La doar câteva
săptămâni după ce am primit scrisoarea de acceptare la programul universitar de
formare profesională, am descoperit că eram însărcinată. Fetiţa mea a fost
concepută prin viol.
Prietenul meu
şi cu mine întreţineam raporturi sexuale de comun acord. Cu toate acestea,
odată şi-a dat jos prezervativul, iar când mi-am dat seama că a făcut asta i-am
spus să se oprească. I-am spus: „Opreşte-te, dă-te jos de pe mine; ştii că
ovulez”, iar el a rânjit şi a continuat. Nu am putut să-l dau jos de pe mine. A
fost viol şi, de asemenea, concepţie forţată. Mai târziu mi-a spus că îi era
teamă că îl voi părăsi. Ne întâlneam doar de şase luni şi îi spusesem în
repetate rânduri că nu îmi mai doream alţi copii. Am alţi copii şi un fost soţ
care nu plăteşte pensie alimentară şi nici nu se implică în educaţia lor. Am
contactat un grup local de agresiuni sexuale, dar nu au crezut că am şanse să
îl acuz de viol şi m-au descurajat de la a lua măsuri legale de dragul fetiţei
mele – care ar putea fi catalogată ca produsul unui viol.
Când am spus
câtorva oameni ce s-a întâmplat, nimeni nu auzise că aşa ceva se întâmplă. De
atunci, am căutat şi am descoperit că violul şi concepţiile forţate nu sunt
ieşite din comun în relaţii abuzive. În cazul violatorului meu, nu a existat
niciun abuz în relaţie anterior acestui eveniment. El a devenit abuziv verbal
şi ameninţător după ce eu am pus capăt relaţiei imediat după viol.
Niciodată nu am
luat în calcul avortul, pentru că toată viaţa este sfântă, dar a trebuit să fac
faţă faptului că aveam o sarcină prin viol şi că nu aş avea niciun sprijin
emoţional sau financiar pentru a-mi creşte copilul. Eram hotărâtă să îmi ating
obiectivele profesionale şi nu voiam încă un copil. Cu toate acestea, îmi
iubeam toţi copiii, şi inima mea a început să iubească această viaţă preţioasă
dinăuntrul meu. Nu a existat nicio zi în care să asociez evenimentele
conceperii sale cu ea ca persoană. Ea este o bucurie şi mă simt atât de
binecuvântată.
În continuare
societatea noastră este rea faţă de familiile monoparentale. În timpul sarcinii
mele, precum şi mai apoi, am avut de-a face cu judecăţi şi comentarii de genul:
„De ce nu ai
făcut pur şi simplu avort?”
„Alegi să
păstrezi copilul, nu mai face pe victima.”
„Ştiai că
există o gravă problemă cu populaţia?”
„Ştii cine e
tatăl?”
„Ai de gând să
îţi legi trompele după acesta?”
Când oamenii
percep avortul ca pe o „alegere” viabilă pentru toate femeile, acestea ajung să
fie stigmatizate pentru că nu „sunt practice” şi nu profită de această
„alegere”. Astfel, problema avortului pune accentul – şi vina – pe femei versus
societate sau părintele de gen masculin care poate să fie iresponsabil, abuziv,
sau, ca în cazul meu, un violator.
Am dat naştere
copilului meu şi am rămas în grafic cu obiectivele mele. Sunt în ultimul an al
programului meu de formare profesională. Fetiţa mea şi fraţii ei mai mari sunt
toţi copii nemaipomeniţi şi minunaţi.
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă
Traducere: Diana Elena Gratie
0 comments:
Trimiteți un comentariu