Spuneţi-mi
ceva despre iubirea de sine.
Iată
ce vă spun: în măsura în care omul se leapădă de iubirea de
sine, în aceeaşi măsură sporeşte în fapte bune, se
înduhovniceşte şi se apropie de Hristos. De obicei, când este
vorba de sine, omul îşi strică întotdeauna cântarul, adică
măsura; îşi face lui mai multă dreptate, îşi alege partea cea
mai bună, cea mai mare, cea mai frumoasă: plânge pentru sine mai
mult decât pentru altul şi se bucură de sine mai mult decât
pentru altul. Hristos, însă, a răstignit pe cruce iubirea de sine,
dându-Şi viaţa pentru noi.
Dintre
oameni, puţini sunt aceia care îşi răstignesc patima iubirii de
sine, asemenea lui Hristos. Sunt mulţi care se angajează să
trăiască viaţa duhovnicească, dar nu ajung până la răstignire,
pentru că nu renunţă total la iubirea de sine, adică la egoism.
Or, fără jertfă, fără răstignirea patimilor noastre, fără
părăsirea păcatelor, nu putem să vedem pe Hristos, nu ne putem
mântui.
(Ne
vorbește Părintele Cleopa, volumul V, ediția a II-a, Editura
Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 58-59)
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu