Tată, fii bărbat!

de pr. Dionisie Kamenshchikov, Pravoslavie.ru

Pe portalul Pravoslavie.Ru a fost publicat articolul meu dedicat industriei globale de omorât copii, care acționează în zilele noastre.

În el am menționat că avortul, execuția cea mai atroce a copilului nenăscut, s-a transformat în conștiința multor oameni, într-o operație simplă de obstetrica, uterul devenind astfel cel mai periculos loc din univers, locul în comparație cu care chiar frontul marelui război de apărare pare un leagăn de copil. Articolul a stârnit o reacție furibundă, în special din partea reprezentantelor sexului frumos. Principalul reproș către autor a constat în aceea că el le găsește vină numai femeilor, uitând că asupra bărbaților planează o vină la fel de mare, în cazul în care familia sau tânăra pereche au mers la avort. Iată câteva dintre comentarii: „Eu nu cunosc nicio femeie care să vrea să facă avort. Știu însă multe femei care se plâng că au fost puse să facă avort de către bărbat. De ce atunci sunt învinuite femeile și nu bărbații?”, „... Consider părerea autorului unilaterală – sunt învinuite din nou numai femeile, dar unde este responsabilitatea bărbatului în asemenea tragedii.”

Aceste reproșuri sunt și nu sunt justificate în același timp. Justificate pentru că nu am spus o vorbă despre responsabilitatea bărbaților pentru avorturi și nejustificate pentru că, în general, n-am învinuit pe nimeni, ci am vrut ca măcar una dintre cititoare (și bineînțeles dintre cititori!) să conștientizeze ce se întâmplă și să se oprească înaintea săvârșirii pasului teribil.

Iar acum să vorbim despre responsabilitatea bărbaților.

⃰⃰⃰⃰  ⃰  ⃰
Nu demult am discutat cu o persoană apropiată mie despre problema avortului.

- Știi, mi-a zis ea, mama mea s-a născut datorită surorii ei mai mari, mătușii mele. Mama nu era încă și odată mătușa Nadia (care avea pe atunci patru ani) a venit fuga din stradă în bucătărie, unde erau părinții ei. Ei hotărau ceva foarte serios. „Fetițo, au întrebat-o pe mătușa, vrei să ai un frățior sau o surioară?” „Vreau” – a răspuns mătușa Nadia fără să se gândească. În curând s-a născut mama. Mătușa Nadia a hotărât ca ea să trăiască. După cum am aflat mai târziu, bunicii mei discutau despre avort.

Iată ce consiliu de familie groaznic. Este teribil să-ți imaginezi câți copii au fost sortiți morții în acest fel, când la întrebarea părinților, copilul, neînțelegând ce face, a răspuns: „Nu! Nu vreau!” Mi-aduc aminte din copilărie cum îi invidiam pe copiii care erau singuri la părinți, întrucât toate cadourile, dulciurile, dragostea și atenția erau date unuia singur. Deci astfel de întrebări n-ar trebui puse copiilor și, în general, ele nici n-ar trebui să apară.

Din cazul descris vedem că, într-adevăr, hotărârea despre a păstra sau nu viața copilului trebuie să aparțină ambilor părinți și responsabilitatea pentru hotărârea luată aparține amândurora. Dar cu responsabilitatea bărbaților este o problemă în ziua de astăzi.

Odată, acum vreo 20 de ani, când eram student la universitate, profesorul nostru a deschis o astfel de discuție:
- În studenția noastră se întâmpla astfel: Dacă fata rămânea însărcinată, atunci tânărul avea două opțiuni: fie se căsătorea cu ea, fie se ducea la decanat să-și ia documentele – era exmatriculat. Varianta că pe el nu-l privește, nu exista. Iar acum se consideră că „sarcina nedorită” este problema tinerei fete și numai a ei.

⃰⃰⃰⃰  ⃰  ⃰

Primăvara trecută am întreprins acțiuni pe tema măsurilor antiavort într-una dintre universitățile din Saratov. Am expus panouri, care explicau ce este acela un avort și care sunt urmările lui. Noi, adică eu, preotul și doctorul din asociația medicilor creștini, am organizat un fel de lecții-expoziții, însoțind prezentarea cu comentariile noastre.

Așteptăm noi începerea primei acțiuni. La ora stabilită, în holul bibliotecii, unde era amenajată expoziția, vine o grupă de studenți însoțită de cadre didactice. Ne uităm – erau numai fete.
- Dar unde sunt tinerii dumneavoastră? – întreb eu cadrele didactice.
- Vedeți, tema este antiavort, - îmi răspund. Ce să caute ei aici?
Le zic că, în general, sarcina „nedorită” nu apare de la sine, le povestesc că o parte din expoziţie îi privește direct pe tinerii bărbați. De exemplu, unul dintre panouri este intitulat: „Apel către bărbați”. Pe acest panou este înfățișat un soldat într-o bluză militară decolorată. Textul de pe panou povestește că analiștii fasciști, la începutul războiului, i-au raportat lui Hitler din teritoriile sovietice ocupate despre însemnătatea exclusivă a familiei pentru omul rus, despre înalta moralitate a fetelor rusoaice. Bolșevicii, cu toată strădania lor, nu au reușit să depraveze tineretul, cel puțin în masă. Hitler a înțeles ce amenințare reprezintă familia rusă tradițională și a început să emită tot felul de ordine, ca în teritoriile ocupate să se dezvolte o rețea de clinici pentru avorturi, să se desfășoare o propagandă antifamilie. Nemții n-au reușit să obțină mare lucru pentru că soldatul rus a distrus aceste planuri. Și iată, la mijlocul standului, după descrierea tuturor acestor fapte, apare o inscripție cu litere mari: „Astăzi, nepoții eroilor care au învins fascismul, trăiesc după perceptele lui Hitler!” Și mai jos era o adresare către bărbat, care îi amintește de datorie și responsabilitate.

Profesorii au privit standul și au căzut de acord că tinerii bărbați ar trebui să fie prezenți și ei la această activitate. Au promis că data viitoare vor convoca și băieții.

Am organizat următoarea lecție-expoziție. O grupă nu prea mare de tineri stătea undeva deoparte. Din nou majoritatea o reprezentau fetele.
A venit rândul panoului cu „Apel către bărbați”.
- Informația prezentată pe panou este adresată în primul rând bărbaților, e-am zis eu. Veniți mai aproape, vă rog.
Un pas înainte a făcut un singur tânăr. Ceilalți, chicotind, au rămas în spatele fetelor...

⃰⃰⃰⃰  ⃰  ⃰
O asemenea iresponsabilitate în sfera relațiilor personale din partea bărbaților este una dintre trăsăturile vremurilor noastre. Cândva, acum vreo 150-200 de ani, nu se întâmplau asemenea lucruri. Bărbații considerau că este de datoria lor să ocrotească soția, fetele sau surorile, să le ferească nu numai de atacuri directe la cinstea lor, dar și de aluzii la aceasta. În cercurile superioare ale societății, un comportament compromițător din partea tânărului la adresa fetei, l-ar fi costat viața. Regulile bunei purtări în relațiile personale, de cele mai multe ori, erau explicate prin limbajul duelului cu spade sau pistoale. Fiecare bărbat înțelegea că, dacă și-ar fi permis câtuși de puțin să atenteze la cinstea unei fete sau a vreunei soții, fără îndoială că ar fi fost adus acasă cu pieptul împușcat în urma duelului. Nu numai mamele erau răspunzătoare de cinstea fiicelor ci, în primul rând, tații sau frații lor. Aceasta era considerată datoria lor de bărbați.

⃰⃰⃰⃰  ⃰  ⃰
De ce astăzi bărbații, la apariția greutăților familiale, ocupă poziția struțului – își ascund capul în nisip cu singurul gând ca ei să fie lăsați în pace și să nu fie puși în situația de a lua vreo hotărâre? Cauze sunt multe. Aici se numără și moștenirea istorică grea, când în decurs de 70 de ani cei mai buni reprezentanți ai populației bărbătești au fost distruși în mod planificat. În război, de exemplu, în primul rând au murit cei mai curajoși și cu inițiativă – aceia care s-au aflat în primele rânduri. O altă cauză a iresponsabilității masculine o constituie și lipsa educării bărbaților. În prezent pedagogia este aproape în întregime feminină. Iar pentru băieți acest lucru este nefiresc. Educația bărbaților și, în particular, a taților, în toate timpurile a jucat un rol imens în formarea personalității viitorului bărbat. De exemplu, până la jumătatea secolului al XX-lea, secția de arte marțiale nu a existat, primele lecții de luptă corp la corp copilul primindu-le de la propriul tată. O tradiție extrem de bogată în acest sens o au cazacii. Renumitul maestru rus în lupte corp la corp A.A. Kadochnikov ne spune clar că el nu a inventat nimic, pur și simplu el a sistematizat ceea ce a învățat de la strămoșii lui. Tatăl și-a învățat fiul să folosească sabia sau pistolul, să călărească, să meargă în recunoaștere etc. Astăzi educația parentală aproape că a dispărut din cauza lipsei taților în multe familii.

În general sunt cauze multe, dar rezultatul este unul singur – iresponsabilitate, incapacitate de a lua hotărâri.

Am constatat următoarea regulă: femeile se căiesc profund la spovedanie pentru păcatul avortului, nu-și pot ierta acest lucru și nu-mi amintesc vreun caz în care bărbatul să se spovedească pentru păcatul de a fi îndemnat femeia să facă avort. Nu am de gând să judec de ce se întâmplă acest lucru. Probabil din cauza iresponsabilității, neînțelegerii că și bărbatul este vinovat de păcatul pruncuciderii, dacă a știut și nu a împiedicat acest lucru. Nu știu.

Dar știu cu certitudine că pentru avort sunt amândoi responsabili. Și bărbatul, dacă, bineînțeles, a știut și nu a împiedicat soția să facă acest lucru, chiar într-o măsură mai mare, deoarece el este capul familiei, preot în această biserică mică, iar femeia îi este dată lui de Însuși Dumnezeu, spre supunere.

⃰⃰⃰⃰  ⃰  ⃰
Mi se reproșează uneori că abordând un subiect dureros nu propun și soluții pentru rezolvarea acestuia. La astfel de observații aș vrea întotdeauna să răspund: dacă ar fi atât de simplu, dacă apăsând pe câteva zeci de claviaturi aș fi putut să rezolv situația, aș fi făcut-o cu siguranță.

Problemele serioase nu se rezolvă scriind articole. Pentru a schimba câtuși de puțin situația, trebuie să depui mult efort. Iar în cazul de față trebuie, cel puțin, dacă Dumnezeu te-a creat bărbat, să începi să iei hotărâri pentru tot ce se întâmplă în familia ta. Să scoți capul din nisip și să te întorci din poziția struțului.

⃰⃰⃰⃰  ⃰  ⃰
Iată, în sfârșit, ne-am lămurit cine este vinovat.

Este vinovată mama, care nu este dusă cu arcanul să facă avort. Este vinovat tatăl care nu este în stare să organizeze viața familiei în așa fel încât să nu existe problema de a păstra sau nu copilul. Este vinovat statul că nu asigură familiilor locuințe accesibile. Sunt vinovați părinții care nu și-au educat copiii cum trebuie. Vinovați sunt toți. Problema, de fapt, este aceasta: cine este mai vinovat.

Nu este vinovat micuțul care este ucis la cererea propriilor părinți.

Astfel, poate, încheiem tema „Cine este de vină” și începem să facem ceva?

(Părintele Dionisie Kamenshchikov este coordonatorul Departamentului de tineret al eparhiei Saratov)

Traducere: Nicoleta Macovei

Preluare de pe Ştiri pentru viaţă