesc valurile sale de maluri. Dar toate valurile și furtunile se
potolesc și se alină, când alcionul șade pe ouă în cele șapte
zile, după care ies puișorii din găoace. Fiindcă și de hrană au
trebuință, Dătătorul Cel Mare, Dumnezeu, a mai dăruit acestei
păsări, încă șapte zile pentru creșterea puilor săi. În șapte
zile puii acestei păsări pot zbura spre a scăpa de apele mării.
Aceste lucruri le știu corăbierii de prin aceste locuri și numesc
aceste zile "zilele alcionului".
Corăbierii
cu corăbiile încărcate de mărfuri, așteaptă să vină zilele
alcionului, spre a porni în largul mării. Ei știu că atunci
Dumnezeu ține marea în loc, să nu se tulbure pentru ouăle și
puișorii alcionului".
Apoi
zice marele Vasile: "Aceasta ți-am pus înainte ca o lege,
omule, despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu către cele
necuvântătoare, spre îndemnare, ca să ceri de la Dumnezeu cele
spre mântuirea ta, căci dacă pentru o pasăre este atâta purtare
de grijă, apoi ce nu s-ar fi făcut pentru tine, pe care te-a făcut
după chipul lui Dumnezeu" (Sfântul Vasile cel mare, Omilii la
Hexaimeron, București, 1986. p. 164).
Să
vedem și purtarea de grijă la ariciul de mare. Acesta este o
vietate prea mică și nevrednică de băgat în seamă. De multe ori
se face învățător corăbierilor, arătându-le când are să se
tulbure marea și când au să vină furtuni mari și primejdioase
pentru corăbii. Aricii cunoscând mai înainte tulburarea mării de
furtuni, se vâră sub o lespede mică, de care se prind cu
piciorușele lor stând în vremea furtunilor. Când valurile mari îi
clatină ei se țin de greutatea lespedei și astfel scapă de a fi
aruncați de valuri. Când văd acest semn, corăbierii cunosc din
timp pornirea furtunii mari care are să fie. Și nu pleacă cu
corăbiile în largul mării, pentru a nu se primejdui. Nici un
astrolog, nici un meteorolog nu știe așa de bine despre tulburările
pământului și ale văzduhului, schimbarea vremii, ca ariciul de
mare, căci pe el nici filozofii, nici astronomii și nici
meteorologii nu l-au învățat aceasta, ci Domnul mării și al
vânturilor. În această vietate mică, a pus urma înțelepciunii
Sale celei mari și negrăite.
Acestea
arătându-le dumnezeiescul ierarh Vasile cel Mare, zice; "Nimic
nu este lipsit de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nimic nu este
trecut cu vederea de El. Toate le privește cu luare aminte ochiul
cel neadormit al Lui. Lângă toți este de față cu mare
îndestulare, dăruind fiecăruia mântuirea. Dacă n-a lăsat
Dumnezeu pe ariciul de mare afară de cercetarea Sa, pe ale tale nu
le va cerceta? (Ibidem, p. 164). Încă și ariciul de uscat este
mare filosof și meteorolog, fiindcă din două răsuflări își
face vizuina. Când suflă crivățul de miazănoapte el astupă
gaura din partea aceea, din care simte că vine crivățul. Când are
să se schimbe vremea și are să vină austrul, vântul de miazăzi,
se mută la răsuflătoarea dinspre miazănoapte. Prin aceasta ne
arată nouă oamenilor tăinuit, nu numai că prin toate trece și
străbate purtarea de grijă a Aceluia ce ne-a zidit, ci și faptul
că în cele necuvântătoare este orecare simțire a lucrului, ce
are să se facă mai pe urmă în vremea viitoare. Știm că cele
necuvântătoare au știință de mai înainte de la Dumnezeu,
referitoare la schimbarea ce are să fie în aer, pricepere care mă
covârșește" (Ibidem, p. 173).
Ştiinţa
tămăduitoare a ursului
Încă
vedem purtarea de grijă a lui Dumnezeu, nu numai asupra oamenilor ci
și a altor viețuitoare de pe pământ. Căci ursul când este greu
rănit de alte fiare, are știință să se vindece singur cu floarea
ce se cheamă lumânărică. Iar vulpea când este rănită are
pricepere și știe să se vindece cu lacrima de rășină a
molidului. Și la furnică pronia lui Dumnezeu se vede în chip
luminat căci i-a dat ei pricepere Preaânduratul Dumnezeu ca vara
să-și gătească și să-și adune hrana peste iarnă, mai înainte
de a veni peste ea asprimea iernii. Că fără lenevire își
cheltuiește vremea și cu mare sârguință se întinde la lucru,
până ce hrana cea îndestulată pentru iarnă ajunge în cămări
și așezată cu multă sârguință și pricepere rară acolo, ca
multă vreme să nu se strice. Că taie și spintecă cu ale ei
unghii partea cea din mijloc a roadelor ca nu încolțind, netrebnice
să-i fie spre hrană. După ce le-a scos partea încolțitoare, le
usucă dacă simte că se umezesc și nu le scoate afară pe acestea
în fiecare vreme, ci numai când vremea este bună și secetă, ca
să nu le umezească. Într-adevăr, nu vei putea să vezi nor sau
ploaie curgând când furnicile scot afară grâul să-l usuce.
Acest
cuvânt va ajunge spre a spune minunile Prea Veșnicului Ziditor,
care se văd în zidirile Sale și purtarea Lui de grijă spre toate
cele mici și cele mari din zidirea Sa. Acestea înțelegându-le să
zicem și noi cu proorocul: “Cât s-au mărit lucrurile Tale,
Doamne. Toate întru înțelepciune le-ai făcut“ (Psalm 103, 25)
(Ibidem, p. 173-174). Deci să înțelegem că pronia lui Dumnezeu
este îngrijirea neîntreruptă a Lui față de toate făpturile
Sale. Și precum aerul învelește lucrurile din el și apa acopere
lucrurile care sunt în ea, așa pronia cea prea bună și sfântă a
Înduratului și Atotputernicului Dumnezeu pe toate le cuprinde și
le îngrijește, ca un adevărat părinte și purtător de grijă a
toate (II Regi 16, 9; Psalm 32, 13-15; 113, 10). De aceea, arătând
dumnezeiasca Scriptură purtarea de grijă cea veșnică a lui
Dumnezeu asupra lumii, zice: "În toate zilele pământului
semănatul și secerișul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua
și noaptea, nu vor mai înceta" (Facere 8, 21).
Despre
puterea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de toate
lucrurile Sale vedem și din cele vorbite de El către Iov: “Încinge
ca un bărbat mijlocul tău și Eu te voi întreba, iar tu să-Mi
răspunzi. Unde ai fost când am întemeiat pământul? Spune-mi de
ai cunoștință? Cine a pus măsurile lui de știi, sau cine este
cel ce a pus funie de măsurat peste dânsul? Pe ce s-au întărit
stâlpii lui și cine este acela ce a pus peste dânsul piatra cea
din marginea unghiului? Când s-au făcut stelele, lăudatu-M-au cu
glas mare toți îngerii Mei. Am ocolit marea cu îngrădituri când
se revărsa afară și când ieșea din pântecele maicii ei și am
pus îmbrăcămintea ei nor și am înfășurat-o pe ea cu negură și
am pus ei hotar înconjurând-o cu încuietori și porți și i-am
zis: Până aici să vii și să nu treci mai departe, ci întru tine
să se sfărâme trufia valurilor tale. Oare în zilele tale am
tocmit lumina cea de dimineață și luceafărul și-a văzut rândul
său? Apucatu-te-ai de aripile pământului ca să scuturi pe cei
necredincioși de pe dânsul. Oare tu ai luat din pământ lut și
l-ai făcut viețuitor și l-ai pus pe el, ca să poată cuvânta pe
pământ? Oare tu ai luat de la cei necredincioși lumina și brațul
mândrilor tu l-ai sfărâmat? Oare venit-ai la izvoarele mărilor și
umbrele adâncului le-ai umblat?
Deschisu-ți-au
ție de frică porțile morții și portarii iadului văzându-te pe
tine s-au înspăimântat? Ai aflat și lățimea cea de sub cer?
Spune-mi dar cum este și cât este? În ce pământ locuiește
lumina și întunericul ce loc are? De mă voi duce la hotarele lor,
știi cărările lor? Știi când aveai să te naști și cât de
mult este numărul anilor tăi? Ai venit la visteriile zăpezii și
visteriile grindinei le-ai văzut? Oare tu porți grijă de ceasul
vrăjmașului sau de ziua războiului și a bătăii? De unde iese
bruma și de unde se risipește austrul sub cer și cine a gătit
ploi iuți, curgeri de ape și calea fulgerului și a tunetului, ca
să ploaie pe pământ unde nu este bărbat și în pustie unde nu
este om“ (Iov 38, 3-26).
Am
însemnat aici puține din cartea dumnezeiescului Iov căruia
Preaânduratul și Atotputernicul Dumnezeu a binevoit a-i arăta
multe despre minunile cele preamari și despre purtarea Sa de grijă
față de toate zidirile Sale.
Din
toate acestea înțelegem că întreaga creație, cerul și pământul,
îngerii și oamenii se află în purtarea de grijă a lui Dumnezeu,
Cel ce ne-a zidit și are milă de toată făptura.
Iubiți
credincioși,
Concluzia
Evangheliei de astăzi este cuprinsă într-o singură frază:
“Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui
și toate acestea se vor adăuga vouă“ (Matei 6, 33). Zadarnic ne
ostenim zi și noapte pentru cele trecătoare. În zadar alergăm
fără rost după lucruri nefolositoare care pier odată cu noi. Ba
uneori nici somn nu avem, nici sfintele sărbători nu le mai ținem,
nici la biserică nu găsim timp să mergem, nici acasă nu ne rugăm,
nici cărți sfinte nu citim, nici pe cei bolnavi nu-i cercetăm,
nici de moartea cea grabnică și de judecata lui Dumnezeu nu ne mai
aducem aminte. Toți dorim cât mai multe. Toți visăm averi,
cinste, sănătate și viață fericită. Dar de faptele creștinești,
de rugăciune, de iertare, de pocăință și de Dumnezeu aproape
toți uităm.
De
aceea este în lume atâta suferință și sunt atâtea boli și
certuri în familie, pentru că am uitat de Dumnezeu. Am uitat de
poruncile Lui, de dragostea Lui, de Biserica Lui, de mântuitoarele
învățături ale Sfintei Evanghelii, punând nădejdea numai în
mâinile, în mintea și în mândria noastră. Poate de aceea mulți
creștini nu au adevărata pace și mulțumire sufletească.
Să
ne întoarcem din nou la Dumnezeu, la rugăciune, la lucrarea
faptelor bune. Dumnezeu ne așteaptă. Să nu ne mai mândrim cu
mintea noastră, să nu ne punem nădejdea în mâinile noastre, nici
în viața aceasta trecătoare. Ci numai în Dumnezeu să credem, în
El să nădăjduim, Lui numai să I ne închinăm, la Biserica lui
Hristos să mergem cât mai des și prin pocăință și viață
creștinească să lucrăm ogorul mântuirii noastre.
În
toate cele bune să fim întâi. Și la lucrul mâinilor și la
biserică și la milostenie și la post și la rugăciune. Cu mâinile
să lucrăm, dar cu mintea să ne rugăm. Cu picioarele să călătorim
pe calea vieții, dar cu limba să lăudăm pe Dumnezeu și să dăm
sfaturi duhovnicești. Să creștem copiii în frică de Dumnezeu, să
trăim în pace cu iubitorii de pace, iar de cei răi, răzvrătitori,
eretici și robiți de patimi să ne ferim, ca să nu cădem în
cursele lor. Să nu ne biruim nici de mândria hainelor, nici de
laudele sau ocara oamenilor, nici de beție sau cumplita desfrânare
sau de mulțimea grijilor pământești care stăpânesc astăzi
toată lumea.
De
vom face așa, vom duce aici viață liniștită, vom avea timp mai
mult de rugăciune, și vom fi fericiți și pe pământ și în cer.
Atunci vom putea cânta împreună cu proorocul David: “Bogații au
sărăcit și au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor
lipsi de tot binele“ (Psalm 33, 10). Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu