Sentimentul „nu pot să trăiesc fără acest om” sau „nu
pot fi fericit(ă) fără acest om” este un semn al dependenței. Dragostea este libertate. Oamenii pot să fie împreună sau nu, se pot
chiar despărți pentru totdeauna, dar cel care iubește se simte bine în urma faptului că cel iubit pur și simplu există.
Omul dependent se așteaptă ca „dragostea” lui să-l facă fericit. În realitate, nimeni în afară
de tine însuți nu te poate face fericit sau nefericit.
De fapt, omul dependent nu-și găsește fericirea în relația de cuplu. În cea mai mare parte a timpului îl chinuie neliniștea, temerile, îndoielile, gelozia, ciuda față de omul „iubit”.
După cum îl arată numele, el depinde de fiecare privire a
celui „iubit”, de fiecare cuvânt, de tonul lui. La scurtă vreme după începutul
relației, acesta începe să-i aducă celui dependent mai ales
suferințe. Cea mai mare parte a timpului
este deprimat, sănătatea i se deteriorează, are mai puțin spor la muncă.
Cel mai neplăcut moment din viața celui dependent e pregustarea întâlnirii, pregustare care
seamănă cu euforia alcoolicului care savurează apropierea momentului când va
pune gura pe băutură – însă această euforie se închide aproape întotdeauna
printr-o dezamăgire. Doza de „iubire” pretinsă de dependent crește în mod constant, iar „donatorul” nu este capabil să o
mărească la nesfârșit. El începe să
limiteze „doza”, iar în cele din urmă scapă cu fuga de această pseudodragoste…
Preluare de pe Ortodox.md
0 comments:
Trimiteți un comentariu