Evanghelia
Matei
4, 18-23
În
vremea aceea, pe când umbla Iisus pe lângă marea Galileii, a văzut
doi fraţi: pe Simon, care după aceea a fost numit Petru, şi pe
Andrei fratele acestuia, care aruncau mreaja în mare, căci erau
pescari, şi le-a zis: veniţi după Mine şi vă voi face pescari de
oameni. Iar ei, lăsându-şi mrejele în clipa aceea, au mers după
Dânsul. De acolo, mergând El mai departe, a văzut alţi doi fraţi:
pe Iacob al lui Zevedeu şi pe Ioan, fratele lui, în corabie cu
Zevedeu, tatăl lor, cârpindu-şi mrejele, şi i-a chemat. Iar ei,
îndată lăsând corabia şi pe Zevedeu, tatăl lor, au mers după
Dânsul. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în
sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi
tămăduind orice boală şi orice neputinţă în popor.
Arhimandritul
Ilie Cleopa - Predică
la Duminica a II-a după Rusalii - a Sfinţilor Români
”Veniți
după Mine și vă voi face pescari de oameni“ (Matei 4, 19)
Iubiți
credincioși,
Astăzi,
când Sfânta Evanghelie vorbește de chemarea celor dintâi ucenici
ai lui Hristos, am socotit de cuviință să vorbesc despre chemarea
lui Dumnezeu adresată oamenilor.
Să
știți că chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri și cu multe
planuri dumnezeiești. Uneori Dumnezeu cheamă la sine pe toți când
zice: “Întoarceți-vă către Mine și veți fi mântuiți, voi
cei ce locuiți cele mai îndepărtate meleaguri ale pământului. Eu
sunt Dumnezeu tare și nu este altul“ (Isaia 45, 22). În alt loc
zice: “Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu
vă voi odihni pe voi“ (Matei 11, 28). Iarăși vedem că chemarea
lui Dumnezeu este adresată mai ales celor păcătoși, după
cuvântul care zice: “N-am venit să chem pe drepți, ci pe
păcătoși la pocăință“ (Marcu 2, 17; Luca 5, 32).
Mijloacele
prin care Dumnezeu cheamă pe oameni la mântuire sunt felurite.
Chemarea dumnezeiască cea mai mare și mai aleasă s-a făcut prin
Iisus Hristos, după cum a proorocit Isaia, zicând: “Neamurile
care nu Te știau pe Tine Te vor chema și popoarele care nu Te
cunoșteau la Tine vor alerga“ (Isaia 55, 5). Sau când zice: “Iar
Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la
Mine“ (Ioan 12, 32). Zice și marele Apostol Pavel: “Prin Care am
luat har și apostolie, ca să aduc, în numele Său, la ascultarea
credinței, toate neamurile, între care sunteți chemați și voi ai
lui Iisus Hristos“ (Romani 1, 5-6). Chemarea oamenilor la mântuire
se face prin Duhul Sfânt cu multă răbdare, după mărturia care
zice: “Și Tu i-ai îngăduit pe ei ani mulți și le-ai deșteptat
luarea-aminte prin Duhul Tău și prin proorocii Tăi, dar ei nu
și-au plecat urechea“ (Neemia 9, 30).
Dumnezeu
cheamă pe oameni la pocăință și prin prezența zidirilor Sale
căci zice: “Cerurile spun slava lui Dumnezeu și facerea mâinilor
Lui o vestește tăria“ (Psalm 18, 1).
Mulți
oameni înțelepțiți de Dumnezeu, văzând frumusețea și armonia
minunată a zidirilor, au ajuns la cunoașterea Ziditorului a toate,
căci întreaga creație mărturisește că este opera mâinilor lui.
Aceasta o spune și Sfântul Apostol Pavel zicând: “Cele nevăzute
ale Lui se văd de la facerea lumii, înțelegându-se din făpturi,
adică veșnica Lui putere și dumnezeire, așa ca ei să fie fără
cuvânt de apărare“ (Romani 1, 20). Iar Solomon zice: “Căci din
mărimea și frumusețea făpturilor poți să cunoști bine,
socotindu-te, pe Cel ce le-a zidit“ (Înțelepciunea lui Solomon
13, 5).
Este
încă o chemare a lui Dumnezeu după alegere, cum spune Sfântul
Pavel: “Pe care i-a hotărât mai înainte, pe aceștia i-a și
chemat și pe care i-a chemat, pe aceștia i-a și îndreptat; iar pe
care i-a îndreptat, pe aceștia i-a și preaslăvit“ (Romani 8,
30). Dar să nu înțelegem greșit, că Dumnezeu pe care mai înainte
i-a hotărât pe aceștia i-a chemat și i-a îndreptat. Această
chemare după alegere nu o face Dumnezeu fără voia omului. El fiind
Atotștiutor și cunoscător de inimi, cheamă pe aceia care sunt
vrednici de chemare, adică pe acei pe care mai înainte îi vede că
vor voi să-I urmeze și să facă poruncile Lui, pentru că Dumnezeu
nu mântuiește pe om fără de om, fără voința lui. Dumnezeu
voiește, “ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința
adevărului să vină“ (I Timotei 2, 4).
Harul
lui Dumnezeu nu silește pe nimeni. Oamenii au libertatea să-l
primească și să conlucreze cu Harul sau să-l respingă. Cei
dintâi se mântuiesc, ceilalți nu. Auzi ce zice: “Iată stau la
ușă și bat. De va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi
intra la el și voi cina cu el și el cu Mine“ (Apocalipsa 3, 20).
Așadar, să înțelegem că deși oamenii nu se pot mântui singuri,
ci prin Har, totuși mântuirea lor atârnă de libertatea lor, ca să
lase să pătrundă Harul lui Dumnezeu întru ei sau nu, și să se
mântuiască sau nu. Deci, să se știe clar că “Dumnezeu
mântuiește sau osândește pe oameni, după faptele lor“ (Psalm
61, 11; Înțelepciunea lui Isus Sirah 35, 22; II Regi 3, 39; Iona 4,
11; Pilde 24, 12; Ieremia 32, 19; Iezechiel 33, 20; Romani 2, 6).
Vederea de mai înainte a lui Dumnezeu nu înrâurește libertatea
oamenilor.
Am
însemnat aceasta aici pentru a ști că chemarea și alegerea
oamenilor spre mântuire, nu se face de Dumnezeu fără voia lor,
după cum afirmă unii. Marele Apostol Pavel ne spune: “Rugați-vă
să fiți vrednici de chemarea voastră“ (II Tesaloniceni 1, 11) Cu
alte cuvinte ne spune să nu fim nepăsători față de chemarea lui
Dumnezeu, ci să unim voia noastră cu voia Lui și să lucrăm cu
frică și cutremur la mântuirea noastră, precum ne învață
același mare Apostol (Filipeni 2, 12; I Corinteni 15, 10; Matei 5,
17).
Dar
la ce cheamă Dumnezeu? La această întrebare vom răspunde cu
cuvintele dumnezeieștii Scripturi. Dumnezeu ne cheamă la pocăință
(Matei 9, 13; Marcu 2, 17; Luca 5, 31-32); Dumnezeu ne cheamă la
împăcare cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); Dumnezeu ne
cheamă la sfințenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2; I Tesaloniceni
4, 7; I Petru 1, 15); Dumnezeu ne cheamă de la întuneric la lumină
(Fapte 26, 18; I Petru 2, 9); Dumnezeu ne cheamă din moarte la viață
(Ioan 5, 24); Dumnezeu ne cheamă la pace (I Corinteni 7, 15;
Coloseni 3, 15); Dumnezeu ne cheamă la cuminecarea cu Hristos (I
Corinteni 1, 9); Dumnezeu ne cheamă la slava cea veșnică a lui
Hristos (Romani 8, 29-30; II Tesaloniceni 2, 14); Dumnezeu ne cheamă
la mântuirea de veci (Evrei 9, 15) Dumnezeu ne cheamă la Împărăția
și slava Lui (I Tesaloniceni 2, 12); Dumnezeu ne cheamă la viața
cea veșnică (I Timotei 6, 12).
Iată,
iubiți credincioși, la câte fericiri și bunătăți veșnice ne
cheamă pe noi Bunul nostru Dumnezeu. Oare câtă datorie avem noi
păcătoșii, a-L iubi și a-L asculta pentru a dobândi atâtea
nenumărate bunătăți și fericiri, la care El ne cheamă din a lui
nemărginită milă și bunătate fără de asemănare!
În
cele ce urmează să vedem ce rele îi așteaptă pe acei care
resping chemarea lui Dumnezeu. Cei care resping chemarea lui Dumnezeu
se depărtează de harul Lui (Iezechiel 3, 27; 12, 2-5; Matei 10, 14;
Luca 9, 5; 10, 10-14). Cei ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la
orbire duhovnicească (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10). Cei
ce nu ascultă și resping chemarea lui Dumnezeu ajung la rătăcire
(Isaia 66, 4; II Tesaloniceni 2, 10-11). Cei ce resping chemarea lui
Dumnezeu se vor pedepsi vremelnic (Isaia 65, 12; Ieremia 6, 16); cei
ce resping chemarea lui Dumnezeu ajung la depărtare de El (Romani 1,
24; 1, 32).
Iubiți
credincioși,
Până
aici v-am vorbit despre chemarea, în general, pe care o face
Dumnezeu către tot omul, căci nu este om care să nu aibă pe
pământ o chemare dumnezeiască. Însăși nașterea noastră
trupească, adică chemarea din neexistență la viață este o
chemare a lui Dumnezeu, căci nimeni nu se naște fără voia și
pronia Lui. Apoi fiecare om este chemat sau rânduit de sus să aibă
un rol, o menire în viața aceasta. Unul este chemat să fie tată
sau mamă de copii. Altul este chemat să lucreze cu mâinile sau cu
mintea, să îngrijească pe bolnavi, să învețe și să educe pe
oameni, să conducă popoare, să facă opere de binefacere, să
slujească într-un fel societatea în care trăiește.
Pe
lângă această chemare firească, Dumnezeu adresează fiecărui om
și o chemare duhovnicească, de a cărei împlinire sau respingere
depinde mântuirea sau osânda noastră. Astfel Dumnezeu ne cheamă
la credință, la pocăință, la rugăciune, la împlinirea faptelor
bune, la o adevărată trăire în Hristos, adică la sfințenie și
desăvârșire, după cuvântul Sfântului Duh care zice: “Fiți
sfinți, precum și Eu sunt sfânt! Fiți sfinți, că Eu, Domnul
Dumnezeul vostru, sunt sfânt“ (Levitic 19, 2; 11, 44).
Dar
Dumnezeu cheamă pe unii oameni cu viață sfântă la împlinirea
unei misiuni dumnezeiești speciale, mult mai înalte pe pământ.
Așa au fost chemați și aleși în Vechiul Testament regii și
profeții, iar în Noul Testament apostolii, episcopii, preoții,
mucenicii și toți sfinții.
În
Sfânta Evanghelie de astăzi ni se vorbește despre chemarea
primilor patru apostoli. “Pe când umbla Iisus pe lângă Marea
Galileei a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe
Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau
pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de
oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele au mers după El. De acolo
mergând mai departe, a văzut alți doi frați pe Iacob al lui
Zevedeu, și pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor,
dregându-și mrejele și i-a chemat. Iar ei, îndată lăsând
corabia și pe tatăl lor, au mers după El“ (Matei 4, 18-22).
Erau
multe corăbii cu pescari galileeni pe mare, dar Hristos Mântuitorul
lumii numai pe unii i-a chemat la Sine, pentru această chemare și
misiune dumnezeiască, de a-I fi martori ai Învierii, apostoli și
propovăduitori ai Sfintei Evanghelii “până la marginile
pământului“.
I-a
chemat dintr-o corabie pescărească în altă corabie,
duhovnicească. Din corabia grijilor pământești, în corabia
Duhului Sfânt, care este Biserica pe care avea s-o întemeieze
Hristos. Până la această chemare, cei patru ucenici își
împlineau chemarea cea dintâi, lucrând cu mâinile lor ca să
trăiască. Acum însă au fost chemați și aleși de Fiul lui
Dumnezeu ca să fie pescari ai lumii, "vânători de oameni",
vestitori ai Sfintei Evanghelii, întemeitori ai Bisericii lui
Hristos pe pământ. Aceasta este o chemare cu totul dumnezeiască,
rânduită la anumite vremi și adresată numai celor sfinți și
aleși, pentru a conlucra prin harul Duhului Sfânt la descoperirea
voii lui Dumnezeu și la mântuirea oamenilor.
N-a
chemat Hristos la apostolat, nici oameni bogați, nici învățați,
nici cunoscuți și cinstiți. A chemat pescari, oameni săraci și
fără învățătură, oameni smeriți și curați la suflet, ca să
smerească pe cei mândri, să mustre pe cei necredincioși și să
ridice pe cei căzuți în întunericul necunoștinței de Dumnezeu.
I-a chemat Hristos la sine goi, cerându-le să se lepede de cele
pământești, de avere, de rude, de prieteni, de trufia acestei
vieți și să-I fie ucenici, apostoli, mărturisitori și împreună
lucrători la înnoirea lumii. A chemat Hristos pe cei mai smeriți
și curați la suflet, dezbrăcați de toate grijile trecătoare, ca
să-i poată fi ucenici credincioși gata să-și dea viața pentru
El.
Vedeți
pe cine cheamă și alege Hristos? Vedeți ce fel de chemare le face
și ce le promite? Vă voi face vânători de oameni! Nu le promite
averi și cinste pe pământ. Ci, dimpotrivă, le spune cu alt prilej
că veți fi urâți de toți oamenii pentru numele Meu. Iar cei
patru ucenici galileeni nu se tem, nu se împotrivesc Duhului Sfânt,
nici nu se duc mai întâi la ai lor să-și ia rămas bun, ci
“îndată, lăsând corabia și pe tatăl lor, au mers după“ El
(Matei 4, 22). Vedeți ascultare fără condiții? Vedeți credință
simplă și curată la cei de jos? Vedeți lepădare de sine la
apostoli? Părăsesc hotărâți toate și intră cu curaj în școala
lui Hristos, cea mai înaltă școală din toată lumea și din toate
timpurile.
Aici
aveau să învețe Petru și Andrei, Iacob și Ioan și ceilalți
ucenici, episcopi și preoți, tainele credinței în Dumnezeu,
puterea rugăciunii, adâncul smereniei, tăria blândeții,
înțelepciunea Duhului, râvna apostoliei și îndrăzneala
mărturisirii evangheliei lui Hristos. Aici aveau să învețe cea
mai înaltă teologie a Duhului Sfânt și meșteșugul vânării
sufletelor omenești. Căci nimic nu este mai greu decât să câștigi
suflete pentru împărăția cerurilor. Nimic nu este mai greu pentru
slujitorii Bisericii lui Hristos, decât să transforme sufletele
oamenilor. Adică să facă din răi, buni; din necredincioși
creștini adevărați; din desfrânați și bețivi, oameni pocăiți;
din pescari, ucenici și din fricoși, mărturisitori și mucenici.
Apoi
vedeți că apostolii și slujitorii Evangheliei nu se cheamă și nu
se aleg singuri. Ci Domnul îi cheamă, îi alege, îi învață, îi
întărește suflă peste ei Duhul Sfânt și numai după aceea îi
trimite să vestească cuvântul mântuirii în toată lumea. Fără
o asemenea chemare, fără vocație pentru preoție, fără o viață
sfântă, curată și plăcută lui Dumnezeu, nimeni să nu
îndrăznească să intre în preoție și să slujească cele sfinte
în biserică, cu nevrednicie, ca nu cumva și pe sine să se
osândească și pe credincioși să-i smintească și să-i piardă.
Iar chemarea pentru preoție o poate descoperi numai duhovnicul în
scaunul de spovedanie.
Din
Evanghelia de astăzi vedem că nici predicatorii sectelor și a tot
felul de grupări religioase nu au chemare și o alegere specială.
Căci nimeni nu i-a chemat, nimeni nu i-a sfințit suflând peste ei
harul Duhului Sfânt, nimeni nu i-a trimis în lume să predice după
mintea lor Evanghelia mântuirii. De aceea, nu trebuie să ascultăm
decât de adevărații preoți și slujitori ai Bisericii lui
Hristos, care sunt urmașii direcți ai Sfinților Apostoli, prin
hirotonie canonică, adică prin punerea mâinilor episcopilor și
rânduiți ca preoți în satele și bisericile ortodoxe.
Iubiți
credincioși,
Dacă
toți avem o chemare și o misiune de la Dumnezeu pe pământ, să
vedem ce chemare anume avem fiecare dintre noi și dacă ne-o
împlinim cum trebuie cu adevărat. Cei mai mulți credincioși
sunteți căsătoriți și aveți familie și copii. Vă împliniți
cum se cuvine datoria de creștini ortodocși și cea de părinți?
Veniți regulat în sărbători la biserică? Vă rugați acasă cu
copiii dumneavoastră? Vă spovediți regulat în sfintele posturi?
Iertați pe cei ce v-au supărat? Aveți smerenie, credință tare în
Dumnezeu și răbdare în necazurile vieții? Vă împliniți datoria
de soți, născând copii, așa cum ați făgăduit-o la cununie, nu
îi ucideți? Vă creșteți copiii în frică de Dumnezeu, sau îi
lăsați de capul lor?
Iată
câte întrebări se pun celor căsătoriți, de la care Dumnezeu
așteaptă tot atâtea răspunsuri. La fel și cei necăsătoriți,
văduvele și bătrânii sunt întrebați de Hristos dacă merg
regulat la biserică, dacă duc viață curată, dacă se roagă și
citesc cărți sfinte, dacă se spovedesc și se împărtășesc cu
Trupul și Sângele Domnului.
Astăzi,
mai mult ca oricând, ne cheamă Hristos la pocăință, la biserică,
la faptele bune care ne aduc bucuria mântuirii. Fiecare dintre noi
să ne deschidem inima, pentru Dumnezeu, pentru Evanghelie, pentru o
viață creștinească mai înaltă, mai curată, cât mai sfântă.
Apoi să ne cercetăm dacă am făcut, sau nu, măcar o parte din
sfintele noastre datorii creștinești, dacă ne-am împlinit menirea
pentru care am fost creați.
Să
rugăm pe Mântuitorul să ne lumineze și să ne ajute a ne împlini
cu sfințenie marea noastră chemare de creștini și fii ai
Bisericii lui Hristos. Amin.
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu